Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

ULTIMA ORĂ

Vlădeni: Înjunghiați în plină stradă

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Fetești au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că doi tineri ar fi fost înjunghiați pe stradă de alți doi bărbați. Incidentul s-a petrecut în seara zilei de duminică, 29 august a.c., în zona centrală a comunei Vlădeni. Oamenii legii ajunși la fața locului au stabilit faptul că între un grup de tineri, cu vârste cuprinse între 15 și 19 ani, și doi bărbați, de 20 și 22 de ani, ar fi izbucnit un conflict spontan, pe fondul consumului de alcool. În altercația provocată, doi tineri de 19 ani ar fi fost înjunghiați cu un briceag, fiind transportați la Spitalul din Țăndărei pentru îngrijiri medicale.  Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea situației de fapt, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de «lovire sau alte violențe» și «amenințare».

30 August 2021, 14:00 (4233 vizualizări - 4 comentarii)

Comentariile cititorilor:


Mariana Alexandru:
(1 Septembrie 2021, 17:06)
Mariana Alexandru În urma articolului publicat de dvs . eu înteleg că scandalul a izbucnit în urma consumului de alcool.Adica toți cei prezenți consumaseră alcool. ,,Oamenii legii ajunși la fața locului au stabilit faptul că între un grup de tineri, cu vârste cuprinse între 15 și 19 ani, și doi bărbați, de 20 și 22 de ani, ar fi izbucnit un conflict spontan, pe fondul consumului de alcool’’ .Informatia este eronata , domnilor.3 tineri de 17 , 19 si 20 de ani au fost răniți cu arme albe.Toti au necesitat îngrijiri medicale.Unul dintre ei este încă internat pe sectia de chirurgie a spitalului Fetesti .Agresorii sunt în libertate deoarece s -a decis ( poliția sau procuratura probabil ) că nu prezinta un pericol pentru societate. Agresorii sunt de etnie romă , unul dintre ei recidivist și le- au cerut tinerilor care stăteau în centrul comunei ( 3 baieți si 3 fete - nici unul dintre ei nu consumase alcool ) să- i duca la Chirana pentru a cumpăra băutura.Aceștia i -au refuzat POLITICOS .Fără injurii .Drept urmare ,agresorii în stare de ebrietate au sărit la bataie.Cu cuțitele.După care au fugit , revenind însă dupa o oră când masinile de politie patrulau , amenințând si agresand încă o fata.Punându -i o furcă la gat , lovindu -i mașina și amenințând- o cu moartea.Au mai existat martori dar probabil le -a fost frică să intervină .Au fost audiați tinerii răniți și fata amenințată.Celelalte persoane , martori la agresiune , nu. Nu este prima data cand romii din Vlădeni agresează si terorizeaza .Nu doresc sa dau exemple. Românii nu au voie sa fie rasisti, trebuie sa-i respecte pe romi. Dar ei nu au nici o obligatie în relația asta interetnică. Ei pot sa fure,sa atace , pot sa violeze, pot să se comporte cum vor , căci INTOTDEUNA românii vor fi de vină. Un cartier de romi terorizează o comunitate (furturi, scandaluri , etc.), dar nimeni nu ia nici o masură.Toti sunt cu mainile legate .Dau doar din umeri.Nu putem să le facem nimic pentru că legea nu ne permite. Dar copiii nostri
Alexandru Mariana:
(1 Septembrie 2021, 14:58)
În urma citirii acestui comunicat eu înțeleg ca scandalul a izbucnit în urma consumului de alcool.Exact asa scrie.Informatia este eronata.3 tineri care au îndrăznit sa refuze 2 romi aflați în stare de ebrietate ( sa meargă cu ei la Chirana pentru a cumpăra bautura) au fost atacați cu cuțitele.Toti 3 au necesitat îngrijiri medicale iar unul încă este la spitalul din Fetesti.A fost la un pas de a rămâne paralizat.Agresorii sunt în libertate și se plimba nestingheriți prin comuna. Mai mult , la o ora după ce au atacat tinerii, au agresat încă o fata punandu I o furca la gat , lovindu I masina cu bâtele și amenințând o cu moartea.Au existat martori dar le a fost frica sa intervină.Au fost audiați cei 3 tineri , fata adresata, dar ceilalți martori nu.Nu este prima data când romii din Vladeni agresează și terorizează. Toată lumea ridica din umeri.,,Legea nu ne permite, nu le putem face nimic .Doar sa I amendam"Suntem în 2021.Maine , un alt copil poate păți același lucru.Ma întreb, fără răutate, dacă un polițist sau un procuror ar fi fost tatăl unuia dintre copiii răniți ce s ar fi întâmplat?
sdd:
(30 August 2021, 19:28)
Cine???
Anamaria Mocanu:
(30 August 2021, 15:59)
De fapt 3 persoane,a 3-a fiind înjunghiată in mana!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Sâmbătă 07 Nov 2026
592 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Peste 100 de șoferi, sancționați de polițiști

Peste 100 de participanți la trafic care nu au respectat prevederile Codului rutier au fost sancționați contravențional, pe numele unui conducător auto care circula cu un autoturism neînmatriculat fiind ...[citește_toată_știrea]

8 Ianuarie 2010, 19:33
(11370 vizualizări - 0 comentarii)


Loviți de mașini

În după-amiaza zilei de joi, 7 ianuarie a.c., în jurul orei 15,10, Poliția a fost sesizată prin 112 despre producerea unui eveniment rutier pe raza comunei Bărbulești, accident în urma căruia două persoane ...[citește_toată_știrea]

8 Ianuarie 2010, 19:32
(15530 vizualizări - 0 comentarii)


Suspecții unui furt din locuință, identificați de polițiști

Trei ialomițeni, dintre care doi minori, sînt cercetați de polițiști pentru furt calificat, fiind suspectați că, în perioada 25-31 decembrie 2009, au sustras mai multe unelte electrice și produse alimentare ...[citește_toată_știrea]

8 Ianuarie 2010, 19:31
(10789 vizualizări - 0 comentarii)


Peste 6 kg de mercur, ilegal deținute de un cabinet stomatologic

În cursul zilei de miercuri, 6 ianuarie a.c., în baza unor informații, polițiștii au efectuat un control cu privire la deținerea și utilizarea substanțelor toxice și foarte toxice la un cabinet stomatologic ...[citește_toată_știrea]

7 Ianuarie 2010, 19:32
(13516 vizualizări - 0 comentarii)


Depistat la volanul unui autoturism fără drept de circulație în România

Un tînăr în vîrstă de 25 ani din Urziceni este cercetat e polițiști pentru conducerea pe drumurile publice a unui autoturism înmatriculat în străinătate care nu are drept de circulație în România. Acesta ...[citește_toată_știrea]

7 Ianuarie 2010, 19:31
(15171 vizualizări - 0 comentarii)


Suspecții unui furt de telefon, identificați

În după-amiaza zilei de miercuri, 6 ianuarie a.c., un tînăr în vîrstă de 16 ani, din comuna Ciulnița, s-a prezentat la Poliția Municipiului Slobozia pentru a sesiza faptul că în timp ce se afla în parcul ...[citește_toată_știrea]

7 Ianuarie 2010, 19:30
(10200 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente

Neadaptarea vitezei la condițiile unui carosabil acoperit cu zăpadă a fost cauza a două evenimente rutiere produse pe arterele județului. Unul dintre conducătorii auto a părăsit locul accidentului, dar ...[citește_toată_știrea]

7 Ianuarie 2010, 19:26
(15346 vizualizări - 0 comentarii)


Fără carnet și depistat la volanul unui autoturism fără drept de circulație în România

În după-amiaza zilei de marți, 5 ianuarie 2010, pe raza municipiului Urziceni, în cadrul activităților curente desfășurate, polițiștii au oprit pentru control un autoturism înmatriculat în străinătate la ...[citește_toată_știrea]

6 Ianuarie 2010, 12:26
(14335 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția rutieră, în stradă pentru siguranța circulației

Polițiștii au acționat pe raza municipiului Slobozia în scopul prevenirii și combaterii incidentelor rutiere. Activitățile desfășurate de polițiști au vizat urmărirea modului în care participanții la trafic ...[citește_toată_știrea]

6 Ianuarie 2010, 12:22
(12200 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiune de prevenire și combatere a infracționalității

În cursul zilei de marți, 5 ianuarie 2010, în intervalele orare 14,30-18,30, respectiv 19,30-21,30, în municipiul Slobozia a fost organizată o acțiune cu efective mărite, urmărindu-se în principal prevenirea ...[citește_toată_știrea]

6 Ianuarie 2010, 12:19
(11515 vizualizări - 0 comentarii)


Au plecat la Revelion și bunicul le-a dat dispărute

În prima zi a anului 2010, în jurul orelor 10,15, Poliția Orașului Țăndărei a fost sesizată asupra unor dispariții. Un bătrîn, de 73 ani, le-a spus polițiștilor că nepoatele sale, în vîrstă de 14, respectiv ...[citește_toată_știrea]

5 Ianuarie 2010, 14:37
(13260 vizualizări - 2 comentarii)


Nouă accidente în cinci zile: 3 morți, 15 răniți

Nouă accidente în cinci zile: 3 morți, 15 răniți

În pofida activităților cu caracter preventiv desfășurate de polițiști, pe arterele județului, în perioada 30 decembrie 2009-3 ianuarie 2010, s-au produs nouă accidente rutiere, evenimente în urma cărora ...[citește_toată_știrea]

5 Ianuarie 2010, 14:27
(12574 vizualizări - 0 comentarii)


Suspecții mai multor furturi, identificați

În noaptea de 29/30 decembrie 2009, o echipă de polițiști din Fetești l-a depistat pe raza municipiului pe un tînăr, de 21 ani, din comuna Bordușani. Asupra acestuia, cu ocazia controlului efectuat, au ...[citește_toată_știrea]

5 Ianuarie 2010, 14:01
(12287 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni preventive în discotecile rurale

În noaptea de 2 spre 3 ianuarie a.c., polițiștii slobozeni, în colaborare cu agenții Posturilor de Poliție Grivița și Miloșești, au acționat pe raza celor două comune. În acțiunile întreprinse, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

5 Ianuarie 2010, 13:53
(15772 vizualizări - 0 comentarii)


Intervenții ale pompierilor

Intervenții ale pompierilor

În primele zile ale noului an, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență au avut de furcă. Astfel, în două situații s-a acordat primul ajutor cu echipaje SMURD, s-a intervenit ...[citește_toată_știrea]

5 Ianuarie 2010, 13:41
(15247 vizualizări - 0 comentarii)


La volan fără permis

Polițiștii au întocmit un dosar penal pe numele unui tînăr în vîrstă de 23 ani, din Slobozia, acesta fiind depistat la volanul unui autoturism în prima zi de Crăciun deși nu poseda permis de conducere. ...[citește_toată_știrea]

28 Decembrie 2009, 14:58
(13398 vizualizări - 0 comentarii)


Prinși în flagrant la furat din autoturisme

În noaptea de 24 spre 25 decembrie a.c., în jurul orei 23,40, doi bărbați au fost surprinși în flagrant de polițiști în timp ce încercau să sustragă doi acumulatori ai unui autocamion. Autovehiculul era ...[citește_toată_știrea]

28 Decembrie 2009, 14:58
(13200 vizualizări - 0 comentarii)


Sărbători Fericite!

Sărbători Fericite!

Redacția Independent vă dorește un Crăciun liniștit, alături de cei dragi. ...[citește_toată_știrea]

24 Decembrie 2009, 21:00
(13309 vizualizări - 0 comentarii)


Eleve, victime ale traficului de minori

Procurorii din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Biroul Teritorial Ialomița, împreună cu polițiștii din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității ...[citește_toată_știrea]

24 Decembrie 2009, 18:01
(12108 vizualizări - 0 comentarii)


Șoferi băuți implicați în accident

Doi conducători auto, aflați sub influența băuturilor alcoolice, au fost implicați într-un accident rutier. De reținut că unul dintre aceștia nu poseda permis de conducere. Așadar, miercuri, 23 decembrie ...[citește_toată_știrea]

24 Decembrie 2009, 17:12
(14485 vizualizări - 0 comentarii)


S-a predat singur

Miercuri, 24 decembrie a.c., în jurul orei 7.30, la Poliția Municipiului Slobozia s-a prezentat Marian P., de 36 ani, din municipiul Slobozia, urmărit din luna februarie 2009. Bărbatul se sustrăgea executării ...[citește_toată_știrea]

24 Decembrie 2009, 15:00
(15281 vizualizări - 2 comentarii)


Moș Crăciun jandarm

Moș Crăciun jandarm

Cu ocazia Sărbătorilor Crăciunului, jandarmii ialomițeni i-au luat locul lui Moș Crăciun și au împărțit cadouri copiilor cu dizabilități din cadrul Fundației «Trebuie» Fetești. Copiii, într-un cadru emoționant ...[citește_toată_știrea]

24 Decembrie 2009, 14:27
(12671 vizualizări - 0 comentarii)


Atenție la bani!

Marți, 23 decembrie, o femeie din Urziceni a fost victima unei tîlhării. Femeia, în vîrstă de 36 ani, administrator a două magazine din localitate, a fost atacată de doi indivizi ce, prin violență, i-au ...[citește_toată_știrea]

23 Decembrie 2009, 16:06
(12075 vizualizări - 0 comentarii)


Expoziție stradală dedicată Revoluției

Expoziție stradală dedicată Revoluției

Cele mai importante 48 de fotografii exclusive realizate de AGERPRES în timpul Revoluției din Decembrie 1989 pot fi văzute începînd din 21 decembrie 2009, pînă pe 12 ianuarie 2010, în cadrul expoziției ...[citește_toată_știrea]

23 Decembrie 2009, 16:04
(11301 vizualizări - 0 comentarii)


Achizițiile intracomunitare și importurile de legume-fructe, în atenția polițiștilor

Începînd cu data de 15 decembrie 2009, polițiștii Serviciului de Investigare a Fraudelor Ialomița, în colaborare cu comisarii Gărzii Financiare și inspectori ai Oficiului Județean pentru Protecția Consumatorilor ...[citește_toată_știrea]

22 Decembrie 2009, 18:10
(14349 vizualizări - 0 comentarii)


Dosare pentru produse contrafăcute

Polițiștii feteșteni au început urmărirea penală în șapte dosare penale în care sînt cercetați reprezentanții unor agenți economici, societăți comerciale sau persoane fizice, cu puncte de lucru în localitățile ...[citește_toată_știrea]

22 Decembrie 2009, 18:05
(13755 vizualizări - 0 comentarii)


Infractori după gratii

Doi ialomițeni, cu domiciliul în comuna Jilavele, pe numele cărora existau mandate de executare a pedepsei cu închisoarea, au fost identificați de polițiștii ialomițeni, fiind încarcerați în Penitenciarul ...[citește_toată_știrea]

22 Decembrie 2009, 17:59
(11998 vizualizări - 0 comentarii)


APIA notifică fermierii

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură revine cu apelul către fermierii notificați pentru clarificarea datelor declarate în cererea de plată. Aceștia sînt obligați să se prezinte în cel mai ...[citește_toată_știrea]

22 Decembrie 2009, 17:38
(15064 vizualizări - 0 comentarii)


Unirea Urziceni vs Liverpool

Unirea Urziceni vs Liverpool

Ghinion teribil pentru Unirea Urziceni la tragerea la sorți Europa League. Singura echipă din România calificată în primăvara europeană, Unirea Urziceni, și-a aflat adversarul din «16»-imile Ligii Europa ...[citește_toată_știrea]

18 Decembrie 2009, 15:09
(12871 vizualizări - 0 comentarii)


ANM-Sîmbătă și duminică, în sud-est reîncep ninsorile

Prognoza meteorologică pe următoarele trei zile, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, prevede că în cursul zilei sîmbătă, 19 decembrie, în cursul nopții și duminică, 20 decembrie, în sud ...[citește_toată_știrea]

18 Decembrie 2009, 14:13
(11658 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Dutu Niculae în Comuna Sfântu Gheorghe se retrage oficial din Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ECOO 2009! Călin în Debitele administratorului Alexandru Pocotilă aruncă societatea Servicii Publice Slobozia SRL în brațele recuperatorilor de creanțe Ceratean al urbei în Debitele administratorului Alexandru Pocotilă aruncă societatea Servicii Publice Slobozia SRL în brațele recuperatorilor de creanțe BD în Venituri din meditații de 80 mii de lei, declarate la Fisc de un profesor din Ialomița Andreea în Arestat preventiv pentru «tentativă de omor» LOCATAR în Investiție de 579 mii de lei la Stadionul «1 Mai», aprobată de Consiliul Local Slobozia Adina în «Managementul deficitar» lasă Direcția de Asistență Socială a Primăriei Slobozia fără angajați Ca să știți .. în «Managementul deficitar» lasă Direcția de Asistență Socială a Primăriei Slobozia fără angajați Van Basten în Au dat lovitura în prelungiri Ion în Șeful Inspecției Fiscale din cadrul AJFP Ialomița contestă în instanță «centralizarea activității» către structura regională din Prahova Buratino în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Ady în IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală» Magda în Venituri din meditații de 80 mii de lei, declarate la Fisc de un profesor din Ialomița Cetatean. în Senzaționalele inginerii financiare pe bani publici ale administrației Potor Adina în «Managementul deficitar» lasă Direcția de Asistență Socială a Primăriei Slobozia fără angajați Justițiarul din în Venituri din meditații de 80 mii de lei, declarate la Fisc de un profesor din Ialomița gigel în Venituri din meditații de 80 mii de lei, declarate la Fisc de un profesor din Ialomița Dani în Șeful Inspecției Fiscale din cadrul AJFP Ialomița contestă în instanță «centralizarea activității» către structura regională din Prahova corupția ucide ! în Șeful Inspecției Fiscale din cadrul AJFP Ialomița contestă în instanță «centralizarea activității» către structura regională din Prahova VIVA în «Managementul deficitar» lasă Direcția de Asistență Socială a Primăriei Slobozia fără angajați

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...