REPORTAJ

Tașa, eroul tălmaci care s-a întors acasă după 78 de ani

Tașa Sărăcăceanu a fost translator în Al Doilea Război Mondial. A rămas prizonier la Stalingrad, în 1943. Și nimeni n-a mai știut de el până anul trecut, când Ambasada Rusiei a făcut publice numele a peste 20000 de soldați luați prizonieri în lagărele de concentrare. Atunci Tașa s-a întors acasă. Iar sâmbătă, 18 septembrie 2021, familia Sărăcăceanu a chemat preotul să-i citească la mormânt, pentru liniștea sufletului lui Tașa Năstase, eroul tălmaci.

Tașa a ajuns acasă Unul dintre cavourile familiei Sărăcăceanu e în inima cimitirului din Bora, pe una din aleile vechi... Tot acolo, pe crucea alor lui, cei rămași în viața i-au gravat numele sub cel al fratelui și au chemat preotul pentru o litie. Preotul cântă pentru liniștea robului lui Dumnezeu Tașa Năstase Sărăcăceau. Iar viii îl pomenesc deși nu l-au cunoscut niciodată în carne și oase, ci doar din fotografia pe care a lăsat-o în urmă când a plecat tălmaci pentru armata română pe frontul de la Răsărit. Tașa a trăit în Cadrilater până la 11 ani și când a venit în România știa vorbi și rusește, și bulgărește, și turcește. Și a învățat și românește. Iar în ’39, când a venit războiul, și-a luat frații și a plecat cu ei pe front. Ceilalți doi s-a întors... Unul întreg, altul cu o mână beteagă, rănit în carnagiul de la Oarba de Mureș. Numai el a rămas prizonier la Stalingrad. Avea 25 de ani și lăsase acasă nevastă tânără. Și timp de 78 de ani, până în 2020, când Ambasada Rusiei a publicat lista desecretizată a peste 20000 de soldați luați prizonieri pe frontul de la Stalingrad, ai lui l-au așteptat... L-au pomenit în șoaptă cât au fost comuniștii, căci pentru ei soldații români de pe frontul de Răsărit erau criminali de război, au vrut să-l creadă rămas în Rusia, când s-au întors soldații din lagărele Siberiei, prin ’56 și i-au păstrat amintirea după ce bunica lor și mama lui Rașa, Chirața Sărăcăceanu, s-a stins în 1967 cu numele lui pe buze.

Chirața l-a așteptat până la 92 de ani Tașcu Sărăcăceanu îi e nepot lui Tașa. E băiatul celuilalt frate, rămas beteag la Oarba de Mureș unde artileria română a făcut întâi prăpăd printre ai noștri... Nu l-a cunoscut pe Tașa, dar îi poartă numele. Și și-o amintește ca acum pe Chirața: «L-a așteptat până a murit, la 92 de ani... La început se mulțumea că rugăciunile. Apoi, ca să nu se lase doborâtă de dorul și grija lui, chema țigăncile să-i ghicească. Și țigăncile îi spuneau ce ne spun tuturor. Ba că a rămas în Siberia, ba că s-a măritat c-o rusoaică din Kazakstan, ba că nu-l lasă rușii să vină... Chirața ofta și le dădea câte o bucată de brânză, că aveau copii mulți și îi era milă de ei. Până într-o zi când una dintre ele i-a spus că Tașa o să vină când o să moară ea. Pe asta a crezut-o, că trebuia și ea să se agațe de un gând. Când a murit, în ’67, noi eram elevi de liceu și l-a chemat pe tata la capătâiul ei. Era lucidă și înainte să închidă ochii i-a spus că pleacă împăcată pentru că acum știe că Tașa o să vină acasă...». Dar Tașa nu a venit, iar comuniștii au mai stat 23 de ani. Au rămas însă ei, nepoții și nepoatele, verii și verișoarele. Și fiecare dintre ei l-a pomenit și l-a purtat în gânduri așa cum s-a pozat alături de bărbații familiei. Anul trecut, când s-au desecretizat listele cu soldații, au aflat că a murit în lagăr, la 2 luni după ce l-au luat prizonier rușii. Și că acum trupul lui e într-unul dintre mausoleele rusești destinate soldaților străini căzuți pe front. Dar ce folos, dacă sufletul lui n-are parte de liniște...

Eroii nu mor niciodată
Și uite-așa, pentru liniștea sufletului lui Tașa, întors acasă după 78 de ani, au făcut slujba de sâmbătă. După datinile locului, legea bisericii și obiceiuri numai de femei știute. Doamna Haida Stere e una dintre ele. Iar povestea ei spune povestea lui Tașa dintr-o perspectivă pe care numai femeile o pot vedea: «Poza e din ziua nunții lui... Era frumos Tașa, toată lumea știe! Și noi am crescut știind asta, deși nu l-am cunoscut niciodată. Tașa a fost mereu cu noi... Țin minte că bunicul și bunica povesteau că ultima oară l-au văzut la Odessa. I-a chemat să îl vadă pentru că auzise că o să-l trimită în Siberia, să tălmăcească acolo, pentru armată. El nu avea școală, dar avea darul ăsta de a vorbi în limbi stăine. Era destupat la minte... Iar părinții noștri ne-au cultivat dragostea asta pentru el și ne-au spus că a fost un om bun și curajos. Un erou!». Sufletul lui Tașa tălmaciul, unul dintre eroii neștiuți ai celui De Al Doilea Război Mondial, și-a găsit liniștea în cimitirul de la Bora. Și asta se întâmplă pentru că ai lui i-au păstrat vie amintirea 78 de ani, din generație în generație. De-acum însă, ne-a venit nouă rândul să-l cinstim și să nu-l uităm. Bine ai venit acasă, Tașa!

26 Septembrie 2021, 13:20 (14044 vizualizări - 5 comentarii)

Comentariile cititorilor:

ion:
(1 Octombrie 2021, 22:49)
frumos articol

Cetatean:
(27 Septembrie 2021, 15:18)
Adevarata lectie de istorie si credinta

elena:
(27 Septembrie 2021, 12:03)
Si noi avem o situatie asemanatoare. Un unchi a cazut pe front ,dar in vest si acum l-am gasit pe liste si cautam sa gasim procedura de repatriere.Tatal meu a fost ranit la Cotul Don si a ramas infirm de mana stanga.Bunicii au ridicat in cimitir cruce,au facut pomeniri dar fara oseminte,au simtit ca nu mai este ,au dus cu ei aceasta cruce cat au trait. Fie-le tarana usoara! Dumnezeu sa-i odihneasca,sunt eroii nostri.

Ionut:
(26 Septembrie 2021, 23:54)
Frumoasa relatare! Poate de cate o poveste de genul avem nevoie noua generatie pentru a ne da seama ce inseamna cu adevarat greutatile in viata si a aprecia mai mult ce ne da Cel de Sus !

Maria:
(26 Septembrie 2021, 22:37)
O lacrimă de admirație.