Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Proiecte de peste 2 miliarde de lei prin Programul «Anghel Saligny», depuse de primăriile ialomițene

Proiecte de peste 2 miliarde de lei prin Programul «Anghel Saligny», depuse de primăriile ialomițene

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a făcut publică lista proiectelor depuse de administrațiile locale din Ialomița în cadrul Programului «Anghel Saligny». Conform estimărilor oficiale, Ialomița solicită MDLPA finanțarea a peste 70 de proiecte edilitare, în valoare de peste 2 mi­liarde de lei. Analiza arată că județul nostru se află pe ultimele locuri la nivel național în ceea ce privește sumele solicitate. Estimativ, sumele solicitate de primăriile ialomițene reprezintă doar 1,5% din valoarea totală a Programului «Anghel Saligny».

Primăriile așteaptă banii de la Guvern
Programul Național «Anghel Saligny» este noul nume al vechiului Program Național de Dezvoltare Locală (PNDL). Depunerea proiectelor edilitare s-a desfășurat între 23 septembrie și 8 noiembrie 2021. La nivel național au fost depuse 7500 de proiecte, peste 70 dintre acestea fiind ale administrațiilor locale și Consiliului Județean Ialomița. Acum se așteaptă aprobarea pentru finanțare a acestor proiecte. Demersul se va realiza în limitele creditelor de angajament. Conform listei oficiale a proiectelor depuse, făcută publică de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA), valoarea pro­iectelor depuse de către administrațiile locale din județul nostru este de peste 2 miliarde de lei. Ialomița se află însă printre județele cu cea mai mică sumă solicitată la nivel național. Estimările specialiștilor evidențiază faptul că sumele cerute de primăriile ialomițene reprezintă doar 1,5% din suma disponibilă în cadrul Programului Național «Anghel Saligny». Potrivit MDLAP, lista investițiilor care așteaptă finanțare prin acest Program, depusă de administrațiile locale din Ialomița, cuprinde în mare parte proiecte de modernizare a infrastructurii rutiere. Cele mai mari proiecte, ca valoare, depuse la nivelul județului Ialomița, aparțin Primăriei Slobozia și Consiliului Județean Ialomița. Astfel, Primăria Slobozia a solicitat Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației 115 milioane de lei pentru construcția Centurii de Nord a orașului. Inițiativa construirii unei centuri ocolitoare în zona de Nord a Sloboziei îi aparține primarului Dragoș Soare și a fost lansată în campania electorală din toamna anului trecut. În data de 28 octombrie 2021, în cadrul ședinței ordinare a Consiliului Local Slobozia, aleșii locali ai orașului au aprobat Nota Conceptuală pentru realizarea acestei investiții. De asemenea, Consiliul Județean Ialomița a cerut MDLPA 105 milioane de lei pentru modernizarea Drumului Județean 212, șosea care face legătura între județele Ialomița și Brăila. Cele mai mici proiecte, ca valoare, au fost depuse de localitățile Căzănești și Mărculești. Astfel, administrația locală din Mărculești a solicitat Guvernului României doar 1,3 milioane de lei pentru reparația străzilor din comună. Un proiect similar a fost depus și la Căzănești, loca­litatea solicitând 6,3 milioane de lei.

30 Noiembrie 2021, 12:20 (6371 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
Administrația locală ialomițeană investește în «consultanțe» și «capele mortuare»
Ialomița, pe locul 5 în Regiunea Sud-Muntenia la depunerea de proiecte finanțate de Uniunea Europeană
Energia din surse regenerabile aduce investitori în județul Ialomița
Primăriile ialomițene rămân fără fondurile alocate prin Programul Național «Anghel Saligny»
Ialomița rămâne fără rețelele de apă și drumurile finanțate prin Programul Național «Anghel Saligny»

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Sâmbătă 18 Iul 2026
399 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Fetești: Ordin de protecție emis după ce fiul și-ar fi bătut mama

Polițiștii din Fetești au fost sesizați duminică, 10 martie a.c., cu privire la faptul că o femeie, de 78 de ani, din Fetești, ar fi fost agresată fizic de fiul său, un bărbat de 48 de ani. În ...[citește_toată_știrea]

12 Martie 2024, 16:15
(16730 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Beți, posibil drogați și fără permise, la volan

În cursul zilei de luni, 11 martie a.c., în jurul orelor 23,30, polițiștii din Slobozia, în timp ce desfășurau activități pe linia prevenirii și combaterii faptelor de natură penală ...[citește_toată_știrea]

12 Martie 2024, 16:05
(4484 vizualizări - 0 comentarii)


Martorii lui Iehova: «Comemorarea morții lui Isus Cristos»

Martorii lui Iehova: «Comemorarea morții lui Isus Cristos»

Ziua de duminică, 24 martie, ar putea trece neobservată pentru mulți, însă milioane de oameni din întreaga lume se vor întruni la apusul soarelui pentru a comemora moartea lui Isus ...[citește_toată_știrea]

12 Martie 2024, 14:05
(15129 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Ghid privind utilizarea sistemului național de facturare electronică

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii interesați că pe site-ul Ministerului de finanțe a fost publicat «Ghidul privind utilizarea sistemului național de ...[citește_toată_știrea]

12 Martie 2024, 10:35
(13504 vizualizări - 0 comentarii)


USR Ialomița: «Prezența femeilor în politică este importantă pentru o reprezentativitate adecvată!»

Uniunea Salvați România (USR) Ialomița a organizat duminică, 10 martie 2024, la Slobozia, o acțiune dedicată femeilor, atât celor implicate politic, cât și celor care nu au curajul ...[citește_toată_știrea]

11 Martie 2024, 14:20
(16340 vizualizări - 0 comentarii)


Incendii la case din Sfântu Gheorghe și Jilavele

Incendii la case din Sfântu Gheorghe și Jilavele

Detașamentul de Pompieri Urziceni a intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și o ambulanță SMURD pentru stingerea unui incendiu produs la locuința unui cetățean din Sfântu Gheorghe. ...[citește_toată_știrea]

11 Martie 2024, 10:15
(11748 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Un autoturism a acroșat un stâlp de iluminat!

Duminică, 10 martie a.c., în jurul orelor 13,00, Detașamentul de Pompieri Slobozia a intervenit la un accident rutier produs pe raza municipiului Slobozia. În eveniment fost implicat un autoturism ...[citește_toată_știrea]

11 Martie 2024, 10:05
(9284 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Slobozia accident


Trafic blocat la Sinești. O persoană a murit într-un accident rutier!

Centrul Infotrafic al Poliției Române informează că duminică, 10 martie a.c., în zona localității Sinești s-a produs un accident rutier în care au fost implicate patru autoturisme. Din cauza accidentului, traficul este blocat la acest moment pe ambele sensuri de mers. Oficialii Centrului Infotrafic susțin că există mai multe victime, o persoană fiind decedată. Cercetările la fața locului sunt în plină desfășurare. ...[citește_toată_știrea]

10 Martie 2024, 13:20
(44105 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Misiune specială pentru jandarmii și pompierii ialomițeni de «Ziua Internațională a Femeii»

Slobozia: Misiune specială pentru jandarmii și pompierii ialomițeni de «Ziua Internațională a Femeii»

De 8 Martie, «Ziua Internațională a Femeii», jandarmii și pompierii ialomițeni au avut o misiune specială, la Centrul de Îngrijire și Asistență Slobozia. Aceștia au dăruit flori beneficiarelor ...[citește_toată_știrea]

8 Martie 2024, 12:20
(24674 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiune preventivă desfășurată de polițiști la Slobozia și Țăndărei

Acțiune preventivă desfășurată de polițiști la Slobozia și Țăndărei

Miercuri, 6 martie a.c., polițiștii ialomițeni au organizat în localitățile Țăndărei și Slobozia acțiuni preventiv-reactive, cu efective mărite, având ca scop menținerea climatului de ordine ...[citește_toată_știrea]

7 Martie 2024, 16:10
(9195 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Dosar penal pentru vânzarea de mărfuri contrafăcute

Fetești: Dosar penal pentru vânzarea de mărfuri contrafăcute

Miercuri, 6 martie a.c., polițiștii din cadrul Serviciul de Investigare a Criminalității Economice au pus în executare două mandate de percheziție domiciliară la Fetești, într-un dosar penal ...[citește_toată_știrea]

7 Martie 2024, 15:50
(13614 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: 119,899 milioane de lei pentru motorina aferentă trimestrului IV 2023

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, efectuează plata ajutorului de stat la motorina utilizată în agricultură pentru perioada 1 octombrie ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2024, 13:55
(12297 vizualizări - 0 comentarii)


Pește confiscat la Movila

Pește confiscat la Movila

În cursul zilei de marți, 5 martie a.c., în jurul orelor 13,30, polițiștii din Stelnica au depistat în flagrant, în comuna Movila, un bărbat, în vârstă 41 de ani, ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2024, 13:20
(9332 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,11%, rata șomajului la sfârșitul lunii ianuarie 2024

La sfârșitul lunii ianuarie 2024, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4066 șomeri (din care 1874 femei), rata șomajului fiind ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2024, 11:20
(13947 vizualizări - 0 comentarii)


FAPPR atrage atenția Ministerului Agriculturii în ceea ce privește sistemul antigrindină

Pe fondul nemulțumirilor perfect justificate, exprimate public de către Asociația Cultivatorilor de Cereale si Plante Tehnice Vrancea și de către Asociația Fermierilor din Prahova, Forumul Agricultorilor ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2024, 11:10
(12928 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Joi, 7 martie 2024, termen-limită pentru depunerea Declarației de mențiuni privind schimbarea perioadei fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor înregistrați în scop de TVA care utilizează ca perioadă fiscală trimestrul și care au efectuat o achiziție ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2024, 11:05
(14910 vizualizări - 0 comentarii)


Programul casieriilor RAJA Constanța vineri, 8 martie 2024-«Ziua Internațională a Femeii»

Casieriile RAJA Constanța vor fi închise vineri, 8 martie 2024, de «Ziua Internațională a Femeii». Abonații pot folosi soluțiile alternative pentru efectuarea plăților, precum contul ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2024, 10:20
(14235 vizualizări - 0 comentarii)


Deputatul USR Ionuț Moșteanu: «Singurul lucru bun din devansarea Prezidențialelor este că vom scăpa mai repede de Iohannis!»

Liderul deputaților USR Ionuț Moșteanu a criticat adoptarea unui proiect de devansare a Alegerilor Prezențiale în an electoral. «PSD roșu și PSD galben, v-ați dat mâna să călcați î ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2024, 18:17
(15172 vizualizări - 0 comentarii)


AJPIS Ialomița: Beneficiile de asistență socială, majorate cu 10,4%

Toate beneficiile sociale care se raportează la Indicatorul Social de Referință (ISR) cresc de la 1 martie 2024, ca urmare a majorării cu 10,4% a acestui indicator. Astfel, valoarea ISR crește de la ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2024, 14:55
(25677 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Se majorează baza de calcul a indemnizației de șomaj

Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă aplică măsuri de stimulare a ocupării forței de muncă și de creșterea gradului de ocupare a forței de muncă în conformitate cu prevederile Legii ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2024, 12:05
(6476 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Formularele 101 și 101 «Grup Fiscal», utilizate pentru declararea impozitului pe profit

Pentru anul fiscal 2023, Legea nr. 227/2015, privind Codul Fiscal, cu modificările și completările ulterioare, nu a suferit modificări care să impună actualizarea modelului și conținutului Formularelor ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2024, 09:10
(12942 vizualizări - 0 comentarii)


APM Ialomița: Combaterea ambroziei, responsabilitatea proprietarilor de terenuri

Agenția pentru Protecția Mediului Ialomița atrage atenția asupra importanței respectării Legii 62/2018, pentru combaterea buruienii numită «ambrozie» (ambrosia artemisiifolia) cu ...[citește_toată_știrea]

4 Martie 2024, 15:25
(22798 vizualizări - 0 comentarii)


Razie a polițiștilor la Urziceni

Razie a polițiștilor la Urziceni

Sâmbătă, 2 martie a.c., polițiștii au organizat la Urziceni și în comunele arondate o acțiune preventiv-reactivă, cu efective mărite, având ca scop menținerea și asigurarea unui climat ...[citește_toată_știrea]

4 Martie 2024, 14:40
(7638 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Beți și fără permise, la volan

Duminică, 3 martie a.c., în jurul orelor 19,30, polițiștii din Țăndărei au oprit în trafic un bărbat, de 40 de ani, din comuna Mihail Kogâlniceanu, în timp ce conducea un autoturism ...[citește_toată_știrea]

4 Martie 2024, 14:15
(4033 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Jandarmii au desfășurat 550 misiuni de ordine publică, în februarie 2024

IJJ Ialomița: Jandarmii au desfășurat 550 misiuni de ordine publică, în februarie 2024

Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița au desfășurat, în cursul lunii februarie 2024, 546 misiuni de ordine publică, dintre care 7 au reprezentat misiuni de asigurare a ordinii ...[citește_toată_știrea]

4 Martie 2024, 12:20
(21147 vizualizări - 0 comentarii)


Două autoturisme, implicate într-un accident în zona Urziceni

Două autoturisme, implicate într-un accident în zona Urziceni

Trei echipaje de pompieri din Urziceni, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD au intervenit la un accident rutier produs în zona Urziceni ...[citește_toată_știrea]

4 Martie 2024, 11:30
(12260 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni accident


Bordușani: Persoană înecată într-un canal de irigații

În dimineața zilei de duminică, 3 martie a.c., în jurul orei 9,00, dispeceratul Inspectoratului a fost solicitat să intervină pentru căutarea și recuperarea unei persoane înecată î ...[citește_toată_știrea]

4 Martie 2024, 11:25
(11803 vizualizări - 0 comentarii)


Incendii la Borănești, Ion Roată, Slobozia și Grindu. Explozie la o locuință din Fetești!

Incendii la Borănești, Ion Roată, Slobozia și Grindu. Explozie la o locuință din Fetești!

Trei echipaje operative din cadrul Detașamentului de Pompieri Urziceni au intervenit pentru lichidarea unui incendiu produs la o anexă gospodărească din comuna Borănești. A ars anexa gospodărească pe ...[citește_toată_știrea]

4 Martie 2024, 11:20
(18081 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: 47 de ani de la cutremurul din 1977 

Au fost suficiente 56 de secunde, timp în care pământul s-a cutremurat atât de tare încât peste 1500 de persoane și-au pierdut viața, surprinse sub dărâmături, iar ...[citește_toată_știrea]

4 Martie 2024, 11:05
(4185 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiunea «BLOCADA» pe străzile din Fetești

Joi, 29 februarie a.c., polițiștii ialomițeni au desfășurat o acțiune preventivă pe străzile din municipiul Fetești. Acțiunea s-a numit «BLOCADA» și a avut ca scop menținerea ordinii și liniștii ...[citește_toată_știrea]

1 Martie 2024, 12:10
(14227 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
#pasajladrajna în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Poluare în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Zuza în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL @anca ion în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Istrate în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL coco în Primul obiectiv al Unirii Slobozia: «stabilizarea»! Anca ion în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL #pasajladrajna în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Mondial în Primul obiectiv al Unirii Slobozia: «stabilizarea»! Vali Stefan în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Vali în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL POKEMON în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL @ana în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Maria în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Cetățeanul x în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Gelu în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Ana în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL curse TAXI aeroport în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 Fane în Sictir în tractir! Mimi în Screening pentru cancerul colorectal la Spitalul Județean de Urgență Slobozia

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...