Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

UNA PE SĂPTĂMÎNĂ

Domnu’ Potor condamnă public «greaua moștenire» a primarilor PSD!

Domnu’ Potor condamnă public «greaua moștenire» a primarilor PSD!

Alo? Domnu’ Președinte? Ne iertați de deranj, știm că sunteți ocupat să cheltuiți suta aia de milioane de la BCR pentru mai binele ialomițenilor. Nu! Nu de-asta v-am sunat... Și știm că ați aflat că Doreii lui Erbașu au decopertat Spitalul în ziua în care s-au rupt băierile Cerului, de storc și acum electricienii cablurile alea de prin pereți. Noi cu pâra v-am sunat, domnu’ Președinte! Că doar v-am spus de atâtea ori că domnu’ Potor nu mai e ce-a fost de când cu nunta aia și are și el nevoie de un concediu... Dar dumneavoastră nu și nu, că cică e tânăr și poate! Nu mai e! Iar cea mai bună dovadă e postarea asta de pe Facebook. Una dintre multele pe care le face în ultima vreme: «Cu regret trebuie să recunosc că au fost colegi de-ai mei, din PSD, care nu s-au ridicat nici pe departe la înălțimea așteptărilor cu care au fost investiți de cetățeni. Acesta este unul dintre motivele pentru care PSD a pierdut alegerile pentru funcția de primar al Sloboziei. (...) Pe bună dreptate oamenii pot să continue să ne sanc­ționeze pentru greaua moștenire! (...)». Da, domnu’ Președinte! Vă jurăm, așa a scris! Și să nu-l credeți pe Potor dacă vă zice că am scos noi din context. Că Zuckerberg arhivează tot, se poate demonstra! Iar noi nu facem ca el, domnu’ Președinte, nu facem ca el... Că atâta de tare a scos din context vidanjele care cărau apa aia reziduală pe care o primea ilegal Urbanul, că tare ne e frică c-o să îi aresteze Poliția pe protestatari pentru că au nasurile prea sensibile și ochi să citească legea. Dar să revenim, domnu’ Președinte, că poate veți fi având și pe alții care să vă picure otrava la ureche. Noi atâta va mai spunem: fiți aten că domnu’ Potor nu e bine! Nu e bine deloc... Iar Soare o dată ți-l arde de nu se mai alege nimica de el și rămâneți fără candidat care să facă figurație la Alegerile viitoare!
PS: La Mulți Ani, cu întârziere, domnu’ Potor!

8 Septembrie 2022, 11:40 (5109 vizualizări - 8 comentarii)

Citiți și:
Consiliul Județean Ialomița a semnat contractele pentru îmbunătățirea infrastructurii didactice a școlilor
Administrația ialomițeană vrea apă potabilă din Dunăre
Administrația județeană propune extinderea frontului de captare subterană a apei la Slobozia

Comentariile cititorilor:


Puie Msd:
(26 Septembrie 2022, 18:07)
Nu stiu cum este domnul din imagine, dar stiu ca ne cam abureste. Da, e o mare shmecherie sa spui adevarurile doar pe jumatate. Este o arta (cred ca se cheama politica, nu diplomatie) sa minti prin omisiune. Nu ar dori dumnealui sa ne explice de ce in campania e(r)lect orala il recomanda in public micul Bruzli? (Bine, se scrie altfel, insa nu vreau sa-l tavalesc pe Bruce Lee prin noroiul politic de la noi de la tzaranoaia). Nu stiti cine este tanara speranta a pesedeului, bruzli? Mvaaai, este angajatul la firma de distributie care, peste noapte a reusit sa devina mare om de afaceri (bine, de evaziune fiscala nu amintim acilea, ca s-a ocupat partidul). Si-a facut supermarket (n-a baut si n-a fumat...ca videanu). Apoi (sau concomitent) si-a tras firma de constructii. Castiga la greu bani publici de la primari pesedei si reabiliteaza scoli, face toalete de 50 de mii de euro bucata (2 toalete, 2 chiuvete, un geam si o usa la pret de apartament cu 2 camere in bucuresti). Tot celebrul personaj, de un tupeu fantastic, dupa ce a fost pupila lui I*nascu si nu a scos o vorbulita politica pentru mizeriile facute cu apa, cand s-a dat startul schimbarii (trebuia sa-l unga primar pe st*ica groparul) a inceput sa urle nasoale de m*ldovean, ca apa e nashpa, ca e rau, ca st*ica e bun si bla, bla, bla). Am vazut ce "mana" are pesedeaua la primari, iar catelusii astia care sunt asmutiti sa urce si sa coboare primari sunt recompensati si iertati de pacate. Asa ca bre nea Topor, daca vrei sa fii credibil, da-ti demisia din partid si din politica, fa-ti un ONG si lupta pentru drepturile slobozenilor, fii o voce critica constructiva si obiectiva! Altfel, fiind doar evaziv cazi in ridicol. Nu merci, nu punem botul de alegeri! Valabil si pentru Puie MNL / MMP /MSR, etc.
@ PSD ist ..... din nou:
(9 Septembrie 2022, 13:12)
" psd vine cu o garnitura noua de politicieni " ?????
chiar asa ?
si cine, ma rog, sunt acesti..... " politicieni ",  din garnitura  ( sau mai degraba din tocana ) pe care o invoci ? sa iasa la lumina, ca la vedere, nu e niciunul. cei care se afiseaza, mai degraba, cei care se baga in fata,  sunt niste copii palide, niste imitatii de politicieni.
asat daca se intelege corect notiunea de politician.
" felicitari pentru curajul de a spune adevarul ". aici e corect. si eu cred ca trebuie felicitat ziarul pentru aceste adevaruri si poate ca, asemenea lui, ziarurui,  ar trebui sa existe mai multi care sa aiba curajul sa strige si ei  (  cu argumente ) cat se poate de tare, ca imparatul e dezbracat.
ca, pe bune, in ce priveste clasa politica, in integralitatea ei, imparatul e chiar dezbracat si defileaza nonsalant, fara sa se vada el insusi cat este de penibil.
alp pesediet:
(8 Septembrie 2022, 21:15)
Asa este  Potor a inceput sa progresezee de acum 15 ani  un pas inainte si doi inapoi .Intr-un an doi va ajunge la nivelul lui Stoica .
PSD ist...din nou:
(8 Septembrie 2022, 20:52)
Daca nu se recunosc adevaruri, chiar in spirit critic, nu se va ajunge la o constructie politica autentica. PSD vine cu o garnitura noua de politicieni ( sa nu mai auzim de vesnicul deputat ...M, ca ne am saturat de interventiile prin care se arata drept xerox Silvian C.- un politician elevat si autentic).cu care ne putem reprezenta frumos. Felicitari pentru curajul de a spune adevarul si succes in constructie. Atrageti tineri, oameni cu probitate morala si profesionala, nu parodii de babe si de asa zisi oratori...
@pesedist:
(8 Septembrie 2022, 20:25)
Asa e , băiatu  ăsta o să îmbătrânească ca tânără speranță a psd, ultima tânără speranță
Baiate de joc :
(8 Septembrie 2022, 20:04)
Ce nu stie domnul preseddinte e ca la spital Doreii lui Ierbasu monteaza tavanul peste tavanele mucegaite dupa ploile de saptamana trecuta ca sa musamalizeze gafele. Adica ascund mucegaiul sa nu se mai vada. Rusine.
Cetatean:
(8 Septembrie 2022, 18:09)
Este atât de plin de el! Este siamezul președintelui P....! Nimic nu misca fără Potor!
pesedist:
(8 Septembrie 2022, 14:34)
e chiar binevenita aceasta prezentare care este pana la urma o..... mini autobiografie a lui potor insusi.
ca ce este de remarcat e faptul ca dansul ( da, dansul, ca stiti, e vorba de respectul pe care il are moldoveanul obisnuit  ), e bun acolo la el  in birou, unde, singur lucreaza la hartii, la documente, la proiecte etc etc., nu in vartejul haotic al vietii politice, al carui sens - mai mult sau mai putin logic sau rational, ii scapa total.
potor inca mai este si va ramane aceeasi tanara speranta de acum 15 ani.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
13 Sep 2026
155 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
IPJ Ialomița: Opt persoane reținute într-o singură zi!

IPJ Ialomița: Opt persoane reținute într-o singură zi!

Polițiștii ialomițeni au documentat, în aceeași zi, mai multe fapte penale, iar opt persoane au fost reținute, în 3 dosare distincte. Astfel, un bărbat a fost reținut pentru «furt ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 16:40
(912 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Locală Slobozia: Amenzi de peste 103 mii de lei în august 2026

Poliția Locală Slobozia: Amenzi de peste 103 mii de lei în august 2026

Potrivit unui raport, în cursul lunii august 2026, polițiștii locali din Slobozia au aplicat 479 de sancțiuni contravenționale. Astfel, au fost aplicate 263 de amenzi, în valoare totală de ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 16:25
(506 vizualizări - 0 comentarii)


3267 de persoane înregistrate de Biroul pentru Imigrări al Județului Ialomița

La data de 31 august 2026, în evidența Biroului pentru Imigrări al Județului Ialomița se aflau 3267 de persoane, în creștere față de cele 2952 înregistrate în perioada ianuarie ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 12:20
(266 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 143,74 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în august 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna august a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 143,74 milioane ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 11:20
(244 vizualizări - 0 comentarii)


La 58 de ani, un jandarm din Ialomița participă la ultramaratonul caritabil «Autism 24h» pentru copiii cu autism

La 58 de ani, un jandarm din Ialomița participă la ultramaratonul caritabil «Autism 24h» pentru copiii cu autism

În perioada 12-13 septembrie 2023, la Mamaia, subofițerul jandarm Stan Petruș va participa la ultramaratonul caritabil «Autism 24h», o provocare în cadrul căreia participanții ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 10:40
(292 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Verificări în exploatațiile de animale

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranta Alimentelor Ialomița informează proprietarii/deținătorii de animale că, începând cu 1 ianuarie 2026, medicii veterinari oficiali au efectuat ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 16:35
(1226 vizualizări - 0 comentarii)


Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: «ArtFest Slobozia 2026»/Teatru, Film, Dialog

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: «ArtFest Slobozia 2026»/Teatru, Film, Dialog

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia, în colaborare cu Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică «I.L. Caragiale» București, Centrul Educațional « ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 16:20
(486 vizualizări - 0 comentarii)


Autoturism furat din Olanda, descoperit de polițiști la Căzănești

Marți, 9 septembrie 2026, polițiștii Serviciului Rutier Ialomița au oprit pentru un control, în localitatea Căzănești, un autoturism condus de o femeie de 40 de ani, domiciliată în Munteni ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 15:25
(526 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Termen-limită pentru depunerea cererilor de ajutor de stat pentru crescătorii de bovine și suine

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează crescătorii de bovine și suine că joi, 24 septembrie 2026, inclusiv, este termenul-limită pentru depunerea cererilor de solicitare ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 15:20
(459 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Sancțiuni aplicate pentru nerespectarea circulației în zona trecerilor la nivel cu calea ferată

Miercuri, 9 septembrie 2026, polițiștii din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Ialomița, cu sprijinul Registrului Auto Român Ialomița, au desfășurat o acțiune pentru prevenirea ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 14:50
(431 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Alege factura electronică!

RAJA Constanța: Alege factura electronică!

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este și ea o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel mai important ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 11:20
(2803 vizualizări - 0 comentarii)


Festivalul Național de Tarafuri «Ion Albeșteanu», ediția a XVI-a, 14-16 septembrie 2026

În perioada 14–16 septembrie 2026, județul Ialomița va deveni, timp de 3 zile, un veritabil spațiu al întâlnirii cu tradiția și valorile autentice ale folclorului românesc ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 09:50
(508 vizualizări - 0 comentarii)


1587 persoane angajate prin intermediul AJOFM Ialomița în perioada ianuarie-iulie 2026

În perioada ianuarie-iulie 2026, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 1587 persoane, ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2026, 11:05
(485 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Național al Agriculturii din România/Slobozia: «Bărăganul văzut din tractor»

Vineri, 11 septembrie 2026, la Muzeul Național al Agriculturii din România/Slobozia va fi inaugurată expoziția «Bărăganul văzut din tractor». Evenimentul se desfășoară în cadrul ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2026, 08:50
(456 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Fetești Oraș din Fetești!

Pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 200 mm, de pe strada Călărași din localitatea Fetești, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2026, 08:35
(1075 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Secțiunea Mica Publicitate
a fost actualizată!
Cele mai noi anunțuri din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri on-line!

8 Septembrie 2026, 18:30


Serviciul Call Center RAJA Constanța, un număr unic la dispoziția tuturor clienților 

Serviciul Call Center RAJA Constanța, un număr unic la dispoziția tuturor clienților 

Interacțiunea cu utilizatorul serviciilor de alimentare cu apă și/sau de canalizare este extrem de importantă pentru RAJA Constanța. De aceea, Serviciul Call Center pus la dispoziția acestora, vine ...[citește_toată_știrea]

8 Septembrie 2026, 17:25
(2447 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe strada Ionel Perlea din orașul Țăndărei!

Pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de pe strada Ionel Perlea, din orașul Țăndărei, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile ...[citește_toată_știrea]

8 Septembrie 2026, 16:15
(698 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: «Vreau să merg la școală»

Protopopiatul Slobozia: «Vreau să merg la școală»

Vineri, 4 septembrie 2026, Protopopiatul Slobozia, în colaborare cu Parohiile «Buna Vestire» Slobozia, «Sf. Dumitru» Slobozia, Slobozia Nouă I, Bucu și Traian I, au organizat ...[citește_toată_știrea]

4 Septembrie 2026, 16:35
(974 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Razie a polițiștilor

Joi, 3 septembrie a.c., între orele 19,00-22,00, polițiștii slobozeni, împreună cu un reprezentant al Registrului Auto Român Ialomița, au desfășurat o acțiune pe raza municipiului ...[citește_toată_știrea]

4 Septembrie 2026, 16:25
(1359 vizualizări - 0 comentarii)


Fierbinți-Târg: Cercetat pentru «trafic de droguri de risc»

Polițiștii ialomițeni, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Biroul Teritorial Ialomița, au documentat activitatea infracțională ...[citește_toată_știrea]

4 Septembrie 2026, 15:05
(899 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: Campanie de donare de sânge

Protopopiatul Urziceni: Campanie de donare de sânge

Joi, 3 septembrie 2026, în intervalul orar 08,00-15,15, Protopopiatul Urziceni din cadrul Episcopiei Sloboziei și Călărașilor a organizat o nouă acțiune în cadrul campaniei naționale susținută ...[citește_toată_știrea]

4 Septembrie 2026, 12:20
(1012 vizualizări - 0 comentarii)


Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: Simpozionul «Viața și opera lui Ștefan Bănulescu»

Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: Simpozionul «Viața și opera lui Ștefan Bănulescu»

Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița vă invită la simpozionul «Viața și opera lui Ștefan Bănulescu», eveniment dedicat împlinirii a 100 de ani de la nașterea ...[citește_toată_știrea]

3 Septembrie 2026, 14:55
(1122 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Fermierii afectați de secetă și alte fenomene naturale trebuie să notifice situațiile de forță majoră în termen de 15 zile lucrătoare

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează fermierii că situațiile de forță majoră și circumstanțele excepționale care afectează culturile sau exploatațiile agricole trebuie ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2026, 10:10
(908 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: «Clubul de Vară» la Muzeul Național al Agriculturii

Protopopiatul Slobozia: «Clubul de Vară» la Muzeul Național al Agriculturii

Cu binecuvântarea PS Vincențiu, episcopul Sloboziei și Călărașilor, luni, 31 august 2026, Protopopiatul Slobozia, în parteneriat cu Muzeul Național al Agriculturii și în colaborare ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2026, 08:40
(980 vizualizări - 0 comentarii)


Programul «Cutia Bebelușului»: 100 de mame și nou-născuții lor din Ialomița beneficiază de sprijin

Programul «Cutia Bebelușului»: 100 de mame și nou-născuții lor din Ialomița beneficiază de sprijin

Programul «Cutia Bebelușului» va ajunge, până la finalul celei de-a patra ediții, la peste 100 de mame și nou-născuții lor din județul Ialomița. Dintre cele 111 familii din cele patru ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2026, 08:25
(1173 vizualizări - 0 comentarii)


Ograda: Lemne vândute ilegal, confiscate de polițiști 

Joi, 27 august 2026, polițiștii ialomițeni au depistat, în localitatea Ograda, o autoutilitară încărcată cu material lemnos, condusă de un bărbat, de 30 de ani. În urma verificării ...[citește_toată_știrea]

28 August 2026, 15:25
(1770 vizualizări - 0 comentarii)


Ion Roată: Cercetat penal pentru că a agresat un consătean 

Joi, 27 august 2026, un bărbat de 39 de ani, din localitatea Ion Roată, a fost reținut după ce a agresat un bărbat de 33 de ani, domiciliat în aceeași localitate. Cercetările au scos la iveală ...[citește_toată_știrea]

28 August 2026, 14:55
(2026 vizualizări - 0 comentarii)


Malu Roșu: Conflict spontan, trei bărbați reținuți 

Joi, 27 august 2026, polițiștii din Jilavele au dispus reținerea pentru 24 de ore a trei tineri, cu vârste cuprinse între 20 și 24 ani. Aceștia ar fi principalii suspecți ai unui dosar penal ...[citește_toată_știrea]

28 August 2026, 14:30
(1715 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe Șoseaua București din orașul Țăndărei!

Pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe Șoseaua București din orașul Țăndărei, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile joi, 27 august ...[citește_toată_știrea]

27 August 2026, 11:55
(1673 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Cetățeanul x în DSP Ialomița dă asigurări că, la Slobozia, apa este potabilă! Mariana în Fabrica de acadele de la Slobozia Mariana în Fabrica de acadele de la Slobozia Dalia B în Planul de măsuri al URBAN SA Slobozia, aprobat de autoritățile de mediu Hai, hai... în Circulație cu program pe «drumul de șantier» amenajat în locul podului rutier peste râul Ialomița SorinB în Drumul de legătura dintre «Podul lui Mihăilă» de peste râul Ialomița și DN2A, asfaltat contribuabil în Prefectura Ialomița cere Primăriei Slobozia să revoce acordarea terenurilor pentru tinerii din oraș contribuabil în Strada Pescăruș din Țăndărei, complet modernizată pentru a deservi un nou centru comercial Riveran în Strada Pescăruș din Țăndărei, complet modernizată pentru a deservi un nou centru comercial Cetatean în Inspectori școlari schimbați din funcții, după revenirea Luminiței Barcari la conducerea Învățământului ialomițean Anonymus în Circulație cu program pe «drumul de șantier» amenajat în locul podului rutier peste râul Ialomița Gigel în DSP Ialomița dă asigurări că, la Slobozia, apa este potabilă! Ioan în Soluții alternative pentru alimentarea cu apă a Spitalului Județean de Urgență Slobozia Nela în DSP Ialomița dă asigurări că, la Slobozia, apa este potabilă! cetatean în DSP Ialomița dă asigurări că, la Slobozia, apa este potabilă! Vali Predescu în Cum se «prăjesc» banii publici sau zile de dezmăț pentru localitățile ialomițene @parinte în Inspectori școlari schimbați din funcții, după revenirea Luminiței Barcari la conducerea Învățământului ialomițean contribuabil în Circulație cu program pe «drumul de șantier» amenajat în locul podului rutier peste râul Ialomița părinte în Inspectori școlari schimbați din funcții, după revenirea Luminiței Barcari la conducerea Învățământului ialomițean Cetatean în Comisarul șef Mihai Dobre, declarat «admis» la concursul pentru șefia Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...