Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

«Cruciada demolărilor» continuă la Slobozia

«Cruciada demolărilor» continuă la Slobozia

Administrația Soare a declarat la preluarea mandatului, în anul 2020, că va demola construcțiile ridicate ilegal în Slobozia de-a lungul ultimilor 30 de ani. La 3 ani distanță de la aceste declarații, singurele rezultate notabile vizează garajele «ilegale». În privința construcțiilor ilegale aflate pe domeniul public sau pe domeniul privat, rezultatele sunt modeste. Conform informațiilor oficiale, în decursul ultimilor 3 ani Primăria a solicitat demolarea, prin instanță sau pe cale administrativă, a 18 construcții ilegale. Dintre acestea, până la acest moment, au fost demolate doar 2 construcții.

Domeniu public vs domeniu privat Desființarea construcțiilor construite ilegal este reglementată de Legea nr. 3/2011. În practică însă, susțin specialiștii din domeniu, reglementările le­gislative sunt inoperabile din cauza reglementărilor legislative care apără proprietatea privată. Conform estimărilor oficiale, breșele legislative au permis construirea a sute de costrucții ilegale la nivelul Sloboziei. Majoritatea acestor construcții au fost ridicate fără autorizație pe domeniul privat al proprieta­rilor, însă există și construcții edificate pe domeniul public. Construcțiile ridicate pe domeniul privat nu pot fi demolate decât prin intermediul instanței. Construcțiile ridicate pe domeniul public pot fi demolate prin dispoziție de primar. Așa a fost posibilă, de exemplu, campania care a vizat demolarea garajelor «ilegale» la Slobozia.

Primăria nu dă cu parul La nivelul administrației locale din Slobozia, în ultimii 3 ani au fost emise 44 de sancțiuni contravenționale care vizau rea­lizarea de construcții fără auto­rizație de construire și s-a solicitat prin instanță demolarea a 14 construcții aflate pe domeniul privat. De asemenea, pentru alte 4 construcții primarul Sloboziei a emis dispoziții de demolare. În fapt însă, doar două construcții au fost demolate, restul deciziilor fiind atacate în instanță. Primarul Sloboziei, Dragoș Soare, susține că nu va renunța la acest demers administrativ: «Știți cum se spune: administrația nu vrea moartea păcătosului, ci îndreptarea lui! Prin urmare, încercăm să îi sprijinim pe cei care au ridicat construcții ilegale oferindu-le asistență juridică. Însă acolo unde constatăm că există rea-voință, aplicăm măsuri coercitive. Scopul nostru este ca toate construcțiile din Slobozia să respecte prevederile legale de construire!».

18 Septembrie 2023, 10:55 (7207 vizualizări - 5 comentarii)

Citiți și:
Slobozia: Beci uriaș descoperit sub un garaj
Operațiunea «Garajul», faza pe instituții: Consiliul Județean Ialomița a dezafectat garajele din spatele Primăriei Slobozia!
Gardul lui Zamfir a fost dărâmat
La Fetești a început demolarea construcțiilor ilegale

Comentariile cititorilor:


Cetatean:
(20 Septembrie 2023, 17:25)
Cele trei garaje din spatele arhivelor cand le demolati?
Sau florarii cotizeaza?
Mary :
(19 Septembrie 2023, 12:05)
99% din garaje aveau altă destinație, spații de depozitare pentru murături, mărfuri, acareturi și alte moșmoande, iar mașina mai ocupa un loc de parcare în fața blocului. Nimic ilegal. Cum la ora actuală cei care dețin un loc de parcare plătit, parchează oriunde pe stradă în jurul blocului și nu la locul plătit. Sunt de părere că ar trebui inițiată o lege care să dea posibilitatea unor proprietari de mașini să revendice aceste locuri de parcare în urma unui număr de sesizări corecte. Deja sunt familii cu câte două, sau trei mașini și cu greu își găsesc un loc de parcare. P.S. în ciuda faptului că s-au construit piste de biciclete, trotinete, nimeni nu renunță la mașină. Era bine să investim banii în construirea unui aeroport??! Alte proiecte, alte studii de fezabilitate, alți bani, alte idei. Mai bine pe jos. Mișcare!
MMC:
(18 Septembrie 2023, 23:15)
Felicitari domnule primar! Garajele erau pline de mobila veche si muraturi, iar masinile erau parcate ilegal pe spatiile vechi.
George:
(18 Septembrie 2023, 11:39)
Ciudate situatii cu autorizatiile date dupa cum batea vantul.. Oricum Felicitari pentru initiativa! Parintii mei au avut garaj in zona Pietei mari, devenise o mare adunatura muraturi si vechituri:) si nimeni nu isi tinea masina la interior. Dupa ce au eliberat zona, am depus actele online, locul atribuit la licitatie, totul a decurs foarte civilizat. Si nu a ramas nimeni fara loc, fiecare si-a gasit vreun fiu nepot cu aptitudini digitale. Un singur lips al zonei, toata parcarea este in bezna In spate la bloc b1 38. Spor Primariei si celor care au atributii, sa continue in forta actiunea
Raul Paul:
(18 Septembrie 2023, 11:32)
ilegale ? Dar despre garajele detinute de familia florareselor ce sunt plasate in capatul blocului E15? Unul din ele este din "chirpici",chiar!Sau magia vopselei roz le fereste de eliberarea locului pentru a face loc unei parcari,cum era candva?

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 23 Oct 2026
322 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

RAJA Constanța: Intervenție la intersecția străzilor Artelor și Pieții din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA Constanța intervin luni, 10 august 2026, în intervalul orar 10,15-15,00, pentru remedierea unui branșament avariat de la intersecția străzilor Artelor și Pieții, din orașul Țăndărei ...[citește_toată_știrea]

10 August 2026, 11:05
(3494 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 128 locuri de muncă vacante în Spațiul Economic European

Angajatorii din Spațiul Economic European oferă, prin intermediul rețelei EURES România, 128 locuri de muncă vacante. Astfel, în Danemarca sunt disponibile 8 locuri de muncă (dulgher pentru ...[citește_toată_știrea]

10 August 2026, 08:35
(4138 vizualizări - 0 comentarii)


Traian: Reținuți în urma unui scandal provocat

În noaptea de miercuri spre joi, 5/6 august a.c., polițiștii din localitatea Traian au fost sesizați cu privire la un scandal izbucnit între șase persoane, pe fondul consumului de alcool ...[citește_toată_știrea]

8 August 2026, 14:00
(3828 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Cercetat penal pentru «trafic de droguri de risc»

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Ialomița, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Biroul Teritorial ...[citește_toată_știrea]

8 August 2026, 08:30
(3658 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe Șoseaua Brăilei din orașul Țăndărei!

Pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de pe Șoseaua Brăilei din orașul Țăndărei, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile ...[citește_toată_știrea]

6 August 2026, 09:20
(3305 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Debite către bugetul de stat în cuantum de 317,82 milioane de lei

Administrația Județeană a Finanțelor Publice informează că au fost publicate pe pagina proprie de internet a Agenției Naționale de Administrare Fiscală ANAF listele de contribuabili persoane juridice ...[citește_toată_știrea]

5 August 2026, 10:45
(1965 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Lista contribuabililor bun-platnici, publicată pe portalul ANAF

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează că ANAF a publicat lista contribuabililor persoane juridice care au declarat și au achitat la scadență obligațiile fiscale de plată și ...[citește_toată_știrea]

4 August 2026, 11:20
(2621 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe Șoseaua Brăilei din orașul Țăndărei!

Pentru remedierea avariei la nivelul unui branșament de pe Șoseaua Brăilei din orașul Țăndărei, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile marți, 4 august 2026, în intervalul 09 ...[citește_toată_știrea]

4 August 2026, 10:25
(3829 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,68%, rata șomajului la sfârșitul lunii iunie 2026

La sfârșitul lunii iunie 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4456 șomeri (din care 2200 femei), rata șomajului fiind de ...[citește_toată_știrea]

3 August 2026, 12:25
(3057 vizualizări - 0 comentarii)


Grindu: Și-a pierdut viața într-un accident rutier

Grindu: Și-a pierdut viața într-un accident rutier

Sâmbătă, 1 august 2026, pompierii ialomițeni au fost sesizați să intervină în cazul unui accident rutier pe DJ102N, în localitatea Grindu. În eveniment a fost implicat un autoturism ...[citește_toată_știrea]

3 August 2026, 10:05
(4722 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Trei persoane reținute pentru  «furt calificat» de combustibil din vagoane-cisternă

IPJ Ialomița: Trei persoane reținute pentru «furt calificat» de combustibil din vagoane-cisternă

Polițiștii ialomițeni, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Fetești, au reținut, miercuri,  29 iulie a.c., trei tineri din localitatea Borcea ...[citește_toată_știrea]

30 Iulie 2026, 17:10
(3324 vizualizări - 1 comentariu)


Broșteni: Reținut pentru că a agresat două femei

Marți, 28 iulie 2026, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat, în vârstă de 29 de ani, ar fi pătruns fără drept în locuința fostei concubine, în vâ ...[citește_toată_știrea]

29 Iulie 2026, 13:20
(3461 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Trafic blocat pe DN2C Amara-Slobozia din cauza unui accident rutier

Centrul Infotrafic al Poliției Române informează cu privire la faptul că traficul rutier este blocat pe DN2C, între localitățile Amara și Slobozia, din cauza unui accident rutier.   ...[citește_toată_știrea]

28 Iulie 2026, 09:05
(3587 vizualizări - 0 comentarii)


Mesaj Ro-Alert în județul Ialomița, din cauza unei alerte aeriene emisă în Tulcea

Mesaj Ro-Alert în județul Ialomița, din cauza unei alerte aeriene emisă în Tulcea

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a emis vineri, 24 iulie 2026, un mesaj Ro-Alert în județul Ialomița cu privire la posibilitatea căderii de obiecte din spațiul aerian. Mesajul a ...[citește_toată_știrea]

24 Iulie 2026, 11:10
(7926 vizualizări - 0 comentarii)


Marsilieni: Minoră dispărută de la domiciliu

Marsilieni: Minoră dispărută de la domiciliu

În cursul zilei de joi, 23 iunie 2026, polițiști din Slobozia au fost sesizați cu privire la plecarea voluntară a numitei Cătălina Mihaela Niculici, de 16 de ani, din localitatea ...[citește_toată_știrea]

24 Iulie 2026, 08:30
(4745 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Reținuți pentru «tentativă la omor»

Urziceni: Reținuți pentru «tentativă la omor»

Joi, 23 iulie 2026, polițiștii ialomițeni, împreună cu procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița, au reținut cinci bărbați cercetați pentru săvârșirea infracțiunii ...[citește_toată_știrea]

24 Iulie 2026, 08:00
(3993 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 48 milioane de lei în semestrul I 2026

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în perioada ianuarie-iunie 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de ...[citește_toată_știrea]

22 Iulie 2026, 15:25
(4455 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbat cu un cuțit de 28 cm, depistat de jandarmi într-un parc din Urziceni

Bărbat cu un cuțit de 28 cm, depistat de jandarmi într-un parc din Urziceni

Luni, 20 iulie a.c., în jurul orelor 17,15, un echipaj de jandarmi aflat în timpul serviciului pe raza municipiului Urziceni, a observat un bărbat care se afla pe o bancă într-un parc ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 13:10
(4257 vizualizări - 1 comentariu)


DSVSA Ialomița: Transport de ovine fără documente sanitar-veterinare

Luni, 20 iulie a.c., polițiștii ialomițeni au notificat DSVSA Ialomița cu privire la identificarea în trafic, pe raza localității Sudiți, a unui transport de ovine, care nu deținea documentele ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 12:55
(3098 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 970,22 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în semestrul I 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a colectat în semestrul I 2026 venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 970,22 milioane de lei (cu ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 12:20
(3987 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe strada Prunului din orașul Căzănești!

Marți, 21 iulie 2026, echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Prunului din orașul Căzănești. În vederea desfășurării lucrărilor, în intervalul ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 11:35
(4003 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Tineri bănuiți de «tâlhărie», depistați de jandarmi la scurt timp după comiterea faptei

Slobozia: Tineri bănuiți de «tâlhărie», depistați de jandarmi la scurt timp după comiterea faptei

În noaptea de duminică spre luni, 19/20 iulie a.c., în jurul orei 1,00, o patrulă de jandarmi aflată în serviciu pe raza municipiului Slobozia a fost sesizată de doi bărbați, î ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 10:25
(4050 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe strada Barierei din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA Constanța intervin marți, 21 iulie 2026, în intervalul orar 09,30-15,00, pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Barierei, din orașul Țăndărei. Pe durata desfășurării ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 10:00
(3119 vizualizări - 0 comentarii)


Studenți ai Academiei de Poliție, în stagiu la Jandarmeria Ialomița

Studenți ai Academiei de Poliție, în stagiu la Jandarmeria Ialomița

Începând de luni, 20 iulie a.c., pentru următoarele două săptămâni, Claudiu și Alexandru, studenți ai Academiei de Poliție «Alexandru Ioan Cuza», vor desfășura stagiul de ...[citește_toată_știrea]

20 Iulie 2026, 11:25
(3236 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF a sesizat autoritățile de urmărire penală după ce a descoperit un circuit de facturare fictivă în domeniul construcțiilor

Inspectorii Direcției Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) au identificat un circuit de facturare fictivă utilizat de operatori economici care ...[citește_toată_știrea]

20 Iulie 2026, 10:20
(3925 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Întrerupere de apă la Fierbinți-Târg și localitățile componente luni, 20 iulie 2026!

În vederea remedierii unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă din localitatea Fierbinți-Târg, RAJA Constanța va sista furnizarea apei luni, 20 iulie 2026, în intervalul orar 09,00-12,00.  ...[citește_toată_știrea]

19 Iulie 2026, 11:05
(5109 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Cercetat penal pentru «trafic de droguri de risc și mare risc» 

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Ialomița, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Biroul Teritorial ...[citește_toată_știrea]

17 Iulie 2026, 16:40
(4185 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în zona Fetești Oraș!

Pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe strada Fabricii din Fetești,, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile în zona Fetești ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2026, 15:05
(4601 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 5,61 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor efectuate în luna iunie 2026

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au efectuat, în luna iunie 2026, controale la contribuabili persoane fizice și juridice. ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2026, 11:25
(4446 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe strada Artelor din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA Constanța intervin miercuri, 15 iulie 2026, în intervalul orar 09,30-13:00, pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Artelor din orașul Țăndărei. Pe durata desfășurării ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2026, 09:55
(3800 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Alt parinte în Un nou eșec James în PSD își impune condițiile în Programul de Guvernare al premierului desemnat Luca Niculescu tot un părinte în Săli supraaglomerate și toalete insuficiente, la Grădinița «Pinocchio» din Slobozia Gigel în Șeful Poliției Rutiere Ialomița, comisarul Sorin Goagă, cercetat disciplinar de Inspectoratul General al Poliției Române alegator în Se prelungește contractul de închiriere pentru sediul Consiliului Județean Ialomița Viorel în Șeful Poliției Rutiere Ialomița, comisarul Sorin Goagă, cercetat disciplinar de Inspectoratul General al Poliției Române Daniela D. în Se prelungește contractul de închiriere pentru sediul Consiliului Județean Ialomița Arogantu în IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală» gabi2 ănapoi în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» Marcel în Șeful Poliției Rutiere Ialomița, comisarul Sorin Goagă, cercetat disciplinar de Inspectoratul General al Poliției Române Aron în Șeful Poliției Rutiere Ialomița, comisarul Sorin Goagă, cercetat disciplinar de Inspectoratul General al Poliției Române Maria Ioana în Elevi cu păduchi în școlile din județul Ialomița plătică Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 21 octombrie 2026 vasile în IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală» Sab în IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală» vasile în IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală» Cocora în Medicul Iulian Munteanu este cel mai tânăr șef al Secției ATI a Spitalului Județean de Urgență Slobozia Parinte în Un nou eșec totul_bine în Medicul Iulian Munteanu este cel mai tânăr șef al Secției ATI a Spitalului Județean de Urgență Slobozia anvelope în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 21 octombrie 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...