Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Amara luptă pentru statutul de stațiune turistică de interes național

Amara luptă pentru statutul de stațiune turistică de interes național

Amara luptă să rămână pe harta stațiunilor turistice de interes național. În decursul anului 2023, administrația locală a făcut eforturi susținute pentru a promova acest obiectiv turistic. În luna decembrie 2023, primarul orașului Amara, Alin Sandu, a participat la a doua ediție a «Forumului Aleșilor Locali», eveniment desfășurat la sediul Parlamentului României. «Susțin, indiferent de ocazie, inte­resele orașului-stațiune Amara. In­diferent de ce se întâmplă la nivel politic, Amara rămâne o emblemă turistică națională, iar promovarea localității este unul dintre obiecti­vele administrației pe care o conduc în acest mandat!» a declarat ulterior evenimentului primarul orașului Amara, Alin Sandu.

Sufletul stațiunii refuză să moară Amara continuă să lupte pentru a rămâne în topul destinațiilor turistice naționale. În pofida subfinanțării cronice din ultimii 30 de ani, administrația locală crede că stațiunea are șansa de a-și recă­păta strălucirea de odinioară. Pentru a sus­ține activitatea turistică și pentru a atrage investițiile în zonă, în decursul anului 2023, administrația locală a profitat de evenimentele publice de peste an, susținând activ imaginea orașului-stațiune. Ultimul dintre aceste evenimente a fost «Forumul Aleșilor Locali», eveniment desfășurat la sediul Parlamentului României în luna decembrie 2023. «Susțin, indiferent de ocazie, interesele orașului-stațiune Amara. Indiferent de ce se întâmplă la nivel politic, Amara rămâne o emblemă turistică nați­onală, iar promovarea localității este unul dintre obiectivele administrației pe care o conduc în acest mandat!» a declarat primarul Alin Sandu ulterior evenimentului. Reamintim că, anterior, Amara a fost prezentă la Târgul de Turism al României, desfășurat în perioada 9-12 noiembrie 2023 la Romexpo.

Plajele publice, un pariu câștigat Promovarea orașului-stațiune Amara este dublată de investiții concrete. În ultimii 2 ani, Amara a investit în plajele publice ale stațiunii peste 25 milioane de lei. Fondurile, derulate prin Programul Operațional Regional 2014-2020, au permis reabilitarea celor două plaje publice existente la nivelul stațiunii. «La sfârșitul anului 2023, graficul de lucrări pentru Plaja Zorilor a ajuns la 96%, iar pentru Plaja Perla la 91%. Avem convingerea că în vara anului 2024 turiștii vor aprecia investițiile și vor simți diferența!» a mai precizat primarul Alin Sandu. O altă preocupare constantă a administrației locale o reprezintă îmbună­tățirea calității apei potabile. Pe 6 decembrie 2023, administrația locală a semnat contractul de finanțare pentru obiectivul de investiții «Expertiza și îmbu­nătățirea siste­mului de captare, transport, tratare și distribuție a apei curente în localitatea Amara». Investiția, susțin oficialii locali, va permite reabilitarea sistemului de distribuție a apei la nivelul localității și asigurarea necesarului de apă potabilă pe timpul verii.

13 Ianuarie 2024, 12:20 (17297 vizualizări - 5 comentarii)

Citiți și:
A fost semnat contractul de finanțare de 5 milioane de euro pentru modernizarea Școlii Gimnaziale «George Vâlsan» Amara
Administrația din Amara caută soluții tehnice pentru continuarea investiției la rețeaua de apă a orașului
Investiție la Amara: Lucrări de canalizare pe strada Tudor Vladimirescu!
Amara, stațiunea care plânge/râde cu un ochi

Comentariile cititorilor:


obiectiv:
(16 Ianuarie 2024, 19:13)
Efortul primarului din Amara a inceput sa dea roade.Am participat la revelionul 2023 2024 ,intr -un restaurant din Amara.Bunul gust ,rafinamentul , organizarea , a fost ireprosabila.Nu stiu al cui este restaurantul , dar mi am dat seama ca , a meritat sa fac sute de km pana acolo.Felicitari organizatorilor!
Ion:
(16 Ianuarie 2024, 02:18)
@Mary sunt de acord cu tine. Drumul fermei este mai rau decat un drum de tara in " orasul" amara. Gropi, praf cat casa, buruieni pe marginea drumului, pietre... Canalizare nu exista in cartier....apa cu program....Si..da, sunt case in care s.au investit foarte multi bani, masini scumpe care se strica din cauza drumurilor din sat. Aici traim ca la sat! Cartierul Aurel Pana din satul amara!
Maria:
(15 Ianuarie 2024, 13:11)
Stațiunea este in degradarea,,.totul este vechi și deprimant,condițiile de cazare sunt neschimbate de acum 50 de ani ,baterii ruginite și cazi decojite iar lipsa apei calde este ceva normal..Masa era de o calitate îndoielnică... Nu stiu care este interesul conducerii parca ar dori sa gonească turiști...păcat de resursele minerale atât de prețioase pentru sănătate! Am fost in octombrie 2023 la hotel Ialomita
Plaja:
(13 Ianuarie 2024, 20:06)
96% si 91%? Glume! Nu este nici 60 si 56%.
Mary :
(13 Ianuarie 2024, 14:15)
Administrația în frunte cu primarul ales, știe?! Înțelege faptul că sunt străzi care așteaptă de peste 10 ani să fie asfaltate?! Că vara este program la apă?! Pe așa zis drumul fermei s-au construit vile ce se învârt după Soare, în curțile cărora sălășluiesc mașini scumpe, un cartier relativ tânăr dar lipsit de asfalt, unde grădinile, pomii și florile sunt albite de praful ce plutește pe străzile de pământ. De impozitate nu mai vorbim, sunt pe măsură, ca la oraș. Amara, cu pretenție de stațiune turistică de interes național, oraș orientat tot mai mult spre comună înfloritoare. P.S. Și cum majoritatea locuitorilor au gazon, și firesc este tăiat frecvent, administrația face alergie când localnicii reclamă faptul că resturile vegetale nu sunt ridicate de firma de ridicarea gunoiului. Mai mult, li se propune oamenilor să caute o căruță să le care aceste resturi vegetale, ca la țară.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Sâmbătă 29 Aug 2026
385 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Pompierii ialomițeni în competiție sportivă

În perioada 8-10 septembrie, Inspectoratul pentru Situații de Urgență al județului Argeș este gazda fazei naționale a Concursurilor Serviciilor Profesioniste pentru Situații de Urgență. La competiție va ...[citește_toată_știrea]

7 Septembrie 2010, 16:28
(16925 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Ialomița pompier


Reținut pentru 24 de ore după ce, beat la volan, a omorît o femeie și a părăsit locul accidentului

Polițiștii ialomițeni au declanșat în după amiaza zilei de duminică, 5 septembrie a.c., ample operațiuni pentru identificarea în trafic a unui autoturism al cărui șofer, implicat într-un eveniment rutier ...[citește_toată_știrea]

6 Septembrie 2010, 15:15
(20240 vizualizări - 0 comentarii)


La volan fără permise sau conducînd mașini neînmatriculate

Sîmbătă, 4 septembrie a.c., în jurul orei 23.30, polițiști din cadrul Poliției Orașului Fierbinți-Tîrg au identificat și oprit în trafic un autoturism, la volanul căruia se afla un tînăr de 22 de ani din ...[citește_toată_știrea]

6 Septembrie 2010, 15:13
(14827 vizualizări - 0 comentarii)


«Biblionet» la Miloșești

Joi, 9 septembrie 2010, ora 11.00, la Biblioteca Comunală din Miloșești se va inaugura oficial un nou serviciu de bibliotecă, în cadrul programului «Biblionet-lumea în biblioteca mea». Să reamintim că programul ...[citește_toată_știrea]

6 Septembrie 2010, 15:07
(20675 vizualizări - 1 comentariu)


Bătrîn de 79 de ani, rănit în accident

Sîmbătă, 4 septembrie a.c., în jurul orei 20.00, Poliția a fost sesizată prin 112, de către un conducător auto, despre faptul că în timp ce se deplasa cu autoturismul pe Bulevardul Chimiei, din Slobozia ...[citește_toată_știrea]

6 Septembrie 2010, 15:05
(15294 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


Gîrbovi: A dat cu spatele și a intrat în stîlp

În noaptea de duminică spre luni, în jurul orei 1.30, pe DJ203 B, în comuna Gîrbovi, s-a produs un accident rutier soldat cu rănirea unei persoane. Victima, în vîrstă de 28 de ani, șoferul unui autoturism ...[citește_toată_știrea]

6 Septembrie 2010, 15:03
(20272 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Gîrbovi accident


Slobozia: Evenimente expoziționale

Centrul Cultural UNESCO «Ionel Perlea» organizează miercuri, 8 septembrie, un eveniment expozițional de marcă. Evenimentul se va desfășura începînd cu orele 14,00. Slobozenii interesați pot vizita Galeriile ...[citește_toată_știrea]

6 Septembrie 2010, 11:58
(20113 vizualizări - 0 comentarii)


Pădure în flăcări la Reviga, camion cu cosmetice mistuit de foc, accident la Gîrbovi

Două hectare de pădure au fost afectate de flăcări după ce o persoană a dat foc vegetației uscate din apropierea pomilor. Incendiul s-a produs în localitatea Reviga și a fost sesizat pompierilor vineri ...[citește_toată_știrea]

6 Septembrie 2010, 11:57
(22898 vizualizări - 0 comentarii)


UPDATE: Polițist din Țăndărei, bătut chiar în sediul Poliției

Bărbații cercetați pentru ultraj, după ce, nemulțumiți că fratele lor urmează să fie sancționat contravențional, au lovit un polițist, au primit mandate de arestare preventivă În cursul ...[citește_toată_știrea]

4 Septembrie 2010, 16:50
(19146 vizualizări - 7 comentarii)


Autoturism furat din Germania, găsit la Slobozia

Joi, 2 septembrie a.c., în jurul orei 11.50, polițiștii au organizat și executat o acțiune pentru depistarea autoturismelor ce figurează urmărite internațional. În cadrul acțiunii, a fost identificat un ...[citește_toată_știrea]

3 Septembrie 2010, 15:15
(18557 vizualizări - 0 comentarii)


Arestați pentru că au furat motorină din camionul unui turc

Doi tineri de 25, respectiv 28 de ani, ambii din Urziceni, au fost reținuți joi, 2 septembrie a.c., pe bază de ordonanță pentru 24 de ore, fiind cercetați pentru furt calificat. Cei doi sînt suspectați ...[citește_toată_știrea]

3 Septembrie 2010, 15:07
(22890 vizualizări - 0 comentarii)


Transportul și comercializarea materialului lemnos, în atenția polițiștilor

În cursul zilei de joi, 2 septembrie a.c., polițiștii Birourilor de Investigare a Fraudelor și Ordine Publică din cadrul Poliției Fetești, în colaborare cu reprezentanți ai Inspectoratului Teritorial de ...[citește_toată_știrea]

3 Septembrie 2010, 15:02
(17933 vizualizări - 2 comentarii)


Vindea haine la magazinul de animale

În cursul zilei de joi, 2 septembrie a.c., în intervalul orar 13.00-17.00, efective din cadrul Poliției Slobozia, în colaborare cu jandarmi și polițiști comunitari, au organizat și executat o acțiune pe ...[citește_toată_știrea]

3 Septembrie 2010, 15:00
(17595 vizualizări - 0 comentarii)


Falși inspectori de la Protecția Consumatorului

O nouă metodă de înșelat patronii slobozeni a fost testată la Slobozia. Polițiștii i-au prins pe făptuitori, cercetînd actual modul în care aceștia au reușit să-i înșele pe administratorii a două societăți ...[citește_toată_știrea]

3 Septembrie 2010, 11:44
(1075904 vizualizări - 518 comentarii)

Taguri: Slobozia țeapă


Slobozia: Pieton accidentat pe trecere

Miercuri, 1 septembrie, polițiștii au fost sesizați despre faptul că în Slobozia s-a produs un accident de circulație, soldat cu rănirea unei persoane. În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că, în ...[citește_toată_știrea]

3 Septembrie 2010, 11:43
(19258 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


Pistol fără documente, confiscat

În cursul zilei de miercuri, 1 septembrie, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au organizat și executat o acțiune, al cărui scop principal l-a constituit identificarea persoanelor ...[citește_toată_știrea]

3 Septembrie 2010, 11:42
(20816 vizualizări - 0 comentarii)


Urmărit general prins de polițiști

Miercuri, 1 septembrie, polițiștii feteșteni au identificat și reținut un bărbat, de 34 de ani, din județul Vaslui, urmărit. Acesta se sustrăgea executării unei pedepse privative de libertate. Pe numele ...[citește_toată_știrea]

3 Septembrie 2010, 11:42
(18703 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești UG arestare


Taximetrist băut, la volan

În cursul nopții trecute, 31 august, polițiști ai Biroului Rutier Slobozia au oprit un autoturism de transport persoane în regim taxi, la volanul căruia se afla un bărbat de 33 de ani, din localitate. ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2010, 19:42
(19192 vizualizări - 0 comentarii)


Patroni cercetați penal

Polițiștii ialomițeni cercetează trei patroni pentru infracțiuni economice, respectiv evaziune fiscală și fals în înscrisuri sub semnătură privată, prejudiciul reținut în sarcina celor trei depășind 93 ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2010, 19:42
(20876 vizualizări - 0 comentarii)


Rablele, scoase din circulație

Marți, 31 august, în intervalul orar 10,00-14,00, polițiștii rutieri, în colaborare cu reprezentanți ai RAR au acționat în Slobozia, pentru verificarea stării tehnice a autovehiculelor aflate în circulație ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2010, 19:41
(16381 vizualizări - 0 comentarii)


Grindu: I-a furat laptopul din casă

Polițiștii ialomițeni au reușit să rețină un tînăr de 19 ani din Grindu, suspect de comiterea unui furt. Furtul a fost sesizat polițiștilor, sîmbătă, 28 august, cînd victima, un bărbat de 28 de ani din ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2010, 09:46
(17195 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Grindu furt laptop


Fetești: Băut la volan

Luni, 30 august, polițiștii feteșteni au oprit în trafic, pentru un control de rutină, un autoturism condus de un bărbat, de 33 de ani, din localitate. Pentru că mirosea a alcool, polițiștii l-ai testat ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2010, 09:44
(19991 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Femeie de 83 de ani, dispărută de la domiciliu

La începutul săptămînii, luni, 30 august a.c., în jurul orei 14,00, un bărbat din Urziceni a reclamat polițiștilor din localitate despre faptul că Alexandra Elisabeta, de 83 de ani, din localitatea Manasia ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2010, 09:42
(16945 vizualizări - 0 comentarii)


Deputatul Cristina Pocora îl vrea pe ministrul Șeitan la coșul de gunoi

Într-un comunicat remis presei, Cristina Ancuța Pocora, președintele Comisiei de Egalitate de Șanse din Camera Deputaților, condamnă activitatea ministrului Muncii, Familiei și Solidarității Sociale, Mihai ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2010, 09:32
(18346 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

31 August 2010, 19:34
(11514 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

31 August 2010, 19:20
(11650 vizualizări - 0 comentarii)


Trei cazuri suspecte în Ialomița: Virusul West Nile alertează autoritățile

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Ialomița s-a întrunit marți, 31 august, în vederea analizării situației legate de apariția cazurilor de îmbolnăvire cu virusul West Nile.
La nivelul județului ...[citește_toată_știrea]

31 August 2010, 18:52
(19247 vizualizări - 0 comentarii)


Pompierul Florin Mangiurea, medaliat cu aur și bronz la Campionatele Mondiale

Plutonierul Florin Mangiurea, sportivul Inspectoratului pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu», a reușit o performanță unică în istoria locală. El a obținut două medalii pe podiumul Campionatelor ...[citește_toată_știrea]

31 August 2010, 18:47
(21314 vizualizări - 8 comentarii)


Polițist din Țăndărei, bătut chiar în sediul Poliției

Doi bărbați din Țăndărei, de 30, respectiv 26 de ani, sînt cercetați penal pentru infracțiunea de de ultraj după ce, nemulțumiți de faptul că fratele lor, de 19 ani, urmează a fi sancționați contravențional ...[citește_toată_știrea]

31 August 2010, 11:46
(16646 vizualizări - 11 comentarii)


APIA prelungește termenul de depunere a cererilor pentru motorină

«Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură reamintește că termenul limită de depunere a cererii de acord prealabil pentru acordarea ajutorului de stat pentru motorina utilizată în agricultură este ...[citește_toată_știrea]

31 August 2010, 11:44
(20038 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Romtelecom în Depozit necontrolat de deșeuri în curtea din spatele fostului sediu al Romtelecom din Slobozia Alin în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Ion Ion în Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, vizită oficială la Slobozia Cernea în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Vasile în Ialomița riscă să piardă aproape 40% din proiectele PNRR Stelu în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Nimeni Altu în Ialomița riscă să piardă aproape 40% din proiectele PNRR Național în Inspectoratul Școlar Județean Ialomița, condus de preotul Ion Marian  cetatean în Ialomița riscă să piardă aproape 40% din proiectele PNRR Lenta în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean guess who în Serviciile de «ride-sharing», populare și la Slobozia guess who în 27,9 milioane de lei pentru electrificarea liniei Slobozia-Țăndărei, închisă circulației trenurilor de călători spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 26 august 2026 Lemnaru Mihaita în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean cristina în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Ion în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Coleg de breaslă în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Cezar în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean cumcamcom în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Ilie în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...