Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

REPORTAJ

Voluntarii «FreeLand Festival»

Voluntarii «FreeLand Festival»

După 30 de ani de așteptare Slo­bozia are, în sfârșit, ceva propriu. Nu e Neversea, nu e Untold, dar e «FreeLand Festival». 3 zile în care oamenii s-au bucurat că trăiesc, iar orașul a uitat că e doar un biet târg de provincie. E meritul administrației, e me­ritul organizatorilor... Dar, înainte de toate, e meritul zecilor de voluntari ai Festivalului care au avut pentru prima dată ceva al lor, numai al lor... Și, chiar dacă vor continua să-și caute visele în alte lumi, își vor aminti mereu de primul vis al adolescenței lor.

Tinerețea are chipul lor Sunt peste 60 și... [citește_tot_articolul]

12 Iulie 2022, 18:40 (11241 vizualizări - 6 comentarii)

EVENIMENT

Împrumuturi în numele deponenților la CAR-ul pensionarilor din Țăndărei

Sute de păgubiți, cercetări în curs

Împrumuturi în numele deponenților la CAR-ul pensionarilor din Țăndărei

Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Țăndărei funcționează de aproape 20 de ani. Recent, una dintre angajate, a adus prejudicii de sute de mii de lei acestei IFN. Situația a fost reclamată de către deponenții în numele cărora angajata a contractat împrumuturi. Repre­zentanții CAR-ului au sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Fetești. Cercetările sunt în curs.

120 de păgubiți la prima strigare În ultimele săptămâni, zeci de deponenți ai Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Țăndărei au sesizat conducerea instituției acuzând nereguli grave în administrarea fondurilor depuse... [citește_tot_articolul]

12 Iulie 2022, 17:10 (18786 vizualizări - 12 comentarii)

Click aici

SPORT

Semne bune: Unirea bate tot

Fotbal, Liga a II-a, Unirea Slobozia

Semne bune: Unirea bate tot

Unirea Slobozia arată tot mai bine în meciurile amicale, în ciuda faptului că la echipă au venit 9 jucători noi. Sigur că nu putem vorbi deocamdată de omogenitate, dar Costel Enache pare să-i ducă pe galben-albaștri pe drumul corect. După victoria cu Abatorul, Slobozia a ridicat ștacheta și s-a confruntat cu două formații care vor evolua tot în liga secundă. Și a învins în ambele jocuri, fără să primească gol.

I-au «distrus» pe Dinamo O luăm de la coadă la cap, în or­dinea notorietății. Sâmbătă, 9 iulie 2022, numeroșii dinamoviști din Slobozia au avut prilejul să-și vadă favoriții pe... [citește_tot_articolul]

12 Iulie 2022, 14:35 (6769 vizualizări - 0 comentarii)

SPORT

Constantin Frâncu, reconfirmat la CSM Unirea Slobozia

Handbal, Divizia A

Constantin Frâncu, reconfirmat la CSM Unirea Slobozia

Echipa de handbal a Sloboziei s-a clasat pe locul 2, la finele sezonului trecut, îndeplinindu-și surprinzător (a bătut de două ori mult mai titrata Corona Brașov!) obiectivul trasat de Primărie, cu toate că acesta a fost fixat, în mod dubios (ca să nu spunem tendențios), când deja competiția începuse. Cu toate acestea, spre bucuria viceprimarului Gigi Manea și cu aprobarea tacită a primarului Dragoș Soare, managerul Secției Handbal, Nicolae Goidea, a fost schimbat cu Robert Tereacă, informație pe care noi am furnizat-o în premieră. Din fericire, noul conducător al handbalului slobozean a hotărât să îl mențină în funcție pe antrenorul Constantin Frâncu, cel care a rea­lizat de pe banca tehnică... [citește_tot_articolul]

12 Iulie 2022, 13:10 (5977 vizualizări - 1 comentariu)

Click aici

SPORT

Recolta Gheorghe Doja și-a stabilit amicalele

Fotbal, Liga a III-a

Recolta Gheorghe Doja și-a stabilit amicalele

Teoretic, pe Recolta Gheorghe Doja o așteaptă vremuri mai bune. A primit de la Consiliul Județean Ialomița o finanțare de 700000 de lei, superioară celei din sezonul trecut. Paradoxal, echipa a fost părăsită de o serie de jucători importanți, în majoritate din motive personale. Conducerea și antrenorul reconfirmat Adrian Cristea, lucrează intens la împrospătarea lotului, dar, deocamdată, singurele nume concrete sunt Sabin Spirea și Geordano Lungu, doi puști talentați împrumutați de la Unirea Slobozia. Adrian Cristea a dat startul pregătirilor marți, 12 iulie 2022, moment în care seria amicalelor a fost deja stabi­lită. Astfel, Recolta se va duela pe 16 iulie 2022 cu Avântul Rovine, iar pe 23 iulie... [citește_tot_articolul]

12 Iulie 2022, 12:20 (5565 vizualizări - 0 comentarii)

Click aici

EVENIMENT

Hoți de animale, reținuți de procurorii din Urziceni

Au furat peste 1000 de capete

Hoți de animale, reținuți de procurorii din Urziceni

După aproape 6 luni de cercetări, procurorii din Urziceni au reușit să fina­lizeze cercetările într-un dosar complex privind furturi de animale crescute în fermele zootehnice de pe raza județului Ialomița. Datele arată faptul că, după ce erau sustrase, animalele erau vândute pe piața neagră, în județul Tulcea. 6 persoane au fost arestate în această anchetă, ultima fiind deferită justiției în urmă cu o săptămână.

6 inculpați trimiși după gratii Cercetările în această anchetă au debutat în toamna anului trecut, când proprietarii mai multor ferme de animale din zona Urziceni au reclamat... [citește_tot_articolul]

11 Iulie 2022, 15:10 (13740 vizualizări - 3 comentarii)

EVENIMENT

Noul val COVID-19 creează haos la Spitalul Municipal «Anghel Saligny» Fetești

Noul val COVID-19 creează haos la Spitalul Municipal «Anghel Saligny» Fetești

Creșterea numărului de cazuri COVID-19 determină autoritățile din Ialomița să adopte măsuri pentru a limita efectele noului val de îmbolnăviri. Toată atenția se îndreaptă către cele 4 spitale din județ, în speranța că evoluția va fi una favorabilă. Unitățile medicale întâmpină deja pro­bleme, mai ales în ceea ce privește organizarea activității. Un exemplu în acest caz este Spitalul Municipal «Anghel Saligny» din Fetești, unitate medicală ai cărei reprezentanți refuză sistematic să accepte transferul pacienților COVID-19 proveniți de la alte spitale. Mai mult, medicul desemnat să coordoneze activitatea de prevenire și tratament a infecției COVID-19 nu răspunde la telefon. Totodată, managerul ... [citește_tot_articolul]

11 Iulie 2022, 10:55 (3859 vizualizări - 4 comentarii)

EVENIMENT

Pensionarii din Ialomița așteaptă cardurile sociale promise de Guvern

Pensionarii din Ialomița așteaptă cardurile sociale promise de Guvern

Estimările oficiale arată faptul că în Ialomița există aproximativ 40 de mii de pensionari beneficiari ai cardurilor sociale. Potrivit datelor Oficiului Județean de Poștă Ialomița, la acest moment în județul nostru au fost distribuite doar un sfert din respectivele carduri.

Distribuirea cardurilor sociale bate pasul pe loc Voucherele sociale în valoare de 250 de lei, acordate prin programul «Sprijin pentru România», vor fi livrate în 4 tranșe, o dată la două luni, până la finalul anului. Mecanismul de distri­buire a cardurilor prevede 3 etape. Este vorba despre emi­terea cardurilor... [citește_tot_articolul]

10 Iulie 2022, 12:40 (16784 vizualizări - 0 comentarii)

Click aici

REPORTAJ

Turism de subzistență pe plajele publice din Amara

Turism de subzistență pe plajele publice din Amara

Plajele publice din Amara s-au închis oficial în 2021. Turiștii au continuat însă să vină. O fac și acum, când intrarea la Plaja «Perla» e blocată de utilaje, iar Plaja «Zorilor» nu se mai vede dintre mormanele de pietriș și moloz. Nu e de mirare! Unii dintre ei vin aici de 40 de ani. Pentru că s-au îndrăgostit ireme­diabil de lacul ăsta pe care noi l-am primit de-a gata...

Amara în lung și-n lat Autoritățile locale din Amara au anunțat la început de sezon că vom avea 2 ani fără plaje publice. Și fără alternative gratuite. Așa-i când accesezi 25 milioane de lei din fonduri euro­pene... [citește_tot_articolul]

9 Iulie 2022, 13:40 (13439 vizualizări - 0 comentarii)

Click aici

EVENIMENT

Centrul de Transfuzie Sanguină Ialomița și-a modernizat «banca de sânge»

Centrul de Transfuzie Sanguină Ialomița și-a modernizat «banca de sânge»

În ultimele 6 luni, Ministerul Sănătății, prin Institutul Național de Transfuzie Sanguină, a dotat Centrul de Transfuzie Sanguină cu aparatură modernă, necesară pentru păstrarea în bune condiții a sângelui recoltat de la donatori. Echipamentele sunt utilizate în cadrul «băncii de sânge» a insti­tuției, iar datorită lor capacitatea de stocare a crescut la aproximativ 1000 litri de sânge și produse sangvine. Valoarea totală a aparatelor se ridică la aproximativ 100 mii de lei.

Investiție în Sănătate Centrul de Transfuzie Sanguină Ialomița a beneficiat în ultima jumătate de an de numeroase... [citește_tot_articolul]

8 Iulie 2022, 14:50 (13358 vizualizări - 0 comentarii)

Click aici

EVENIMENT

Centru de tratament și diagnostic destinat copiilor cu autism

La Slobozia

Centru de tratament și diagnostic destinat copiilor cu autism

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Ialomița arată într-un raport oficial faptul că, în ultimii 10 ani, numărul cazurilor de autism a crescut de 10 ori. Analiza instituției a fost realizată la nivelul municipiului Slobozia și localităților învecinate. Pentru a oferi acces la tratament tuturor copiilor, DGASPC Ialomița face demersuri pentru construirea unui centru de diagnostic și tratament dedicat copiilor cu autism. Valoarea proiectului este de 6,4 milioane de lei.

Creștere semnificativă a cazurilor de autism Ialomița se confruntă cu o creștere accelerată... [citește_tot_articolul]

8 Iulie 2022, 11:05 (5876 vizualizări - 0 comentarii)

Click aici

UNA PE SĂPTĂMÎNĂ

George Simion se însoară cu o ialomițeancă. Rodica Boancă e nașă!

George Simion se însoară cu o ialomițeancă. Rodica Boancă e nașă!

Sătul de intoxicările de presă lansate de Opoziție și gata să se sacrifice pentru partidul pe care îl reprezintă până la ultimul corp cavernos, George Simion, pre­ședintele AUR, a anunțat țara că se însoară. Și că va avea câte o pereche de nași în fiecare județ. Deducem, logic, ca în Ialomița nașă va fi senatoarea Rodica Boancă. Mai ales că domnia sa trebuie că i-a fost profesoară viitoarei soții a lui George, Ilinca Munteanu, care potrivit profilului de Facebook a absolvit Colegiul Național «Mihai Viteazul» din Slobozia.

Mare e grădina AUR, Rodica! E adevărat, e adevărat!... [citește_tot_articolul]

7 Iulie 2022, 14:50 (18673 vizualizări - 12 comentarii)

Click aici

EVENIMENT

«Salarii de excelență», acordate la limita legii în Poliția ialomițeană

«Salarii de excelență», acordate la limita legii în Poliția ialomițeană

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița a încheiat recent sesiunea de acordare a «salariilor de excelență», aferentă semestrului doi al anului în curs. Cei care le-au primit sunt 18 ofițeri și subofițeri care își desfășoară activitatea la Slobozia, cât și în cadrul structurilor din județ. Reprezentanții formațiunilor sindicale din Poliția ialomițeană susțin faptul că, în 2022, este pentru prima dată în care șefii IPJ Ialomița au fost transparenți în ceea ce privește acordarea salariilor de excelență. Valoarea acestui stimulent financiar este cuprinsă între 30% și 50% din salariul de bază brut și se acordă pe o perioadă de 6 luni.

18 «salarii de excelență» în IPJ Ialomița... [citește_tot_articolul]

7 Iulie 2022, 11:05 (16760 vizualizări - 8 comentarii)

Click aici

EVENIMENT

Ex-legionarul Baboi e adjunct la Inspectoratul Școlar, Stoian e șef la APIA

Politica de cadre a parteneriatului politic PNL-PSD în Ialomița

Ex-legionarul Baboi e adjunct la Inspectoratul Școlar, Stoian e șef la APIA

La începutul acestui an, liderii PSD și PNL din Ialomița se jurau public că nu vor interveni în numirea șefilor instituțiilor publice din Ialomița. Mai mult decât atât, președinții Marian Pavel și Dragoș Soare plusau susținând că vor fi garanții numirilor corecte în funcții publice. La 6 luni distanță, adjuncții Inspectoratului Școlar Județean Ialomița sunt schimbați din funcții în ultima zi de Bacalaureat, iar Florea Stoian revine la conducerea APIA după un «exil» prelungit la Direcția pentru Agricultură a Județului Ialomița. Și mai rău de-atâta, credeți-ne, nu se poate!

Când partidele se jură că nu pun oameni în funcții... [citește_tot_articolul]

6 Iulie 2022, 13:20 (42041 vizualizări - 23 comentarii)

Click aici

EVENIMENT

Consiliul Local pregătește Slobozia pentru noi investiții

Administrație pentru toți

Consiliul Local pregătește Slobozia pentru noi investiții

Joi, 30 iunie 2022, Consiliul Local Slobozia s-a reunit în cadrul unei ședințe ordinare. Pe ordinea de zi a ședinței au figurat mai multe proiecte de hotărâre de interes pentru opinia publică lo­cală. Printre acestea se numără cel privind aprobarea listei de repartizare a locuințelor ANL, majorarea alocației de hrană pentru persoanele asistate social sau cel privind aprobarea tarifelor pentru serviciile de salubrizare la nivelul orașului. Cele mai importante proiecte de hotă­râri aprobate au vizat însă aprobarea notelor conceptuale și a temei de proiectare pentru investiții la 7 dintre unitățile școlare din oraș.

Bani mai mulți la Cantina Socială... [citește_tot_articolul]

5 Iulie 2022, 21:10 (8538 vizualizări - 6 comentarii)

Click aici

EVENIMENT

Ialomița, județul cu «risc scăzut» al consumului de droguri

Agenția Antidrog numără de 10 ori mai puțini «consumatori» față de statistica DIICOT

Ialomița, județul cu «risc scăzut» al consumului de droguri

Autoritățile din Ialomița se contrazic atunci când vine vorba despre problema consumului de droguri la nivelul județului. În timp ce raportul oficial al Agenției Naționale Antidrog plasează județul nostru pe harta zonelor cu «risc scăzut» în ceea ce privește consumul stupefiantelor, procurorii din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Biroul Teritorial Slobozia au un alt punct de vedere. Anchetatorii susțin că dimensiunea fenomenului ar fi mult mai mare decât ceea ce se arată în raportul Agenției Naționale Anti­drog. Datele rezultate în urma anchetelor oficiale arată că numărul consumatorilor la nivelul județului s-ar apropia de 1000. Tinerii... [citește_tot_articolul]

5 Iulie 2022, 18:20 (14361 vizualizări - 3 comentarii)

SPORT

Victorie în primul amical

Fotbal, Liga a II-a, Unirea Slobozia

Victorie în primul amical

Unirea Slobozia a început pregătirile pentru noul sezon sub comanda proaspăt numi­tului antrenor Costel Enache. Sâmbătă, 2 iulie 2022, divizionara secundă a dat start amicalelor cu o întâlnire de tradiție cu concitadina Abatorul. Am putut astfel să vedem în premieră la lucru o bună parte dintre jucătorii veniți la Slobozia în această vară. Jocul s-a desfășurat pe terenul Abatorului, iar Costel Enache a trimis în teren următoarea garnitură de start: Păduraru-Ibrian, Lazăr, Perju, Toma-Coadă, Lemnaru-Bolohan, Ekollo, Boțogan-Rus. Au mai jucat Ciupercă, Dorobanțu, Dinu, Serediuc, Ciobanu, Radu, Silaghi, Cruceru, Prejmerean, Gîrbăcea, Afalna. Așa cum era de așteptat, Unirea a fost vioara întâi, iar... [citește_tot_articolul]

5 Iulie 2022, 15:50 (6562 vizualizări - 0 comentarii)

SPORT

Plecări importante la Recolta Gheorghe Doja

Fotbal, Liga a III-a

Plecări importante la Recolta Gheorghe Doja

Echipa ialomițeană se pregătește pentru un al patrulea sezon în Liga a III-a, pe care îl vrea mai bun decât precedentul, după ce a obținut, în premieră, locul 7 și nu a avut nicio emoție în ceea ce privește retro­gradarea. Lui Adrian Cristea i s-au recunoscut meritele pentru ascensiunea echipei și va continua, cel puțin încă un an, să fie antrenorul Recoltei. Echipa se reunește pe 12 iulie 2022, pentru a pregăti campionatul care va debuta pe 27 august 2022 și va avea un format similar cu cel de anul trecut. Nu va fi o muncă ușoară pentru Adrian Cristea, mai ales că Recolta a pierdut mulți jucători importanți în această vară. Fundașul central Marian Bucurică nu mai poate, din cauza programului... [citește_tot_articolul]

5 Iulie 2022, 14:10 (13104 vizualizări - 2 comentarii)

SPORT

Rafael Ghiță, în lotul U15 al României

Fotbal, juniori

Rafael Ghiță, în lotul U15 al României

Rafael Andrei Ghiță este unul dintre cei mai promițători juniori din fotbalul ialomițean, un copil talentat și ambițios despre care, în mod cert, vom auzi și peste câțiva ani. De mic a luat fotbalul în serios, a beneficiat de sprijinul necondiționat al mamei sale, iar acum se pregătește să ia, pentru prima oară, contact cu Echipa Națională a Ro­mâniei. Deocamdată, la categoria U15, pentru care se desfășoară o acțiune, la Mogoșoaia, în perioada 16-22 iulie 2022. Este doar primul dintr-o lungă serie de pași pe care Rafi, deși are doar 14 ani, este deja hotărât să-i facă.

Fotbalist de mic... [citește_tot_articolul]

5 Iulie 2022, 11:40 (15310 vizualizări - 1 comentariu)

EVENIMENT

Serviciul de Medicină Legală Ialomița lucrează «pe datorie»

Serviciul de Medicină Legală Ialomița lucrează «pe datorie»

Serviciul de Medicină Legală Ialomița are de recuperat aproximativ 30 mii de lei de la Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița. Suma reprezintă valoarea expertizelor și examinărilor rea­lizate în ultimele 3 luni și neplătite.

Expertizele medico-legale, probe în dosarele polițiștilor Cele mai multe dintre cauzele penale au nevoie de concluziile unui medic legist. Fără expertizele medico-legale, instrumentarea dosarelor penale este aproape imposibilă. Tocmai de aceea, Serviciul de Medicină Legală, la cererea polițiștilor, efectuează examinări și expertize, ce joacă rolul de probe... [citește_tot_articolul]

4 Iulie 2022, 15:10 (11651 vizualizări - 0 comentarii)

Joi 18 Iun 2026
321 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Slobozia: Furturile de locuințe și case de amanet, prioritate pentru polițiști

Slobozia: Furturile de locuințe și case de amanet, prioritate pentru polițiști

Polițiștii slobozeni au desfășurat o acțiune pentru prevenirea furturilor din locuințe în cadrul «Programului de prevenire a infracțiunilor contra patrimoniului». Potrivit polițiștilor, grupul țintă l-a ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2011, 13:09
(10266 vizualizări - 0 comentarii)


DSV Ialomița: Controale în unitățile de alimentație publică

Peste 40 de unități de alimentație publică au fost verificate în perioada 24 iunie-5 iulie de către inspectorii Direcției Sanitare Veterinare Ialomița. Pentru deficiențele constatate au fost aplicate amenzi ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2011, 13:05
(5488 vizualizări - 0 comentarii)


Axintele: Condamnat pentru «abandon de familie»

Și-a abandonat familia și acum este în închisoare pentru un an și patru luni. Este cazul unui bărbat de 44 ani, din Axintele, care a fost prins de polițiștii din localitate. Pe numele individului Judecătoria ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2011, 13:25
(7420 vizualizări - 0 comentarii)


Bărcănești: Cinci berbeci, furați

Polițiștii din Urziceni au fost alertație marți, 5 iulie, de o femeie, de 58 ani, din Bărcănești, cu privire la faptul că în perioada 27 iunie-5 iulie de la stîna sa situată pe islazul comunal au dispărut ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2011, 13:25
(7212 vizualizări - 0 comentarii)


Manasia: Copil de 5 ani, acroșat de o autoutilitară

Marți, 5 iulie, la Manasia s-a produs un accident de circulație, un minor de 5 ani fiind rănit. Pe scurt, în timp ce un bărbat, în vîrstă de 45 ani, din comuna Coșereni, conducea o autoutilitară pe strada ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2011, 13:24
(6908 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Manasia accident


Mihail Kogălniceanu: Lemne confiscate

Transporturile ilegale de lemne au fost scopul principal al unei acțiuni desfășurate marți, 5 iulie, de polițiștii din Țăndărei pe raza comunelor Gura Ialomiței și Mihail Kogălniceanu. În cadrul verificărilor ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2011, 13:22
(8114 vizualizări - 0 comentarii)


Încep înscrierile la Academia de Poliție

Potrivit unei informări media, Academia de Poliție «Alexandru Ioan Cuza» București organizează, în perioada 15-30 iulie 2011, cuncurs de adminitere pentru tinerii care vor să urmeze cariera de polițist ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2011, 13:22
(5441 vizualizări - 1 comentariu)


ISUJ Ialomița: Incendii și intervenții SMURD

Marți, 5 iulie, echipajul SMURD Urziceni a fost solicitat să intervină pentru salvarea unui bărbat de 50 ani, din Sinești, care avea mai multe plăgi la nivelul mîinii sîngi. Bărbatului i-a fost acordat ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2011, 13:15
(8120 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Rata șomajului, în scădere, locuri de muncă, în creștere

Potrivit datelor statistice ale Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița, la nivelul instituției, la sfîrșitul lunii iunie erau înregistrate 7281 de persoane, dintre acestea doar 1908 ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2011, 13:13
(7489 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Sprijin financiar pentru angajatorii care încadrează elevi și studenți

«Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița reamintește agenților economici că potrivit Legii nr. 72/2007, privind stimularea încadrării în muncă a elevilor și studenților, angajatorii care ...[citește_toată_știrea]

5 Iulie 2011, 18:48
(12770 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

5 Iulie 2011, 18:24
(3649 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 77 locuri de muncă vacante

Potrivit datelor statistice ale Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița, la nivelul județului, marți, 5 iulie 2011, sînt disponibile 77 locuri de muncă vacante. Cele mai multe posturi ...[citește_toată_știrea]

5 Iulie 2011, 18:21
(8728 vizualizări - 3 comentarii)


DGFP Ialomița: Contabilitate simplificată pentru agenți economici

Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița anunță aprobarea normelor legislative ce reglementează sistemul de contabilitate simplificat. Astfel, persoanele care în exercițiul financiar precedent au ...[citește_toată_știrea]

5 Iulie 2011, 18:21
(6979 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Jandarmii au prins în flagrant hoți de cablu de cupru

În noaptea de duminică spre luni, respectiv 3 spre 4 iulie, jandarmii feteșteni au prins în flagrant un grup de persoane care săpau lîngă terasamentul căii ferate Fetești-București. Jandarmii au somat persoanele ...[citește_toată_știrea]

5 Iulie 2011, 18:20
(7887 vizualizări - 2 comentarii)


Făcăeni: Și-a plătit cumpărăturile cu bani falși

Un tînăr de 26 ani din Pantelimon este cercetat penal de polițiști după ce a fost prins achitînd cumpărăturile cu o bancnotă falsă. S-a întîmplat la Făcăeni, unde sîmbătă, 2 iulie, tînărul a plătit la un ...[citește_toată_știrea]

4 Iulie 2011, 16:44
(6039 vizualizări - 1 comentariu)


Albești: Pistol deținut ilegal

La sfîrșitul săptămînii precedente, vineri, 1 iulie, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Toxice au descoperit la un bărbat, de 59 ani, din Albești, un pistol cu aer comprimat. Pentru că ...[citește_toată_știrea]

4 Iulie 2011, 16:44
(8667 vizualizări - 0 comentarii)


Stelnica: Angajați hoți

Patru bărbați cu vîrste cuprinse între 21 și 40 ani sînt actual cercetați pentru furt, după ce au «prădat» firma unde erau angajați. Polițiștii au stabilit în urma verificărilor că cei patru, doi din Stelnica ...[citește_toată_știrea]

4 Iulie 2011, 16:42
(8585 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Stelnica furt


«Vacanță în siguranță», proiect de vară al Poliției

Ministerul Administrației și Internelor a anunțat demararea campaniei de informare «Vacanță în siguranță». Astfel, în cadrul proiectului a fost lansat site-ul www.infolitoral.mai.gov.ro, portal unde pot ...[citește_toată_știrea]

4 Iulie 2011, 16:38
(6752 vizualizări - 0 comentarii)


Brazii: Șofer băut, la volan

Un tînăr de 26 ani din Prahova s-a ales cu dosar penal după ce polițiștii l-au prins conducînd sub influența băuturilor alcoolice. Tînărul a fost oprit în trafic de agenții de poliție din comuna Brazii ...[citește_toată_știrea]

4 Iulie 2011, 16:32
(7137 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: A găsit un proiectil în timp ce săpa o groapă

Vineri, 1 iulie, în jurul orei 15.30, echipajul pirotehnic al ISU Ialomița a fost solicitat să intervină pentru ridicarea unui element de muniție descoperit de un feteștean în timp ce săpa o groapă în curtea ...[citește_toată_știrea]

4 Iulie 2011, 11:33
(10035 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Amenzi de peste 78 mii lei în trafic

«În ultimele 48 de ore, polițiștii Serviciului Rutier Ialomița au acționat pe principalele artere din județ pentru asigurarea respectării normelor rutiere în trafic, pentru prevenirea și combaterea neregulilor ...[citește_toată_știrea]

4 Iulie 2011, 11:25
(8531 vizualizări - 0 comentarii)


Traian: Pompierii au salvat un cal

În urma unui apel telefonic primit prin 112, pompierii militari au fost solicitați să intervină pentru salvarea unui cal căzut într-o groapă în curtea unui localnic din comuna Traian. Incidentul a fost ...[citește_toată_știrea]

4 Iulie 2011, 11:20
(9456 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Traian pompier cal


Ialomița: Polițiști în traficul rutier

Duminică, 3 iulie, polițiștii ialomițeni au desfășurat o serie de acțiuni în mediul urban și rural. În cadrul activităților desfășurate, polițiștii au legitimat peste 150 de persoane și au aplicat 58 de ...[citește_toată_știrea]

4 Iulie 2011, 11:09
(8860 vizualizări - 0 comentarii)


Stelnica: Bătrînă tîlhărită de patru hoți

Marți, 28 iunie, o bătrînă de 63 ani, din Stelnica, a alertat polițiștii din localitate despre faptul că a fost înșelată de persoane necunoscute sub pretextul cumpărării unor bunuri. Femeia a reclamat că ...[citește_toată_știrea]

1 Iulie 2011, 18:00
(10214 vizualizări - 1 comentariu)


Acțiune de amploare a Poliției la Urziceni: Pistol ascuns în curte, branșări ilegale la rețeaua de electricitate

Joi, 30 iunie, polițiștii din Urziceni, în colaborare cu cei ai posturilor de poliție arondate, au acționat pentru identificarea autorilor unor fapte penale dar și pentru asigurarea unui climat de ordine ...[citește_toată_știrea]

1 Iulie 2011, 18:00
(10958 vizualizări - 2 comentarii)


Buești: Tîlhar arestat

Un bărbat de 32 ani a fost arestat pentru «tîlhărie» și «violare de domiciliu». Individul a intrat în casa unui cetățean de unde a încercat să fure mai multe bunuri.
Polițiștii din Buești au fost alarmați ...[citește_toată_știrea]

1 Iulie 2011, 17:59
(11480 vizualizări - 0 comentarii)


Hyundai Elantra, noul standard în segmentul sedan compact

Hyundai Elantra, noul standard în segmentul sedan compact

Noul model Hyundai de clasa C, Elantra, va fi disponibil în locațiile showroom ale rețelei Hyundai Auto România începînd cu data de 15 iulie. Aflat la a cincea generație, Hyundai Elantra reunește noua linie ...[citește_toată_știrea]

30 Iunie 2011, 16:31
(6564 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Copil dispărut

Urziceni: Copil dispărut

În cursul zilei de sîmbătă, 25 iunie a.c., Poliția Urziceni a fost sesizată despre faptul că Pârvu Mihăiță Alin, de 12 ani, a plecat de la domiciliu și nu a mai revenit pînă în prezent.
Semnalmente ...[citește_toată_știrea]

30 Iunie 2011, 16:12
(12550 vizualizări - 0 comentarii)


Întîlnire de lucru cu fermierii din zona de est a județului

Marți, 28 iunie, Consiliul Județean Ialomița și Camera Agricolă Județeană au organizat la Vlădeni o întîlnire cu fermierii din zona de est a județului care au accesat fonduri europene. «Cu această ocazie ...[citește_toată_știrea]

30 Iunie 2011, 15:39
(8536 vizualizări - 0 comentarii)


DGFP Ialomița: Program normal pentru trezorerii

Reprezentanții DGFP Ialomița informează că în perioada 30 iunie-4 iulie, unitățile de trezorerie din cadrul administrațiilor financiare Slobozia, Urziceni și Fetești vor funcționa în regim normal de lucru ...[citește_toată_știrea]

30 Iunie 2011, 15:37
(6537 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Cetatean în Colaps financiar după retrogradarea în Liga 2: Unirea Slobozia a cerut intrarea în insolvență! patrik în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! Coleg în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! Xenia în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! Dan în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! antonia în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! de la ANAF în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! Lelia în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! @alegator în Lipsă de «transparență» în Consiliul Local Slobozia Marian în Unirea Slobozia și-a găsit antrenor cu licență PRO în Liga 2: Ilie Poenaru! Soso în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! alegator în Lipsă de «transparență» în Consiliul Local Slobozia Ionica în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! Adevărule în Unirea Slobozia și-a găsit antrenor cu licență PRO în Liga 2: Ilie Poenaru! Xmen în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! Preda în Amenzi de peste 200 mii de lei pentru «slaba gestionare a câinilor fără stăpân» Iuksel în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! Ion în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! #pasajladrajna în Lipsă de «transparență» în Consiliul Local Slobozia Andreea în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși!

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...