Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

POLITICĂ

«Gustul politicii e ca în bancul ăla. O pojghiță de miere și restul c...t!»

Gigi Petre, subprefectul tern și etern

«Gustul politicii e ca în bancul ăla. O pojghiță de miere și restul c...t!»

Gigi Petre nu e om politic. Dar a fost. Iar amintirea celor 10 ani trăiți în băncile PNL, cînd mai în față, cînd mai în ultima bancă, îl bîntuie încă. De aceea, am profitat de această slăbiciune a sa și l-am intervievat. Nu a ieșit mare lucru! Nici n-avea cum, Gigi Petre e ...politician bătrîn, le-a văzut pe toate. Pe toate cele politice! Dar printre rînduri, inițiații pot descoperi și lucruri noi, încă nescoase la rampă. Semn că prima dragoste nu se uită niciodată și că orice subprefect poartă în raniță bastonul de prefect pînă la sfîrșitul zilelor. Acum și în vecii vecilor, amin!

Petre, supraviețuitorul
Gigi Petre are birou mare la Prefectură. La fel de mare ca al prefectului. Fumează mult și vorbește încet. A mai îmbătrînit de la ultimul submandat. Și a devenit înalt funcționar public. Singurul cu patalama din tot județul. Semn că, spre deosebire de colegii săi, el s-a ales cu ceva din trecerile meteorice prin birourile Prefecturii.... [citește_tot_articolul]

7 Octombrie 2009, 09:16 (8233 vizualizări - 2 comentarii)

CEA MAI/CEL MAI...

Tica-tica-tica, ea este Monica

Monica e elevă. O elevă cuminte, frumoasă și devreme acasă. Atît de devreme încît a trebuit să ne trezim de la șase dimineața ca sa vă puteți bucura de fotografia de alături. Și atît de responsabilă, încît ne-a uimit. De aceea vom fi cît puteți suporta dumneavoastră de serioși și vă vom spune doar că Monica vrea să devină designer de haine (pentru vedetele de la Hollywood), că a cîștigat un concurs de miss în primăvară (dar a pierdut alte trei pentru că nu a vrut să facă acele compromisuri despre care vorbește toată lumea) și că pentru ea școala e plicticoasă. «Atît de plicticoasă încît uneori mă întreb de ce mă mai duc» ne-a spus ea în vreme ce asistenta foto îi măsura circumferințele. Care da... [citește_tot_articolul]

6 Octombrie 2009, 17:50 (24120 vizualizări - 15 comentarii)

EVENIMENT

«Descentralizații» PSD vor fi demiși joi

În Ialomița

«Descentralizații» PSD vor fi demiși joi

Prefectul Mădălin Teculescu a anunțat marți, 6 octombrie, în cadrul unei conferințe de presă, că șefii serviciilor descentralizate nominalizați de PSD ar putea fi demiși joi în bloc. «Este posibil ca pînă joi ministerele să ia o decizie similară cu cea adoptată în cazul ex-prefectului Alecsandru Știucă. Serviciile descentralizate ale statului trebuie să funcționeze normal, indiferent de schimbările politice» a completat Teculescu.

...
Problema schimbării șefilor descentralizatelor a fost principalul subiect al conferinței de presă desfășurate marți, la Prefectură. Potrivit declarațiilor anterioare ale reprezentanților Prefecturii, directorii PSD din cadrul instituțiilor... [citește_tot_articolul]

6 Octombrie 2009, 13:00 (6322 vizualizări - 6 comentarii)

POLITICĂ

Marian Bălan demisionează din PSD

Pentru a-l sprijini pe Sorin Oprescu în campanie

Marian Bălan demisionează din PSD

Pentru a susține candidatura doctorului Sorin Oprescu la Președinția României, fostul prefect Marian Bălan va demisiona din cadrul organizației PSD Ialomița. «Am decis să demisionez din PSD pentru a-mi susține prietenul în decizia sa de a candida la Președinția România. În primul rînd, dl doctor Oprescu îmi este prieten iar decizia domniei sale, de a candida la cea mai înaltă funcție din stat, consider că este deosebit de importantă» a comentat Marian Bălan. Luni, 5 octombrie 2009, Bălan își va înregistra demisia la sediul organizației PSD Ialomița, urmînd să ocupe funcția de «cordonator pentru județele Ialomița și Călărași al campaniei candidatului Sorin Oprescu».... [citește_tot_articolul]

5 Octombrie 2009, 12:37 (14831 vizualizări - 7 comentarii)

Click aici

EVENIMENT

«Doctorul Olaru, directorul Spitalului, poate să-și facă bagajele!» «Doctorul Olaru, directorul Spitalului, poate să-și facă bagajele!»

Cazacu Marinică, președintele PD-L Ialomița

«Doctorul Olaru, directorul Spitalului, poate să-și facă bagajele!»

După cum era de așteptat, o dată cu ieșirea PSD de la guvernare, și în teritoriu sînt așteptate modificări la nivel de conducere a deconcentratelor. În acest sens, Cazacu Marinică, președintele PD-L Ialomița, a ținut să declare că «prima persoană care va părăsi funcția de conducere va fi directorul Spitalului Județean Slobozia, dr Vasile Olaru». «În calitatea sa de director a produs doar haos în Spital, nenumărate persoane reclamînd modul dictatorial în care conduce unitatea» a adăugat Cazacu. «Și în celelalte instituții vom produce schimbări după realizarea unor analize; vor fi directori de deconcentrate care vor dispare din funcții. În ceea ce privește Spitalul Județean nu mai avem de ce să... [citește_tot_articolul]

5 Octombrie 2009, 09:34 (10713 vizualizări - 6 comentarii)

Click aici

EVENIMENT

Ialomița nu mai așteaptă banii pe calamități

Primele subvenții agricole vin după 16 octombrie 2009

Ialomița nu mai așteaptă banii pe calamități

În urmă cu 2 saptămîni, Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Ialomița anunța că suprafața totală calamitată din Ialomița (asigurată și neasigurată) depășește 192 de mii de hectare. Tot atunci, reprezentantul instituției, Dragoș Soare, susținea că sprijinul pe suprafață anunțat de Ministerul Agriculturii reprezintă singura soluție de recapitalizare a agriculturii ialomițene. Între timp însă, reluarea ciclului agricol nu a mai așteptat, iar agricultorii ialomițeni se descurcă cum pot.

«Calamitățile» vin pe 16 octombrie
În ciuda dimensiunilor suprafețelor calamitate (Ialomița se clasează în primele 5 județe ale țării din acest punct de vedere) și a zecilor de... [citește_tot_articolul]

5 Octombrie 2009, 08:51 (7589 vizualizări - 0 comentarii)

EVENIMENT

Urban scapă de sub control sursa de apă subterană

Urban scapă de sub control sursa de apă subterană

La începutul acestei săptămîni SC Urban a recunoscut, prin adrese oficiale către instituțiile publice din oraș, că apa furnizată nu este potabilă. Potrivit rezultatelor probelor prelevate în 26 din cele 28 de puncte de monitorizare ale Urban, apa înregistrează depășiri semnificative ale fierului în compoziția sa. Prefectura Ialomița, alertată de situație, a solicitat explicații principalilor factori de decizie în problema apei. Luni, 5 octombrie, la orele 16,00, primarul Gabi Ionașcu, șeful Direcției de Sănătate Publică, directorul SC Urban, Valentin Cilibeanu (foto) vor fi obligați să explice situația de criză generată de calitatea apei.

Urban comunică oficial că apa nu e potabilă... [citește_tot_articolul]

2 Octombrie 2009, 16:28 (9102 vizualizări - 15 comentarii)

EVENIMENT

PD-L Ialomița bagă în șomaj directorii PSD din descentralizate

Decapitarea șefilor și adjuncților social-democrați

PD-L Ialomița bagă în șomaj directorii PSD din descentralizate

După ce joi, 1 octombrie, Cazacu Marinică declara «și la nivel local PSD trebuie să iasă de la guvernare», astăzi, 2 octombrie, Guvernul Boc îl ajută să se țină de cuvînt. Începînd cu prima oră a dimineții, șefii instituțiilor descentralizate din județ și-au pregătit geamantanele și s-au mutat mai aproape de ușă. În Ialomița, primii care vor cădea ar fi șefii de la Finanțe, Garda Financiară, Inspectoratul Teritorial de Muncă și Oficiul Județean pentru Protecția Consumatorilor, precum și de la Spitalul Județean de Urgență Slobozia.

Cazacu, biciul lui Dumnezeu în descentralizatele PSD
Intenția președintelui Cazacu de a epura descentralizatele județului de «mafia PSD» prinde... [citește_tot_articolul]

2 Octombrie 2009, 14:54 (14702 vizualizări - 18 comentarii)

Click aici

POLITICĂ

Marian Hoinaru, propunere de ministru al Agriculturii

Marian Hoinaru, propunere de ministru al Agriculturii

Potrivit unor surse din cadrul PD-L, una dintre propunerile pentru ocuparea funcției de ministru al Agriculturii ar fi Marian Hoinaru. Actual secretar de stat în Ministerul Agriculturii, Marian Hoinaru a devenit deputat din 2004, candidînd pe listele PNL din postura de președinte al acestei formațiuni politice la nivel local. Din 2006, Marian Hoinaru, artizan al scindării PNL în Ialomița, a devenit deputat PLD, urmîndu-l pe fostul lider al PNL, Theodor Stolojan. În Ialomița, Marian Hoinaru a deținut funcția de consilier local în mandatul 2000-2004 (Consiliul Local Slobozia), în 2004 a fost ales consilier județean, iar la alegerile parlamentare din același an a intrat în Parlament pe listele Partidului... [citește_tot_articolul]

2 Octombrie 2009, 10:26 (9900 vizualizări - 4 comentarii)

Click aici

EVENIMENT

Mădălin Teculescu, noul prefect de Ialomița Mădălin Teculescu, noul prefect de Ialomița

Operațiunea decapitarea

Mădălin Teculescu, noul prefect de Ialomița

Joi, 1 octombrie, urmare a unei ședințe de Guvern, pe tema ieșirii de la guvernare a PSD, ministrul interimar al Administrației și Internelor, Vasile Blaga a anunțat eliberarea din funcții pentru toți prefecții susținuți de Partidul Social Democrat și înlocuirea acestora cu prefecți PD-L. Astfel prefectul Alecsandru Știucă a fost demis în cursul serii trecute, fiind înlocuit cu subprefectul Mădălin Teculescu. «Prefecții sînt reprezentanții Guvernului în teritoriu. De astăzi (n. red. 1 octombrie 2009), Guvernul are o altă componență politică și au fost eliberați din funcție o serie de prefecți, numiți alții, care nu au beneficiat de mobilitate și care urmează a da concursul pentru funcție» a anunțat... [citește_tot_articolul]

2 Octombrie 2009, 09:38 (6191 vizualizări - 2 comentarii)

Click aici

EVENIMENT

Gone in 38 minutes

Gone in 38 minutes

Joi, 1 octombrie, la orele 16,00, primarul Gabi Ionașcu a decis să-și alunge singur musca adusă de Băsescu de la București și așezată pe căciula sa. Primele sale cuvinte au fost «am discutat 38 de minute cu Traian Băsescu». Potrivit declarațiilor sale, «ce pot fi confirmate cu 4 martori», în cele 38 de minute Traian Băsescu nu i-a cerut nicio secundă sprijin pentru alegerile prezidențiale din noiembrie 2009. În schimb, primarul Gabi Ionașcu a cerut insistent președintelui să se implice în facilitarea transferului cinematografelor din Slobozia către autoritatea publică locală, precum și a sediului fostei unități militare și a Casei Armatei, dar și schimbarea rangului municipiului reședință de județ... [citește_tot_articolul]

1 Octombrie 2009, 17:26 (7916 vizualizări - 7 comentarii)

Click aici

POLITICĂ

«Și la nivel local PSD trebuie să iasă de la guvernare»

Președintele PD-L, Cazacu Marinică

«Și la nivel local PSD trebuie să iasă de la guvernare»

Comentînd ultimele evenimente, respectiv demisiile miniștrilor PSD din Guvern, președintele PD-L Ialomița, Cazacu Marinică a ținut să declare: «După cum am mai spus, oricum la nivel local Protocolul PSD-PD-L trebuia rupt mai demult. Acum, se impune chiar. O dată cu ieșirea miniștrilor PSD de la guvernare, și la nivel local PSD trebuie să iasă de la guvernare». Mai mult, întrebat fiind de o eventuală schimbare a prefectului Alecsandru Știucă, cunoscută fiind sorgintea social-democrată a reprezentantului Guvernului în teritoriu, Cazacu a declarat că «oficial, nu putem vorbi de o schimbare a prefectului. În particular însă, mi-aș dori schimbarea prefectului Știucă». La final, președintele... [citește_tot_articolul]

1 Octombrie 2009, 12:51 (8501 vizualizări - 2 comentarii)

Click aici

EVENIMENT

Un copil de doar cinci luni a fost omorât!!!

Urmarea eliberărilor mafioților de la Urziceni

Un copil de doar cinci luni a fost omorît!!!

Un tragic accident rutier s-a produs miercuri, 30 septembrie, în localitatea Afumați. Un copil de doar cinci luni a sfîrșit tragic, după ce mașina condusă de mama sa, și ea în stare foarte gravă, a fost lovită violent de un autoturism ce gonea pe șosea. Accidentul se înscrie în seria de evenimente rutiere grave petrecute din ce în ce mai des pe drumurile naționale. De această dată însă, accidentul petrecut în Afumați (re)aduce în atenția publicului gruparea de mafioți din Urziceni. Potrivit polițiștilor, accidentul a fost produs din vina șoferiței ce ar fi ieșit dintr-o benzinărie virînd la stînga, deși nu era permis. Din sensul opus, o mașină străină ce circula cu viteză mărită, a lovit autoturismul... [citește_tot_articolul]

1 Octombrie 2009, 12:08 (6746 vizualizări - 8 comentarii)

Click aici

EVENIMENT

Din Codrii Vlăsiei au mai rămas 4000 de hectare de păduri

Anul viitor vom împăduri mai puțin de 100 de hectare din 6000 posibile

Din Codrii Vlăsiei au mai rămas 4000 de hectare de păduri

Vă mai amintiți cum a prins România rădăcini la Sudiți, acum un an, pe 5 hectare de teren, în direct, la TV? Și cum a plantat ministrul mediului, Nicolae Nemirschi, cu excavatorul, un ditamai platanul de 20 de ani, care s-a uscat în pămînt timp de un an devenind zilele trecute lemn de foc? Dar cum promiteau atunci, de făcea ratingul clăbuci, oficialii locali și județeni că vor împăduri hectare cît vezi cu ochii, vă mai amintiți? Ei, bine, uitați-le toate, pentru că de 20 de ani încoace Ialomița se transformă într-un deșert pe care nimeni și nimic nu-l mai poate controla. Iar asta n-o spunem noi, ci datele oficiale care susțin că din 6178 de hectare aflate la dispoziția autorităților locale pentru... [citește_tot_articolul]

1 Octombrie 2009, 09:38 (8615 vizualizări - 0 comentarii)

Click aici

REPORTAJ

Laboratorul de cernoziomuri (slideshow)

Pentru cei care au lipsit de la lecția asta, cernoziomul este un sol de culoare închisă, neagră sau castanie, avînd un grad ridicat de fertilitate. Fertilitatea cernoziomului se stabilește în funcție de subtipul de cernoziom, orizontul prin care e definit și valorile crome la materialul în stare umedă. Iar aceste valori, pentru că aici voiam să ajungem, se stabilesc în cea mai vetustă, mai săracă și mai neglijată dintre instituțiile descentralizate ale statului din Ialomița, Oficiul Județean pentru Studii Pedologice și Agrochimice Ialomița, de pe strada Lacului, nr. 9-11.

20 de ani de anonimat oficial
Pe strada Lacului, la adresă, e toamnă. Gardul de sîrmă este același... [citește_tot_articolul]

1 Octombrie 2009, 09:35 (15387 vizualizări - 0 comentarii)

Click aici

EVENIMENT

Președintele Băsescu în Ialomița

Slobozia l-a cerut pe Iliescu la Interne (slowside)

Cunoscut pe harta politică a țării drept un județ roșu, Ialomița nu s-a dezmințit nici azi, miercuri, 30 septembrie, la vizita președintelui Traian Băsescu în Slobozia. După o așteptare de trei ore, provocată de cererea expresă a președintelui de a discuta cu șefii servciilor descentralizate, unul dintre susținătorii aduși de organizația PD-L Ialomița în fața Centrului Cultural a strigat: «Domnu' președinte, puneți-l pe Iliescu la Interne și terminați bîlciul!».

Vizită prezidențială la cabinetul deputatului liberal Pocora
Vizita prezidențială, după cum am și anunțat, a debutat la Fetești. Însă, contrar așteptărilor, primarul Catrinoiu nu l-a primit pe Băsescu în sediul... [citește_tot_articolul]

30 Septembrie 2009, 18:34 (6874 vizualizări - 2 comentarii)

SPORT

Avem echipe, avem valoare

Ialomița, lider pe trei fronturi

Avem echipe, avem valoare

Aflat mulți ani în comă profundă, sportul ialomițean de echipă a început să dea semne evidente de viață. După electroșocul pricinuit de titlul de campioană obținut în vară de Unirea Urziceni, a venit rîndul celorlalte combatante angrenate în competițiile naționale să arate că, fiecare la nivelul ei valoric, sînt în stare de fapte sportive. Nu este un moment istoric, nu este încă momentul să folosim cuvinte mari, dar ceea ce s-a întîmplat la sfîrșitul săptămînii trecute este un fapt rar, irepetabil pînă la acest moment în existența fenomenului sportiv local. Toate cele trei echipe ale noastre sînt pe primul loc: Unirea Urziceni, în Liga I, Unirea Slobozia în Liga a III-a și echipa de hanbal a ... [citește_tot_articolul]

30 Septembrie 2009, 13:53 (7867 vizualizări - 0 comentarii)

SPORT

Viitor de aur sportu' nostru are

Loredana Dima, scrimă, CSS Slobozia

Loredana e o campioană cu pedigree. Tatăl, Nelu Dima, a fost vicecampion european, mama și ea performeră în aceeași disciplină... Așa că sportul de performanță a fost pentru eleva ajunsă acum în clasa a VIII-a o chemare de familie. De scrimă s-a îndrăgostit în 2005, an în care a și început antrenamentele sub îndrumarea profesorului Marian Cruțu. Iar de atunci a spulberat metodic toate adversarele pe care le-a întîlnit în competițiile de profil. Astfel a ajuns să aibă în palmares 14 medalii la campionatele naționale de copii, speranțe și cadeți, iar în 2008 să devină dublă campioană națională școlară la categoria speranțe. Profesorul său declară că o asftel de performanță într-un timp atît de scurt... [citește_tot_articolul]

30 Septembrie 2009, 13:51 (7454 vizualizări - 0 comentarii)

SPORT

Cupa Ialomița la scrimă

Sabrerii slobozeni și-au adjudecat toate trofeele în competiția organizată de DJS Ialomița la sfîrșitul săptămînii în sala de scrimă a stadionului 1 Mai. La feminin, s-a impus Loredana Dima, cea care a învins-o pe coechipiera ei de la CSS Slobozia, Cristina Constandache, cu 15 la 7. Tot doi slobozeni s-au întîlnit și în finala masculină. Mădălin Bucur l-a învins pe George Iancu cu scorul de 15-14. Tot sportivii noștri au urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului și în concursul pe echipe. CSM Slobozia s-a impus la băieți, iar CSS Slobozia s-a impus la fete. De menționat că acest concurs s-a adresat exclusiv juniorilor, la el participînd 46 de sportivi, legitimați la 8 cluburi din Slobozia,... [citește_tot_articolul]

30 Septembrie 2009, 13:50 (7366 vizualizări - 1 comentariu)

UNA PE SĂPTĂMÎNĂ

Deci. Să vă spunem de ce vi i-am trîntit pe cei doi în rubrica de faţă. Primul motiv ar fi că, date fiind conjuncturile actuale, tov. Blaga urmează să-şi încalece din nou armăsarul de la Minister, după ce Nica şi-a luat jucăriile şi a plecat. Al doilea motiv pentru care îi vizualizaţi sub sloganul de «iubire eternă» ar fi reprezentat de faptul că, apelînd la o clarvăzătoare, am intrat în posesia gîndurilor neştiute şi totuşi exprimate de voinţa neuronală a celor doi. Aşadar, în acea ipostază, Marinică gîndea: «O, Doamne! Dacă l-ar pune din nou pe pretenu' Blaga ministru m-aş scoate. L-aş rezolva şi pe Bebiţă ne'nţelesu, aş prinde iar un post, i-aş da una-n mufă lu' Ciupercă... Doamne, iartă-mă... [citește_tot_articolul]

30 Septembrie 2009, 13:33 (8173 vizualizări - 5 comentarii)

Miercuri 05 Aug 2026
204 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

RAJA Constanța: Avarie în satul Grecii de Jos/Fierbinți-Târg

Luni, 17 august 2020, conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de pe strada Erou Ene, din satul Grecii de Jos/Fierbinți-Târg, a suferit o avarie, motiv pentru care RAJA Constanța a fost nevoită să sisteze furnizarea apei potabile către toți consumatorii din localitate, în intervalul orar 12,40-16,30. ...[citește_toată_știrea]

17 August 2020, 15:55
(4627 vizualizări - 0 comentarii)


Movila: Fetiță de 10 ani, moartă într-un accident rutier

Movila: Fetiță de 10 ani, moartă într-un accident rutier

Un grav accident rutier s-a petrecut în dimineața zilei de sâmbătă, 15 august a.c., între localitățile Movila și Fetești. Cinci persoane au fost rănite în urma impactului dintre două autovehicule. Printre ...[citește_toată_știrea]

15 August 2020, 14:00
(4221 vizualizări - 4 comentarii)

Taguri: Movila accident


Slobozia: Acțiune de amploare a polițiștilor

Joi, 13 august a.c., polițiștii din Slobozia au organizat o razie de amploare cu scopul de a preveni și combate faptele antisociale pe raza orașului. Astfel, au fost controlate 333 de autovehicule și legitimate ...[citește_toată_știrea]

14 August 2020, 20:30
(2491 vizualizări - 3 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: «Alături de oameni... pentru oameni»

Protopopiatul Urziceni continuă și în acest an programul social, lansat în urmă cu 11 ani, «Alături de oameni... pentru oameni». Astfel, joi, 13 august a.c., preoții din zona Urziceniului au donat bunuri ...[citește_toată_știrea]

14 August 2020, 20:25
(4208 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Transporta ilegal peste 2 tone de roșii

Un bărbat s-a ales cu un dosar penal după ce a fost depistat în trafic transportând peste 2 tone de roșii, fără a avea documente de proveniență a mărfii. În valoare de peste 2300 de lei, întreaga cantitate ...[citește_toată_știrea]

14 August 2020, 20:20
(2448 vizualizări - 1 comentariu)


RAJA Constanța: Avarie în zona Cartierului Buliga din Fetești

Ca urmare a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de pe strada Călarași din orașul Fetești, RAJA Constanța a fost  nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile ...[citește_toată_știrea]

14 August 2020, 20:15
(3230 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Minor surprins la volan

Polițiștii din Slobozia au identificat miercuri, 12 august a.c., pe raza orașului, un minor de 17 ani care se afla la volanul unei mașini. Acesta s-a deplasat de la Amara către Slobozia, chiar dacă era ...[citește_toată_știrea]

13 August 2020, 19:50
(2177 vizualizări - 0 comentarii)


Gheorghe Lazăr: Cinci persoane, rănite într-un accident rutier

Cinci persoane, dintre care doi copii, au fost rănite în urma impactului dintre două autovehicule. Accidentul rutier s-a petrecut miercuri, 12 august a.c., în localitatea Gheorghe Lazăr. Victimele au primit ...[citește_toată_știrea]

13 August 2020, 19:45
(2782 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Autocamion cuprins de flăcări

Un autocamion care transporta sticlă a luat foc în ziua de joi, 13 august 2020. Autotrenul se afla parcat pe marginea dreaptă a drumului, cel care a observat flăcările fiind șoferul. Acesta a sunat la ...[citește_toată_știrea]

13 August 2020, 19:40
(2144 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: În trafic, băut și fără permis

Polițiștii ialomițeni au întocmit un dosar penal pe numele unui bărbat, de 56 de ani, din localitatea Albești. Acesta a fost identificat în trafic miercuri, 12 august a.c., la volanul unui autovehicul, ...[citește_toată_știrea]

13 August 2020, 19:35
(1958 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Acțiune preventivă desfășurată de polițiști

Polițiștii ialomițeni au organizat miercuri, 12 august a.c., o acțiune preventivă pe raza municipiului Urziceni. Scopul său a fost acela de a asigura un climat de ordine și siguranță publică. Astfel, au ...[citește_toată_știrea]

13 August 2020, 19:30
(3424 vizualizări - 1 comentariu)


Grupul de Comunicare Strategică: 856 cazuri de COVID-19 înregistrate în Ialomița

Joi, 13 august a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 856, cu 18 cazuri mai mult față de ziua de miercuri ...[citește_toată_știrea]

13 August 2020, 16:10
(2795 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 838 cazuri de COVID-19 înregistrate în Ialomița

Miercuri, 12 august a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 838, cu 9 cazuri mai mult față de ziua de marți ...[citește_toată_știrea]

12 August 2020, 16:05
(2215 vizualizări - 2 comentarii)


Fetești: Șoferi beți la volan, prinși de aceeași patrulă de polițiști

Polițiștii ialomițeni au întocmit noaptea trecută două dosare penale pentru refuz de recoltare a probelor biologice de sânge, pe numele a doi bărbați din Fetești, depistați în trafic în stare vădită de ...[citește_toată_știrea]

12 August 2020, 14:20
(1684 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Programul «TEZAUR» continuă în perioada 10-31 august 2020

Românii pot subscrie, începând de luni, 10 august 2020 pentru noi emisiuni de titluri de stat destinate exclusiv populației în cadrul Programului Tezaur, cu scadențe la 1, 2, 3 și 5 ani și dobânzi anuale ...[citește_toată_știrea]

12 August 2020, 12:35
(2213 vizualizări - 0 comentarii)


APIA Ialomița: Interdicția arderii miriștilor

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) vine în atenția opiniei publice cu informații privind interdicția arderii miriștilor și a resturilor vegetale pe terenul arabil, precum și a vegetației ...[citește_toată_știrea]

11 August 2020, 19:20
(2399 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Trei bărbați, reținuți pentru «lovire sau alte violențe» și «violare de domiciliu»

Polițiștii ialomițeni au identificat și reținut pentru 24 de ore trei persoane, bănuite că ar fi intrat în curtea unui bărbat din localitatea Miloșești, pe care l-ar fi lovit. Astfel, polițiștii Serviciului ...[citește_toată_știrea]

11 August 2020, 19:10
(2470 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Căutat de autoritățile germane, identificat de polițiștii ialomițeni

Polițiștii ialomițeni au identificat, pe raza orașului Țăndărei, un tânăr de 17 ani, din comuna Săveni, pe numele căruia autoritățile judiciare din  Germania au emis un mandat european de arestare ...[citește_toată_știrea]

11 August 2020, 17:20
(2901 vizualizări - 0 comentarii)


ITM Ialomița: Angajatori amendați pentru «muncă la negru»

Inspectoratul Teritorial de Muncă Ialomița a desfășurat, în luna iulie 2020, acțiuni de control în domeniul relațiilor de muncă în urma cărora s-au aplicat sancțiuni contravenționale în valoare totală de ...[citește_toată_știrea]

11 August 2020, 17:10
(1874 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Brăilean prins șofând beat, fără permis și la volanul unei mașini furate

Un tânăr de 21 de ani din județul Brăila este cercetat penal de polițiști pentru furtul unui autoturism, conducere fără permis și sub influența băuturilor alcoolice. La data de 9 august a.c., polițiștii ...[citește_toată_știrea]

11 August 2020, 17:05
(2616 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 829 cazuri de COVID-19 înregistrate în Ialomița

Marți, 11 august a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 829, cu 5 cazuri mai mult față de ziua de luni, ...[citește_toată_știrea]

11 August 2020, 16:10
(2859 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 824 cazuri de COVID-19 în județul Ialomița

Luni, 10 august a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 824, cu 2 cazuri mai mult față de ziua de duminică ...[citește_toată_știrea]

10 August 2020, 16:10
(2365 vizualizări - 0 comentarii)


Vlădeni: A murit încercâd să-și salveze soția de la înec

Tragedie în localitatea Vlădeni, în după-amiaza zilei de Duminică, 9 august 2020. Pompierii ialomițeni au intervenit pentru a salva din apele brațului Borcea un bărbat care a intrat în apă pentru a-și salva ...[citește_toată_știrea]

9 August 2020, 20:30
(4237 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 822 cazuri de COVID-19 în județul Ialomița

Duminică, 9 august a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 822, cu 35 de cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

9 August 2020, 16:05
(1892 vizualizări - 0 comentarii)


Horia: În luptă cu flăcările de 48 de ore

Horia: În luptă cu flăcările de 48 de ore

Pompierii din Ialomița și Călărași acționează de mai bine de 48 de ore pentru stingerea unui incendiu, produs în satul Horia, comuna Axintele. Focul a izbucnit în noaptea de vineri spre sâmbătă, 7/8 august ...[citește_toată_știrea]

9 August 2020, 15:00
(3351 vizualizări - 0 comentarii)


Munteni Buzău: Două mașini cu același număr de înmatriculare

În timpul unor acțiuni preventive desfășurate pe șoselele din județ joi, 6 august a.c., polițiștii ialomițeni au identificat, pe raza localității Munteni Buzău, două autovehicule care aveau numere de înmatriculare ...[citește_toată_știrea]

7 August 2020, 19:40
(3158 vizualizări - 2 comentarii)


Ialomița: Ordine de protecție emise de polițiști

În ultimele 24 de ore, polițiștii ialomițeni au emis 3 ordine de protecție provizorie pe numele a trei bărbați din Slobozia și Grivița. Aceștia au vârste cuprinse între 24 și 64 de ani. În cazul bărbatului ...[citește_toată_știrea]

7 August 2020, 19:25
(1869 vizualizări - 0 comentarii)


Rădulești: Lemne confiscate de polițiști

Un tânăr de 23 de ani din județul Argeș a fost identificat pe raza județului Ialomița, în localitatea Rădulești, în timp ce descărca material lemnos dintr-o autoutilitară, joi, 6 august 2020. Polițiștii ...[citește_toată_știrea]

7 August 2020, 19:20
(4582 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 787 cazuri de COVID-19 în județul Ialomița

Vineri, 7 august a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 787, cu 3 cazuri mai mult față de ziua de joi, ...[citește_toată_știrea]

7 August 2020, 16:05
(2238 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: A intrat cu motocicleta într-o dubă

Slobozia: A intrat cu motocicleta într-o dubă

Un bătrân de 72 de ani a ajuns la spital în dimineața zilei de vineri, 7 august a.c., după ce a intrat cu motocicleta într-o dubă parcată regulamentar pe marginea drumului. În urma impactului, motocicleta ...[citește_toată_știrea]

7 August 2020, 13:25
(3259 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Ion Ion în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă FELICITĂRI în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă autoturism Seat Ibiza în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 22 iulie 2026 cetatean în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Eu în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița Deșteaptă-te ROMÂNE în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Fascinat în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! cetatean în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! cetatean în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița NELAMURITULE în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Azi, miercuri, de la 16 în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Cel care i nelamurit în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! mai baieti în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Independent? în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Maine de la ora 16 în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Ionica în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Neseriosul în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! slobozean în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! T.B. în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 22 iulie 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...