Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Acuzațiile într-un dosar de «braconaj» al Parchetului Județean Ialomița riscă să se prescrie

După 5 ani de cercetări

Acuzațiile într-un dosar de «braconaj» al Parchetului Județean Ialomița riscă să se prescrie

Anchetele privind infracțiuni de mediu, precum «braconajul piscicol/cinegetic», trenează ani buni în sertarele procurorilor ialomițeni până când ajung în instanță. Iar în momentul în care infractorii sunt deferiți justiției, aceștia scapă nepedepsiți pentru că, până la obținerea unei sentințe definitive, faptele se prescriu. Într-o astfel de situație se află și ultima anchetă trimisă în judecată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomița, în care sunt reținute fapte de «braconaj piscicol». În actul de sesizare, anchetatorii au recunoscut oficial faptul că o parte dintre infracțiunile reținute s-au prescris deja, aceștia alegând să trimită cauza în judecată pentru infracțiunea de «constituire... [citește_tot_articolul]

29 Decembrie 2023, 09:55 (9186 vizualizări - 3 comentarii)

EVENIMENT

Rudele unui bărbat ucis accidental cer despăgubiri de peste 1 milion de euro

Vânătoare ilegală cu final tragic în Insula Gâsca/Giurgeni

Rudele unui bărbat ucis accidental cer despăgubiri de peste 1 milion de euro

Rudele unui bărbat ucis accidental în urma unei partide de vânătoare, organizată ilegal în Insula Gâsca din apropiere de Giurgeni, cer despăgubiri morale de peste 1 milion de euro celor care au produs tragedia. Acest dosar are cinci inculpați, unul dintre aceștia fiind pompier în cadrul ISU «Dobrogea».

Moartea pădurarului din Insula Gâsca În februarie 2021, un apel disperat la 112 anunța moartea subită a unui bărbat, în Insula Gâsca, din apropiere de localitatea Giurgeni. Victima era chiar pădurarul cantonului din insulă... Cu câteva ore înainte de tragedie, pădurarul alături de alți... [citește_tot_articolul]

21 Noiembrie 2023, 17:20 (16957 vizualizări - 11 comentarii)

Click aici

EVENIMENT

Vânători ialomițeni, deveniți «pradă» pentru procurori

Vînători ialomițeni, deveniți «pradă» pentru procurori

Organizată în Pădurea Peri din Slobozia, în urmă cu două săptămîni, o partidă de vînătoare s-a terminat cu puști confiscate și declarații date la Poliție. Astfel, polițiștii și procurorii Parchetului de pe lîngă Judecătoria Slobozia fac cercetări, in rem, într-un dosar penal care are drept obiect activități vînătorești desfășurate pe lîngă lege. Se pare că vînătorii ar fi pătruns pe un teren intravilan, fără ca aceștia să aibă acordul de drept al proprietarului respectivei suprafețe. În replică la aceste acuzații, Nicolae Roșca, cel în proprietatea căruia se află terenul, precizează că a făcut toate demersurile legale pentru ca partida să se desfășoare în condiții depline de legalitate... [citește_tot_articolul]

12 Februarie 2016, 18:35 (11374 vizualizări - 19 comentarii)

ULTIMA ORĂ

Braconaj la Giurgeni

Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au acționat pe linia combaterii braconajului cinegetic. Pe parcursul derulării activităților, polițiștii au depistat, pe un fond de vînătoare... [citește toată știrea]

10 Decembrie 2015, 14:20 (4583 vizualizări - 0 comentarii)

Click aici

EVENIMENT

Ialomița: Braconieri pedepsiți ca în «Vestul Sălbatic»

Dreptate pe cont propriu

Ialomița: Braconieri pedepsiți ca în «Vestul Sălbatic»

De mai bine de 3 săptămîni, Poliția și Parchetul Slobozia încearcă să deslușească ițele unui scandal iscat pe malul lacului Strachina, în zona localității Ograda. Pînă în prezent organele judiciare au reușit să stabilească faptul că 5 indivizi au fost agresați, însă cei care au provocat scandalul sînt de negăsit. Acuzațiile planează și asupra doctorului Mirel Diaconu, cel care a concesionat acea suprafață de lac. «Pe mine mă bănuiesc, însă eu eram în concediu cînd s-a întîmplat scandalul!» a fost replica acestuia.

Agresori greu de dovedit
Așa cum precizam și mai devreme, în urmă... [citește_tot_articolul]

11 Septembrie 2015, 13:40 (13029 vizualizări - 7 comentarii)

Click aici

ULTIMA ORĂ

Țăndărei: Braconajul, în atenția polițiștilor

Joi, 3 septembrie a.c., pe parcursul derulării unei acțiuni în sistem integrat în extravilanul orașului Țăndărei, polițiștii au depistat un bărbat, de 32 de ani, din comuna Valea Ciorii, care transporta... [citește toată știrea]

4 Septembrie 2015, 16:25 (5390 vizualizări - 2 comentarii)

EVENIMENT

Ialomița: Medic bucureștean, implicat într-o anchetă de braconaj

Ialomița: Medic bucureștean, implicat într-o anchetă de braconaj

Polițiștii din Urziceni, împreună cu procurorii Parchetului local, efectuează cercetări într-o cauză penală privind infracțiunea de braconaj. Implicat în această anchetă ar fi medicul bucureștean Nicolae Eftimov, specialist care deține un cabinet particular și în municipiul Urziceni. Doctorul vizat de ancheta organelor judiciare a refuzat să facă declarații în acest sens.

Braconaj pe fondul de vînătoare Drăgoiești La începutul lunii februarie, polițiștii ialomițeni au identificat pe raza fondului de vînătoare Drăgoiești un bărbat de 62 de ani, din București, în mașina căruia s-ar fi... [citește_tot_articolul]

10 Martie 2015, 12:05 (7830 vizualizări - 0 comentarii)

ULTIMA ORĂ

Giurgeni: Italieni la braconaj

Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au acționat luni, 19 ianuarie a.c., pe linia combaterii braconajului cinegetic pe fondul de vînătoare Giurgeni. Pe parcursul derulării activităților... [citește toată știrea]

20 Ianuarie 2015, 15:15 (8341 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Giurgeni braconaj

Click aici

ULTIMA ORĂ

Slobozia: Persoane cercetate pentru braconaj cinegetic

Poliția a fost sesizată joi, 8 ianuarie 2015, de către paznicul unui fond de vînătoare gestionat de AVPS Ialomița, cu privire la faptul că a depistat două persoane care aveau asupra lor mai multe lațuri... [citește toată știrea]

9 Ianuarie 2015, 15:20 (4455 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia braconaj

Click aici

ULTIMA ORĂ

Braconaj pe fondul de vînătoare Dridu

Polițiști din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, în colaborare cu reprezentanți ai Asociației Vînătorilor și Pescarilor Sportivi-București au acționat pe fondul cinegetic din localitatea... [citește toată știrea]

22 Noiembrie 2012, 17:26 (11101 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Dridu braconaj

Click aici

ULTIMA ORĂ

Făcăeni: Gălățean prins la braconat

Poliția Fetești a fost sesizată de paznicul unei asociații de vînătoare despre faptul că a depistat pe fondul de vînătoare o persoană neautorizată, care deține o armă cu alice. În temeiul sesizării o echipă... [citește toată știrea]

14 Septembrie 2012, 07:03 (8847 vizualizări - 0 comentarii)

Click aici

ULTIMA ORĂ

Adîncata: Prins cu doi iepuri în rucsac

Un bărbat de 39 ani, din Adîncata, este acuzat de braconaj. Pe numele individului, polițiștii au deschis o anchetă după ce a fost prins luni, 23 ianuarie, pe Fondul de vînătoare nr. 43, pe cîmpul din extravilanul... [citește toată știrea]

24 Ianuarie 2012, 12:51 (14446 vizualizări - 0 comentarii)

Click aici

ULTIMA ORĂ

Sfîntu Gheorghe: Surprinși la braconaj de polițiști

Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au acționat marți, 3 ianuarie 2012, pe linia prevenirii și combaterii braconajului pe fondul cinegetic Sfîntu Gheorghe. Astfel, polițiștii... [citește toată știrea]

5 Ianuarie 2012, 06:50 (14980 vizualizări - 1 comentariu)

Click aici

ULTIMA ORĂ

Braconaj pe fondul de vînătoare Săveni

Luni, 21 noiembrie, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au acționat pe linia prevenirii și combaterii braconajului cinegetic pe fondul cinegetic Săveni. Astfel, pe o solă cultivată... [citește toată știrea]

22 Noiembrie 2011, 14:47 (17101 vizualizări - 2 comentarii)

Taguri: Săveni braconaj

Click aici

ULTIMA ORĂ

Gimbășani: Vînătoare ilegală

Sîmbătă, 5 noiembrie, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au acționat pentru prevenirea și combaterea braconajului cinegetic pe fondul Gimbășani. Astfel, în timpul acțiunii,... [citește toată știrea]

7 Noiembrie 2011, 14:19 (12164 vizualizări - 0 comentarii)

Click aici

ULTIMA ORĂ

Giurgeni: Descindere la o locuință din Giurgeni

Polițiștii din Țăndărei, în colaborare cu lucrătorii Secției Regionale de Transporturi Galați, au descins joi, 27 octombrie, la locuința unui bărbat de 49 ani, din Giurgeni. Cu ocazia percheziției, la domiciliul... [citește toată știrea]

29 Octombrie 2011, 11:44 (15210 vizualizări - 0 comentarii)

ULTIMA ORĂ

Stelnica: Plase monifilament, confiscate

Un echipaj al Secției 3 Rurală Stelnica au depistat o mașină condusă de bărbat de 52 ani, din comuna Movila, care era însoțit de doi consăteni de 47, respectiv 57 ani. În urma controlului efectuat în habitaclul... [citește toată știrea]

25 Octombrie 2011, 08:30 (11082 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Stelnica braconaj

ULTIMA ORĂ

Giurgeni: Italian prins la braconaj de prepelițe

Sîmbătă, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, în colaborare cu angajați ai Asociației Vînătorilor și Pescarilor Sportivi, au desfășurat o acțiune pentru prevenirea și combaterea... [citește toată știrea]

27 Septembrie 2011, 08:30 (10514 vizualizări - 2 comentarii)

ULTIMA ORĂ

Urziceni: Braconaj cu plase monofilament

Luni, 12 septembrie, administratorul unei firme de pe raza municipiului Urziceni a sezisat polițiștii din localitate cu privire la faptul că pe balta sa se aflau două persoane care pescuiau cu plase. Ajunși... [citește toată știrea]

13 Septembrie 2011, 17:02 (9733 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni braconaj

ULTIMA ORĂ

Jilavele: Braconaj piscicol

Un bărbat de 41 ani din București a fost prins miercuri, 24 august, în timp ce intenționa să pescuiască pe rîul Prahova, în zona podului Leasa, cu o plasă monofilament. Ghinionul bucureșteanului a fost... [citește toată știrea]

25 August 2011, 18:02 (5567 vizualizări - 0 comentarii)

Luni 08 Iun 2026
272 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Urmărit în Franța, prins la Urziceni

Polițiștii de Investigații Criminale din Ialomița au depistat un bărbat care era urmărit internațional pentru infracțiuni contra persoanei și a patrimoniului, fapte comise în Franța. La data de 12 ...[citește_toată_știrea]

15 Decembrie 2014, 17:10
(6469 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Atenționare Cod Galben de ceață

Urmare a atenționării meteorologice de Cod Galben de ceață, în zona Moldovei, Dobrogei și în zonele de sud, Poliția Română recomandă tuturor participanților la trafic să respecte, cu strictețe, regulile ...[citește_toată_știrea]

15 Decembrie 2014, 17:00
(2873 vizualizări - 0 comentarii)


Tragedie pe șoseaua către Slobozia Nouă. Șoferul unei mașini a murit într-un accident rutier!

Un tragic accident rutier s-a petrecut sîmbătă, 13 decembrie 2014, în zona cartierului Slobozia Nouă, al municipiului Slobozia. Șoferul de 36 de ani al unei mașini a murit pe loc. Din primele informații ...[citește_toată_știrea]

13 Decembrie 2014, 17:14
(15646 vizualizări - 3 comentarii)


IPJ Ialomița: Controale la comercianții de carne

Polițiștii ialomițeni au aplicat sancțiuni contravenționale în valoare  de 25000 de lei, în cadrul activităților desfășurate, la nivel național, pentru prevenirea evaziunii fiscale. Pe parcursul derulării ...[citește_toată_știrea]

12 Decembrie 2014, 15:50
(5054 vizualizări - 0 comentarii)


Ion Roată: Tînăr de 17 ani, spulberat de un vehicul

Un tînăr de 17 ani a fost la un pas de moarte după ce a fost spulberat de un vehicul. Adolescentul traversase șoseaua prin loc nepermis. Cel care l-a acroșat pe adolescentul de 17 ani este un tînăr, de ...[citește_toată_știrea]

11 Decembrie 2014, 21:40
(4981 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Articole pirotehnice, confiscate de polițiști

Polițiștii ialomițeni au efectuat controale în cadrul acțiunii naționale «Foc de Artificii» pe raza municipiului Fetești și a comunelor arondate. Astfel, la punctele de lucru a 5 societăți comerciale de ...[citește_toată_știrea]

11 Decembrie 2014, 21:05
(5999 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Spărgător de mașini, reținut de polițiști

Un tînăr, de 21 de ani, a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, fiind acuzat de numai puțin de 12 furturi din autoturisme. Prejudiciul creat proprietarilor respectivelor mașini se ridică la 5600 de ...[citește_toată_știrea]

10 Decembrie 2014, 20:10
(6270 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 3 accidente rutiere într-o singură zi!

Bilanț îngrijorător al polițiștilor Serviciului Rutier Ialomița. Oamenii legii au în cercetare 3 accidente de circulație produse pe raza județului în ultimele 24 de ore! În urma evenimentelor rutiere, patru ...[citește_toată_știrea]

10 Decembrie 2014, 19:20
(5089 vizualizări - 1 comentariu)


«Taina Sfântului Maslu», pelerinaj la Urziceni

«Taina Sfîntului Maslu», pelerinaj la Urziceni

Din anul 2009, la inițiativa părintelui Bogdan Ionuț Stancu, Protopop de Urziceni, s-a îndătinat obiceiul ca cei șapte preoți ai orașului de reședință a Protopopiatului să săvîrșească împreună Taina Sfîntului ...[citește_toată_știrea]

10 Decembrie 2014, 15:15
(4528 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 7798 de șomeri în luna noiembrie

La finele lunii noiembrie 2014, rata șomajului înregistrată la nivelul județului Ialomița este de 7,37%, în creștere ușoară față de cea înregistrată la sfîrșitul lunii octombrie 2014, cînd s-a situat la ...[citește_toată_știrea]

10 Decembrie 2014, 14:25
(4915 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: 3 mașini distruse de un copac rupt de vînt

3 mașini au fost distruse din cauza unui copac doborît la pămînt de vîntul puternic, la Slobozia. De asemenea, arborele căzut a rupt și mai multe cabluri de electricitate, telefonie și televiziune. La locul ...[citește_toată_știrea]

10 Decembrie 2014, 13:20
(4589 vizualizări - 0 comentarii)


Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița are un nou prim adjunct

Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița are un nou prim adjunct

De la 1 decembrie 2014, Jandarmeria Ialomița are un nou prim adjunct. Este vorba despre Răzvan Salaoru, unul dintre militarii instituției care s-a remarcat în numeroase acțiuni întreprinse în teatrele de ...[citește_toată_știrea]

10 Decembrie 2014, 10:40
(6144 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Acțiune de amploare a polițiștilor

Polițiștii rutieri ialomițeni, sprijiniți de colegii de la ordine publică, sub coordonarea Direcției Rutiere din cadrul IGPR, acționează în această săptămînă pentru prevenirea și combaterea accidentelor ...[citește_toată_știrea]

10 Decembrie 2014, 09:20
(4970 vizualizări - 0 comentarii)


Gîrbovi: Arestat preventiv după ce a bătut un polițist

Un agent de poliție din cadrul Postului de Poliție Gîrbovi a ajuns la spital după ce a fost bătut în timpul serviciului. Omul legii a fost chemat să aplaneze un conflict în incinta unui bar din localitate ...[citește_toată_știrea]

9 Decembrie 2014, 19:10
(5857 vizualizări - 1 comentariu)


Slobozia: Adolescentă de 17 ani, lovită pe trecerea de pietoni

Trecerile de pietoni sînt tratate cu indiferență de șoferi. A simțit-o pe pielea ei o adolescentă de 17 ani care a fost lovită de o mașină în timp ce traversa strada regulamentar. Cea care a produs accidentul ...[citește_toată_știrea]

9 Decembrie 2014, 16:50
(5213 vizualizări - 2 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


Fetești: A furat un gard!

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale de la Fetești au deschis un dosar penal pe numele unui tînăr, de 28 de ani, suspectat de faptul că ar fi sustras gardul de fier al unei gospodării ...[citește_toată_știrea]

9 Decembrie 2014, 15:40
(4715 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești furt gard


DSVSA Ialomița: Proprietarii de bovine depistate cu «bluetongue», despăgubiți de stat

Șase ialomițeni proprietari de bovine depistate cu «boala limbii albastre» au fost despăgubiți în urma demersurilor înaintate către Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița ...[citește_toată_știrea]

9 Decembrie 2014, 14:20
(7038 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Copil de 14 ani, suspectat de furt

Un minor de 14 ani este cercetat de polițiști sub acuzația de furt calificat. El este principalul suspect într-o anchetă privind furtul de bani din cadrul unei societăți comerciale. Luat la întrebări de ...[citește_toată_știrea]

9 Decembrie 2014, 13:15
(4110 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești furt


«Copilărie fără delincvență!» la Liceul de Arte Slobozia

Inspectoratul General al Poliției Române a demarat o campanie națională cu scopul prevenirii delincvenței juvenile. Acțiunea inițiată la București va fi implementată și în județul Ialomița. La nivelul județului ...[citește_toată_știrea]

9 Decembrie 2014, 12:25
(5231 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: «Invitație la vals», alături de artiștii Teatrului de Operetă «Ion Dacian»

Duminică 14 decembrie a.c., de la orele 17,00, locuitorii municipiului Slobozia sînt invitați la vals. Evenimentul se desfășoară la Casa de Cultură a Municipiului Slobozia, iar intrarea este liberă. Amfitrionii ...[citește_toată_știrea]

9 Decembrie 2014, 11:15
(4591 vizualizări - 0 comentarii)


Peste 240 tone de produse, confiscate de inspectorii DSVSA Ialomița

Reprezentanții Direcției Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița au efectuat mai multe controale pe linia constatării abaterilor privind normele de sănătate și bunăstarea animalelor ...[citește_toată_știrea]

9 Decembrie 2014, 10:05
(4243 vizualizări - 0 comentarii)


9 Decembrie-«Ziua Internațională Anticorupție»

Convenția Organizației Națiunilor Unite împotriva Corupției a stabilit, în urmă cu 11 ani, data de 9 decembrie ca fiind «Ziua Internațională Anticorupție». Semnată de România la data de 9 decembrie ...[citește_toată_știrea]

8 Decembrie 2014, 18:40
(3805 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: «Deschide ușa, creștine!»

Cu binecuvîntarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, episcopul Sloboziei și Călărașilor, Protopopiatul Urziceni organizează cea de-a XII-a ediție a Festivalului de Colinde Populare Românești «Deschide ușa ...[citește_toată_știrea]

8 Decembrie 2014, 18:05
(4520 vizualizări - 0 comentarii)


Bordușani: Patru tineri, cercetați penal după ce au aruncat cu pietre într-o dubă!

Patru tineri, cu vîrste cuprinse între 16 și 19 ani, din comuna Bordușani, sînt cercetați de polițiști sub aspectul comiterii infracțiunii de distrugere. În fapt, cei în cauză sînt bănuiți că, în cursul ...[citește_toată_știrea]

8 Decembrie 2014, 17:50
(5411 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: A furat bagaje dintr-un centru comercial!

O tînără de 34 de ani, din Urziceni, este cercetată de polițiștii de Investigații Criminale, fiind bănuită că ar fi sustras bagaje ce conțineau bunuri în valoare de 200 de lei, din locul special amenajat ...[citește_toată_știrea]

8 Decembrie 2014, 17:05
(4371 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni furt


Platonești: Infractor încarcerat

Vineri, 5 decembrie 2014, polițiștii Secției Rurale Platonești au acționat pe raza de competență, pentru depistarea persoanelor urmărite, dispărute de la domiciliu sau care se sustrag de la executarea unor ...[citește_toată_știrea]

8 Decembrie 2014, 16:25
(5584 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 74 locuri de muncă vacante

Potrivit datelor statistice ale Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița, la nivelul județului, luni, 8 decembrie 2014, sînt disponibile 74 locuri de muncă. Cele mai multe posturi sînt ...[citește_toată_știrea]

8 Decembrie 2014, 16:05
(4898 vizualizări - 1 comentariu)


«Sub zare de soare», Sărbătoarea Colindului la Slobozia

În folclorul românesc, Colindatul de Crăciun este cel mai important ciclu sărbătoresc popular tradițional, cel mai bogat și colorat prilej de manifestări folclorice. Deprinderea de a colinda, de a saluta ...[citește_toată_știrea]

8 Decembrie 2014, 15:20
(3705 vizualizări - 0 comentarii)


Manasia: Nu a respectat barierele și a intrat cu mașina în locomotivă!

Duminică, 7 decembrie a.c., șoferul unui autoturism nu a respectat semnalele acustice și luminoase la trecerea la nivel cu calea ferată și a intrat în coliziune cu locomotiva unui tren de călători.  ...[citește_toată_știrea]

8 Decembrie 2014, 14:40
(4692 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Manasia accident


Urziceni: Două bătrîne, acroșate de un autoturism

Poliția a fost sesizată vineri, 5 decembrie a.c., cu privire la faptul că pe raza municipiului Urziceni s-a produs un accident de circulație soldat cu rănirea a două persoane. Astfel, în timp ce două femei ...[citește_toată_știrea]

8 Decembrie 2014, 13:20
(4440 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni accident


Ultimele comentarii
închiriere apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 3 iunie 2026 # în Administrația Potor vrea un nou front de captare pentru alimentarea cu apă a Sloboziei Saligny în Podurile peste râul Ialomița din Bucu și Țăndărei se închid pentru reparații apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 3 iunie 2026 Ancu în Amenzi de aproximativ 400 mii de lei aplicate de Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Ialomița Laura în Amenzi de aproximativ 400 mii de lei aplicate de Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Ialomița Laura în Lipsă de dotări și medici specialiști în cabinetele medicale școlare din Ialomița Baron în Amenzi de aproximativ 400 mii de lei aplicate de Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Ialomița apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 3 iunie 2026 dan în Centrul Multifuncțional pentru Tineret «Anghel Saligny» din Fetești, finalizat până la sfârșitul anului 2026 Gigel în Comisiile de Control ale Prefecturii Ialomița, rezultate «neconcludente» privind poluarea Cetățean în Cimitir fără autorizație în Cartierul Vlașca din Fetești Mary în Comisiile de Control ale Prefecturii Ialomița, rezultate «neconcludente» privind poluarea Mary în Amenzi de aproximativ 400 mii de lei aplicate de Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Ialomița spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 3 iunie 2026 total inutili în Ialomița, județul în care există doar 4 mediatori sanitari Nimeni Altu în «Efervescența» politicii ialomițene sau radiografia activității partidelor Ion în Colectare de materiale textile la Miloșești Peskobar în Podurile peste râul Ialomița din Bucu și Țăndărei se închid pentru reparații cetatean în Administrația Potor vrea un nou front de captare pentru alimentarea cu apă a Sloboziei

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...