POLITICĂ
Deputatul PSD Ștefan Mușoiu
«Pregătim România „verde“ și digitalizată!»
Deputatul PSD Ștefan Mușoiu speră să îmbunătățească politicile de coeziune ale Uniunii Europene, destinate pentru România, dar și să informeze populația privind oportunitatea etapelor viitoare pe care le vom parcurge, astfel încât să beneficiem de cât mai multe șanse și avantaje. Deputatul social-democrat a organizat, în acest sens, o dezbatere amplă în colaborare cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene și cu Grupul S&D din Parlamentul European, reprezentat de vicepreședintele Rovana Plumb.
Întâlniri lucrative cu europarlamentarul SD Rovana Plumb Alături de Comisarul...
[citește_tot_articolul]
15 Decembrie 2023, 14:40
(1427 vizualizări - 0 comentarii)
POLITICĂ
Deputatul PSD Ștefan Mușoiu
Dialog cu Maia Sandu, președintele Republicii Moldova
Deputatul PSD Ștefan Mușoiu a participat sâmbătă, 4 noiembrie 2023, la reuniunea președinților Comisiilor pentru afaceri europene ale UE și ai Comisiilor pentru afaceri externe din aceste țări, găzduită, în premieră, de Parlamentul Republicii Moldova. Întâlnirea a fost un prilej de a stabili, împreună cu Maia Sandu, președintele Republicii Moldova, un mecanism comun de activare a unor Grupuri Europene de Cooperare Teritorială (GECT) între cele două state. «Acest tip de instrument prezintă atât o dimensiune strategică, politică și de guvernanță multilevel, putând să genereze macroregiuni funcționale!» a declarat parlamentarul Ștefan Mușoiu ulterior evenimentului.
Un eveniment european...
[citește_tot_articolul]
11 Noiembrie 2023, 15:25
(2493 vizualizări - 0 comentarii)
POLITICĂ
Deputatul PSD Ștefan Mușoiu
«Am pledat cauza României în Parlamentul de la Viena!»
Deputatul PSD Ștefan Mușoiu susține activ efortul României de a accede în Spațiul Schengen până la sfârșitul anului în curs. «Am prezentat Parlamentului austriac pledoaria comună româno-bulgară, favorabilă accederii noastre în Spațiul Schengen.În perioada imediat următoare vom continua să ne conjugăm toate demersurile politico-diplomatice pentru accederea cât mai rapidă în Schengen!» precizează deputatul social-democrat.
Probleme vechi, eforturi noi În perioada 28-29 septembrie 2023, o delegație a Comisiei pentru afaceri europene a Camerei Deputaților, condusă de deputatul PSD Ștefan...
[citește_tot_articolul]
13 Octombrie 2023, 16:10
(2751 vizualizări - 1 comentariu)
POLITICĂ
Deputatul PSD Ștefan Musoiu, despre atragerea fondurilor europene
«Vom avea un grad de absorbție de 88% la sfârșitul lunii septembrie!»
Deputatul PSD Ștefan Mușoiu susține că guvernarea actuală a reușit să majoreze procentul de absorbție a fondurilor europene: «În două luni, grație deciziilor ministrului Adrian Câciu, absorbția fondurilor europene a crescut de la 76% la 84%. Și va ajunge la 88%, la finele lunii septembrie 2023!» declară deputatul social-democrat.
Vești la început de sesiune parlamentară Debutul actualei sesiuni parlamentare a permis deputatului PSD Ștefan Mușoiu să realizeze un prim bilanț al activității guvernamentale după numai două luni. În cadrul unei întâlniri organizate în cadrul Comisiei pentru...
[citește_tot_articolul]
16 Septembrie 2023, 18:40
(3179 vizualizări - 0 comentarii)
EVENIMENT
Ialomițeanul Iulian Bucur nu mai este secretar de stat în cadrul Ministerului Agriculturii
bonus: Bucur a fost numit adjunct la APIA-Structura Centrală!
Luni, 28 august a.c., în Monitorul Oficial al României a fost publicată decizia de eliberare din funcția de secretar de stat în cadrul Ministerului Agriculturii a ialomițeanului Iulian Bucur. Acesta a fost propunerea PSD Ialomița pentru a ocupa această funcție.
Din Ialomița la București Iulian Bucur a fost numit secretar de stat la Ministerul Agriculturii în martie 2022. Susținut de PSD Ialomița, acesta a deținut mai multe funcții publice, printre care și pe cea de director al Direcției pentru Agricultură Județeană Ialomița, în perioada 2013-2015. Înainte de a ajunge secretar de stat...
[citește_tot_articolul]
30 August 2023, 10:55
(15154 vizualizări - 6 comentarii)
POLITICĂ
Deputatul PSD Ștefan Mușoiu
«Se majorează sprijinul financiar acordat agriculturii!»
Investitorii în sectorul vegetal vor putea face față mai ușor majorărilor prețurilor oscilante ale barilului de pe piața internațională. Guvernul Ciolacu a decis luni, 21 august a.c., să vină, din nou, în sprijinul agricultorilor, acoperind 50% din cheltuielile cu motorina folosită de către aceștia pentru recolte.
Un ochi plânge, unul râde Deputatul social-democrat Ștefan Mușoiu a subliniat faptul că PSD, cu sprijinul Cabinetului Ciolacu, face din nou dovada că Agricultura rămâne un domeniu de interes major pentru România. «Fermierii din sectorul vegetal vor primi suplimentar 2 lei...
[citește_tot_articolul]
25 August 2023, 15:10
(2377 vizualizări - 0 comentarii)
POLITICĂ
Bilanțul activității deputatului PSD Ștefan Mușoiu din ultimul an
«Cred că faptele sunt mult mai relevante decât vorbele, mai ales în cazul politicienilor!»
Deputatul social-democrat Ștefan Mușoiu face bilanțul celor două sesiuni ale anului parlamentar încheiat. «Este obligația oricărui parlamentar de bună-credință să le explice cetățenilor ceea ce face pentru ei la Parlament, motiv pentru care îi țin la curent pe ialomițeni, pe rețelele de socializare, cu toată activitatea mea, dar și a echipei PSD Ialomița!» declară public parlamentarul PSD Ștefan Mușoiu.
39 de întrebări pentru miniștri în funcție În perioada 2020-2023, Ștefan Mușoiu a contabilizat, în calitate de parlamentar ialomițean, 93 de intervenții publice la problemele semnalate...
[citește_tot_articolul]
4 August 2023, 16:20
(7936 vizualizări - 0 comentarii)
POLITICĂ
Deputatul PSD Ștefan Mușoiu
«Partidul Social Democrat alocă 250 miliarde de lei pentru investiții!»
Guvernul Ciolacu a lansat, în dezbatere publică, proiectul unui act normativ destinat dezvoltării producției interne de materiale de construcții, necesară proiectelor de anvergură pentru infrastructura națională, autostrăzi, căi ferate, metrou, spitale. Deputatul PSD Ștefan Mușoiu confirmă că acest deziderat reprezintă o prioritate pentru PSD: «România este într-un amplu proces investițional, lucru care confirmă reziliența economică, dar și încrederea investitorilor privați să înceapă noi proiecte de construcții grație modului responsabil în care este guvernată țara!».
Toți pentru investiții, investiții pentru toți...
[citește_tot_articolul]
27 Iunie 2023, 16:45
(11604 vizualizări - 2 comentarii)
POLITICĂ
Deputatul PSD Ștefan Mușoiu
«Promovez noi soluții pentru absorbția integrală a fondurilor europene!»
Deputatul PSD Ștefan Mușoiu susține că este preocupat de extinderea cu încă un an a termenelor necesare definitivării proiectelor prinse în exercițiul financiar 2014-2020. «Majoritatea demersurilor mele din ultimul timp în relația cu autoritățile europene s-au concentrat, în special, pe integrarea în Spațiul Schengen și pe prelungirea cu încă un an a termenelor privind darea în folosință a tuturor proiectelor finanțate din bani comunitari. Această amânare, pe care o solicit, s-ar putea traduce prin absorbția 100% a fondurilor europene!» explică deputatul social-democrat insistența diplomatică a României la nivelul Uniunii Europene.
Lobby pentru definitivarea proiectelor din banii Uniunii...
[citește_tot_articolul]
10 Iunie 2023, 17:40
(10062 vizualizări - 1 comentariu)
POLITICĂ
Deputatul PSD Ștefan Mușoiu
«Importurile cerealelor ucrainene în România, suspendate!»
Insistențele ministrului PSD al Agriculturii privind aplicarea regulilor europene pentru stoparea invaziei cerealelor ucrainene pe piețele din România generează primele rezultate. Deputatul PSD Ștefan Mușoiu susține că noile măsuri protejează fermierii români în decursul acestui an agricol. «Importurile de cereale din Ucraina către piețele noastre vor fi sistate până cel puțin la data de 5 iunie 2023. (...) Și, grație negocierilor, avem la dispoziție și posibilitatea prelungirii până la sfârșitul anului a acestui termen!» declară public deputatul social-democrat.
Prima veste bună pentru fermieri...
[citește_tot_articolul]
5 Mai 2023, 15:05
(3974 vizualizări - 2 comentarii)
POLITICĂ
Pledoarie pentru aderarea României la Spațiul Schengen
Deputatul PSD Ștefan Mușoiu a ajuns la Haga
În perioada 2-4 aprilie 2023, o delegație a Comisiei pentru Afaceri Europene a Camerei Deputaților, condusă de deputatul PSD Ștefan Mușoiu, s-a aflat la Haga pentru a discuta cu oficiali olandezi despre aderarea României la Spațiul Schengen. Pe agenda discuțiilor s-au aflat și alte teme de interes precum protecția frontierelor externe ale Uniunii Europene, cooperarea economică și în domeniul Educației, parcursul european al Ucrainei și al Republicii Moldova, extinderea UE în zona Balcanilor de Vest.
Efort conjugat Deputatul PSD Ștefan Mușoiu a reprezentat interesele României la Haga...
[citește_tot_articolul]
18 Aprilie 2023, 15:20
(10683 vizualizări - 4 comentarii)
POLITICĂ
Ghid pentru elevi în Parlamentul României
«Școala Altfel» cu deputatul PSD Ștefan Mușoiu
În cursul săptămânii precedente, deputatul PSD Ștefan Mușoiu a fost ghidul elevilor de clasa a V-a din cadrul Școlii «Ion Heliade Rădulescu» Urziceni în Parlamentul României. Vizita a fost organizată în cadrul programului «Școala Altfel». Este a doua oară de la începutul anului când deputatul social-democrat organizează tururi de prezentare pentru elevii ialomițeni. «Dincolo de candoarea întrebărilor privind politica, m-a surprins plăcut setea de informații de orice fel a micuților, dar și încântarea vizavi de spectaculoasa arhitectură a Casei Poporului...» a declarat ulteror întâlnirii Ștefan Mușoiu.
«Școala Altfel» la Parlament...
[citește_tot_articolul]
12 Martie 2023, 13:20
(11105 vizualizări - 1 comentariu)
POLITICĂ
PSD pregătește un pachet de măsuri pentru combaterea prețurilor mari la alimente
PSD a anunțat public că principalul obiectiv al partidului la acest moment este scăderea cât mai rapidă a inflației prin impunerea unui nou pachet de măsuri pentru combaterea prețurilor mari la produsele alimentare. Deputatul PSD Ștefan Mușoiu susține că obiectivul social va fi atins până la sfârșitul anului în curs.
Fapte, nu dezbateri politice sterile Deputatul social-democrat Ștefan Mușoiu susține efortul PSD de a creiona un pachet de măsuri care să genereze reducerea inflației. «Departamentele PSD lucrează împreună cu miniștrii și colegii senatori și deputați la un nou pachet...
[citește_tot_articolul]
24 Februarie 2023, 16:10
(13351 vizualizări - 5 comentarii)
POLITICĂ
Deputatul PSD Ștefan Mușoiu susține oficial includerea României în Spațiul Schengen
Pe 30 ianuarie 2023, deputatul PSD Ștefan Mușoiu a reprezentat România la reuniunea președinților tuturor Comisiilor pentru Afaceri Europene din parlamentele țărilor membre ale Uniunii. Întâlnirea s-a desfășurat în Suedia, la Stockholm, iar agenda dezbaterilor i-a permis deputatului social-democrat să reafirme «dezideratul României privind includerea în Spațiul Schengen» și să insiste pentru «păstrarea acestui subiect pe agenda Consiliului UE».
Prezență notabilă la Stockholm Deputatul PSD Ștefan Mușoiu a participat la sfârșitul lunii ianuarie a.c. la o reuniune a președinților tuturor...
[citește_tot_articolul]
10 Februarie 2023, 17:15
(13926 vizualizări - 0 comentarii)
POLITICĂ
Deputatul PSD Ștefan Mușoiu
«Motorina folosită în agricultură va fi subvenționată și în 2023!»
Deputatul PSD Ștefan Mușoiu confirmă că și în anul 2023 toți agricultorii vor putea beneficia de motorină subvenționată. «Conducerea PSD a Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale a demonstrat, încă o dată, că se preocupă activ de acest domeniu principal ocupațional, poziționându-se consecvent alături de toți agricultorii!» a precizat parlamentarul social-democrat.
500 milioane de lei pentru subvenția la motorină Venind în sprijinul fermierilor pentru efectuarea lucrărilor agricole, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a hotărât subvenționarea prețului la motorină cu...
[citește_tot_articolul]
20 Ianuarie 2023, 14:50
(10208 vizualizări - 2 comentarii)
POLITICĂ
Deputatul PSD Ștefan Mușoiu, despre scandalul momentului
«Refuzul Austriei ne revoltă, dar nu trebuie să renunțăm la luptă!»
Președintele Comisiei pentru Afaceri Europene a Camerei Deputaților, deputatul PSD Ștefan Mușoiu critică în termeni duri votul de blam pe care Austria l-a acordat României și care generează un nou calendar de negocieri pentru accederea în spațiul Schengen: «La fel ca toți românii și eu mă simt foarte revoltat de această decizie profund injustă a Guvernului de dreapta din Austria și a cancelarului Karl Nehammer. Toate eforturile noastre de ani și ani au fost spulberate de acest partid austriac de dreapta!».
Reacții publice Preocupat de susținerea eforturilor PSD de includere a României în spațiul...
[citește_tot_articolul]
10 Decembrie 2022, 11:05
(7105 vizualizări - 0 comentarii)
POLITICĂ
La inițiativa deputatului PSD Ștefan Mușoiu
Investitori indonezieni la Conacul Manasia
La jumătatea lunii octombrie 2022, Conacul Manasia a fost gazda unei întâlniri la care au participat membrii unei delegații parlamentare indoneziene, condusă de doamna Nurul Arifin, președinte al Grupului de Prietenie cu România. Printre organizatorii evenimentului s-a numărat și deputatul PSD Ștefan Mușoiu. «Alături de colegii mei din Camera Deputaților și de la PSD Ialomița ne-am propus să fructificăm și această oportunitate benefică pentru toți ialomițenii, dar și să atragem investiții străine în domenii cu valoare adăugată mare, inclusiv în infrastructura digitală și noile tehnologii» a explicat deputatul Mușoiu utilitatea întâlnirii.
Nu aduce mandatul, ce aduc indonezienii...
[citește_tot_articolul]
4 Noiembrie 2022, 15:50
(3935 vizualizări - 0 comentarii)
POLITICĂ
Marian Pavel, reales prin vot deschis în funcția de președinte al PSD Ialomița
Vineri, 21 octombrie 2022, PSD Ialomița și-a reales președintele. Conferința de Alegeri a organizației PSD Ialomița s-a desfășurat în Sala «Europa» a Consiliului Județean. Marian Pavel a fost reales prin vot deschis, fiind unicul candidat la funcția de președinte, de către cei peste 300 de delegați prezenți în sală. Pe scenă, alături de liderii locali, s-au aflat președintele PSD, Marcel Ciolacu și secretarul general al PSD, Paul Stănescu. Remarcabil în context a fost schimbul de replici între președintele PSD Slobozia, Ștefan Țintă și președintele PNL Ialomița, Dragoș Soare, prezent la Conferință în calitate de invitat. Și, cu voia dumneavoastră, ce am putut înțelege noi, cu modestele noastre...
[citește_tot_articolul]
25 Octombrie 2022, 19:20
(7749 vizualizări - 4 comentarii)
POLITICĂ
Deputatul PSD Ștefan Mușoiu susține salariul minim european
Deputatul PSD Ștefan Mușoiu susține ideea unui salariu minim care să nu fie condiționat de voința politică a partidelor aflate la Guvernare. Parlamentarul social-democrat declară că propunerea este susținută de către PSD la nivel național și că reprezintă o prioritate pe agenda de lucru a partidului. «PSD a militat pentru acest obiectiv, a strâns semnături și sperăm ca Directiva Europeană să poată fi implementată în următorii 2 ani!» susține Ștefan Mușoiu.
Un obiectiv care poate fi atins Deputatul PSD Ștefan Mușoiu susține că implementarea salariului minim european la nivelul României...
[citește_tot_articolul]
14 Octombrie 2022, 15:40
(9699 vizualizări - 0 comentarii)
UNA PE SĂPTĂMÎNĂ
Săptămâna europeană a fotbalului politic din Ialomița
Săptămâna trecută, de joi până vineri, Stadionul «1 Mai» din Slobozia a fost gazda unui campionat de fotbal politic. Au participat echipele PNL, PSD și PRO România, a câștigat ultima, la puncte, și s-au făcut ultimele transferuri politice ale anului. Iar noi am fost acolo și putem să jurăm cu mâna pe Biblie că la Alegerile viitoare, indiferent pe cine votăm, tot ei câștigă.
După o idee by Adrian Mocioniu Săptămâna Europeană a Sportului e serbată anual, în perioada 23 septembrie-30 septembrie. În Ialomița, a fost serbată în varianta prescurtată, pe 28 și 29, pe stadionul «1 Mai» din...
[citește_tot_articolul]
5 Octombrie 2022, 13:20
(5655 vizualizări - 5 comentarii)