Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Edilii vandalizează bugetele comunităților

Ce vrăji au mai făcut primarii ialomițeni

Edilii vandalizează bugetele comunităților

Administrația locală ialomițeană a prejudiciat statul cu peste 4,4 milioane lei din bugetele alocale pentru anul 2010. Constatarea aparține Camerei de Conturi Ialomița în urma controalelor efectuate în anul 2011, pentru exercițiul financiar administrativ din 2010. Recent, instituția a făcut public Raportul de control, document ce evidențiază, încă o dată, modul absolut haotic de întrebuințare a resurselor financiare publice locale. Iar de data aceasta plățile ilegale se ridică la peste 4,4 milioane lei, doar la administrațiile locale!

Statistici de activitate
Potrivit datelor statistice, Camera de Conturi Ialomița și-a fundamentat concluziile Raportului privind finanțele publice locale prin auditarea a 27 ordonatori de credite. De asemenea, tot pe parcusrul anului precedent, instituția a verificat modul de întrebuințare a banilor la 17 entități aflate în subordinea unităților administrativ-teritoriale ialomițene, respectiv 16 unități de învățămînt, Poliția Comunitară, Urban SA și Drumuri și Poduri SA.
Cît despre concluzii, acestea evidențiază, ca de fiecare dată, faptul că edilii ialomițeni rămîn în continuare indiferenți față de acțiunile de colectare a veniturilor la bugetul local, așteptînd ca pomenile guvernamentale să le salveze comunitățile.
Astfel, încă din debut, Raportul menționează că «veniturile încasate la bugetele locale au fost sub nivelul prevederilor bugetare inițiale cu aproximativ 100 milioane lei, respectiv cu 17,6% mai mici». Adică, în traducere liberă, colectările din taxe și impozite la nivelul primăriilor au funcționat lent sau deloc, încasările realizîndu-se doar în cazuri... excepționale. În continuare, aceiași auditori concluzionează că «pe categorii de venituri, nerealizarea încasărilor în raport cu prevederile bugetare definitive se localizează, în principal, la veniturile din impozite, taxe, contribuții, alte vărsăminte și alte venituri, ceea ce reflectă o insuficientă preocupare a autorităților publice locale în evaluarea veniturilor și în urmărirea încasării acestora pe parcusrsul execuției bugetare».
O altă concluzie a inspectorilor Camerei de Conturi vizează performanța minimă înregistrată la nivel local, în privința atragerii fondurilor europene. În cifre absolute, Ialomița a reușit să realizeze un procent al veniturilor de 45% din prevederile inițiale.
Așadar, Ialomița administrativă a anului 2010 nu a reușit să surprindă cu nimic. Fără alocările bugetare centrale, primăriile ialomițene s-ar fi aflat în faliment sau în imposibilitatea continuării activității. «Se constată în continuare că sursele de finanțare ale bugetelor locale depind în mare măsură de alocările de la nivel central sub forma sumelor defalcate din taxă pe valoare adăugată (43% din totalul veniturilor încasate) și a subvențiilor (17% din totalul veniturilor încasate).

Cheltuielile de personal-în scădere, dar pe primul loc
La capitolul cheltuieli, primul loc în top îl ocupă aceleași cheltuieli de personal, în 2010 acestea atingînd un procent de 39% din totalul plăților efectuate. În continuare un procent de 20% l-a reprezentat cheltuielile de capital, în timp ce bunurile și serviciile au fost realizate în procent de 16% din totalul plăților. Cu toate acestea, comparativ cu anii anteriori, cheltuielile de personal au cunoscut o reducere semnificativă, diminuarea datorîndu-se în principal reducerii cu 25% a veniturilor.

Impozite și alte creanțe bugetare locale neîncasate
Cea mai comună deficiență în derularea activității fiananciare în cadrul primăriilor ialomițene în anul 2010 a fost neînregistrarea în contabilitățile unităților administrativ-teritoriale a creanțelor bugetare. Iar dacă la toate acestea se mai adaugă și erori în calcularea acestor datorii sau chiar necalcularea acestora, putem avea un tablou general al diminuării nejustificate a veniturilor la bugetele locale.
Revenind, potrivit Raportului de control al auditorilor Camerei de Conturi, la 11 administrații locale din cele verificate au fost descoperite deficiențe în exactitatea datelor contabile. Printre acestea, Primăria Alexeni, Andrășești, Borănești, Bucu, Drăgoești, Giurgeni, Grindu, Moldoveni, Sărățeni, Gheorghe Doja, Gheorghe Lazăr, dar și Căzănești și Țăndărei.
În continuare, «neînregistrarea în contabilitate a activelor fixe a obiectivelor de investiții finalizate și recepționate» au adus administrațiilor din Gura Ialomiței, Săveni, Mărculești și Sărățeni însemnate prejudicii. Am putea continua cu înregistrări contabile eronate ce au determinat denaturarea a peste 13 mii lei la Primăria Săveni, dar și alți 37 mii lei la administrația din Țăndărei și Urziceni. Iar lista aberațiilor financiar-contabile din administrațiile ialomițene ar putea continua. Noi alegem să trecem la un alt capitol al aventurii controlorilor fiscali în activitatea financiară a administrațiilor locale.

Banii înapoi!
Deși sînt sărace și lipsite de oportunități financiare, primăriile ialomițene mai au o problemă arzătoare: edilii rămîn total dezinteresați de situația materială a entității pe care o conduc. Despre cum se folosesc banii de către administrațiile locale știm cu toții. Așa că raportul de activitate al Curții de Conturi nu este lipsit de constatări ale ilegalităților administrative, legate de «neîndeplinirea obligațiilor financiare către bugetele publice».
La acest capitol trecem pe scurt în revistă nerecuperarea avansurilor acordate furnizorilor și nejustificate cu lucrări sau servicii. Concret, administrațiile din comunele Bucu și Buești au acordat avansuri în valoare de peste 81 mii lei la doi furnizori. În cazul Bucu, potrivit raportului Camerei de Conturi, este vorba despre «nerecuperarea pînă la 31.12.2009 a plăților în avans efectuate furnizorului SC TMUCB SA București pentru lucrări la obiectivul de investiții „Reabilitarea și extinderea sistemului de alimentare cu apă potabilă și introducerea unui sistem de canalizare în localitatea Bucu“», în condițiile în care acest avans nu a fost justificat cu lucrări executate pînă la finele anului.
Desigur că scenariul s-a repetat și la Buești, acolo unde administrația a acordat cu de la sine putere un avans de 5700 lei. Abaterea consemnată de auditori a fost de «nerecuperare pînă la 31.12.2010 a plăților în avans efectuate furnizorului SC CONSTRIF SA Ialomița pentru livrarea unei cantități de piatră spartă necesară realizării obiectivului de investiții „Pietruire drumuri comunale“, în condițiile în care acest avans nu a fost justificat cu produse livrate pînă la finele anului de acordare».
O altă situație ce merită precizată vizează Primăria Sărățeni, acolo unde autoritățile au
«uitat» să chetuiască banii alocați de la bugetul central. Astfel, auditorii s-au văzut nevoiți să consemneze că «nerestituirea la bugetul de stat, pînă la 08.01.2009, a sumei de 62.124,06 lei primită din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru acoperirea unor cheltuieli curente și de capital și neutilizată pînă la finele anului 2008 (...). În timpul misiunii de audit au fost calculate majorări de întîrziere în valoare de 55341 lei».
Am putea continua cu o altă manevră administrativă, respectiv garanțiile de bună execuție, pe care, de cele mai multe ori, administrațiile locale «uită» să le rețină. La nivelul județului Ialomița, în anul 2012, patru Primării au omis această prevedere contractuală. Este cazul Primăriei Slobozia, în ceea ce privește situația Consorțiului UTE DYTRAS SA Spania Sucursala București și SC DYTRAS România SRL, ce au executat «Modernizarea stației de epurare-treapta biologică». Scenariul s-a repetat și la Primăria Moldoveni, unde autoritățile locale nu au perceput garanția de bună execuție pentru SC OYL Company SRL, în ceea ce privește obiectivul «Construire sediu primărie» și SC Blominfo Geonet Tîrgoviște pentru executarea «Planului urbanistic general». Valoarea totală a abaterilor la această unitate dministrativă se ridică, potrivit Curții de Conturi, la aproximativ 12 mii lei.
Aceeași situație a dezastrului administrativ se regăsește cu succes la Primăria Alexeni. Aici autoritățile locale au bulibășit situațiile financiare ale instituției într-un mod absolut grosolan. Iar neconstituirea garanției de execuție pentru Constrif SA, la realizarea obiectivului de investiții «Modernizare și reabilitare clădire administrativă și schimbare destinație în Dispensar Uman» nu este cea mai gravă dintre deficiențe. În dreptul unității administrativ teritoriale din Alexeni, auditorii Camerei de Conturi rețin aspecte cel puțin de domeniul penalului. Astfel, autoritățile din Alexeni au efectuat plăți nelegale pentru cheltuieli de capital imaginare în valoare de peste 28 mii lei. «Situațiile de lucrări decontate de Primărie au fost întocmite de Constrif SA» menționează controlorii Camerei de Conturi.

Va urma... Iar aspectele legate de modul deficitar și total ilegal în care primarii au înțeles să-și deruleze activitatea administrativă sînt nenumărate. Alegem însă, din lipsă de spațiu, să ne oprim aici, în numărul viitor al publicației urmînd a continua cu precizări despre sporurile ilegale acordate de unitățile administrative atît personalului din cadrul instituției, cît și cadrelor didactice din școlile aflate în subordonare. De asemenea, tot în numărul viitor vom analiza deficiențele descoperite de auditorii Camerei de Conturi la Urban SA și Drumuri și Poduri SA, două societăți de interes local, dar și la Serviciul Public de Poliție Comunitară.

27 Februarie 2012, 12:28 (19737 vizualizări - 3 comentarii)

Citiți și:
Primăriile din Ialomița administrează «neconform» pajiștile județului
Anchetă penală în cazul pajiștilor transformate în terenuri arabile
Prefectura Ialomița controlează legalitatea administrării pajiștilor județului
Camera de Conturi Ialomița a descoperit prejudicii financiare de peste 59 milioane de lei
Camera de Conturi Ialomița a controlat Primăria Slobozia

Comentariile cititorilor:


citizen din rural:
(28 Februarie 2012, 09:49)
avem solutii ? cred ca da; de ce nu le punem in practica ? credeti ca se va schimba ceva ? am fost cel mai optimist,insa, acum nu mai cred in nimeni si in nimic.
stiu:
(27 Februarie 2012, 23:49)
primarul este ordonator de credite.deoarece au ajuns primari toti neavenitii,acum semneaza(vorba proverbului) ca primarii deoarece nu au cunostintele necesare si nici capacitatea sa le insuseasca! ei fac legea in comunitatile pe care le conduc,dar sper sa raspunda in fata legii in urna controalelor curtii de conturi!
citizen din rural:
(27 Februarie 2012, 15:36)
acesti functionari care s-au ingrasat nu se mai satura ? tot felul de sporuri, salarii foarte mari si munca ? dar rezultate ? acum ii inteleg pe primari; credeti ca ei pot urmari toate hartiile pe care acesti functionari le baga pe sub nasul primarilor ?

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
12 Iul 2026
276 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Minor de 15 ani din Manasia, reținut pentru «tâlhărie calificată»

Miercuri, 19 iunie 2024, polițiștii din Urziceni au depistat un minor de 15 ani, din comuna Manasia, bănuit de comiterea infracțiunii de «tâlhărie calificată». Cercetările oamenilor ...[citește_toată_știrea]

20 Iunie 2024, 15:55
(6617 vizualizări - 2 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: Campanie de donare de sânge în comuna Scânteia

Protopopiatul Slobozia: Campanie de donare de sânge în comuna Scânteia

Joi, 20 iunie 2024, cu binecuvântarea PS Vincențiu, episcopul Sloboziei și Călărașilor, Protopopiatul Slobozia, în parteneriat cu Centrul de Transfuzie Sanguină Slobozia, a organizat o acțiune ...[citește_toată_știrea]

20 Iunie 2024, 15:00
(13079 vizualizări - 0 comentarii)


Programul casieriilor RAJA Constanța de Rusalii

RAJA Constanța aduce la cunoștință consumatorilor din întreaga arie de operare că luni, 24 iunie 2024, a doua zi de Rusalii, casieriile și compartimentele care desfășoară activități de lucru cu ...[citește_toată_știrea]

20 Iunie 2024, 10:05
(9174 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Plăți de peste 48,281 milioane de euro pentru Campania 2023

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a efectuat, în perioada 17-19 iunie 2024, plăți pentru anul de cerere 2023 în sumă totală de 239,990 milioane de lei (48,281 milioane ...[citește_toată_știrea]

20 Iunie 2024, 09:15
(3638 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 610,67 mii de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor și a verificărilor efectuate în luna mai 2024

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul AJFP Ialomița au efectuat, în luna mai 2024, controale la contribuabili persoane fizice și juridice. Astfel, au fost finalizate 23 de inspecții ...[citește_toată_știrea]

19 Iunie 2024, 11:20
(11142 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Movilița și Ciulnița

Accidente la Movilița și Ciulnița

Trei echipaje operative din cadrul Detașamentului de Pompieri Urziceni au intervenit, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD, la un accident ...[citește_toată_știrea]

19 Iunie 2024, 09:40
(9441 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: Campanie de donare de sânge

Protopopiatul Urziceni: Campanie de donare de sânge

Marți, 18 iunie 2024, Protopopiatul Urziceni a organizat o nouă acțiune în cadrul campaniei naționale susținută de Patriarhia Română «Donează sânge, salvează o viață!». ...[citește_toată_știrea]

18 Iunie 2024, 14:45
(5795 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa la Fierbinți-Târg!

Pentru efectuarea unor lucrări de modernizare, reparații și întreținere a instalațiilor la nivelul Gospodăriei de apă din localitatea Fierbinți-Târg, furnizorul de energie electrică va î ...[citește_toată_știrea]

18 Iunie 2024, 13:55
(13036 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,15%, rata șomajului la sfârșitul lunii aprilie 2024

La sfârșitul lunii aprilie 2024, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4095 șomeri (din care 1911 femei), rata șomajului fiind de ...[citește_toată_știrea]

18 Iunie 2024, 08:55
(13858 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: TVA rambursată de peste 6,59 milioane de lei, în luna mai 2024

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna mai 2024, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 6,59 milioane ...[citește_toată_știrea]

17 Iunie 2024, 15:55
(10465 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Se primesc Cereri de finanțare pentru schema de ajutor de stat «Silvo-mediu și climă»

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează potențialii beneficiari că începând de luni, 17 iunie 2024, se depun cererile de finanțare pentru accesarea schemei de ...[citește_toată_știrea]

17 Iunie 2024, 10:40
(11890 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,28%, rata șomajului la sfârșitul lunii martie 2024

La sfârșitul lunii martie 2024, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4197 șomeri (din care 1945 femei), rata șomajului fiind de ...[citește_toată_știrea]

17 Iunie 2024, 10:35
(11215 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la o casă din Munteni-Buzău

Incendiu la o casă din Munteni-Buzău

În după-amiaza zilei de duminică, 16 iunie a.c., în jurul orei 14,05, Detașamentul de Pompieri Slobozia și Detașamentul de pompieri Urziceni au intervenit pentru localizarea și lichidarea ...[citește_toată_știrea]

17 Iunie 2024, 10:30
(9508 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Plăți de peste 97 milioane de lei pentru Campania 2023

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a efectuat, în perioada 12-14 iunie 2024, plăți pentru anul de cerere 2023 în sumă totală 97,132 milioane de lei (19,531 milioane ...[citește_toată_știrea]

17 Iunie 2024, 10:25
(2588 vizualizări - 0 comentarii)


Mesaje false în numele ANAF

O nouă campanie de mesaje false, transmise în numele ANAF, este în desfășurare în această perioadă. Contribuabililor persoane juridice le este solicitată «lista entităților externe ...[citește_toată_știrea]

17 Iunie 2024, 09:10
(5594 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în orașul Fetești luni, 17 iunie 2024!

În vederea executării unei lucrări programate de pe strada Plevnei din municipiul Fetești, din județul Ialomița, echipele RAJA Constanța vor sista luni, 17 iunie 2024, furnizarea apei potabile ...[citește_toată_știrea]

14 Iunie 2024, 16:40
(12878 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 141,50 milioane lei de lei, încasări la bugetul de stat în luna mai 2024

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna mai 2024, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 141,50 milioane lei de lei ...[citește_toată_știrea]

14 Iunie 2024, 10:40
(11945 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Sprijin financiar pentru absolvenți

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița vine în întâmpinarea absolvenților promoției 2024 cu o serie de măsuri active menite să faciliteze accesul pe piața muncii ...[citește_toată_știrea]

14 Iunie 2024, 10:00
(6586 vizualizări - 0 comentarii)


Smirna: Locuință cuprinsă de flăcări

Smirna: Locuință cuprinsă de flăcări

Joi, 13 iunie 2024, pompierii din Slobozia au intervenit pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs la locuința unui cetățean din Smirna. La locul solicitării au fost alocate de urgență două ...[citește_toată_știrea]

14 Iunie 2024, 09:40
(7167 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Smirna incendiu


 Sărățeni: Două autoturisme, implicate într-un accident rutier

Sărățeni: Două autoturisme, implicate într-un accident rutier

Joi, 13 iunie 2024, pompierii din Slobozia au fost solicitați să intervină în cazul unui accident rutier produs pe DN2A, în localitatea Sărățeni. În evenimentul rutier au fost implicate ...[citește_toată_știrea]

14 Iunie 2024, 09:30
(5430 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Reținut pentru 24 de ore

Miercuri,12 iunie 2024, polițiștii din Fetești, în urma documentării activității infracționale și administrării probatoriului, au dispus reținerea pentru 24 de ore un bărbat de 34 de ani, din ...[citește_toată_știrea]

13 Iunie 2024, 16:40
(2425 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: S-a încheiat campania de depunere a Cererilor de Plată 2024

Agenția de Plăți si Intervenție pentru Agricultură aduce la cunoștința opiniei publice că miercuri, 12 iunie 2024, s-a încheiat campania de primire a Cererilor de plată aferente anului 2024. Astfel ...[citește_toată_știrea]

13 Iunie 2024, 13:00
(17730 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Marți, 25 iunie 2024, termen-limită pentru depunerea Formularului 177

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii plătitori de impozit pe profit că prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 115/2023, începând cu data de ...[citește_toată_știrea]

13 Iunie 2024, 10:30
(10409 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Încep concursurile profesionale ale Serviciilor Voluntare și Private pentru Situații de Urgență

Inspectoratul pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» al județului Ialomița organizează vineri, 14 iunie 2024, etapa județeană a concursurilor profesionale ale Serviciilor Voluntare și ...[citește_toată_știrea]

13 Iunie 2024, 09:30
(11770 vizualizări - 0 comentarii)


Ordin de protecție emis de polițiști pe numele unui feteștean

Polițiștii din Fetești au fost sesizați luni, 10 iunie 2024, cu privire la faptul că o femeie în vârstă de 50 de ani, din Fetești, ar fi fost agresată fizic de concubinul său, un bărbat de ...[citește_toată_știrea]

12 Iunie 2024, 15:30
(26659 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Infracțiuni rutiere

Luni, 10 iunie 2024, polițiștii din Fetești au oprit în trafic un bărbat în vârstă de 34 de ani, din Fetești, în vederea verificării documentelor personale și ale autoturismului ...[citește_toată_știrea]

12 Iunie 2024, 15:05
(2443 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în comuna Moldoveni!

Joi, 13 iunie 2024, în intervalul orar 08,00-16,00, RAJA Constanța va sista furnizarea apei pentru realizarea operațiunilor periodice de întreținere a rezervorului destinat înmagazinării ...[citește_toată_știrea]

12 Iunie 2024, 08:40
(6489 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Plăți de peste 26 milioane de lei pentru Campania 2023

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a efectuat marți, 11 iunie 2024, plăți pentru anul de cerere 2023 în sumă totală de 26,29 milioane de lei din Fondul European de Garantare ...[citește_toată_știrea]

11 Iunie 2024, 15:10
(7835 vizualizări - 0 comentarii)


Instituția Prefectului Județul Ialomița: «Ziua Eroilor»

Joi, 13 iunie 2024, Instituția Prefectului Județul Ialomița, în colaborare cu Consiliul Județean Ialomița, organizează o serie de evenimente legate de sărbătorirea «Zilei Eroilor». ...[citește_toată_știrea]

11 Iunie 2024, 09:45
(3952 vizualizări - 0 comentarii)


Dosare penale pentru «violență în familie» și ordine de protecție emise, la Urziceni și Săveni

Polițiștii din Urziceni au fost sesizați sâmbătă, 8 iunie a.c., cu privire la faptul că o femeie în vârstă de 47 de ani din Urziceni ar fi fost agresată fizic de cumnatul său, un bărbat ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2024, 15:45
(9859 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Ttttt în IGPR a schimbat din nou comanda Poliției ialomițene Curiosul în «FreeLand Festival» Slobozia 2026 s-a «stricat» ca la noi.... în Administrațiile locale din Ialomița, fără soluții pentru relocarea elevilor școlilor reabilitate prin Programul «ELENA» CRISTI în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! Manu în Primarul Vasile Câmpulungeanu, somat de Prefectură să demoleze construcțiile din ferma proprie, ridicate ilegal pe islazul comunal @Ana A în «FreeLand Festival» Slobozia 2026 s-a «stricat» dan în Bacalaureat 2026, probă de foc pentru elevii ialomițeni: promovare sub media națională! autoturism RABLA în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 8 iulie 2026 Mary în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia George în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Cetățean în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia #Mimi în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Iulia în Administrațiile locale din Ialomița, fără soluții pentru relocarea elevilor școlilor reabilitate prin Programul «ELENA» nemultumitu' în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Mary în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia CETATEAN în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Deea în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia localnic în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Moro Meteo în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia R în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...