Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Investițiile pentru drumurile județene mai așteaptă

Consiliul Județean este blocat de contestații

Săptămîna precedentă, Consiliul Județean Ialomița a anunțat public cîștigătorii licitațiilor pentru drumurile județene DJ 313 Călărași-Axintele și DJ 306 Ciochina-Crunți. Valoarea cumulată a acestor două investiții este de aproximativ 19,5 de milioane de lei, iar oficialii Consiliului Județean au declarat că sînt convinși de «necesitatea și oportunitatea acestor lucrări».

Infrastructura rutieră județeană rămîne prioritară
Miercuri, 3 decembrie 2014, în cadrul unei conferințe de presă, președintele Silvian Ciupercă a reconfirmat preocuparea administrației județene pentru reabilitarea infrastructurii rutiere județene. În acest sens, printre viitoarele investiții se numără DJ 313 Călărași-Axintele, care urmează să fie reabilitat pe o lungime de aproximativ 3 kilometri și DJ 306 Ciochina-Crunți, care urmează să fie reabilitat pe o lungime de aproximativ 8 kilometri. «Procedurile de achiziție publică sînt cele mai urmărite și cele mai interesante teme, pentru că nu am reușit pînă acum să convingem opinia publică de suficienta transparență și corectitudine în privința derulării acestor proceduri. Demersurile noastre în acest sens datează de la începutul acestui an și mai sînt cîteva zile pînă la semnarea acestor contracte importante pentru administrația județeană!» a declarat Ciupercă. Prima licitație a fost adjudecată de către SC Drumuri și Poduri, la o valoare de 11,8 milioane de lei, iar cea de-a doua de către SC Oyl Company Holding AG, la o valoare de 7,5 milioane de lei.

Serenissima, «Cuiul lui Pepelea»
Deși cele două firme cîștigătoare sînt considerate ca făcînd parte din cercul de interese al administrației județene (SC Drumuri și Poduri aparține Consiliului Județean Ialomița, iar SC Oyl Company Holding AG este catalogată drept «firmă de partid»), contractele nu au fost semnate la termenul stabilit, respectiv pe 8 decembrie 2014. Potrivit informațiilor oficiale, imediat după anunțarea cîștigătorilor, SC Serenissima Costruzioni, cu sediul în Verona, Italia, a depus contestații la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, reclamînd faptul că a fost descalificată nelegal. Ca răspuns la aceste contestații, oficialii Consiliului Județean justifică decizia explicînd că SC Serenissima Costruzioni «a refuzat inexplicabil să furnizeze propunerea tehnică». Sub protecția anonimatului, unul dintre oficialii județeni a explicat plastic, situația, pentru Independent: «Legislația în domeniu este extrem de permisivă. Pentru o covrigărie, ai nevoie de patiser cu studii în domeniu. Dacă vrei să faci un drum, poți participa la licitație fără niciun fel de specializare în domeniu...». Răspunsul oficial la contestație urmează să fie dat pînă la sfîrșitul acestei luni, însă autoritățile județene sînt încrezătoare că rezultatul licitației nu va fi modificat.

11 Decembrie 2014, 20:05 (5553 vizualizări - 4 comentarii)

Citiți și:
Moarte fulgerătoare a fostului președinte al Consiliului Județean Ialomița, Silvian Ciupercă
Vasile Silvian, consilierul președintelui Pavel la Departamentul «Moaște Administrative»
Despăgubiri de 2 milioane de lei în dosarul ex-președintelui Silvian Ciupercă
Nu există investitori pentru Aeroportul Alexeni
Consiliul Județean Ialomița cere 1000 de lei/ha pentru terenurile agricole neproductive

Comentariile cititorilor:


Dan:
(15 Decembrie 2014, 16:10)
CAND INTRII IN ORAS ESTI TREZIT LA REALITATEA ANILOR DINAINTE DE REVOLUTIE. GROPI, SANTURI ASTUPATE SAU PLOMBATE SEPERFICIAL, PARCA OSTENTATIV LASATE SA SE VADA CA RETEAUA DE APA A FOST REFACUTA IAR IN URMA A RAMAS UN DEZASTRU. EDILII ACESTUI ORAS ORI NU VAD, ORI SE FAC CA NU VAD, MAJORITATEA UMBLA NUMAI CU MASINA SI MA INTREB, CUM DE NU LE ESTE MILA DE AUTOTURISMELE LA CARE INCA MAI PLATESC RATE LA BANCA?! NUMAI PE B-DUL M. BASARAB NU AU MAI FOST REFACUTE GURILE DE CANAL, GAURILE FIIND ASTUPATE SUPERFICIAL, SAU BASICILE PENTRU REDUCEREA VITEZEI IN APROPIEREA TRECERILOR DE PIETONI SUNT SCOASE PE TIMP DE IARNA, (UN LUCRU TOTAL AIUREA, IARNA FIIND MAI EFICIENTE DEOARECE CAROSABILUL ESTE ALUNECOS) IN URMA LOR RAMANAND UN ASFALT DENIVELAT SAU GROAPA. TOTUL ESTE O BATAIE DE JOC. SE VREA IMPOZITE!! PENTRU CE??!! LUCRURI FACUTE DE MANTUIALA CARE VIN SA CARACTERIZEZE ADMINISTRATIA ACESTUI ORAS. CAT SA VA MAI SUPORTAM??????
relativ:
(14 Decembrie 2014, 16:03)
Sper ca dupa aceasta licitatie sa porneasca lucrarile  si la drumul Ciochina-Crunti.Astept de cand eram copil si parintii mei tineri si sa tot fie peste 40 ani. La data inceperii lucrarilor am sa anunt cu emfaza.Parca nu mai pot crede. Acel drum nu a fost niciodata asfaltat.
Denis:
(12 Decembrie 2014, 20:11)
Daca nu merge cu drumuri incercati cu canale navigabile. Apa nu costa nimica.
Stelu:
(12 Decembrie 2014, 19:40)
Nici n-avem nevoie. Noua ne place asa cum e. Vintage-ul nu se demodeaza niciodata.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 06 Aug 2026
282 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

APIA: Fermierii pot solicita adeverințe pentru credite bancare

Fermierii pot obține de la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură necesare pentru accesarea creditelor bancare. Documentele pot fi solicitate de către beneficiarii plăților pe suprafață care ...[citește_toată_știrea]

16 Iulie 2010, 11:23
(21611 vizualizări - 0 comentarii)


Încă un tînăr înecat în Ialomița

Pompierii militari de la Detașamentul Urziceni al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Ialomița acționează pentru căutarea trupului neînsuflețit al unui tînăr, de 22 de ani, din Tisău-Buzău, care ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2010, 13:51
(20630 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Aproape 10000 de cereri pentru motorină subvenționată

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură anunță că beneficiarii pentru care a fost emis acordul prealabil pentru motorina cu acciză redusă trebuie să depună, la Centrele Județene APIA, cererea ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2010, 13:45
(18001 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Fetiță lovită în plin de o mașină

Slobozia: Fetiță lovită în plin de o mașină

Miercuri, 14 iulie, în jurul orelor 18,10, în plin centru al orașului Slobozia s-a produs un accident rutier. Victima, o fetiță de 12 ani, a încercat să traverseze strada, prin loc nepermis și fără să se ...[citește_toată_știrea]

14 Iulie 2010, 18:23
(17580 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


Hagieni: Remorci pline cu grîu, răsturnate în rîul Ialomița

Un tractor și două remorci agricole s-au răsturnat în rîul Ialomița, în zona localității Hagieni. Tractoristul, un bărbat de 45 ani, din Țăndărei, conducea ansamblul de vehicule agricole încărcate cu grîu ...[citește_toată_știrea]

14 Iulie 2010, 13:24
(23409 vizualizări - 4 comentarii)


Bordușani: Doi copii încercau să vîndă un LCD furat

Doi minori din Fetești sînt cercetați de polițiștii din localitate, fiind suspecții principali în comiterea unor furturi dintr-o locuință ai cărei proprietari sînt plecați din țară. Polițiștii au luat urma ...[citește_toată_știrea]

14 Iulie 2010, 13:23
(18816 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Bordușani hoți


Sinești: Aflat la pescuit, unui bucureștean i-au furat din mașină

În timp ce se afla la pescuit în localitatea Sinești, un bucureștean a fost prădat de hoți. Bărbatul a reclamat polițiștilor că hoții i-au furat din mașina parcată lîngă baltă un portofel și un aparat ...[citește_toată_știrea]

14 Iulie 2010, 13:23
(21101 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Sinești hoți


Gheorghe Doja: Armă deținută ilegal

Marți, 13 iulie, polițiștii ialomițeni au organizat și executat o acțiune ce a vizat identificarea persoanelor care dețin arme în alte condiții decît cele prevăzute de legile în vigoare. În cadrul acțiunii ...[citește_toată_știrea]

14 Iulie 2010, 13:22
(23398 vizualizări - 0 comentarii)


Anunț angajare

SC ELCASIO scoate la concurs posturi de
1. agenți vînzări (cu și fără experiență)
2. merchandiser
• Pachet salarial atractiv
CV-urile pot fi depuse la sediul firmei din Slobozia, Șos. Brăilei ...[citește_toată_știrea]

14 Iulie 2010, 12:18
(27666 vizualizări - 2 comentarii)


Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

13 Iulie 2010, 19:08
(10826 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

13 Iulie 2010, 18:48
(11368 vizualizări - 0 comentarii)


Peste 8 tone de fier vechi, confiscate de polițiști

Peste 8 tone de fier vechi, confiscate de polițiști

Polițiștii feteșteni au confiscat peste 8 tone de fier vechi. Ancheta s-a desfășurat pentru un grup de șase indivizi suspecți pentru comiterea mai multor furturi de pe raza municipiului, infracțiuni săvîrșite ...[citește_toată_știrea]

13 Iulie 2010, 17:08
(24949 vizualizări - 1 comentariu)


Pompierii se luptă cu inundațiile

Ploiele abundente căzute la sfîrșitul săptămînii precedente au făcut ravagii la Fetești. Nu mai puțin de 12 gospodării au fost inundate, iar pompierii feteșteni se lupă din greu cu furia apelor. Potrivit ...[citește_toată_știrea]

13 Iulie 2010, 12:47
(23211 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiune de amploare a Poliției ialomițene

Aproximativ 215 polițiști au participat vineri și sîmbătă, respectiv 9 și 10 iulie, la o acțiune de amploare desfășurată pe raza orașelor Slobozia, Urziceni, Fetești și Țăndărei, precum și a comunelor aflate ...[citește_toată_știrea]

12 Iulie 2010, 17:59
(23680 vizualizări - 0 comentarii)


Garda Financiară Ialomița a confiscat 70 tone de rapiță

Garda Financiară Ialomița a confiscat 70 tone de rapiță

În urma unui control în trafic, la stația de taxare pod Giurgeni-Vadu Oii, comisarii Gărzii Financiare au interceptat două camioane. Acestea aparțineau unei societăți comerciale din Constanța și transportau ...[citește_toată_știrea]

12 Iulie 2010, 17:55
(21201 vizualizări - 0 comentarii)


Încerca să-și aranjeze florile pe scaunul din dreapta și a intrat în pom

Sîmbătă, 10 iulie, pe șoselele ialomițene s-au produs două accidente rutiere soldate cu victime.
Primul eveniment rutier s-a produs pe raza localității Movilița, în urma accidentului rezultînd rănirea ...[citește_toată_știrea]

12 Iulie 2010, 17:41
(19360 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: La furat în cancelaria școlii

La sfîrșitul săptămînii precedente, un tînăr de 19 ani a fost surprins în cancelaria unei școli din Slobozia încercînd să fure mai multe bunuri. Băiatul, fost elev al școlii, a fost surprins de femeia de ...[citește_toată_știrea]

12 Iulie 2010, 17:39
(17778 vizualizări - 0 comentarii)


Accident rutier cu polițist-șofer

O mașină de poliție aflată în misiune a fost implicată, sîmbătă, 10 iunie, într-un accident rutier în apropierea localității Bucu. Accidentul s-a petrecut în condiții de poaie abundentă și carosabil umed ...[citește_toată_știrea]

12 Iulie 2010, 17:39
(19909 vizualizări - 0 comentarii)


Beți și fără permise, la volan

Inconștiența continuă să ne surprindă zilnic. Numai în noaptea de sîmbătă spre duminică, respectiv, 10 spre 11 iulie, polițiștii au depistat în trafic șoferi care ba nu aveau permis de conducere, ba se ...[citește_toată_știrea]

12 Iulie 2010, 17:38
(12941 vizualizări - 0 comentarii)


Armășești: 150 litri de motorină, «evaporată» din rezervor

Alarmată, o femeie, de 45 de ani, din localitatea Armășești, a sesizat polițiștii din localitate, sîmbătă 10 iulie, că în noaptea anterioară îi dispăruseră 150 litri de motorină din rezervorul unui autocamion ...[citește_toată_știrea]

12 Iulie 2010, 17:37
(16626 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Lectură pentru nevăzători la Biblioteca Județeană

Slobozia: Lectură pentru nevăzători la Biblioteca Județeană

Joi, 15 iulie 2010, ora 11.00, Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița, în parteneriat cu Fundația «Cartea călătoare» Focșani, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Ialomița ...[citește_toată_știrea]

12 Iulie 2010, 12:49
(18418 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Inundații și incendii

Ialomița: Inundații și incendii

Ploile abundente de la sfîrșitul acestei săptămâni au inundat mai multe gospodării din comuna Giurgeni și din cartierele Buliga, Fetești Gară și Fetești Sat ale municipiului Fetești. Vineri, 9 iulie și ...[citește_toată_știrea]

12 Iulie 2010, 12:40
(23769 vizualizări - 1 comentariu)


Acțiune de amploare a polițiștilor ialomițeni la Slobozia și Urziceni

Peste 130 de polițiști din toate structurile operative ale Inspectoratului Județean de Poliție Ialomița, au acționat vineri, 10 iulie a.c., sub directa coordonare a inspectorului șef Viorel Ștefu, în intervalul ...[citește_toată_știrea]

10 Iulie 2010, 15:33
(11224 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Suspecții mai multor furturi, identificați

Polițiștii au identificat un grup format din patru suspecți acuzați că, împreună sau individual, au săvîrșit 11 furturi din dependințe, garaje sau adăposturi de animale și păsări, fapte săvîrșite în perioada ...[citește_toată_știrea]

10 Iulie 2010, 15:32
(13459 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești hoți


Fierbinți Tîrg: Tîlhari arestați

În cursul zilei de vineri, 10 iulie a.c., polițiștii au acționat pe raza orașului Fierbinți Tîrg, identificînd trei tineri, pe numele cărora Tribunalul București-Secția I Penală a emis, la data de 8 iulie ...[citește_toată_știrea]

10 Iulie 2010, 15:31
(14449 vizualizări - 0 comentarii)


În atenția angajatorilor (persoane juridice și fizice) care depun declarații la FNUASS: Raportarea electronică

Începînd cu raportările lunii iulie, efectuate în luna august, către CJAS Ialomița, listele de asigurați vor fi preluate în sistem electronic în baza aplicației furnizate de către CNAS-Siveco. Această aplicație ...[citește_toată_știrea]

10 Iulie 2010, 10:14
(19218 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 12 arestări într-o singură săptămînă

În săptămîna 2-8 iulie a.c., pe parcursul instrumentării dosarelor penale, avînd în vedere probatoriul administrat pe numele unora dintre suspecți, polițiștii ialomițeni au dispus reținerea a 12 persoane ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2010, 13:13
(20366 vizualizări - 0 comentarii)


Căzănești: Încă o persoană implicată în scandal, reținută de polițiști

În cadrul cercetărilor s-a stabilit că în scandalul iscat marți seară în orașul Căzănești a fost implicat și un tînăr, de 28 de ani, din localitate, ce a fost identificat deja de polițiști. Față de acesta ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2010, 13:04
(18051 vizualizări - 1 comentariu)


Urziceni: Casiera unei asociații de locatari, arestată

Delapidare, fals intelectual și uz de fals sînt infracțiunile pentru care este învinuită o femeie, de 61 de ani, domiciliată în Urziceni, casier al unei asociații de locatari din municipiu. În baza probatoriului ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2010, 12:41
(20813 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni arestare


Polițiștii ialomițeni, în zonele afectate de inundații

Polițiștii ialomițeni continuă să acționeze în mai multe zone afectate de inundații, din municipiul Fetești și comunele Stelnica și Vlădeni. Misiunea polițiștilor se concentrează îndeosebi pe asigurarea ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2010, 12:38
(16278 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
georgica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere vasilica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Ilie Palarie în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! gica în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Gigel în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere cetatean în Costul «ipocriziei politice» în opinia deputatului PSD Ștefan Țintă: blocarea fondurilor PNRR din rațiuni de partid! Sindicat în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere antiagatha în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă nemultumitu' în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Răduță Aurelian-Constantin în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Justin în Consiliul Superior al Magistraturii scoate la concurs posturi de judecător în cadrul Judecătoriei Urziceni Pavel în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Andrei în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița Andrei în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Ion Ion în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă FELICITĂRI în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...