Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Interdicțiile lui Silvian Ciupercă

Începe judecata președintelui

Interdicțiile lui Silvian Ciupercă

Trimiterea în judecată a lui Silvian Ciupercă de către procurorii DNA în urmă cu o săptămînă, reprezintă doar o etapă în calea demonstrării vinovăției sale. Concomitent cu primirea dosarului, magistrații Tribunalului București, instanța care va judeca această cauză, au decis menținerea măsurii controlului judiciar în cazul său. Astfel, în următoarele 60 de zile, judecătorii din București i-au impus președintelui Ciupercă o serie de interdicții, cea mai importantă dintre acestea vizînd întreruperea exercitării funcției în care a fost ales în 2012. Decizia va fi rejudecată la sfîrșitul lunii august.

Drepturile și obligațiile lui Silvian Ciupercă
Pînă se vor lămuri cu privire la legalitatea și temeinicia probatoriului anexat la dosarul penal al lui Silvian Ciupercă, magistrații Tribunalului București au dispus menținerea măsurii preventive a controlului judiciar, impusă de procurorii Direcției Naționale Anticorupție. Astfel, potrivit încheierii de ședință, Ciupercă trebuie să respecte o serie de măsuri impuse de instanța de judecată. Concret, el se va supune «interdicțiilor» pe care magistrații din București i le-au trasat. Prima dintre ele vizează faptul că acesta nu are voie «să depășească limita teritorială a României decît cu încuviințarea prealabilă a instanței de judecată». De asemenea, lui Silvian Ciupercă îi este interzis să ia legătura cu martori sau alte părți implicate în ancheta pentru care a fost trimis în judecată. Pe listă sînt trecute 80 de nume de persoane, printre care oficiali din administrația centrală sau locală, oameni de afaceri din Ialomița, primari sau funcționari ai Consiliului Județean Ialomița. Datele arată că lui Silvian Ciupercă îi este interzis să ia legătura cu Nicolae Bănicioiu și Eugen Nicolăescu, actualul și fostul Ministru al Sănătății, Mihăiță Găină, deputat PSD de Ialomița, Petre Țenea, fostul șef al Fiscului ialomițean, Rică Dragomir, patronul Oyl Company, Alice Sneatinschi, soția vicepreședintelui Consiliului Județean Ialomița, Ștefan Mușoiu sau Florin Vlad, directorul Muzeului Județean Ialomița. Cea mai importantă interdicție trasată de instanță vizează însă întreruperea exercitării funcției de președinte al Consiliului Județean Ialomița. Este pentru a doua oară cînd pe numele său este impusă o astfel de măsură, după ce procurorul de caz al DNA a făcut o astfel de solicitare la mijlocul lunii mai 2015. Pentru a-și păstra funcția, Ciupercă a atacat decizia în instanță însă demersul său i-a fost respins.

Un dosar cu 15 inculpați
O dată cu finalizarea cercetărilor și trimiterea cauzei în instanță, DNA a făcut publice numele tuturor inculpaților din dosarul lui Silvian Ciupercă. În total este vorba despre 15 persoane, acuzate de «abuz în serviciu», «trafic de influență», «dare de mită» sau infracțiuni de «fals în înscrisuri sub semnătură privată». Reamintim faptul că cercetările Direcției Naționale Anticorupție la Consiliul Județean Ialomița au debutat în toamna anului trecut, iar multă vreme ancheta s-a desfășurat «in rem». Anul acesta, în luna februarie, DNA a revenit la Slobozia ocazie cu care i-a «săltat», sub escorta mascaților, pe Silvian Ciupercă și Cezar Vîlcan, șeful Direcției de Patrimoniu și Achiziții a Consiliului Județean Ialomița. Alături de aceștia, DNA i-a cercetat sub control judiciar pe Liviu Gabriel Mușat, președintele ADR Sud-Muntenia, Mariana Vișan, vicepreședintele aceleiași instituții, jurnalista Corina Trandafir și Marius Dragoș Constantinescu, măsurile menținîndu-se și după trimiterea spre judecare a dosarului. În lunile următoare reținerii președintelui Ciupercă, procurorii de caz au reușit să stabilească și alți participanți la activitatea sa infracțională, făcînd tabloul complet al inculpaților. În prezent, toți sînt cercetați în stare de libertate.

Silvian Ciupercă și anchetele penale Imediat după trimiterea în judecată a lui Silvian Ciupercă, în spațiul public au apărut noi informații cu privire la maniera în care acesta și-ar fi folosit influența conferită de funcția pe care o deținea. Un nou «cap de acuzare» reținut de DNA în cazul său vizează faptul că Ciupercă, printr-o serie de intervenții politice, ar fi reușit să-l numească în funcția de director general adjunct al Autorității Navale Române pe Liviu Cazan. Surse judiciare din cadrul DNA confirmă această «intervenție» și precizează faptul că, pentru a proba această infracțiune, procurorii au deschis pe numele lui Ciupercă un nou dosar penal. De asemenea, numele lui Silvian Ciupercă s-ar regăsi într-o altă anchetă pe care DNA a deschis-o la Spitalul Județean de Urgență Slobozia. Cel mai probabil ar fi vorba despre maniera în care au fost angajate ilegal peste 100 de persoane, dosar declinat la București de către procurorii Parchetului de pe lîngă Judecătoria Slobozia.

10 Iulie 2015, 22:40 (10814 vizualizări - 27 comentarii)

Citiți și:
Moarte fulgerătoare a fostului președinte al Consiliului Județean Ialomița, Silvian Ciupercă
Vasile Silvian, consilierul președintelui Pavel la Departamentul «Moaște Administrative»
Despăgubiri de 2 milioane de lei în dosarul ex-președintelui Silvian Ciupercă
Activitatea Drumuri și Poduri SA Ialomița, în vizorul Direcției Naționale Anticorupție
Ministerul Dezvoltării, parte civilă în dosarul penal al lui Silvian Ciupercă

Comentariile cititorilor:


alex:
(11 Iulie 2015, 20:07)
@alexa.Si apropo la ce ai spus cu copy paste, sunt foarte multe lucruri comune care pot fi copiate intre  doua proiecte si realizate in locatii diferite.Ce diferenta e intre sala de sport de la Cazanesti si cea de la Slobozia sau Urziceni.Proiectul tehnic poate sa fie identic.Sunt celebrele sali de sport a lui Nastase.Nu cred ca asta-i un incovenient, ele fiind un lucru bun pentru comunitatile respective.La proiectele tehnice la aceste sali poate sa difere structura de rezistenta a fundatiei, acestea tinand cont de structura solului, gen parcarea subterana de la Slobozia.Una era sa o construiesti pe deal la combinat si alta acolo in albia unui parau cum este cazul acum.Solutiile tehnice le stabileste proiectantul, nu consultantul.
alex:
(11 Iulie 2015, 19:53)
@alexa .Sunt de acord cu tine, dar sunt foarte multe firme de consultata care fac acelasi lucru ce nu Intelegi.Si firmele la care Ciuperca avea influenta nu era C.I Amara.Erau altele de consultanta, executie, proiectare.Vad ca esti documentata si astept sa mai aduci in discutie si alte exemple, sa stie cititorul nostru mai multe amanunte.Sunt multe de spus dar cum spatiul e mic si informatie multa,mai las si altora sa-si spuna parerile in cunostiinta de cauza sau nu, manati poate de niste frustrari personale, si las organele de ancheta si judecata sa cantareasca lucrurile corect.Si tare as vrea sa te cunosc.
parvu :
(11 Iulie 2015, 19:28)
 muzeu ziceti hmm.ce ne faceam noi acum cu un muzeu pe care vroiau  sa-l finanteze dnul ciuperca ,  in satul fundata  com perieti cu bani publici ,pe o supr de 1,4 h data de  c l gratuit unei asociatii de drept privat ;votatat de     consilieri psd   pdl  ,si un ciocoi ppdd  multumesc inca odata celor care m-au ajutat sa opresc aceasta  ticalosie  si cer d. n .a  buc sa ancheteze si acest  caz .le stau la  dispozitie cu inf si date exacte .
Alexa:
(11 Iulie 2015, 18:50)
@Alex.Sunt impresionată de explicațiile pe care cu meticulozitate le dai dar cum bine știi aceste contracte oneroase cum au fost încadrate de organele judiciare au fost făcute și derulate cu încălcarea legii și ca un singur exemplu au fost proiecte depuse de Sc C I Amara în care se făcea vorbire pentru construcția unui teren de sport din Valea Ciorii dar cu documente care erau depuse pentru un proiect similar pentru Scânteia (copy paste). Cum să ne explicăm că un anumit primar după ce plătește un contract cu Sc Consult Invest Srl Amara și este declarat neeligibil pentru motive penibile(lipsă de piese la dosar) și în continuare același primar mai face încă două contracte de consultanță cu același consultat care sunt de asemenea declarate neeligibile? Oare nu miroase cumva??
Mary:
(11 Iulie 2015, 17:27)
       Profesor ...!
xena:
(11 Iulie 2015, 15:44)
...la parnaie,gunoi imputit!!
alex:
(11 Iulie 2015, 14:02)
Draga Alexa ai perfecta dreptate, tocmai de aceea am spus si eu ca se v-a afla daca sunt lucruri de natura penala.Nu am vrut sa i-au apararea nimanui in comentariul meu, mai ales celor de la C.I. Amara, ci am adus in discutie ca sunt foarte multe firme care au practicat genul asta de practici, sunt foarte multe proiecte eligibile si nefinantabile, de multe ori nu din vina consultantului, al primarului, ci din cauza regulilor care sau schimbat in timpul jocului sa zic asa.Am adus in discutie indirjirea ta in a sustine vinovatia firmei respective, in dosarul acesta , eu argumentand ca sunt multi primari care nu au fost chemati la Dna din cauza culorii politice, gandind ca si acele proiecte puteau avea suspiciuni rezonabile de coruptie in intocmirea lor si intrebandu-ma acolo cine a mai intervenit sa se realizeze .Cumva un Ciuperca de alta culoare?Sunt primarii si din alte judete care au intocmit proiecte cu C.I.Amara , acolo tot Ciuperca al nostru a intervenit pe langa primari.?Cred ca nu, pe moment ce nu au fost chemati la Dna.Mai toate proiectele facute pana acum au fost facute pentru a se scurge banul public catre o anumita clientela politica, proiecte executate fara o gandire de viitor cu gradinite si scolii in comunele si satele noastre , care la ora asta stau inchise din lipsa de copii, proiecte de camine de batrani inchise din lipsa de fonduri sau nu mai corespund normelor europene shimbate intre timp, parcuri de mii de euro executate la marginea comunelor in zone mlastinoase si ar mai fi multe exemple de dat.Sunt si proiecte executate cu C.I. care au contracte de finantare incheiate prin fonduri europene care nu mai pot fi implementate din cauza controlului judiciar aplicate firmei respective, bani care sau pierdut nu din vina primarului ci a ghinionului sau de a fi pe lista neagra.Acolo cine este vinovat?Pe perioada implementarii unui proiect , atat consultantul cat si proiectantul sunt obligati sa acorde asistenta.Nu vreau sa-mi rapesc din timpul meu pentru a
nistor d.:
(11 Iulie 2015, 12:48)
Ajunge cu subictul Ciuperca ,omul este istorie! Concentrati-va pe alte subiecte ,asta cu Ciuperca nu mai produce surprize nimanui.
Voinea L.:
(11 Iulie 2015, 01:32)
Soția cu pretenții de mare ,,director educativ" la CNMV, oportunistă, excursionistă pentru șpagă, miorlăită și libidinoasă, cară ostentativ elevii la MJ pentru a face paradă ieftină. O exaltată profitoare. Vlad Florin, cât este, nu-i poate face față...văd că numele lui nu e prea curat.
Alexa:
(11 Iulie 2015, 01:27)
Asumându-mi riscul să fiu din nou acuzată aici de un anume "Alex" că ridic din nou aceiași problemă prin care au fost prejudiciate bugetele multor primarii din județ de pe urma contractelor de consultanță oneroase.Așa se fură foarte ușor banii din bugetul local fără ca o eventuală infracțiune să fie ușor probată. Așa se scurg importante sume de bani fără nici un folos pentru comunitate dar cu un important folos pentru primari,cel care face consultanță și eventual partid.Sunt contracte pe care Sc Consult Invest Srl Amara le-a încheiat cu primarii Ialomițene pe sume mai mari de un miliard de lei vechi pentru extindere alimentare cu apa sau terenuri de sport sau săli de sport care nu au primit finanțare pentru modul neprofesionist în care au fost făcute dar pe care a încasat sumele.Oare a funcționat paraindaratul? Sunt primari care au făcut asemenea contracte de trei ori cu aceiași firma de consultanță fără ca nici un contract să fie finanțat.Oare mai trebuie sa se închidă ochii în legătură cu acești primari care jefuiesc banul public cu scopul clar al parandaratului.Aștept să faci un comentariu dragă "Alex" Toți cei ce au încălcat legea penală și au produs prejudicii bugetului public să răspundă penal și să plătească prejudiciul până la ultimul bănuț
Ioana:
(11 Iulie 2015, 01:08)
Silvian Ciupercă și Vlad Florin?! Iuuuuhuuuu!! Deci....și Muzeul.
valentina:
(10 Iulie 2015, 23:18)
iuhuuuuuuuuuuuuuuuuuu

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 14 Oct 2026
247 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Au început înscrierile pentru admiterea la Academia de Poliție

Au început înscrierile pentru admiterea la Academia de Poliție

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița anunță de­mararea campaniei de recrutare a candidaților pentru sesiunea de admitere 2026 la Academia de Poliție «Alexandru Ioan Cuza» din ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2026, 11:20
(5707 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Căzănești!

Marți, 7 iulie 2026, echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Nordului din orașul Căzănești. Astfel, în intervalul orar 09,30-12,00, sunt afectați ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2026, 09:55
(1068 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Dridu!

Echipele RAJA intervin luni, 6 iulie 2026, pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 200 mm, de la intersecția străzilor Principală și Măslinului, din ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2026, 09:40
(5201 vizualizări - 0 comentarii)


Murgeanca: Două femei au murit, iar doi minori sunt grav răniți în urma unui accident feroviar

Murgeanca: Două femei au murit, iar doi minori sunt grav răniți în urma unui accident feroviar

Un grav accident rutier s-a petrecut vineri, 3 iulie 2026, în zona trecerii de cale ferată Murgeanca. Un tren de călători a lovit o mașină în care se aflau două femei, în vârstă ...[citește_toată_știrea]

3 Iulie 2026, 12:30
(5110 vizualizări - 0 comentarii)


Factura electronică de la RAJA Constanța

Factura electronică de la RAJA Constanța

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este la rându-i o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2026, 15:05
(9701 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Reținut pentru «violență în familie»

Polițiștii din Urziceni au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat, de 66 de ani, din Urziceni, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de «violență în familie». Miercuri, 1 iulie a ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2026, 11:40
(4554 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă pe mai multe străzi din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA Constanța intervin joi, 2 iulie 2026, în intervalul orar 10,00-17,00, pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de la intersecția ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2026, 11:05
(5009 vizualizări - 0 comentarii)


Armășești: Reținut pentru «lovire sau alte violențe»

Miercuri, 1 iulie 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 5 Jilavele au reținut, pentru 24 de ore, un tânăr de 21 de ani, din Armășești, sub aspectul săvârșirii infracțiunii ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2026, 11:00
(9301 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe strada Ialomiței din localitatea Gura Văii!

Echipele RAJA Constanța intervin joi, 2 iulie 2026, pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe strada Ialomiței, din localitatea Gura Văii. Astfel, î ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2026, 10:55
(4724 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Este interzisă arderea miriștilor și a vegetației pajiștilor permanente

Având în vedere apariția la nivel național a unor incendii de vegetație uscată, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) atrage încă o dată atenția fermierilor cu privire ...[citește_toată_știrea]

1 Iulie 2026, 13:55
(5446 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 5,49 milioane de lei în mai 2026. 1,85 milioane de lei, sume stabilite suplimentar de plată la buget în urma controalelor!

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna mai 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de 5,49 milioane de ...[citește_toată_știrea]

1 Iulie 2026, 08:15
(6073 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,61%, rata șomajului la sfârșitul lunii mai 2026

La sfârșitul lunii mai 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4395 șomeri (din care 2114 femei), rata șomajului fiind de 5 ...[citește_toată_știrea]

30 Iunie 2026, 16:40
(5371 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Gura Văii!

Pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de pe strada Ialomiței din localitatea Gura Văii, echipele RAJA  Constanța sistează furnizarea apei ...[citește_toată_știrea]

30 Iunie 2026, 13:35
(4611 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Sprijin financiar de peste 2,9 milioane lei pentru crescătorii de animale

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase), solicitat ...[citește_toată_știrea]

29 Iunie 2026, 09:35
(785 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Accident rutier, pe DN2A-E60, între două camioane

IPJ Ialomița: Accident rutier, pe DN2A-E60, între două camioane

La data de 24 iunie 2026, în jurul orei 6,00, polițiștii ialomițeni au fost sesizați cu privire la producerea unui accident de circulație în care au fost implicate două camioane, pe DN2A ...[citește_toată_știrea]

24 Iunie 2026, 13:50
(5555 vizualizări - 0 comentarii)


S-a întâmplat la Ograda: Doi minori, înecați în râul Ialomița!

S-a întâmplat la Ograda: Doi minori, înecați în râul Ialomița!

Pompierii ialomițeni au desfă­șurat încă de duminică, 21 iunie 2026, o amplă acțiune de căutare a doi minori, de 13 și, respectiv 17 ani, înecați în apele râului Ialomița ...[citește_toată_știrea]

24 Iunie 2026, 08:20
(10765 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Traficant de droguri, arestat preventiv

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Ialomița, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Biroul Teritorial ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2026, 18:00
(6388 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 167,21 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în mai 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna mai a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 167,21 milioane ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2026, 12:10
(7041 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă pe mai multe străzi din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA Constanța intervin marți, 23 iunie 2026, în intervalul orar 10,00-16,00, pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Venus din orașul Țăndărei. Pe durata desfășurării lucrărilor ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2026, 10:30
(6522 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: 24 Iunie-«Ziua Internațională a Iei», sărbătorită la Sala «Europa»

Miercuri, 24 iunie 2026, de la orele 18,00, la Sala «Europa» din Slobozia, Consiliul Județean Ialomița, prin Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Ialomița ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2026, 09:10
(6487 vizualizări - 0 comentarii)


Articole pirotehnice comercializate fără autorizație, depistate de jandarmii ialomițeni

Articole pirotehnice comercializate fără autorizație, depistate de jandarmii ialomițeni

Duminică, 22 iunie a.c., în cadrul misiunilor executate cu ocazia desfășurării evenimentului cultural «Drăgaica» din Căzănești, jandarmii ialomițeni au identificat o persoană care comercializa ...[citește_toată_știrea]

22 Iunie 2026, 13:15
(5427 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie la intersecția străzii 1 Decembrie cu Șoseaua București din orașul Țăndărei!

Pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul conductei de alimentare cu apă, cu diametrul de 225 mm, de la intersecția străzii 1 Decembrie cu Șoseaua București din orașul Țăndărei, echipele RA ...[citește_toată_știrea]

22 Iunie 2026, 12:40
(5130 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie în localitatea Țăndărei!

Pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii survenite la nivelul conductei de alimentare cu apă, cu diametrul de 350 mm, de pe strada Gării din orașul Țăndărei, echipele RAJA Constanța sistează ...[citește_toată_știrea]

21 Iunie 2026, 09:55
(5906 vizualizări - 0 comentarii)


1097 persoane, angajate prin intermediul AJOFM Ialomița în perioada ianuarie-mai 2026

În primele 5 luni ale anului 2026, ca urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 1097 persoane, dintre care 414 femei.  ...[citește_toată_știrea]

19 Iunie 2026, 08:25
(6135 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Expoziția de pictură «TEMPO RUBATO», la Centrul Cultural «Ionel Perlea»

Luni, 15 iunie 2026, la Galeriile «Arcadia» din cadrul Centrului Cultural «Ionel Perlea» va fi vernisată expoziția de pictură «TEMPO RUBATO-natură și proiect», semnată ...[citește_toată_știrea]

11 Iunie 2026, 11:20
(6279 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbat din Bărbulești, prins în flagrant și reținut pentru «șantaj»

Un bărbat de 51 de ani, din Bărbulești, a fost prins în flagrant delict de polițiștii de investigații criminale din Urziceni, imediat după ce ar fi primit 1000 de euro, bani pretinși prin amenințări ...[citește_toată_știrea]

11 Iunie 2026, 10:25
(5874 vizualizări - 1 comentariu)


Tânăr din Urziceni, reținut de polițiști pentru infracțiuni rutiere

Un tânăr de 28 de ani, din Urziceni, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii rutieri ialomițeni după ce a fost depistat la volan deși avea permisul de conducere suspendat. Cercetările au ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2026, 17:20
(6901 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Controale și amenzi de peste 132 mii de lei. Peste 1000 kg de produse alimentare, retrase de la comercializare!

În perioada 25 mai5 iunie 2026, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița a desfășurat 58 de acțiuni de control în unități din domeniul alimentar, având ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2026, 10:15
(7090 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Căzănești!

Marți, 9 iunie 2026, echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Prunului din orașul Căzănești. Astfel, în intervalul orar 09,30-13,00, sunt afectați ...[citește_toată_știrea]

9 Iunie 2026, 10:20
(1108 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în localitățile Dridu-Snagov și Moldoveni!

Miercuri, 10 iunie 2026, în intervalul orar 09,00-16,00, RAJA Constanța va sista furnizarea apei în localitățile Dridu-Snagov și Moldoveni, pentru realizarea operațiunilor ...[citește_toată_știrea]

8 Iunie 2026, 15:05
(7585 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Profesoara suditi în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Profesor suditi în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Alex în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli ion marin în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Maria în Consiliul Județean vrea să transforme malurile râului Ialomița în «El Camino de România» prin proiectul «VIA NAPARIS» Jehan în Consiliul Județean vrea să transforme malurile râului Ialomița în «El Camino de România» prin proiectul «VIA NAPARIS» Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli blog sud-est în Consiliul Județean vrea să transforme malurile râului Ialomița în «El Camino de România» prin proiectul «VIA NAPARIS» Flo în Consiliul Județean vrea să transforme malurile râului Ialomița în «El Camino de România» prin proiectul «VIA NAPARIS» # în Consiliul Județean vrea să transforme malurile râului Ialomița în «El Camino de România» prin proiectul «VIA NAPARIS» Gigel în Săli supraaglomerate și toalete insuficiente, la Grădinița «Pinocchio» din Slobozia cetățean în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» cetățean în Penitenciarul Slobozia, reclamat la CEDO din cauza condițiilor din spațiile de detenție cetățean în Consiliul Județean vrea să transforme malurile râului Ialomița în «El Camino de România» prin proiectul «VIA NAPARIS» Eloise în Consiliul Județean vrea să transforme malurile râului Ialomița în «El Camino de România» prin proiectul «VIA NAPARIS» Parinte în Săli supraaglomerate și toalete insuficiente, la Grădinița «Pinocchio» din Slobozia Pleava societatii în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni Alt parinte în Săli supraaglomerate și toalete insuficiente, la Grădinița «Pinocchio» din Slobozia jante anvelope iarnă în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 7 octombrie 2026 Un părinte. în Săli supraaglomerate și toalete insuficiente, la Grădinița «Pinocchio» din Slobozia

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...