Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

UNA PE SĂPTĂMÎNĂ

Consilierii Președintelui

24/24 la post

Consilierii Președintelui

bonus: Consilierii «secreți» ai primarului Mocioniu

Recent, Președintele Victor Moraru a declarat în cadrul unei conferințe de presă că nu este mulțumit decât de 5 dintre angajații Consiliului Județean. În sală erau de două ori mai mulți funcționari ai instituției, iar 4 dintre aceștia erau consilierii personali ai Președintelui. Potrivit Legii 215/2001, președintele Consiliului Județean Ialomița are dreptul să angajeze 4 consilieri personali. Potrivit declarațiilor Președintelui Moraru, aceștia au fost aleși pentru că «au acceptat să fie la dispoziția sa 24 de ore din 24». Pentru această onoare, cei 4 consilieri primesc salarii care variază de la 3300 la 4300 lei. Brut!

Un președinte cu gura aurită
Potrivit organigramei, în cadrul Consiliului Județean pot fi angajați 133 de oameni, dintre care 115 în funcții publice și 15 în funcții contractuale. Din păcate însă, organigrama instituției este incompletă, iar funcționarii, potrivit declarațiilor Președintelui, «slab pregătiți și incompetenți». Singurii care par să răspundă exigențelor Președintelui sunt consilierii personali. Ei sunt 4, maximum permis de lege, și se calcă pe picioare la fiecare conferință de presă sau eveniment public la care participă Președintele. Alegerea lor a avut la bază un singur principiu: «să se afle la dispoziția sa 24 de ore din 24!». «Numirea consilierilor personali se face pe bază de încredere. Nu modul în care își desfășoară activitatea este esențial... În înțelesul legii, acești consilieri au rolul de a-l ajuta în activitatea pe care o desfășoară... Competențele și atribuțiile sunt stabilite de către demnitarul care îi angajează! Au rolul de a-l ajuta pe demnitar sau ales local și de a-i pune la dispoziție toate informațiile de care acesta are nevoie. Practic, se află la dispoziția lui 24 de ore din 24!» declara Președintele în urmă cu 8 luni. Dincolo de declarații însă, atribuțiile celor 4 consilieri trebuie reglementate clar, prin dispoziții ale președintelui. Deși în baza Legii 544 privind accesul la informațiile de interes public am solicitat să ne fie precizat aceste atribuții desemnate consilierilor, Președintele Moraru a răspuns indicând 4 dispoziții care nu sunt publice. În plus, pe site-ul Instituției, dispozițiile de președinte nu au mai fost actualizate din anul 2012...

Viața de consilier
Decanul de vârstă al consilierilor personali ai Președintelui este Ilie Cioacă. Dinozaur al administrației, acesta a fost numit în funcția de consilier după pensionare, deși Victor Moraru a declarat public pe vremea când era primar al orașului Amara că «este un incompetent». Dar cum toată lumea știe că și în administrație «funcția doboară gradul», Ilie Cioacă a continuat să ocupe funcția de consilier personal al Președintelui... Iar după pensionare contractul i-a fost prelungit cu încă 6 luni, la un cuantum al salariului brut de 4324 de lei. Contractul lui expiră în luna martie 2017, iar postul va rămâne probabil vacant până la revenirea în funcție a doamnei Cristina Petrescu, aflată acum în concediu postnatal. Următorul consilier este Alin Potinche, supranumit și «consilierul de noapte al Președintelui». Acesta a activat într-o organizație non-guvernamentală la Amara, a șters exemplar clanța biroului de primar, iar acum va încasa până în 2020 un salariu brut de 3714 de lei lunar. Cel de-al treilea consilier este moștenit de la ex-președintele Ciupercă. Îl cheamă Plăiașu Emanuel Eduard, activează în organizația PSD Ialomița și este recunoscut pentru calitatea sa de stativ uman al telefonului președintelui Ciupercă. Din informațiile deținute de noi, Victor Moraru își scrie singur sms-urile, drept pentru care la acest moment Eduard Plăiașu nu are nicio utilitate declarată. Chiar și așa, și el primește un salariu de 3714 lei lunar. Ultima pe lista consilierilor personali ai Președintelui este Valentina Roșca. Pentru că are un zâmbet cald și este femeie, o vom ierta de comentarii malițioase. Destul că trebuie să se ferească de privirile Președintelui. Precizăm însă că și ea câștigă 3388 de lei lunar, conform contractului, tot până în 2020.

Sfidare administrativă
Consilierii «secreți» ai primarului Mocioniu
Asemeni Președintelui, primarul Adrian Mocioniu are și el 4 consilieri. Numele și salariile acestora sunt însă «secrete». Adrian Mocioniu informează public că, «în conformitate cu art. 4, alin. e, din contractul individual de muncă, angajatorului îi revine obligația să asigure datele cu caracter personal ale angajatului». De parcă noi întrebam despre codurile numerice personale...
Un răspuns jenibil Deși și-a angajat consilierii personali potrivit aceleiași Legi 215/2001, primarul Adrian Mocioniu a decis să nu facă public numele acestora și salariile pe care le încasează în calitate de consilieri personali. Astfel, în răspunsul formulat, el reinterpretează de o manieră personală legea și declară că și-a angajat consilierii respectând prevederile art. 66, alin. 1, lit. b, din legea mai sus menționată. Curioși să identificăm criteriile de angajare stipulate în lege, am identificat prevederea invocată. Cităm: «Primarul răspunde de buna funcționare a administrației publice locale, în condițiile legii». Același primar Adrian Mocioniu invocă art. 4, alin. e, din contractul individual de muncă, potrivit căruia «angajatorului îi revine obligația să asigure datele cu caracter personal ale angajatului» pentru a secretiza atât numele consilierilor personali, cât și salariile acestora! Singura informație pe care primarul Sloboziei admite să o facă publică referitoare la consilierii personali e că aceștia, tot în număr de 4, au atribuții pe «probleme juridice și de administrație publică locală», «probleme de gospodărire comunală și administrarea domeniului public», «probleme economice», precum și «pe probleme de impozite și taxe locale». În realitate, în spatele răspunsului jenant și penibil, primarul Adrian Mocioniu ascunde, așa cum am mai spus-o, datoriile politice din campania electorală de la locale. Vom reveni cu amănunte!

3 Martie 2017, 11:05 (8824 vizualizări - 8 comentarii)

Citiți și:
Cătălin Grigore asigură interimatul la președinția Consiliului Județean Ialomița
MINCIUNILE ADMINISTRATIVE ale lui Victor Moraru au picioare scurte
Ialomițenii au plătit pentru mediatizarea președintelui Victor Moraru 2 milioane de lei
Moraru angajează consilieri personali prin «selecție»
Moraru și-a concediat doi consilieri personali

Comentariile cititorilor:


nenea nicu:
(9 Martie 2017, 20:48)
orasul Slobozia,a devenit ca o groapa in care se colecteaza gunoi.Pe toate strazile este o mizerie de nedescris,cei  care sunt angajati ptr.curatentie nu-si termina treaba,nu strang peturile,nu matura peste tot,nu aduna vreascurile,hartiile ,cand lumea merge la munca dimineata ei  matura trotuarele,adica se fac ,ca nu aduna tot.Jale mare,halal capitala de judet.Urziceniul este mult mai ingrijit si curat.
Andrei:
(6 Martie 2017, 11:50)
 Am inteles, domnul Mocioniu, nu se pricepe la administratie, a fost ales si de partid si de obste dar consilierii nu au nicio scuza, ori sunt foarte "secretosi" vis-a-vis de tot ce misca in acest oras. De la strazi care stau neasfaltate, gauri in carosabil, sau guri de canal care asteapta de cel putin trei mandate sa fie astupate corespunzator, la investitii fara cap, bani cheltuiti de edili ce se se invart in jurul cozii si ca tabloul sa fie complet, am fost facuti de rasul lumii de "militia locala" care amendeaza pe cei care isi da "aere" precum calul de la prea mult ovaz. In rest totul este ok, cum spune romanul, nu avem apa potabila, parcul industrial este gol, adica nu sunt locuri de munca din cele un milion promise, doctori in spital, etc. Inchei prin a spune ca imi pierd timpul si ca "nu este prost cine cere, este prost cine voteaza"
 P.S. La scoala nr.2, prin spatela scolii, intr-o intersectie este postat in fiecare dimineata un politist care dirijeaza circulatia la nevoie. Un lucru foarte bun si bine gandit. Mergeti dimineata pe strada Lacului, unde smecherii cu masini de la licee stationeaza pe trecere de pietoni ca sa isi cumpere cafea de la dozator si incurca circulatia si asa greoaie. Pe strada Lacului nici un politist. Poate in jur de 12.00, poti observa cate un echipaj cu masina ce stau la taclale in capatul acestei strazi unde se termina asfaltul. Dece?!! Sunt stresati?!!
Mircea:
(4 Martie 2017, 22:43)
@ambro, chiar ma intrebam unde ai disparut, tot tragi cu ciume rosii...albaste....galbene...te-ai plafonat omule, naspa pentru tine si pentru cei din jurul tau, daca tu si cei din vechiu penele erati atat de destepti pe cat vreti sa pareti, nu va asezati cu poponetul in sus in fata portocaliilor, stii la ce ma refer, puterea voastra a facut sa ajunga in parlamet doua mari nimicuri, tinel si ionascu si acum va vaitati...trista viata aveti...pe bune ambrozie...chiar esti demn de mila, n-am cum sa fiu suparat pe tine, nu te poti supara pe un nimic, este un nonsens...!
Ambro:
(4 Martie 2017, 18:49)
Mirciulică,te trezești din somnul roșu si mai bravezi câte ceva din când în când.Stai cumințel împreună cu toți cei ce reprezentați ciuma roșie p-aici. I-ați inima în dinți și ieși împreună cu condamnatul Neacșu,Moraru, Mocioniu și toți lingăii ciumați deasupra gropii si strigați în gura mare "Trăiască Iliescu" că doar este ziua lui zilele astea, idolul vostru care încă mai bașește pe lumea asta fără să dea socoteală pentru morții de la revoluție si la mineriadă.Mai scutește-ne si Hai Sictir.
Mircea:
(4 Martie 2017, 16:35)
i@sarsaila, apropo stimabile, nu cred ca ai citi ceva de Ion Creanga, @consilier, nu cred ca cineva (scuza ptr cacofonie dar ti se potriveste), te-ar accepta ca si consilier, @ ooof, catre toti trei, nu sunteti decat niste frustrati, indiferent ca omul respectiv ar face ceva bun, sau prost, voi sunteti gica contra, nu conteaza...totul este sa te impotrivesti, o actiune deloc benefica, in sfarsit, parerea mea este ca daca tot sunteti impotriva unei actiuni, veniti cu solutie, poate, cine stie...daca este viabila se va realiza...de crticat stim toti sa creiticam, hai sa venim cu solutii...deci? 
OOOF:
(3 Martie 2017, 21:08)
Pai dragi cetateni ce pretentii sa mai avem la primarul tinerel? PSD -ul cu orice varianta venea tot castiga.
Asa ca avem bucuria (in) existentei unui primar - bai eu cred ca-i cel mai prost din istoria acestui oras. Omu e ingamfat si atata tot. 
consilier:
(3 Martie 2017, 21:08)
d na geta-bioenergeta, nevasta de valcan arestat si necondamnat trecu de la ghiseu pe post de consilier al primarului...sa mai scoata din paguba, ca barbat su o fi sponsorizat la greu si deh multi i or fi indatorati ....sef la dadp-tupeu la greu dupa tot ce a facut! a cotizat zdravan la partidea daca fiu su are contracte bune cu statul, nevasta fara studii se facu consiliera, poate invata si ea sa scrie pe acolo...rusine, mai, hoti pe banda rulanta!!! grasul ala o sa se sufoce odata de la propriul miros imputit!
SARSAILA:
(3 Martie 2017, 15:45)
DOAMNA VALENTINA  E DAMA BINE? CA INTAIUL BRUTAR AL JUDETULUI E OBISNUIT NUMAI CU CALITATE EXTRA  PE TOATE PLANURILE 

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Marți 23 Iun 2026
263 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Urziceni: Prins în flagrant în timp ce încerca să fure dintr-o mașină

Un tânăr de 17 ani, din Urziceni, a fost surprins de către polițiști în timp ce încerca să pătrundă într-un autoturism parcat. Marți, 10 iulie a.c., Poliția a fost sesizată, în miezul nopții, cu privire ...[citește_toată_știrea]

11 Iulie 2018, 17:25
(10056 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Reținut pentru că încercat să vândă tutun

Urziceni: Reținut pentru că încercat să vândă tutun

Marți, 10 iulie a.c., polițiștii din Urziceni au depistat în flagrant un bărbat din Urziceni, bănuit că ar fi încercat să comercializeze o cantitate de tutun transportată cu ajutorul autoturismului propriu ...[citește_toată_știrea]

11 Iulie 2018, 17:20
(7688 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Șomajul, în scădere ușoară

La sfârșitul lunii iunie 2018, în evidențele  Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița se aflau înregistrați 5317 șomeri, din care 702 șomeri indemnizați, respectiv 4615 șomeri neindemnizați ...[citește_toată_știrea]

10 Iulie 2018, 20:20
(5348 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: «Marea Unire în viziunea celor mici»

Luni, 9 iulie 2018, Protopopiatul Slobozia a desfășurat prima activitate din proiectul educațional «Clubul de vară», aflat la cea de a IV-a ediție. Astfel, în parteneriat cu Biblioteca Județeană «Ștefan ...[citește_toată_știrea]

10 Iulie 2018, 19:05
(6868 vizualizări - 0 comentarii)


Controale ale ITM Ialomița

Având în vedere obiectivele specifice ale Inspecției Muncii stabilite prin lege, cât și prin Programul Cadru de Acțiuni al Inspecției Muncii pentru anul 2018, în perioada 18-29 iunie 2018 , s-a desfășurat ...[citește_toată_știrea]

10 Iulie 2018, 18:50
(6156 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi de peste 176000 de lei, 18 permise de conducere reținute

La acest sfârșit de săptămână, 29 iunie-1 iulie a.c., polițiștii au intervenit la 72 de evenimente și au aplicat peste 600 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 176500 de lei, iar pentru ...[citește_toată_știrea]

3 Iulie 2018, 18:05
(6527 vizualizări - 1 comentariu)


Pompierii ialomițeni s-au luptat cu apele în județul Bacău

Pompierii ialomițeni s-au luptat cu apele în județul Bacău

Șase subofițeri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență al Județului Ialomița au fost mobilizați să intervină în localitățile din Moldova, afectate de inundațiile din ultimele săptămâni. ...[citește_toată_știrea]

3 Iulie 2018, 17:05
(6040 vizualizări - 0 comentarii)


Amara: A murit din cauza extenuării

Un bărbat de 49 de ani, angajat ca maseur în cadrul Hotelului «Lebăda» din stațiunea Amara a murit la serviciu, din cauza oboselii. Bărbatului i s-a făcut rău în timp ce făcea un masaj unei persoane și ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2018, 18:05
(7399 vizualizări - 8 comentarii)


Ialomița: Atenție, se întrerupe curentul!

E-distribuție Dobrogea anunță pentru săptămâna viitoare, 2-6 iulie 2018, mai multe intervenții la rețeaua de distribuție și alimentare cu energie electrică din județul Ialomița. Astfel, energia electrică ...[citește_toată_știrea]

29 Iunie 2018, 19:40
(8141 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Coșereni și Movilița

Joi, 28 iunie 2018, Poliția a fost sesizată cu privire la faptul că pe raza județului s-au produs două accidente rutiere, soldate cu victime. Primul accident rutier s-a produs în jurul orei 9,00, pe DN ...[citește_toată_știrea]

29 Iunie 2018, 19:25
(8133 vizualizări - 0 comentarii)


Contractele colective de muncă, în vizorul ITM Ialomița

Potrivit Inspectoratului Teritorial de Muncă Ialomița, numărul unităților din județul Ialomița cu peste 21 de salariați, la 31.05.2018,
era de 427, din care cu capital de stat (inclusiv bugetari) ...[citește_toată_știrea]

28 Iunie 2018, 19:20
(5119 vizualizări - 0 comentarii)


«O viață cât un Centenar»: O ialomițeancă, sărbătorită de reprezentanții MAI

Joi, 28 iunie 2018, s-a desfășurat la Valea Măcrișului acțiunea locală a proiectului, derulat la nivel național de Ministerul Afacerilor Interne, «O viață cât un Centenar». Campania are ca scop omagierea ...[citește_toată_știrea]

28 Iunie 2018, 16:55
(6619 vizualizări - 0 comentarii)


Borănești: Infractor arestat

Polițiștii din Ialomița au identificat un tânăr, de 28 de ani, din localitatea Borănești, care se sustrăgea executării unei pedepse de 3 ani pentru comiterea infracțiunii de «tâlhărie calificată». Acesta ...[citește_toată_știrea]

21 Iunie 2018, 20:40
(5476 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beat la volan

În urma unei acțiuni desfășurată de polițiștii din Ialomița pe șoselele județului, a fost identificat un tânăr de 29 de ani care conducea în stare de ebrietate. Acesta a refuzat testarea cu aparatul Drager ...[citește_toată_știrea]

21 Iunie 2018, 20:15
(4492 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Măsuri preventive împotriva incendiilor de vegetație uscată

Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență al Județului Ialomița trag un semnal de alarmă cu privire la modul în care fermierii trebuie să protejeze terenurile agricole de riscul izbucnirii ...[citește_toată_știrea]

21 Iunie 2018, 20:05
(7171 vizualizări - 0 comentarii)


Vlădeni: A murit strivit de un copac

Este anchetă la Postul de Poliție Vlădeni după ce un bărbat, de 60 de ani, a murit miercuri, 20 iunie 2018, strivit de un copac, într-o pădure de la marginea localității. În momentul de față se fac cercetări ...[citește_toată_știrea]

20 Iunie 2018, 13:55
(5430 vizualizări - 1 comentariu)


AJOFM Ialomița: Șomajul, în scădere ușoară

La sfârșitul lunii mai 2018, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița se aflau înregistrați 5447 șomeri, din care 678 șomeri indemnizați, respectiv 4769 șomeri neindemnizați ...[citește_toată_știrea]

18 Iunie 2018, 21:10
(4677 vizualizări - 0 comentarii)


Polițiști din Ialomița, la «Cupa Zâmbetelor»

Polițiști din cadrul IPJ Ialomița s-au alăturat campaniei umanitare «Cupa Zâmbetelor», care a fost inițiată de un localnic din Ciulnița și se află la a doua ediție. Scopul campaniei este ajutorarea copiilor ...[citește_toată_știrea]

18 Iunie 2018, 20:25
(3992 vizualizări - 0 comentarii)


Urmărit internațional din Săveni, reținut

Polițiștii de Investigații Criminale din cadrul IPJ Ialomița au depistat un bărbat de 31 de ani, din Săveni, pe numele căruia exista un mandat european de arestare emis de autoritățile franceze. Cel în ...[citește_toată_știrea]

18 Iunie 2018, 19:35
(6524 vizualizări - 1 comentariu)


IPJ Ialomița: Amenzi de aproape 160000 de lei, 18 permise reținute

La acest sfârșit de săptămână, 15-17 iunie a.c., polițiștii au intervenit la 100 de evenimente și au aplicat 499 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproape 160000 de lei. De asemenea, au constatat ...[citește_toată_știrea]

18 Iunie 2018, 19:15
(6212 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Hoț arestat

Un bărbat de 33 de ani, din Slobozia, bănuit de comiterea infracțiunilor de «furt» și «furt calificat», a fost reținut de polițiști pe bază de ordonanță de reținere pentru 24 de ore. Astfel, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

15 Iunie 2018, 20:15
(5251 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia furt


Ialomița: Întreruperi programate la rețeaua de energie electrică

E-Distribuție Dobrogea SA anunță că, urmare a lucrărilor planificate de revizii, reparații și modernizări în rețeaua de distribuție, alimentarea cu energie electrică va fi întreruptă în zonele și în intervalele ...[citește_toată_știrea]

15 Iunie 2018, 19:05
(6830 vizualizări - 0 comentarii)


Lilieci: Furt comis după metoda «Sinești»

Doi tineri 20 și 25 de ani, ambii din Urziceni, au fost arestați după ce au furat bunuri dintr-o mașină parcată pe DN2A, în zona localității Lilieci, după metoda «Sinești». Polițiștii nu exclud varianta ...[citește_toată_știrea]

15 Iunie 2018, 18:48
(5821 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Adolescentă de 13 ani, înghițită de apele Brațului Borcea

Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Ialomița intervin în momentul de față pentru a scoate din apele Brațului Borcea o adolescentă de 13 ani, din zona municipiului Fetești, care ...[citește_toată_știrea]

13 Iunie 2018, 19:46
(7799 vizualizări - 0 comentarii)


CNAIR: Se închide DN21A pentru lucrări de reparații, între localitățile Bărăganu și Țăndărei

Începând de marți, 12 iunie 2018, se închide circulația rutieră pe DN21A, pe sectorul de drum cuprins între km 0+000 (Bărăganu)-km 21+126 (Țăndărei), pentru execuția lucrărilor de reparații sistem rutier ...[citește_toată_știrea]

12 Iunie 2018, 12:25
(9349 vizualizări - 1 comentariu)


Trenul Regal în Dobrogea. Prima oprire, la Fetești!

În Anul Centenar al Marii Uniri și al sfârșitului Primului Război Mondial, Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei române, Alteța Sa Regală Principele Radu și Alteța Sa Regală Principesa Maria vor călători ...[citește_toată_știrea]

11 Iunie 2018, 17:15
(5932 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi de peste 200000 de lei, 33 permise de conducere reținute

La acest sfârșit de săptămână, 8-10 iunie a.c., polițiștii au intervenit la 136 de evenimente și au aplicat peste 580 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 200000 de lei. De asemenea, au fost ...[citește_toată_știrea]

11 Iunie 2018, 15:05
(6948 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Școala Gimnazială Nr. 3 a împlinit 50 de ani

Școala Gimnazială Nr. 3 Slobozia, una dintre cele mai prestigioase unități de învățământ din oraș, a împlinit astăzi 50 de ani de la înființare. Sărbătoarea a fost marcată printr-o serie de evenimente publice ...[citește_toată_știrea]

7 Iunie 2018, 21:10
(8092 vizualizări - 4 comentarii)


IPJ Ialomița: 200 de amenzi aplicate într-o singură zi

Miercuri, 6 iunie 2018, polițiștii ialomițeni au desfășurat ample acțiuni preventive pe raza județului. În urma activităților au fost aplicate sancțiuni contravenționale în valoare de peste 46 mii de lei ...[citește_toată_știrea]

7 Iunie 2018, 20:25
(5666 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Depistați la volan fără permise de conducere

Doi tineri de 21 și, respectiv, 28 de ani, din localitățile Grindu și Fetești, s-au ales cu dosare penale după ce au fost depistați în trafic conducând fără a avea permise de conducere. ...[citește_toată_știrea]

7 Iunie 2018, 20:05
(7259 vizualizări - 2 comentarii)


Ultimele comentarii
Any în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! Alecu în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! base marinaru în Stelnica și Punctul de Acostare «Regina Maria», creștere a numărului de turiști ion negativ în A fost construită una dintre cele mai mari instalații de stocare a energiei verzi din România cioban în Dezastrul funciar de la Primăria Axintele Parinte în Colaps financiar după retrogradarea în Liga 2: Unirea Slobozia a cerut intrarea în insolvență! AlexDan în Lipsă de «transparență» în Consiliul Local Slobozia Preda în Colaps financiar după retrogradarea în Liga 2: Unirea Slobozia a cerut intrarea în insolvență! Mary în Reabilitarea Ștrandului Municipal, abandonată de administrația Potor Mary în Restanțe de 7,3 milioane de lei pentru facturile de apă și canalizare către operatorul Urban SA Slobozia NOBODY în «Candidatul 10510», în sfârșit director general adjunct la DGASPC Ialomița! Vasi în Incidente de integritate «cu efect întârziat» în județul Ialomița Dan în Colaps financiar după retrogradarea în Liga 2: Unirea Slobozia a cerut intrarea în insolvență! OK dar.. în «USR are obligația morală să aplice propriile standarde de integritate!» dan în Blocuri pentru tinerii specialiști în Educație și Sănătate, la Fetești Aur în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! cetatean în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! Pt Zanfir în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! suporter în Colaps financiar după retrogradarea în Liga 2: Unirea Slobozia a cerut intrarea în insolvență! ZANFIR în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși!

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...