Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

REPORTAJ

Mai rău nu se poate sau Victor Viteazul a descălecat la Giurgeni

Cultul obedienței absolute «La Casa Tudorii»

Duminică, 15 octombrie 2017, la Târgul de Floci de lângă Giurgeni, a avut loc a VII-a ediție a Festivalului «La Casa Tudorii», eveniment organizat de către Muzeul Județean Ialomița, în colaborare cu Consiliul Județean. Ediția de anul acesta a fost confiscată de către autoritățile județene, care au împins în derizoriu concursul culinar care reprezintă axul principal al manifestării...

S-auzim de bine «La Casa Tudorii»
Dacă acceptăm, de dragul dialogului, că «un lucru rău e un lucru bun care se termină prost», atunci evenimentul de anul acesta de «La Casa Tudorii» este unul dintre cele mai bune lucruri care i se întâmplă județului acestuia. Născută în urmă cu 7 ani la cererea ex-președintelui Ciupercă, pentru a justifica cheltuirea a 1 milion de lei pentru un centru muzeal ridicat în mijlocul pustiei, sărbătoarea a supraviețuit vremii și vremurilor. Anul acesta au participat 47 de echipe, majoritatea școli și instituții publice din județ, s-au etalat sute de rețete culinare mai mult sau mai puțin tradiționale, s-au reînnodat amiciții... A fost soare, s-a vândut tochitură țigănească și pastramă la grătar, a fost vizitat situl arheologic, tot mai extins în ultimii ani... Pe scenă au dansat călușarii, s-a cântat muzică populară autentică, au debutat copii de-o șchioapă cu voci de aur, părinții au aplaudat cât i-au ținut palmele... Și-atunci?! Ei, bine, tocmai pentru toate aceste lucruri bune au existat și nu pot fi negate, trebuie spus că evenimentul s-a sfârșit prost, împins în derizoriu de autoritățile județene prezente, care au parazitat cu nerușinare atât evenimentul oficial, cât și serbarea câmpenească organizată pentru toți deopotrivă...

Voievodul Moraru și căpitanii lui
Prima dovadă de obediență absolută nu are nevoie de comentarii. Ea ne-a fost oferită de prezentarea neinspirată a directorului Muzeului Județean Ialomița, Florin Vlad, ca preambul la discursul președintelui Victor Moraru. «Mihai Viteazul avea și el căpitanii lui... Ce vedeți aici, pe scenă, sunt căpitanii lui Mihai Viteazul! Îl invit în fața dumneavoastră, la microfon, pe domnul președinte al Consiliului Județean Ialomița, domnul Victor Moraru... Unul dintre căpitanii lui Mihai Viteazul... Dacă nu chiar Mihai Viteazul!» a spus acesta. Nu ridicăm primii piatra, că toți suntem trăitori sub vremi. Am remarcat însă murmurul dezaprobator al asistenței, un hâtru care a avut ispirația să comenteze «Scoate-i limba din dos, nu vezi că îl jenează...». Și suntem gata să declarăm sub semnătură că obediența afișată public de către angajații din subordine și acest preambul neinspirat nu l-au jenat, ci mai degrabă l-au măgulit, pe președintele Moraru. «După această prezentare, se pare că la Orașul de Floci avem aproape toți căpitanii pe care i-a avut Mihai Viteazul...» a declarat acesta înainte de a se pierde în aceleași veșnice și incongruente declarații oficiale privitoare la importanța evenimentului și eforturile adiministrației de a-l promova.

«Aproape de oameni», dar cu firmă de pază
Veți spune că exagerăm, că acest derapaj penibil, altfel comun, nu poate caracteriza un eveniment la care au participat 1000 de oameni. Și am vrea să vă dăm dreptate... Și să închidem ochii la orchestra angajată pe bani publici de la București, deși Slobozia are fanfară, la sarmalele pregătite pentru oficialii administrației de către angajații Direcției pentru Protecția Copilului (suntem convinși că aceștia din urmă nu au fost atât de câinoși încât să-i lase pe copiii în bucătăria cărora au gătit să înghită în sec), la ecranul TV de «doi metri pe trei», adus tocmai de la Consiliul Județean pentru a oglindi mai clar chipurile oficialilor, la copiii aduși cu anasâna din tot județul pentru a justifica toate aceste cheltuieli... Și, de asemenea, am vrea să ne bucurăm și să aplaudam inițiativele timide ale expozanților de a-și vinde produsele, unele demne de toată lauda.... Și am tăcea și am înghiți ascultând oameni care spun, cunoscând beneficiile capului plecat, că «pentru un lucru rău, nu critici 1000 de lucruri bune...». Dar, după cum puteți descoperi într-una dintre fotografii, președintele Victor Moraru, supranumit cu acest prilej și Mihai Viteazul, a vizitat standurile participanților încadrat de o jumătate de duzină de agenți ai firmei Prevent Security, care au avut ordin să degajeze zona de plebe, astfel încât acesta să poată degusta nestingherit bucatele Tudorii. Or, asta e prea mult! Și de neiertat!

17 Octombrie 2017, 19:20 (22198 vizualizări - 41 comentarii)

Citiți și:
Bucate tradiționale ialomițene, «La Casa Tudorii»
Festivalul-Concurs de Tradiție Culinară Ialomițeană «LA CASA TUDORII»-ediția a XIII-a
Festivalul-concurs «La Casa Tudorii», ediția 2024
Cătălin Grigore asigură interimatul la președinția Consiliului Județean Ialomița
MINCIUNILE ADMINISTRATIVE ale lui Victor Moraru au picioare scurte

Comentariile cititorilor:


Gigea:
(22 Octombrie 2017, 16:05)
@gigel. Ce în reproșa Moraru lui Săpăligă? Că l-a comparat numai cu Mihai Viteazul?
Din Bucu:
(22 Octombrie 2017, 12:01)
Cât va mai fi fam. Vlad subiect de rușine și scandal prin presa locală? Până vor intra și în vizorul național și mai sus!
Gigel:
(22 Octombrie 2017, 00:16)
Mi-ar fi placut sa fiu Moraru dar din pacare nu sunt. Pt ca am fost acolo si pt ca l-am auzit cand ii reprosa lui Vlad anumite aspecte mi-am permis sa comentez. Chiar daca nu am reusit sa i-au nici un premiu la acest concurs, va asigur ca a fost o zi foarte frumoasa!
Cititor:
(21 Octombrie 2017, 18:29)
VREM PĂREREA LUI MORARU!!! Să zică că nu i se cuvenea, că n-a vrut să fie așa, că Săpălingă e singurul penibil, că e modest și de necomparat cu MV....VREM ȘI PĂREREA LUI SĂPĂLINGĂ DESPRE STAREA LUI DE SĂNĂTATE PSIHICĂ!
Pană Cornel:
(21 Octombrie 2017, 18:23)
Sigur Moraru Victor, cu inițialele MV, n-a vrut să fie comparat atunci, cu Mihai Vitezul! Nu era călare. Lingeblide trebuia să-l avertizeze. Nu pot crede că la ipocritul director de muzeu județean a fost o replică spontană! El și-a pregătit preambulul în oglinda de la baie. De ce la baie? Să aibă toate detaliile la vedere....
@Gigele,:
(21 Octombrie 2017, 17:19)
Ori ai puteri telepatice, si umbli prin mintea lui Moraru ca acasa prin baie, daca spui ca el n-a fost placut impresionat de metafora nefericita a lui Vlad, ori(mai rau) esti chiar Moraru si atunci te umpli de ridicol pt lipsa de curaj in a-ti asuma, ca persoana publica, o parere pe forum.
Amara:
(21 Octombrie 2017, 16:54)
@gigel. 99% din comentatori îl blamează pe lingăul, Vlad Florin. Așa este și firesc. Ce vină are Moraru acum? Dacă este un om inteligent, sigur s-a simțit prost din cauza târâtoarei masculine.
Gigel:
(21 Octombrie 2017, 14:17)
Ati transformat o zi frumoasa de toamna, in care oamenii s-au simtit foarte bine, intr-o bataie de joc. Probabil niciunul dintre cei care va dati cu parerea nu ati fost acolo ca sa vedeti realitatea. Vlad a facut acea comparatie referinduse la toti cei care erau prezenti, peste 2000 de oameni,nu special la Moraru. Am vazut ca pe Moraru nu l-a incantat deloc ce a spus Vlad. Am fost acolo si am vazut ca majoritatea oamenilor erau foarte incantati de eveniment!Pana la urma de ce este de vina Miraru pt ce spune Vlad ?
Mircea:
(20 Octombrie 2017, 23:58)
Pun pariu că un deceniu de-acum înainte, în spațiul carpato-danubiano-pontic, nu se va mai face o gafă lexicală mai penibilă decât a doctorului arheolog, Vlad Florin, din Slobozia, Ialomița! Cine se bagă? Vă dați seama cum și-a luat lingăul ăsta doctoratul?
Vot :
(20 Octombrie 2017, 19:07)
Lui Mihai Viteazul i s-a capul, prin complot mârșav. Știe cucoana excursionistă cum se organizează “un complot mârșav”, de răzbunare? Știe. Ei și asociatelor ei din complot, să li se împlinească toate coșmarurile!
Maria:
(20 Octombrie 2017, 16:51)
 Domnul Vlad Florin  ai fost penibil ! Cum sa-l compari pe Mihai Viteazul cu....Moraru?
  Cata istorie ai invatat?  Sau ai uitat si ce stiai?  Mai penibil de atat nu puteai fi.. Si erai in public !!!
Istoria comuniștilor:
(20 Octombrie 2017, 16:17)
Pentru cei care-l cunosc pe Moraru de mic: o fi fost o familie săracă, dar cu oameni inteligenți! Dpdv moral, divorț, aventuri...mă rog, vața lui. Dar cu Mihai Viteazul, ce ai grăsan, Vlad Florin? Nici nu meriți tu să-i rostești numele!
maria:
(20 Octombrie 2017, 11:30)
O ce mindru o fi Moraru, de aceasta asociere, defapt lui ii place sa fie ridicat in slavi de subalterni lui, nimeni nu are curaj sa ii zica nimic de rau, chiar daca e rau. Un comunist nesimtit .............
Optimist:
(20 Octombrie 2017, 08:52)
In fundul ostii lui Mihai Viteazul se regăsea ciurdarul , Mutulică Văcarul . Descendenti ai lui MV , ciurdarul , tin astăzi lectii de istorie si implementeaza programe 'ieuropene ' .
Medicina..:
(19 Octombrie 2017, 21:18)
Multumesc mult Marioara pt apreciere. Ma bucur ca ialomitenii nu si-au pierdut simtul umorului in ciuda vremurilor pe care le traim. Ma voi simti insa vinovat daca la coada de la Muzeu vor aparea discutii din cauza nerabdarii unora care ar vrea sa intre peste rand..

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 07 Oct 2026
274 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Urmărit de polițiști

În cadrul unei acțiuni desfășurate marți, 23 februarie 2010, de către polițiștii din Orașul Fierbinți-Tîrg a fost depistat, la volanul unui autoturism înmatriculat în străinătate, un tînăr de 21 de ani ...[citește_toată_știrea]

24 Februarie 2010, 16:54
(14453 vizualizări - 0 comentarii)


Nereguli constatate în trafic, sancționate de polițiștii rutieri

Marți, 23 februarie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au acționat în mai multe filtre și au efectuat controale pe arterele principale ale județului. Peste 120 de șoferi au fost sancționați ...[citește_toată_știrea]

24 Februarie 2010, 16:41
(9420 vizualizări - 0 comentarii)


Fără permis la volan

Un bărbat de 47 de ani din Fetești a fost depistat de polițiști luni, 22 februarie a.c., în jurul orelor 19,40, în timp ce se deplasa pe strada Călărași din localitate la volanul unui autoturism cu numere ...[citește_toată_știrea]

23 Februarie 2010, 19:57
(19098 vizualizări - 0 comentarii)


Amenzi pentru șoferii indisciplinați

Luni, 22 februarie a.c., polițiștii Serviciului Rutier au acționat pe șoselele ialomițene pentru un trafic rutier mai sigur, precum și pentru prevenirea și combaterea neregulilor ce pot conduce la producerea ...[citește_toată_știrea]

23 Februarie 2010, 19:57
(19223 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

23 Februarie 2010, 19:50
(14290 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

23 Februarie 2010, 19:11
(14653 vizualizări - 0 comentarii)


Tîrgul Primăverii, la Slobozia

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Ialomița, Consiliul Județean Ialomița, Primăria Municipiului Slobozia și SC Orange România SA organizează, în perioada 25-28 februarie a.c., «Tîrgul Primăverii ...[citește_toată_știrea]

23 Februarie 2010, 08:42
(16044 vizualizări - 0 comentarii)


Amenința că se sinucide prin electrocutare

Pompierii ialomițeni au intervenit în week-end-ul trecut la 5 situații de urgență, trei dintre acestea pentru acordarea primului ajutor medical, un caz pentru salvarea unui animal și un altul pentru transportul ...[citește_toată_știrea]

23 Februarie 2010, 08:40
(14054 vizualizări - 0 comentarii)


Unirea Urziceni-CFR Cluj 0-1

Stadionul Tineretului a fost luni seara, 22 februarie a.c., gazda unui duel încrîncenat între două dintre cele mai compacte echipe ale campionatului. Deși, cel puțin în prima repriză, s-a jucat într-un ...[citește_toată_știrea]

22 Februarie 2010, 19:35
(13953 vizualizări - 0 comentarii)


A spart geamurile Casei de Cultură

A spart geamurile Casei de Cultură

În dimineața zilei de duminică, 21 februarie a.c., în jurul orelor 05.30, un echipaj mobil din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița, care se afla pe timpul unei misiuni specifice, a observat ...[citește_toată_știrea]

22 Februarie 2010, 12:52
(18162 vizualizări - 0 comentarii)


S-au șicanat în trafic și l-a amenințat cu pistolul

Sîmbătă, 20 februarie a.c., un tînăr de 23 de ani, din județul Harghita, a sesizat Poliția despre faptul că, în jurul orei 10.00, în timp ce se afla la volanul autoturismului, pe DN2, pe sensul de mers ...[citește_toată_știrea]

22 Februarie 2010, 12:23
(12485 vizualizări - 0 comentarii)


Tînăr mort în accident lîngă Coșereni

În noaptea de sîmbătă spre duminică, 20/21 februarie a.c., în jurul orei 01.15, pe DN2, în apropierea localității Coșereni, a avut loc un accident rutier în care a fost implicat un singur autoturism, soldat ...[citește_toată_știrea]

22 Februarie 2010, 12:17
(10284 vizualizări - 0 comentarii)


Au furat pantaloni de pe sîrmele de rufe

Sîmbătă, 20 februarie a.c., doi tineri domiciliați în Căzănești, respectiv în Slobozia, au fost depistați în Urziceni de către o patrulă de siguranță publică, la scurt timp după ce au furat două perechi ...[citește_toată_știrea]

22 Februarie 2010, 12:12
(12466 vizualizări - 0 comentarii)


Primarul din Amara, Victor Moraru s-a retras din cursa pentru șefia PSD

Potrivit ultimelor informații din cadrul Congresului Național al PSD, primarul din Amara, Victor Moraru s-a retras din cursa pentru șefia PSD. De asemenea, Moraru și-a afirmat susținerea pentru candidatul ...[citește_toată_știrea]

20 Februarie 2010, 17:20
(16411 vizualizări - 2 comentarii)


Prevenirea acidentelor rutiere, în atenția polițiștilor

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au continuat acțiunile de prevenire și combatere a cauzelor ce pot provoca accidente rutiere pe arterele din județ. Principalul scop al acțiunii a fost acela de ...[citește_toată_știrea]

20 Februarie 2010, 08:12
(8815 vizualizări - 0 comentarii)


Armă neletală, deținută ilegal

Un colectiv de polițiști din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase ce a acționat joi, 18 februarie a.c., pentru depistarea deținătorilor ilegali de arme și prevenirea producerii evenimentelor ...[citește_toată_știrea]

19 Februarie 2010, 19:21
(15841 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiune a polițiștilor din Țăndărei pentru prevenirea infracționalității stradale

Joi, 18 februarie a.c., efective ale Poliției Orașului Țăndărei și jandarmi au organizat și executat în comun o acțiune pentru prevenirea infracționalității stradale. În cadrul acțiunii, polițiștii au legitimat ...[citește_toată_știrea]

19 Februarie 2010, 18:13
(17029 vizualizări - 0 comentarii)


Patroni trimiși în judecată

În cursul zilei de 18 februarie a.c., polițiștii Biroului de Investigare a Fraudelor Urziceni au finalizat cercetările în două dosare penale în care reprezentanții unor agenți economici sînt cercetați pentru ...[citește_toată_știrea]

19 Februarie 2010, 16:13
(12482 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la Țăndărei

Joi, 19 februarie, la locuința unui cetățean din Țăndărei s-a produs un incendiu. După ce a supraalimentat soba cu lemne, fiul proprietarului, în vîrstă de 22 de ani, a aprins focul, lăsînd sistemul de ...[citește_toată_știrea]

19 Februarie 2010, 16:06
(17896 vizualizări - 0 comentarii)


Aproape de un rezultat mare Liverpool-Unirea 1-0

Unirea a rămas aceeași echipă combativă de pe vremea lui Petrescu. Ronny Levy a gîndit o așezare compactă la mijloc care a funcționat aproape perfect 80 de minute, iar cînd au apărut fisuri le-a rezolvat ...[citește_toată_știrea]

19 Februarie 2010, 01:12
(23248 vizualizări - 0 comentarii)


Anton Barbu și-a dat demisia din funcția de director al Agenției de Plăți

Anton Barbu, în cursul zilei de joi, 18 februarie a.c., și-a depus demisia din funcția de director al Agenției Județene de Plăți și Intervenție pentru Agricultură Ialomița. Anunțul a fost făcut în cadrul ...[citește_toată_știrea]

18 Februarie 2010, 16:19
(19324 vizualizări - 4 comentarii)


Concedierile colective și șomajul, în atenția Prefecturii

Joi, 18 februarie a.c., în sala de ședințe a Instituției Prefectului s-a desfășurat ședința Comisiei de Dialog Social a Județului Ialomița. Drept principale puncte pe ordinea de zi să amintim informarea ...[citește_toată_știrea]

18 Februarie 2010, 12:33
(14940 vizualizări - 0 comentarii)


Reduceri de tarife pentru operațiunile la Registrul Comerțului

În ședința de miercuri, 17 februarie a.c., Guvernul a aprobat o hotărîre privind taxele și tarifele pentru operațiunile efectuate de Oficiul Național al Registrului Comerțului și oficiile registrului comerțului ...[citește_toată_știrea]

18 Februarie 2010, 11:51
(12723 vizualizări - 0 comentarii)


Salvați din apele rîului Ialomița de pompieri

Patru persoane au rămas izolate de ape miercuri, 17 februarie a.c., pe raza localității Bucu, la un canton ce aparține Ocolului Silvic Slobozia. Este vorba de trei bărbați și o femeie, toți din comuna ...[citește_toată_știrea]

18 Februarie 2010, 11:40
(11363 vizualizări - 0 comentarii)


Proiectil activ într-o mașină cu nisip

Un proiectil de calibru 122 mm cu încărcătură activă a fost descoperit în această dimineață în materialul antiderapant dintr-o autoutilitară aparținînd unei societăți comerciale din Fetești. Elementul de ...[citește_toată_știrea]

18 Februarie 2010, 11:40
(14844 vizualizări - 0 comentarii)


Birou pentru eliberarea de caziere judiciare la Fetești

Joi, 18 februarie a.c., la ora 13,00, la sediul Poliției Municipiului Fetești va fi inaugurat un Birou pentru eliberarea certificatului de cazier judiciar. La inaugurare vor participa șeful Inspectoratului ...[citește_toată_știrea]

18 Februarie 2010, 07:12
(18027 vizualizări - 1 comentariu)


Infractor după gratii

Un ialomițean în vîrstă de 40 de ani, din comuna Ciulnița, a fost arestat preventiv pentru 29 de zile în cursul zilei de marți, 16 februarie, și se află în prezent în arestul Inspectoratului. Împotriva ...[citește_toată_știrea]

17 Februarie 2010, 16:53
(15031 vizualizări - 0 comentarii)


A bătut un copil de numai 4 luni pentru că plîngea foarte tare

Polițiștii efectuează cercetări cu privire la împrejurările în care un minor de numai 4 luni a suferit vătămări corporale. Astfel, în seara zilei de 14 februarie a.c., în jurul orei 19,30, polițiștii Orașului ...[citește_toată_știrea]

17 Februarie 2010, 16:50
(12607 vizualizări - 0 comentarii)


Prefectul Teculescu și persoanele vîrstnice

În sala de ședințe a Instituției Prefectului s-a desfășurat miercuri, 17 februarie 2010, ședința Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vîrstnice Ialomița. Discuțiile purtate ...[citește_toată_știrea]

17 Februarie 2010, 16:41
(16864 vizualizări - 0 comentarii)


31 se sancțiuni contravenționale aplicate de polițiștii slobozeni

Polițiștii slobozeni, în colaborare cu jandarmi și polițiști comunitari au acționat marți, 16 februarie a.c., pe raza municipiului reședință de județ, pe linia prevenirii oricăror fapte de natură a tulbura ...[citește_toată_știrea]

17 Februarie 2010, 12:55
(14642 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Mary în Investițiile în energie regenerabilă ale Primăriei Slobozia se lasă așteptate Cetățean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni închiriere apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Pt cetățean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni Primar în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Cetatean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni george în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Primar în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Motoreta în Fanfara Sloboziei, primul spectacol după jumătate de secol Mary în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Vasile în Investițiile în energie regenerabilă ale Primăriei Slobozia se lasă așteptate Vasile în Primăriile Maia și Moldoveni, «cheltuieli nejustificate» pentru abonamente de telefonie mobilă Gigi în Primăriile Maia și Moldoveni, «cheltuieli nejustificate» pentru abonamente de telefonie mobilă Farm în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  casă Perieți în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Curios în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Vasilica în «Conflict» juridic între Consiliul Județean Ialomița și angajații-navetiști eu în «Conflict» juridic între Consiliul Județean Ialomița și angajații-navetiști Larisa în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București 

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...