Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

contraeditorial

despre Referendum

Referendumul de două zile sau pofta domnului Dragnea de tradiție era cam tot ce lipsea în peisajul carpato-danubiano-pontic. Zeci de milioane de euro irosite cu stoicism, plus alte milioane cheltuite pentru propagarea ideii... În condițiile în care, neoficial, același Guvern atrage atenția asupra cheltuielilor din sistemul bugetar, ordine interne sau directe de la cabinetele miniștrilor impunând restricții la fonduri. Instituții care au gazul restricționat, chiar și consumul de energie electrică, lipsă acută de consumabile sau alte limitări la consumurile de combustibili. Restricțiile la care facem referire au fost impuse de mai bine de o lună, cam de când și ideea cu Referendumul. Nu vom aborda problematica Referendumului și cât de necesar este în condițiile actuale, însă ne permitem să ne întrebăm asupra cheltuielilor ge­nerate de acesta. Deoarece, după cum apreciam mai sus, deja au fost demarate o serie de restricții în ceea ce privește cheltuirea fondurilor publice. Sunt instituții unde consumurile de carburanți au fost limitate dramatic, activitatea acestora depinzând de deplasări în teritoriu. Mai mult, există instituții unde penuria de hârtie xerox este împământenită de ceva timp, salariații cumpărându-și coli pentru redactarea diferitelor adrese sau procese-verbale. Repetăm, limitarea cheltuielilor bugetare este impusă de mai bine de o lună chiar de către reprezentanții Guvernului ce, mări­nimoși, aruncă zeci de milioane de euro pentru organizarea unui Referendum! Ce mai putem înțelege din cele prezentate? Cum să mai crezi că guvernarea PSD este în ordine? Ceea ce este însă de-a dreptul fascinant e că se încearcă o limitare a unor chletuieli care, în economia bugetelor instituțiilor, sunt infime. Salariile exorbitante, pensiile majorate sau bonusurile adăugate la lefuri repre­zintă, de fapt, adevăratele cheltuieli... Dar se organizează un Referendum, pentru redefinirea familiei tradiționale, cu cheltuieli extravagante.

4 Octombrie 2018, 11:05 (4240 vizualizări - 1 comentariu)

Citiți și:
Ziua Ipocriziei Naționale
noi vrem covid!
ierarhie

Comentariile cititorilor:


V:
(5 Octombrie 2018, 19:40)

Domnilor, DEMOCRATIA ESTE BUNA DOAR CAND VA CONVINE? Dorinta celor 3.000.000 de platitori de taxe nu conteaza pentru voi? 

In plus, va chinuie grija banului public ? N-am vazut sa scrieti ceva despre zecile/sutele de miliarde de euro pe care Romania le va pierde in urma adoptarii legii offshore. Dar va chinuie cateva zeci de milioane de lei cheltuiti pentru referendum - ce reprezinta 1/2 din suma pe care statul o va cheltui ANUAL pentru implementarea in scoli a conceptului egalitatii de gen.

E strigatoare la cer superficialitatea si reaua credinta care bantuie zilele acestea spatiul public...

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Marți 16 Iun 2026
291 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Urziceni: Casiera unei asociații de locatari, arestată

Delapidare, fals intelectual și uz de fals sînt infracțiunile pentru care este învinuită o femeie, de 61 de ani, domiciliată în Urziceni, casier al unei asociații de locatari din municipiu. În baza probatoriului ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2010, 12:41
(20791 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni arestare


Polițiștii ialomițeni, în zonele afectate de inundații

Polițiștii ialomițeni continuă să acționeze în mai multe zone afectate de inundații, din municipiul Fetești și comunele Stelnica și Vlădeni. Misiunea polițiștilor se concentrează îndeosebi pe asigurarea ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2010, 12:38
(16257 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița, sub Cod Galben

Ialomița, sub Cod Galben

Începînd de vineri, 9 iulie, orele 08,00 și pînă sîmbătă, 10 iulie, orele 10,00, Ialomița se află sub Cod Galben. Meteorologii au emis avertizări de vînt puternic și vijelii. «În intervalul menționat în ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2010, 12:19
(21901 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Piața Agroalimentară și Bazarul de Mărfuri Industriale, controlate de polițiști

Joi, 8 iulie a.c., în intervalul orar 10.00-13.00, efective ale Birourilor de Ordine Publică pentru Mediul Urban și Rutier Slobozia, în colaborare cu polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2010, 12:07
(23446 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Depistat la volan deși avea permisul suspendat pentru conducere în stare de ebrietate

Joi seara, 8 iulie a.c., în jurul orei 20.00, un echipaj de poliție aflat în serviciul de patrulare pe raza municipiului Urziceni, în zona sensului giratoriu de la intersecția DN1D cu DN2, a oprit pentru ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2010, 12:06
(12943 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Prevenirea criminalității în mediul rural

Polițiștii Biroului de Ordine Publică pentru Mediul Rural Slobozia, în colaborare cu agenții Posturilor de Poliție Cocora, Munteni Buzău, Reviga și Colelia, au acționat pe raza comunelor anterior menționate ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2010, 12:03
(20413 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM: 11%, rata șomajului în luna iunie 2010

La sfîrșitul lunii iunie 2010, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița au fost înregistrate 11530 de persoane, din care 5272 șomeri indemnizați, respectiv 6258 șomeri neidemnizați ...[citește_toată_știrea]

8 Iulie 2010, 18:11
(12856 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: șomaj Ialomița


Sudiți: Proiectile neexplodate descoperite sub fundația unei case

Nu mai puțin de 7 proiectile de artilerie explozive, patru dintre acestea de calibru 100 mm, două de calibru 105 și unul de calibru 76 mm, au fost descoperite de cîțiva cetățeni care lucrau la scoaterea ...[citește_toată_știrea]

8 Iulie 2010, 14:33
(24013 vizualizări - 1 comentariu)


Țăndărei, raiul contrabandiștilor de țigări

Numai într-o singură seară polițiștii au confiscat peste 15 mii de pachete de țigări, în orașul Țăndărei. Țigările erau transportate în mașini, iar deținătorii nu au putut prezenta documente de proveniență ...[citește_toată_știrea]

8 Iulie 2010, 13:23
(24383 vizualizări - 5 comentarii)


5,8 mii de lei, amenzi pentru nesiguranța alimentelor

Aproximativ 40 de unități de procesare sau comercializare a produselor alimentare au fost, în perioada recent încheiată, verificaTe de inspectorii Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor ...[citește_toată_știrea]

8 Iulie 2010, 13:22
(21911 vizualizări - 0 comentarii)


Lilieci: Patru autoturisme implicate într-un accident rutier

Miercuri, 7 iulie a.c., în jurul orei 14.35, echipajul de descarcerare și ambulanța SMURD de la Detașamentul Urziceni s-au deplasat de urgență pe DN2, la ieșirea din localitatea Lilieci, unde s-a produs ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2010, 18:15
(13848 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Lilieci accident


Urziceni: Acțiune a Poliției

O acțiune de amploare s-a desfășurat marți, 6 iulie a.c., la Urziceni, în intervalul orar 18.00-21.00, polițiștii acționînd pe multiple planuri. În cadrul acțiunii, au fost legitimate 173 de persoane, iar ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2010, 18:11
(10990 vizualizări - 0 comentarii)


Suspecții mai multor furturi, după gratii

Marți, 6 iulie a.c., polițiștii din Urziceni au reținut pentru 24 de ore un tînăr, de 20 de ani, din localitate, învinuit de săvârșirea a trei furturi din auto, fapte săvîrșite împreună cu un minor de ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2010, 17:31
(14755 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: La volan, cu permisul suspendat

Un bucureștean de 29 de ani este cercetat penal de polițiști după ce a fost depistat conducînd un autoturism pe drumurile publice, deși avea permisul suspendat din luna ianuarie 2010. Autoturismul condus ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2010, 17:20
(15135 vizualizări - 0 comentarii)


Căzănești: Țiganii din Căzănești s-au încăierat din nou. 5 persoane, reținute de polițiști

Scandalul s-a produs seara trecută, marți, 6 iulie, cînd mai multe persoane de etnie rromă, bărbați, femei și copii se aflau în fața unei locuințe unde aruncau cu diverse obiecte. Pentru calmarea spiritelor ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2010, 17:04
(13629 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Aproape 2000 de pachete cu țigări de contrabandă, expediate printr-o firmă de curierat

Polițiștii din Slobozia au interceptat în trafic, pe bulevardul Matei Basarab din Slobozia, un autoturism asupra căruia aveau bănuieli că transportă țigări de contrabandă. La volan se afla un ialomițean ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2010, 07:10
(20103 vizualizări - 3 comentarii)


Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2010, 05:19
(11049 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2010, 05:18
(13364 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: La 14 ani, tîlhari cu acte-n regulă

Duminică, 4 iulie, la miezul nopții telefonul de urgență al polițiștilor din Țăndărei a sunat pentru a anunța o tîlhărie în strada mare. Victima a declarat polițiștilor că în timp ce se afla în zona pasarelei ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2010, 18:55
(13382 vizualizări - 3 comentarii)


Sfîntu Gheorghe: În căutarea vițelului (ne)pierdut

Fiindcă nu și-a mai găsit vițelul în locul unde îl priponise, o femeie din Sfîntu Gheorghe a apelat numărul de urgență 112 pentru a alerta polițiștii. Femeia a susținut că vițelul îi fusese furat din spatele ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2010, 18:55
(14630 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: A fugit de acasă la cerșit

Un copil din Fetești a pus pe jar polițiștii din localitate după ce bunica sa, o bătrînă de 61 de ani, a anunțat dispariția de la domiciliu a acestuia. Copilul, de 12 ani, plecase de la domiciliu în urmă ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2010, 18:54
(11915 vizualizări - 0 comentarii)


Movila: Prins în trafic cu mașina neînmatriculată

Un cetățean din Urziceni s-a ales zilele tecute cu dosar penal pentru conducerea unei mașini neînmatriculate și cu numere false. Asta după ce în dimineața zilei de luni, 5 iulie, a fost depistat de polițiști ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2010, 18:52
(13810 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Scandalagiul de pe Calea București, arestat

Scandalagiul de la Urziceni care a reușit performanța de a «trezi» un întreg cartier din municipiu și de a-și speria vecinii prin comportamentul său a fost reținut de polițiști. Individul a fost arestat ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2010, 18:51
(13586 vizualizări - 0 comentarii)


Bucu: Tînăr de 16 ani, arestat

În cadrul unei acțiuni ce a vizat depistarea persoanelor care se sustrag executării mandatelor de arestare preventivă sau mandatelor de executare a pedepsei, polițiștii ialomițeni au prins și arestat un ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2010, 18:51
(12022 vizualizări - 0 comentarii)


A pătruns pe constrasens și s-a izbit de o autoutilitară

Un bătrîn, de 65 ani, a ajuns la spital cu răni grave după ce a fost implicat într-un accident rutier. Pe scurt, în timp ce se deplasa la volanul unui autoturism din direcția Ploiești către Urziceni, în ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2010, 18:50
(14781 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Jilavele accident


APIA: Sprijin financiar pentru culturile calamitate

Reprezentanții Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură fac apel către fermierii care au depus cereri pentru schemele/măsurile de sprijin pe suprafață și ale căror culturi au fost inundate că ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2010, 16:47
(13558 vizualizări - 0 comentarii)


Vindea o drujbă contrafăcută

Vindea o drujbă contrafăcută

Jandarmii slobozeni au fost sesizați la începutul săptămînii, luni, 5 iulie despre faptul că un bărbat oferea spre vînzare pe o stradă din municipiu o drujbă, mult mai ieftină decît prețul de pe piață. ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2010, 16:46
(22708 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia drujba


APIA: Peste 2 milioane de euro, sprijin pentru apicultori

«Termenul limită pentru depunerea cererilor de plată pentru acțiunile realizate în acest an este de 16 august 2010» informează Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură apicultorii județului. ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2010, 16:44
(13355 vizualizări - 0 comentarii)


Pompierii militari fac eforturi pentru întărirea digului din zona cartierului Buliga-Fetești

Din cauza creșterilor de debite și cote ale Brațului Borcea al Dunării, încă de miercuri, 30 iunie, cadre ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» al județului Ialomița acționează ...[citește_toată_știrea]

5 Iulie 2010, 18:16
(27608 vizualizări - 0 comentarii)


Trei accidente în două zile

În ultimele 48 de ore, pe drumurile județului s-au produs trei accidente rutiere, soldate cu rănirea a 9 persoane și avarierea a 7 autoturisme.
Primul eveniment s-a produs în dimineața zilei de sîmbătă ...[citește_toată_știrea]

5 Iulie 2010, 18:11
(24761 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Gu în Restanțe de 7,3 milioane de lei pentru facturile de apă și canalizare către operatorul Urban SA Slobozia teren intravilan Perieți în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 10 iunie 2026 Răduță Aurelian-Constantin în Reabilitarea Ștrandului Municipal, abandonată de administrația Potor garsonieră de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 10 iunie 2026 C în Restanțe de 7,3 milioane de lei pentru facturile de apă și canalizare către operatorul Urban SA Slobozia Anii lui Disco Ring în Reabilitarea Ștrandului Municipal, abandonată de administrația Potor Viorele în Unirea Slobozia își caută antrenor. Teja, Poenaru sau...? Viorel în Unirea Slobozia își caută antrenor. Teja, Poenaru sau...? AlexDan în Reabilitarea Ștrandului Municipal, abandonată de administrația Potor Cineva în Reabilitarea Ștrandului Municipal, abandonată de administrația Potor Robert-daniel în Unirea Slobozia își caută antrenor. Teja, Poenaru sau...? Copil în Unirea Slobozia își caută antrenor. Teja, Poenaru sau...? Robert în Unirea Slobozia își caută antrenor. Teja, Poenaru sau...? Om -distrus în Unirea Slobozia își caută antrenor. Teja, Poenaru sau...? Manole,-pt om în Unirea Slobozia își caută antrenor. Teja, Poenaru sau...? Ion în Restanțe de 7,3 milioane de lei pentru facturile de apă și canalizare către operatorul Urban SA Slobozia oRLandO în Reabilitarea Ștrandului Municipal, abandonată de administrația Potor puiemotor în Reabilitarea Ștrandului Municipal, abandonată de administrația Potor autoturism Opel Corsa în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 10 iunie 2026 Ceee în Unirea Slobozia își caută antrenor. Teja, Poenaru sau...?

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...