Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

UNA PE SĂPTĂMÎNĂ

În sfârșit, doamna Mariana are diplomă!

În sfârșit, doamna Mariana are diplomă!

La sfârșitul săptămânii precedente, Spitalul Județean a împlinit 50 de ani. Momentul a fost marcat printr-o petrecere office la Evergreen, în cadrul căreia directorul acestei instituții, Mariana Iancu, a primit o diplomă de excelență. Altfel spus, în timp ce bolnavii Spitalului se dedulceau la mâncarea de cazan, ca să aibă puteri să coboare până la farmacie să cumpere medicamentele prescrise de medici după internare, doamna manager primea flori de la domnul președinte Moraru în numele tuturor ialomițenilor. Ăia vii, evident, pentru că morții Spitalului nu mai au grija parangheliilor pu­blice festiviste. Și am fi trecut totul cu vederea, că viața e făcută și din minciuni. Numai că ne sâcâie... [citește_tot_articolul]

20 Septembrie 2019, 20:10 (7517 vizualizări - 26 comentarii)

EVENIMENT

30 mii de manuale de clasa a VII-a lipsesc din școlile ialomițene

30 mii de manuale de clasa a VII-a lipsesc din școlile ialomițene

La o săptămână de la debutul noului an școlar apar și pri­mele probleme. Elevii de clasa a VII-a au intrat în clase fără manuale pe bănci. Si­tuația este generată chiar de Ministerul Educației și Centrul Național de Evaluare și Examinare, instituții care au amânat pentru a treia oară licitația privind achiziția de manuale școlare pentru clasa a VII-a. În cel mai fericit caz, situația ar putea fi rezolvată abia de luna viitoare au explicat reprezentanții Depozitului de Manuale din Ialomița. În lipsa noilor manuale, profesorii trebuie să predea după cele vechi, care cuprind o altă curiculă față de cea stabilită recent de Ministerul Educației.

Nevoie de manuale... [citește_tot_articolul]

20 Septembrie 2019, 14:05 (5160 vizualizări - 2 comentarii)

Click aici

EVENIMENT

Oficialii județului au inaugurat toalete de 200 mii de lei la Mărculești

Oficialii județului au inaugurat toalete de 200 mii de lei la Mărculești

Toaletele renovate la Școala Gimnazială Mărculești au fost inaugurate cu mult fast de către primarul localității, împreună cu președintele Consiliului Județean Ialomița, Victor Moraru. Investiția a costat 200 mii de lei, cea mai mare parte a fondurilor fiind alocată din bugetul administrației județene. În cinstea noilor grupuri sanitare de la școală, în curtea Primăriei Mărculești a fost organizată o masă festivă...

Mândri de toaleta școlii Noile grupuri sani­tare ale Școlii Gimna­ziale Mărculești, 10 la număr, au fost realizate în urma unui proiect pe care administrația lo­cală l-a... [citește_tot_articolul]

20 Septembrie 2019, 11:10 (6226 vizualizări - 9 comentarii)

EVENIMENT

Primarul din Urziceni vrea serviciu de salubritate propriu

Povești edilitare

Primarul din Urziceni vrea serviciu de salubritate propriu

După ce timp de 8 ani în care a permis firmei Rosal și propriilor subordonați să polueze orașul și ariile protejate din jur, primarul Constantin Sava face primul pas către înființarea unui serviciu de salubritate la nivelul Primăriei. Anunțul a fost făcut în luna iulie 2019, dar abia săptămâna trecută a fost prezentat public un act de constituire al firmei. Prima măsură anunțată de primarul din Urziceni este creșterea tarifului de la 8 la 10 lei. Reamintim că orașul Urziceni se confruntă de luni bune cu sincope legate de ridicarea gunoiului menajer de pe străzile orașului. La acest moment, serviciul se face săptămânal și există riscul ca deșeurile să nu mai fie preluate de către operatorul Rosal... [citește_tot_articolul]

19 Septembrie 2019, 13:40 (4451 vizualizări - 2 comentarii)

Click aici

EVENIMENT

Amara cheltuie 414 mii de lei pentru potabilizarea apei

Amara cheltuie 414 mii de lei pentru potabilizarea apei

Autoritățile din Amara promit din nou apă potabilă pentru cetățenii orașului-stațiune. Investiția într-o instalație de osmoză inversă pentru tratarea apei a fost demarată în urmă cu câteva luni, dar încă nu este funcțională. Primarul Ion Măiță declară public că «mo­mentan, suntem în probe tehnologice și lu­crăm la reglarea debitelor pentru a atinge capacitatea maximă dorită...». Valoarea investi­ției este de 414 mii de lei, din care 300 mii de lei au fost asigurați de către Consiliul Județean Ialomița prin intermediul ADI Ialomița.

3 milioane de euro cheltuiți și 10 ani de așteptare... [citește_tot_articolul]

19 Septembrie 2019, 11:40 (2475 vizualizări - 2 comentarii)

Click aici

EVENIMENT

Medicii din Ialomița negociază «ca la piață» transferurile bolnavilor către spitalele din alte orașe

Medicii din Ialomița negociază «ca la piață» transferurile bolnavilor către spitalele din alte orașe

În fiecare lună, aproximativ 200 de pacienți sunt transferați de la spitalele din Ialomița către unitățile medicale mari din Constanța sau București. Deși există protocoale prin care acest demers trebuie realizat, de cele mai multe ori aceste prevederi sunt ignorate, transferurile realizându-se «la mica înțelegere» între unitățile medicale. Singurii care au de suferit sunt pacienții, a căror stare de sănătate se poate agrava în timp ce medicii din Ialomița încearcă să-i convingă pe cei din alte orașe să-i consulte...

Transferuri realizate la intervenția Ministerului Sănătății
... [citește_tot_articolul]

18 Septembrie 2019, 14:05 (11945 vizualizări - 15 comentarii)

Click aici

EVENIMENT

Seceta pedologică afectează terenurile agricole din Ialomița

Seceta pedologică afectează terenurile agricole din Ialomița

Lipsa precipitațiilor din ultimele două luni a avut ca efect diminuarea semnificativă a cantității de apă din sol. Specialiștii Administrației Naționale de Meteorologie denumesc fenomenul «secetă pedologică». În unele zone din Ialomița, arată estimările oficiale, deficitul de apă din sol este de aproximativ 200 de litri/mp! Prognozele nu sunt însă îmbucurătoare, vremea caldă urmând să se mențină și în săptă­mânile următoare...

Câmpurile au nevoie de apă! La începutul lunii septembrie 2019, media normală a precipitațiilor specifică zonei Câmpiei Bărăganului, în care se află si­tuat și... [citește_tot_articolul]

18 Septembrie 2019, 10:55 (9154 vizualizări - 7 comentarii)

EVENIMENT

Liviu Patrichi, numit director adjunct al AFIR

Pleacă ai noștri, vin ai noștri

Liviu Patrichi, numit director adjunct al AFIR

Începând de luni, 16 septembrie a.c., ialomițenii au un nou reprezentat la nivel central. Liviu Patrichi, fost consilier local PSD, este noul director adjunct al Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale. El a ajuns în funcție pe filiera PSD Ialomița, ocupând locul ținut o vreme cald de Daniel Crunțeanu, un alt ialomițean pe care politica social-democrată l-a scos din anonimatul existenței sale.

Punct țintit, punct lovit Luni, 16 septembrie 2019, Liviu Patrichi a atins punctul maxim al competenței sale politice de până acum, devenind director adjunct al Agenției pentru Finanțarea... [citește_tot_articolul]

17 Septembrie 2019, 15:10 (7928 vizualizări - 12 comentarii)

Click aici

SPORT

Joc curajos cu vicecampioana

Handbal, Liga Națională, CSM București-HCM Slobozia 27-21 (13-10)

Joc curajos cu vicecampioana

Cine se gândea că HCM Slobozia va fi carne de tun în fața galonatei CSM București s-a înșelat. Echipa pregătită de Gheorghe Covaciu are avantajul curajului pe care ți-l dă tinerețea, iar atunci când crezi că poți muta munții din loc, ceva mișcări tectonice e obligatoriu să se producă. Stratul partidei este incredibil de echilibrat, Slobozia agățându-se de toate oprotunitățile ivite. În minutul 12, Bucureștiul avea 6-3 și des­prinderea părea clară. Florența Ilie de două ori și Ana Maria Vacariu nu au fost de acord și au reușit 4 minute mai târziu să egaleze la 6. A urmat o nouă demonstrație de forță a gazdelor, care au dus scorul la 11-6, și o nouă cursă de urmărire la HCM. La ultima fază a primei... [citește_tot_articolul]

17 Septembrie 2019, 14:55 (3540 vizualizări - 0 comentarii)

Click aici

EVENIMENT

Anchetă DNA pe terenurile concesionate de Consiliul Județean Ialomița

La Giurgeni

Anchetă DNA pe terenurile concesionate de Consiliul Județean Ialomița

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție au în lucru un dosar penal ce vizează modul în care societățile RISI ROMUNO și OREZUL GIURGENI au beneficiat de subvenții agricole. Ambele firme au concesionat, pentru o perioadă de 30 de ani, o suprafață de peste 450 de hectare din terenurile pe care Consiliul Județean Ialomița le deține în zona localității Giurgeni. Dosarul penal aflat în lucru la Structura Centrală a DNA a fost întocmit în urmă cu 2 ani...

Verificările sunt în curs Potrivit informațiilor, atât firma RISI ROMUNO, cât și SC OREZUL GIURGENI SRL au concesionat de la Consiliul... [citește_tot_articolul]

17 Septembrie 2019, 14:40 (7168 vizualizări - 3 comentarii)

Click aici

SPORT

Două medalii de bronz pentru CS Amara

Lupte libere, Campionatul Național de Juniori

Două medalii de bronz pentru CS Amara

După rezultatele excelente obținute în luptele pe plajă, CS Amara revine la competițiile în sală. Orașul Târgoviște a organizat, în perioada 12-14 septembrie a.c., Campionatul Național de Lupte adresat juniorilor. Cu acest prilej, Secția Lupte a CS Amara a adăugat încă două medalii în palmares. Elena Morar a obținut bronzul la categoria 50 kg, aceeași performanță fiind reușită și de Marian Stanciu, la categoria 65 kg. «Mă bucur pentru aceste rezultate obținute de sportivii Amarei. Îi felicit și sunt sigur că ei ne vor face în continuare multe astfel de bucurii!» ne-a declarat coordonatorul Secției Lupte a CS Amara, Marian Moraru.... [citește_tot_articolul]

17 Septembrie 2019, 13:10 (2614 vizualizări - 0 comentarii)

Click aici

SPORT

Golurile căpitanului Toma

Fotbal, Liga a III-a, Unirea Slobozia-CS Făurei 2-0

Golurile căpitanului Toma

bonus: Doja a pierdut și la Buzău

O  dată cu mișcările de trupe petrecute în această vară, i-a venit rândul și lui Constantin Toma să fie decanul de vârstă al Unirii Slobozia. Decarul galben-albaștrilor și-a luat în serios rolul de căpitan. Este liderul incontestabil al echipei, totul gravitează în jurul lui și, deloc întâmplător, are un start de sezon excelent. A demonstrat acest aspect și în duelul de sâmbătă, 14 septembrie 2019, cu Făureiul inimosului Bănel Nicoliță. Nu a fost un joc electrizant, ci unul de uzură. Cu Toma vioara întâi, Unirea a abordat o partitură pragmatică, iar cu cele 3 puncte obținute este lider după 4 etape, având față de a doua clasată, CS Afumați, avantajul golaverajului.

S-a rezolvat din prima repriză... [citește_tot_articolul]

17 Septembrie 2019, 12:20 (3287 vizualizări - 9 comentarii)

Click aici

EVENIMENT

PS Vincențiu a blocat investiția la «groapa lui Stoica»

Până la Dumnezeu te mănâncă sfinții!

PS Vincențiu a blocat investiția la «groapa lui Stoica»

La 2 ani de la sistarea lucrărilor pentru intrarea în «groapa lui Stoica» apar primele semne că investiția va fi reluată. Cine sunt vinovații pentru această întârziere? Antreprenorul general, ACM 4 București, cu siguranță! Administrația Mocioniu, fără doar și poate... Dar, deasupra tuturor, tronează nevăzut și de neatins, PS Vincențiu, episcopul Sloboziei și Călărașilor. În urmă cu 2 ani, în vara anului 2017, acesta a forțat mâna autorităților locale pentru a renunța la folosirea celebrei metode a palplanșelor. Și a reușit!

Vești bune și nu prea Primarul Adrian Mocioniu susține că e... [citește_tot_articolul]

17 Septembrie 2019, 11:05 (12506 vizualizări - 17 comentarii)

Click aici

EVENIMENT

«Am petrecut aproape 30 de ani în Primărie!»

Bilanț de mandat: Valeriu Mihai, primar Movila

«Am petrecut aproape 30 de ani în Primărie!»

Alegerile Locale din 2020 bat la ușă. Prin urmare, ne-am gândit să inaugurăm, începând cu acest număr, o rubrică de­dicată special edililor. Întrebarea la care vom solicita un răspuns este: «de ce credeți că meritați încă un mandat?». Cele mai convingătoare răspunsuri vor fi publicate în paginile ziarului. Restul răspunsurilor vor fi găzduite generos pe site-ul ziarului nostru...

Un edil de cursă lungă Primarul Valeriu Mihai conduce comuna Movila de aproape 30 de ani. Este primar PSD și, con­form calculelor noastre, se află la al 7-lea mandat și susține că... [citește_tot_articolul]

16 Septembrie 2019, 18:40 (4317 vizualizări - 3 comentarii)

Click aici

EVENIMENT

Primăria Slobozia nu are terenuri pentru tineri

Situație paradoxală

Primăria Slobozia nu are terenuri pentru tineri

În timp ce proprietarii din Cartierul Gării Noi își vând casele, numărul solicitărilor pentru concesionarea terenurilor crește. Ultimul teren pentru construcția de locuințe, potrivit Legii 15/2003, a fost aprobat în 2013... Listele de așteptare cresc în fiecare zi, însă autoritățile nu au soluții. Mulți dintre cei interesați să-și construiască o casă migrează către zonele limitrofe.

Promisiuni peste minciuni La începutul anului 2015, fostul primar Alexandru Stoica declara public faptul că una dintre prioritățile din acel an erau investițiile în Cartierul Gării Noi. «Cartierul pentru... [citește_tot_articolul]

16 Septembrie 2019, 14:30 (8827 vizualizări - 7 comentarii)

Click aici

EVENIMENT

«Abuz de funcție» la Parchetul de pe lângă Judecătoria Slobozia

«Abuz de funcție» la Parchetul de pe lângă Judecătoria Slobozia

Atitudine discreționară și acțiuni disciplinare întemeiate nelegal. Sunt acuzațiile pe care i le aduce o grefieră fostei șefe a Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia, procurorul Viorica Cleopatra Dinu. Din cauza acestor acuzații, femeia a rămas fără loc de muncă, însă a revenit la serviciu după ce și-a acționat șefa în instanță. Între timp, numărul dosarelor neso­luționate ale procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia a crescut simțitor, pentru că fosta șefă a instituției era implicată în alte acti­vități care nu aveau legătură directă cu funcția deținută.

Angajată sancționată ilegal... [citește_tot_articolul]

16 Septembrie 2019, 10:50 (8113 vizualizări - 10 comentarii)

EVENIMENT

Vasile Rădună, Eroul din Kabul...

Omul anului 2019

Vasile Rădună, Eroul din Kabul...

Originar din orașul Fierbinți Târg, unul dintre militarii români care asigurau paza Ambasadei României la Kabul a murit în urmă cu o săptămână, în urma unui atac terorist asupra Misiunii Diplomatice a României în Afganistan. Vestea morții militarului Vasile Rădună a îndurerat toată comunitatea din micul oraș Ialomițean. «Sile» își va ocroti familia și prietenii din cer...

«Un om deosebit» Vestea morții militarului Vasile Rădună a șocat întreaga comunitate din Fierbinți Târg. Devenit tată în urmă cu 9 ani, acesta a acceptat să plece în Afganistan pentru a-i oferi micuței o viață mai... [citește_tot_articolul]

15 Septembrie 2019, 17:05 (4777 vizualizări - 3 comentarii)

EVENIMENT

O tradiție veche de 186 ani

«Zilele Orașului Țăndărei 2019»

O tradiție veche de 186 ani

În perioada 9-14 septembrie 2019, orașul Țăndărei a fost în sărbătoare. Primăria Țăndărei a continuat tradiția cu o serie de activități menite să bucure toți cetățenii, indiferent de vârstă. Astfel, activități precum Crosul «Alergăm noi pentru tine-banca rechizitelor» sau «Desene pe asfalt-Țăndărei, orașul viitorului» au bucurat participanții și spectatorii. «Este o tradiție la care orașul ține foarte mult. Ne pregătim în fiecare an pentru acest eveniment, iar anul acesta participanții au beneficiat de mai multe surprize!» a declarat Nicoleta Toma, primarul orașului Țăndărei.

Țăndărei, în sărbătoare... [citește_tot_articolul]

15 Septembrie 2019, 11:55 (2530 vizualizări - 3 comentarii)

EVENIMENT

50 de ani de activitate la Spitalul Județean de Urgență Slobozia

50 de ani de activitate la Spitalul Județean de Urgență Slobozia

Cea mai mare unitate medicală din județul Ialomița, Spitalul Județean de Urgență Slobozia, împlinește luna aceasta 50 de ani de activitate neîntreruptă. Pentru a marca acest eveniment, cadrele medicale au desfășurat miercuri și joi, 11/12 septembrie a.c., o campanie prin care au îndeamnat toți locuitorii județului la adoptarea unui stil de viață sănătos.

Istoria unui spital
Primul spital construit la Slobozia a fost dat în folosință în anul 1897, clădirea fiind amplasată pe terenul pe care astăzi se află Liceul Pedagogic «Matei Basarab» și Colegiul Național «Mihai Viteazul». ... [citește_tot_articolul]

14 Septembrie 2019, 16:55 (9387 vizualizări - 14 comentarii)

REPORTAJ

Florăria de săpun

Se întâmplă la Slobozia

Florăria de săpun

Camelia iubește florile din tinerețe. Le-a crescut, le-a vândut și le-a aranjat pentru sute de mirese. Dar adevărata pasiune și-a descoperit-o târziu cu... florile de săpun. Trandafirii de săpun sunt noua tendință în materie de buchete și coșulețe, indiferent de ocazie. Iar Camelia știe cum să le asorteze!

Buticul cu arome Într-un spațiu micuț, amplasat pe bulevardul principal din municiu, ferit de ochii lumii, se află o florărie. Florăria «Camelia» este cochetă, plină de flori naturale, artificiale ori de săpun, baloane și tot felul de arome. Aici miroase a vanilie, dincolo a frezie... [citește_tot_articolul]

14 Septembrie 2019, 12:40 (6750 vizualizări - 2 comentarii)

Marți 23 Iun 2026
284 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Fetești: Flăcările au izbucnit de la coșul sobei

Seria incendiilor cauzate de sistemele de încălzire locală neîntreținute corespunzător a debutat în acest sezon la casa unui cetățean din Fetești. Coșul unei sobe cu acumulare de căldură neprotejat termic ...[citește_toată_știrea]

18 Octombrie 2010, 13:30
(15735 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești incendiu


Slobozia: Hoțul a furat din mașină

Pentru săvîrșirea infracțiunii de furt calificat este cercetat și un bărbat, de 32 de ani, domiciliat în Slobozia, suspectat că în noaptea de sîmbătă spre duminică, 16/17 octombrie a.c., a sustras mai multe ...[citește_toată_știrea]

18 Octombrie 2010, 13:29
(13826 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia furt


Țăndărei: Fetiță de 10 ani, accidentată

Joi, 14 octombrie, la Țăndărei, o minoră de 10 ani, din Perieți, a fost accidentată. Copila a încercat să traverseze strada în fugă, prin loc nepermis și fără să se asigure. Fetița a vrut să treaca strada ...[citește_toată_știrea]

15 Octombrie 2010, 17:57
(15224 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: 12 hoți, prinși de polițiști

Miercuri 13 octombrie, polițiștii din Urziceni au desfășurat în localitate o acțiune ce a vizat prevenirea și combaterea furturilor din incinta firmelor și din autovehicule. De asemenea, un alt punct al ...[citește_toată_știrea]

15 Octombrie 2010, 17:53
(13592 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni hoți


Ialomița: Furturile se înmulțesc

În dimineața zilei de joi, 14 octombrie, un feteștean a reclamat la Poliție faptul că în cursul nopții persoane necunoscute au pătruns în curtea locuinței sale de unde au furat mai multe păsări. În urma ...[citește_toată_știrea]

15 Octombrie 2010, 17:51
(18605 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Ialomița furt


Fetești: La furat de cereale din TIR

În noaptea de miercuri spre joi, respectiv 13 spre 14 octombrie, un echipaj de poliție din Fetești a surprins în flagrant doi tineri în timp ce încercau să fure bunuri dintr-un autotren staționat. La vederea ...[citește_toată_știrea]

15 Octombrie 2010, 17:47
(14664 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești furt


Ședința Colegiului Prefectural

Joi, 21 octombrie, Colegiul Prefectural se întrunește în ședința lunară de lucru, avînd o ordine de zi formată din patru teme de dezateri. Pe scurt, membrii Colegiului Prefectural vor asista la prezentarea ...[citește_toată_știrea]

14 Octombrie 2010, 18:22
(18136 vizualizări - 1 comentariu)


Soț și soție din Slobozia, acuzați de trafic de persoane

Trafic de minori și trafic de persoane sînt acuzațiile care se rețin în sarcina a doi slobozeni, soț și soție, după ce timp de aproximativ șapte luni au exploatat zece persoane fără adăpost. «Cei doi au ...[citește_toată_știrea]

14 Octombrie 2010, 13:40
(18328 vizualizări - 3 comentarii)


Țigări de contrabandă la Fetești

În baza unor informații și a unei autorizații de percheziție emisă de Judecătoria Fetești polițiști, inspectori ai Gărzii Financiare Ialomița, cu sprijinul lucrătorilor Serviciului de Intervenție Rapidă ...[citește_toată_știrea]

14 Octombrie 2010, 13:39
(16265 vizualizări - 0 comentarii)


Firmele, obligate să-și anunțe locurile de muncă vacante

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița reamintește agenților economici care își au sediul sau domiciliul pe raza județului Ialomița faptul că, în conformitate cu prevederile legale, ...[citește_toată_știrea]

13 Octombrie 2010, 15:25
(14155 vizualizări - 1 comentariu)


Fiscul ialomițean, locul 5 pe țară la încasări

«Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița informează că în luna septembrie 2010 a fost încasată la bugetul general consolidat suma de 50,39 milioane lei, în procent de 113,72% față de plan, procentul ...[citește_toată_știrea]

13 Octombrie 2010, 15:21
(16596 vizualizări - 1 comentariu)


Slobozia: Copil de 13 ani încerca să fure din magazin!

Un minor de 13 ani, instituționalizat într-un centru de plasament din Slobozia, a fost prins în flagrant în timp ce încerca să fure bunuri dintr-un magazin. Fapta s-a produs în noaptea de 12 spre 13 octombrie ...[citește_toată_știrea]

13 Octombrie 2010, 15:20
(14659 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia copil hoț


Fetești: «Șofer» fără permis

În noaptea de marți spre miercuri, respectiv 12 spre 13 octombrie, polițiștii feteșteni au oprit în trafic un autoturism întrucît se deplasa cu farurile stinse. În urma verificărilor polițiștii au constatat ...[citește_toată_știrea]

13 Octombrie 2010, 15:19
(13333 vizualizări - 0 comentarii)


Sinești: Hoț încarcerat

Un tînăr de 27 ani a fost prins marți, 12 septembrie, după ce timp de doi ani a fost urmărit. Infractorul a fost prins în urma unei acțiuni polițienești în localitatea Sinești. În anii 2008 și 2009, Judecătoria ...[citește_toată_știrea]

13 Octombrie 2010, 15:18
(12675 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Sinești arestare


Cocora: Cercetat penal pentru deținerea de deșeuri periculoase

Polițiștii ialomițeni au descoperit în depozitul unei societăți comerciale din Cocora o cantitate semnificativă de produse de uz fitosanitar cu termenul de valabilitate expirat. Acțiunea s-a desfășurat ...[citește_toată_știrea]

13 Octombrie 2010, 15:17
(13047 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

12 Octombrie 2010, 18:29
(8420 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

12 Octombrie 2010, 18:13
(8462 vizualizări - 0 comentarii)


Cultura romani, pe scena Festivalului «Identitate și cultură romă»

«Identitate și cultură romă» este titlul unui nou Festival pus în scenă, joi, 14 octombrie la Fetești. Aflat la prima ediție, evenimentul reunește reprezentanți ai autorităților publice locale, județene ...[citește_toată_știrea]

12 Octombrie 2010, 15:08
(15630 vizualizări - 1 comentariu)


Vitezomanii, amendați cu peste 66000 de lei

Șoferii ialomițeni au încasat în week-endul precedent peste 270 de contravenții la regimul circulației, valoarea amenzilor depășind 66 mii de lei. Cele mai multe abateri constatate de polițiști s-au concretizat ...[citește_toată_știrea]

12 Octombrie 2010, 15:06
(11999 vizualizări - 0 comentarii)


Lemnele, în atenția polițiștilor feteșteni

Luni, 11 octombrie, polițiștii feteșteni au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii comerțului ilegal de lemne. Polițiștii organizați în filtre rutiere au verificat 14 mașini și au legitimat ...[citește_toată_știrea]

12 Octombrie 2010, 15:05
(12562 vizualizări - 2 comentarii)


Școlile, prioritate pentru polițiștii ialomițeni

«În perioada 11-15 octombrie, la nivel național, polițiștii vor intensifica acțiunile de prevenire și combatere a delincvenței juvenile și asigurarea climatului de siguranță publică în incinta și zona adiacentă ...[citește_toată_știrea]

12 Octombrie 2010, 15:04
(14177 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni preventive la Urziceni

Prevenirea furturilor din firme și evitarea faptelor violente au fost aspecte urmărite de acțiunea desfășurată de polițiștii din Urziceni, luni, 11 octombrie. Astfel, au fost verificați 16 agenți economici ...[citește_toată_știrea]

12 Octombrie 2010, 15:02
(14841 vizualizări - 0 comentarii)


Patru persoane și-au pierdut viața într-un accident rutier

Tragedie în apropierea localității Sinești, pe DN2, la km 35. Patru persoane și-au pierdut viața și o a cincea a fost grav rănită în urma unui accident rutier. Cumplitul incident s-a produs în timp ce un ...[citește_toată_știrea]

11 Octombrie 2010, 14:01
(15342 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Sinești accident


Săveni: La plimbare cu mașina furată și beat la volan

Duminică, 10 octombrie, dimineața polițiștii rutieri aflați pe raza comunei Săveni au oprit pentru un control de rutină o mașină înmatriculată în Capitală. Întrucît mirosea a alcool, șoferul, un bucureștean ...[citește_toată_știrea]

11 Octombrie 2010, 13:51
(15517 vizualizări - 1 comentariu)


Slobozia: I-au dat foc la Chrysler

Un autoturism Chrysler a fost cuprins de flăcări duminică noaptea, 10 octombrie a.c., în jurul orei 22.00, pe strada Cărămidari din Slobozia. Întrucît în apropierea autoturismului au fost descoperite două ...[citește_toată_știrea]

11 Octombrie 2010, 13:33
(13911 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia incendiu


Ialomița: Inconștienți în trafic

În noaptea de vineri spre sîmbătă, respectiv 8 spre 9 octombrie, polițiștii feteșteni au prins un tînăr din localitate care conducea mașina în stare de ebrietate. La testarea cu aparatul Drager a conducătorului ...[citește_toată_știrea]

11 Octombrie 2010, 10:28
(13408 vizualizări - 0 comentarii)


Hoți de fier vechi prinși de polițiști

Doi feteșteni, de 30 și 35 de ani, sînt cercetați penal de polițiști pentru furt după ce au fost identificați ca fiind autorii mai multor furturi de obiecte metalice. Furturile au fost anunțate polițiștilor ...[citește_toată_știrea]

11 Octombrie 2010, 10:25
(14041 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești hoți


Primăriile pot împrumuta bani de la Ministerul Finanțelor pentru a-și achita datoriile

Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița informează agenții economici care înregistreză creanțe neîncasate de la unitățile administrativ-teritoriale și, în acelasi timp, au obligații fiscale neachitate ...[citește_toată_știrea]

11 Octombrie 2010, 10:23
(18641 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni preventive pe timp de noapte

Sîmbătă, 9 octombrie, polițiștii ialomițeni au desfășurat o amplă acțiune de prevenire a faptelor antisociale în 33 de comune. Rezultatele activităților s-au concretizat în constatarea a 7 infracțiuni pentru ...[citește_toată_știrea]

11 Octombrie 2010, 10:16
(16740 vizualizări - 0 comentarii)


Viitura toxică de pe Dunăre nu a ajuns în Ialomița

Inspectorii sanitar-veterinari ai DSV Ialomița au monitorizat traseul fluviului Dunărea și brațul Borcea la nivelul județului Ialomița ca urmare a viiturii cu substanțe toxice provenit din Ungaria. Potrivit ...[citește_toată_știrea]

11 Octombrie 2010, 10:14
(14808 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Suporter în FC Bărăganul Ciulnița, învinsă «acasă» de Viitorul Corbeanca Alin în Ce miracol, ce minune/CNAS face concurs «pe bune» marius în CNAIR: Circulație închisă pe bretelele de intrare și ieșire ale A2 din zona Drajna, joi, 23 aprilie 2026 Toma în Colaps financiar după retrogradarea în Liga 2: Unirea Slobozia a cerut intrarea în insolvență! cetatean în Bărbat din Bărbulești, prins în flagrant și reținut pentru «șantaj» Anca în Ce miracol, ce minune/CNAS face concurs «pe bune» suporter în Colaps financiar după retrogradarea în Liga 2: Unirea Slobozia a cerut intrarea în insolvență! Vasile în Ce miracol, ce minune/CNAS face concurs «pe bune» vilă complex Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 17 iunie 2026 Any în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! Alecu în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! base marinaru în Stelnica și Punctul de Acostare «Regina Maria», creștere a numărului de turiști ion negativ în A fost construită una dintre cele mai mari instalații de stocare a energiei verzi din România cioban în Dezastrul funciar de la Primăria Axintele Parinte în Colaps financiar după retrogradarea în Liga 2: Unirea Slobozia a cerut intrarea în insolvență! AlexDan în Lipsă de «transparență» în Consiliul Local Slobozia Preda în Colaps financiar după retrogradarea în Liga 2: Unirea Slobozia a cerut intrarea în insolvență! Mary în Reabilitarea Ștrandului Municipal, abandonată de administrația Potor Mary în Restanțe de 7,3 milioane de lei pentru facturile de apă și canalizare către operatorul Urban SA Slobozia NOBODY în «Candidatul 10510», în sfârșit director general adjunct la DGASPC Ialomița!

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...