Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Administrația Mocioniu vrea 60 milioane de euro

Planul de Mobilitate Urbană Durabilă-«fantezie administrativă» sau dezbatere publică cu angajații Primăriei

Administrația Mocioniu vrea 60 milioane de euro

Luni, 5 septembrie 2016, la Casa de Cultură Municipală a Sloboziei, administrația Mocioniu a organizat prima dezbatere publică a Planului de Mobilitate Urbană Durabilă al Sloboziei. Documentul cuprinde un portofoliu de proiecte investiționale care urmează a fie realizate în perioada 2017-2030 și care presupun «dezvoltarea orașului într-un mod echilibrat». Valoarea acestor proiecte, în varianta optimistă, depășește 60 milioane de euro.

1 euro de fiecare slobozean
Planul de Mobilitate Urbană Durabilă al Municipiului Slobozia este unul dintre documentele obligatorii care permit accesarea în viitoarele cicluri programatice a fondurilor europene necesare dezvoltării orașului. Demersurile preliminare realizării acestui document au fost făcute de către administrația Stoica și urmează a fi finalizate de către administrația Mocioniu. Prezent în public la dezbaterea din 5 septembrie 2016, fostul primar al Sloboziei, Alexandru Stoica, a declarat: «Au fost 6 proiecte-tip la nivel de țară, finanțate de către Banca Europeană. Banii urmează să fie rambursați, dacă proiectele sînt eligibile. Și sînt, că ne-am străduit să le găsim pe cele mai bune!». În așteptarea deconturilor europene, banii vor fi plătiți, ca de fiecare dată, de către slobozeni. Potrivit declarațiilor actualului primar, Adrian Mocioniu, costurile Planului de Mobilitate Urbană Durabilă al Municipiului Slobozia s-au redus, în urma negocierilor, la aproximativ 30 mii de euro. «Este un preț de cost rezonabil pentru un document de maximă importanță pentru oraș!» ne-a declarat acesta. Firma care a realizat PMUD se numește FIP Consulting SRL și a oferit servicii similare pentru mai multe administrații locale și firme private din România.

Investiții de 60 milioane de euro
Valoarea investițiilor propuse în PMUD se ridică în «varianta realistă» la 42,5 milioane de euro, iar în cea «optimistă» la 60,88 milioane de euro. În esență este vorba despre aproximativ 40 de proiecte edilitare care vizează reconstrucția Sloboziei și transformarea orașului într-unul european, conform promisiunilor lansate de Adrian Mocioniu în campania electorală din acest an. Concret, este vorba despre o serie de proiecte edilitare promise de-a lungul anilor de toți cei care au ocupat fotoliul de primar al Sloboziei. Cel mai spectaculos dintre ele este podul peste rîul Ialomița, în dreptul bulevardului Chimiei, a cărui valoare estimată este de 3 milioane de euro. Alte investiții spectaculoase ar fi achiziționarea de autobuze moderne (6 milioane de euro), o linie de tramvai între Slobozia și Slobozia Nouă (5 milioane de euro), un pasaj rutier subteran (2,5 milioane de euro) sau o serie de piste de biciclete dintre care una ar trebui să lege Slobozia de Amara (2,5 milioane de euro). De asemenea, pe listă figurează și o serie de investiții în reabilitarea arterelor rutiere existente, precum și noua variantă ocolitoare a orașului. Și exemplele pot continua... Varianta integrală a documentului poate fi consultată pe site-ul oficial al Primăriei Slobozia. La acest moment, «PMUD parcurge etapa procedurii de evaluare a impactului PMUD asupra mediului, în baza HG nr. 1078/2004, incluzînd informarea și consultarea publicului, etapă ce va avea ca rezultat varianta finală a acestui document».

Un fiasco de dezbatere publică
Administrația își schimbă părul, dar năravul ba
Deși futurist, ca să nu spunem inutil la acest moment cînd Slobozia se confruntă cu amenințarea intrării în incapacitate de plată, PMUD este un pas necesar pe drumul unei posibile dezvoltări a municipiului în următoarea perioadă. Ceea ce dezamăgește încă o dată însă este modul deranjant în care a fost bifată obligația de a organiza o dezbatere publică. În sala Casei de Cultură Municipală au fost prezenți, alături de oficialii locali și județeni, doar angajații Primăriei și ai departamentelor din subordinea acestuia. Potrivit declarațiilor acestora, ei au fost obligați să vină «ca să nu-și piardă pîinea» și au plecat imediat după semnarea condicii de prezență, alungați de foame sau de obligațiile casnice. Mai mult decît atît, nici măcar membrii de partid care au primit ordin să vină «fiecare cu 10 persoane» nu au putut umple sala. În aceste condiții, ne permitem să opinăm, legitimitatea acestui PMUD rămîne discutabilă, iar administrația Mocioniu, orice altceva ar încerca să susțină primarul în funcție, este o copie palidă și dezorganizată a celor precedente. Cît despre șansa accesării celor 60 milioane de euro, după cum deja am spus-o, ea este mai mică decît aceea ca pe islazul Sloboziei să cadă un meteorit de 1000 de tone. De aur!

7 Septembrie 2016, 15:05 (5547 vizualizări - 9 comentarii)

Citiți și:
Aparatul administrativ din Slobozia va fi restructurat în luna iulie
Ministerul Culturii îl vrea pe Mihai Viteazul-«Moș Crăciun» în Piața Unirii din Slobozia
În căutarea timpului pierdut de Mihaela Tudorache
Adrian Mocioniu și-a luat adio de la Primăria Slobozia
Valeriu Roșca, ex-directorul DADP, a câștigat în instanță războiul cu primarul Sloboziei, Adrian Mocioniu

Comentariile cititorilor:


durabil:
(10 Septembrie 2016, 11:38)
Urban**
durabil:
(10 Septembrie 2016, 11:04)
doar**
durabil:
(10 Septembrie 2016, 10:56)
In Slobozia durabil este dor mirosul!
Planul Mirosului Urbane Durabil!
bingo:
(9 Septembrie 2016, 18:07)
-Linie de tramvai Slobozia-Slobozia-Noua =  5 MILIOANE DE EURO !!! sa circule cine bre???> Mama lui Stefan cel Mare???
-Achizitionarea de autobuze moderne = 6 milioane de euro !!!
Pista de biciclete intre Amara si Slobozia,ha ha,ha ha, sa circule Moraru pe ea !!!  singur! Poate asa isi scade cota lunara de benzina !
Auziti la ei!!     Planul de Mobilitate durabila !!  Breee... pana cand vreti sa mai mintiti in halul asta pe bietii slobozeni ???  Nu mai credem in minciuni !!!
Gasiti ceva util de facut  pentru orasul asta,de exemplu un camin de batrani cu cateva sute de locuri !!! In concluzie sunteti cu totii penibili !
Metroul aerian :
(9 Septembrie 2016, 13:08)
Populatia orasului a scazut foarte mult in ultimul deceniu,iar depopularea continua  si mai accectuat atata timp cat nu exista locuri de munca ,oare pentru cine vor fi aceste planuri  fanteziste? pentru pensionarii si pentru somerii orasului. Le ia sase ani sa termine un garaj pentru protipendada,oare cat le va lua sa puna in practica toate aberatiile lor fanteziste???Ce se va intampla cand se vor apuca sa construiasca podul de pe bd.Chimiei ,tot traficul de pe centura va fi mutat prin mijlocul orasului,zeci de tiruri vor trece zilnic timp de cativa ani prin oras.Cu 6 milioane de euro  se pot cumpara cel putin 10 autobuze mari,oare cum va fi traficul in oras cand vei avea aceste autobuze?Se vrea linie de tramvai in timp ce multe orase din Romania si din Europa incearca sa scoata tramvaile din oras,de ce nu fac o linie de troleibuz care este mult mai ieftina.Daca cumperi autobuze de 6 mil  oare mai este nevoie si de tramvaie,cele doua mijloace de transport vor avea acelasi traseu si acelasi numar scazut de calatori.Se vrea pista de bicicleta Slobozia-Amara  dar doar pe banii locuitorilor din Slobozia ,in  caz  ca proiectul nu va fi finalizat in termenul stabilit  slobozenii vor plati cu varf si indesat.Pistele de bicicleta se fac in primul rand in orase pentru a descongetiona traficul si pentru a reduce poluarea.
'Nielutu de la Gara:
(8 Septembrie 2016, 20:43)
Cu 60 de milioane de euro se poate face o conducta de alimentare din  cel mai apropiat lac de acumulare din muntii meridionali si astfel se  rezolva problema apei Sloboziei si a celor din zona ei. Iar la sursa de apa subterana a lui Ionascu, sa ramana conectati doar fostii primari, consilierii si membri psd care tot timpul au sustinut ca "apa e buna de baut"..
CIVILIZATUL:
(8 Septembrie 2016, 20:22)
eu am participat benevol la dezbatere, fara sa lucrez in domeniile bifate in articol si cred ca lipsa informarii si a deschiderii ne face sa fim refractari la tot ce e civilizat si omenesc.dimpotriva, salut initiativa aceasta si sper sa fim in stare sa absorbim celebrele fonduri in beneficiul cetatenilor.dezbaterea aceasta e un pas necesar  si obligatoriu, premergator absorbtiei fondurilor iar ziaristii macar ar fi trebuit sa stie aceste lucruri si sa informeze corect.cu atitudinea asta de barfa, de respingere a tot ce e nou-caracteristica oamenilor neiesiti in lume si, ma scuzati, cu inteligenta mica, mica...nu facem decat sa ne meritam soarta! fondurile astea sunt salvarea noastra iar moraru prin asta a reusit sa capete respectul celor din amara! lasati-i sa faca, fratilor, ceva, interesul nostru care e??-balcanismul asta scarbos de sorginte fanariota ne-a adus aici.
 auzi citat....Deși futurist, ca să nu spunem inutil la acest moment(PMUD)....PAI TOCMAI, CA E MAI MULT DECAT UTIL ca altfel continuam sa traim ca la 1907...
Apa potabila:
(8 Septembrie 2016, 15:12)
Psd-ul ar trebui sa lase planurile fanteziste si sa se concentreze pe cea mai arzatoare problema a urbei de 7 ani incoace: POTABILITATEA APEI!
Mary:
(8 Septembrie 2016, 15:05)
       Daca ar mai fi cautat, ar fi dat si de sala polivalenta. Oricum a ratat ocazia cu metroul din fata perefecturii. Poate un helesteu in mijlocul Sloboziei, in preajma caruia sa fie adus Turnul Eifell, asa cum ii basea minte lu' Stoica, cand s-a vazut primar, sa dea de lucru la toti tiganii si nu numai. Barci, gondole, seminte; cu bani europeni, ce nu poti face?! Sub genericul "eu am propus dar nu sunt bai" actualul primar a inceput cu sfarsitul mandatului.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Sâmbătă 29 Aug 2026
459 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Pompierii ialomițeni în competiție sportivă

În perioada 8-10 septembrie, Inspectoratul pentru Situații de Urgență al județului Argeș este gazda fazei naționale a Concursurilor Serviciilor Profesioniste pentru Situații de Urgență. La competiție va ...[citește_toată_știrea]

7 Septembrie 2010, 16:28
(16918 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Ialomița pompier


Reținut pentru 24 de ore după ce, beat la volan, a omorît o femeie și a părăsit locul accidentului

Polițiștii ialomițeni au declanșat în după amiaza zilei de duminică, 5 septembrie a.c., ample operațiuni pentru identificarea în trafic a unui autoturism al cărui șofer, implicat într-un eveniment rutier ...[citește_toată_știrea]

6 Septembrie 2010, 15:15
(20240 vizualizări - 0 comentarii)


La volan fără permise sau conducînd mașini neînmatriculate

Sîmbătă, 4 septembrie a.c., în jurul orei 23.30, polițiști din cadrul Poliției Orașului Fierbinți-Tîrg au identificat și oprit în trafic un autoturism, la volanul căruia se afla un tînăr de 22 de ani din ...[citește_toată_știrea]

6 Septembrie 2010, 15:13
(14827 vizualizări - 0 comentarii)


«Biblionet» la Miloșești

Joi, 9 septembrie 2010, ora 11.00, la Biblioteca Comunală din Miloșești se va inaugura oficial un nou serviciu de bibliotecă, în cadrul programului «Biblionet-lumea în biblioteca mea». Să reamintim că programul ...[citește_toată_știrea]

6 Septembrie 2010, 15:07
(20675 vizualizări - 1 comentariu)


Bătrîn de 79 de ani, rănit în accident

Sîmbătă, 4 septembrie a.c., în jurul orei 20.00, Poliția a fost sesizată prin 112, de către un conducător auto, despre faptul că în timp ce se deplasa cu autoturismul pe Bulevardul Chimiei, din Slobozia ...[citește_toată_știrea]

6 Septembrie 2010, 15:05
(15293 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


Gîrbovi: A dat cu spatele și a intrat în stîlp

În noaptea de duminică spre luni, în jurul orei 1.30, pe DJ203 B, în comuna Gîrbovi, s-a produs un accident rutier soldat cu rănirea unei persoane. Victima, în vîrstă de 28 de ani, șoferul unui autoturism ...[citește_toată_știrea]

6 Septembrie 2010, 15:03
(20272 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Gîrbovi accident


Slobozia: Evenimente expoziționale

Centrul Cultural UNESCO «Ionel Perlea» organizează miercuri, 8 septembrie, un eveniment expozițional de marcă. Evenimentul se va desfășura începînd cu orele 14,00. Slobozenii interesați pot vizita Galeriile ...[citește_toată_știrea]

6 Septembrie 2010, 11:58
(20113 vizualizări - 0 comentarii)


Pădure în flăcări la Reviga, camion cu cosmetice mistuit de foc, accident la Gîrbovi

Două hectare de pădure au fost afectate de flăcări după ce o persoană a dat foc vegetației uscate din apropierea pomilor. Incendiul s-a produs în localitatea Reviga și a fost sesizat pompierilor vineri ...[citește_toată_știrea]

6 Septembrie 2010, 11:57
(22898 vizualizări - 0 comentarii)


UPDATE: Polițist din Țăndărei, bătut chiar în sediul Poliției

Bărbații cercetați pentru ultraj, după ce, nemulțumiți că fratele lor urmează să fie sancționat contravențional, au lovit un polițist, au primit mandate de arestare preventivă În cursul ...[citește_toată_știrea]

4 Septembrie 2010, 16:50
(19146 vizualizări - 7 comentarii)


Autoturism furat din Germania, găsit la Slobozia

Joi, 2 septembrie a.c., în jurul orei 11.50, polițiștii au organizat și executat o acțiune pentru depistarea autoturismelor ce figurează urmărite internațional. În cadrul acțiunii, a fost identificat un ...[citește_toată_știrea]

3 Septembrie 2010, 15:15
(18557 vizualizări - 0 comentarii)


Arestați pentru că au furat motorină din camionul unui turc

Doi tineri de 25, respectiv 28 de ani, ambii din Urziceni, au fost reținuți joi, 2 septembrie a.c., pe bază de ordonanță pentru 24 de ore, fiind cercetați pentru furt calificat. Cei doi sînt suspectați ...[citește_toată_știrea]

3 Septembrie 2010, 15:07
(22889 vizualizări - 0 comentarii)


Transportul și comercializarea materialului lemnos, în atenția polițiștilor

În cursul zilei de joi, 2 septembrie a.c., polițiștii Birourilor de Investigare a Fraudelor și Ordine Publică din cadrul Poliției Fetești, în colaborare cu reprezentanți ai Inspectoratului Teritorial de ...[citește_toată_știrea]

3 Septembrie 2010, 15:02
(17933 vizualizări - 2 comentarii)


Vindea haine la magazinul de animale

În cursul zilei de joi, 2 septembrie a.c., în intervalul orar 13.00-17.00, efective din cadrul Poliției Slobozia, în colaborare cu jandarmi și polițiști comunitari, au organizat și executat o acțiune pe ...[citește_toată_știrea]

3 Septembrie 2010, 15:00
(17584 vizualizări - 0 comentarii)


Falși inspectori de la Protecția Consumatorului

O nouă metodă de înșelat patronii slobozeni a fost testată la Slobozia. Polițiștii i-au prins pe făptuitori, cercetînd actual modul în care aceștia au reușit să-i înșele pe administratorii a două societăți ...[citește_toată_știrea]

3 Septembrie 2010, 11:44
(1075833 vizualizări - 518 comentarii)

Taguri: Slobozia țeapă


Slobozia: Pieton accidentat pe trecere

Miercuri, 1 septembrie, polițiștii au fost sesizați despre faptul că în Slobozia s-a produs un accident de circulație, soldat cu rănirea unei persoane. În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că, în ...[citește_toată_știrea]

3 Septembrie 2010, 11:43
(19258 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


Pistol fără documente, confiscat

În cursul zilei de miercuri, 1 septembrie, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au organizat și executat o acțiune, al cărui scop principal l-a constituit identificarea persoanelor ...[citește_toată_știrea]

3 Septembrie 2010, 11:42
(20815 vizualizări - 0 comentarii)


Urmărit general prins de polițiști

Miercuri, 1 septembrie, polițiștii feteșteni au identificat și reținut un bărbat, de 34 de ani, din județul Vaslui, urmărit. Acesta se sustrăgea executării unei pedepse privative de libertate. Pe numele ...[citește_toată_știrea]

3 Septembrie 2010, 11:42
(18701 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești UG arestare


Taximetrist băut, la volan

În cursul nopții trecute, 31 august, polițiști ai Biroului Rutier Slobozia au oprit un autoturism de transport persoane în regim taxi, la volanul căruia se afla un bărbat de 33 de ani, din localitate. ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2010, 19:42
(19192 vizualizări - 0 comentarii)


Patroni cercetați penal

Polițiștii ialomițeni cercetează trei patroni pentru infracțiuni economice, respectiv evaziune fiscală și fals în înscrisuri sub semnătură privată, prejudiciul reținut în sarcina celor trei depășind 93 ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2010, 19:42
(20876 vizualizări - 0 comentarii)


Rablele, scoase din circulație

Marți, 31 august, în intervalul orar 10,00-14,00, polițiștii rutieri, în colaborare cu reprezentanți ai RAR au acționat în Slobozia, pentru verificarea stării tehnice a autovehiculelor aflate în circulație ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2010, 19:41
(16380 vizualizări - 0 comentarii)


Grindu: I-a furat laptopul din casă

Polițiștii ialomițeni au reușit să rețină un tînăr de 19 ani din Grindu, suspect de comiterea unui furt. Furtul a fost sesizat polițiștilor, sîmbătă, 28 august, cînd victima, un bărbat de 28 de ani din ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2010, 09:46
(17194 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Grindu furt laptop


Fetești: Băut la volan

Luni, 30 august, polițiștii feteșteni au oprit în trafic, pentru un control de rutină, un autoturism condus de un bărbat, de 33 de ani, din localitate. Pentru că mirosea a alcool, polițiștii l-ai testat ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2010, 09:44
(19991 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Femeie de 83 de ani, dispărută de la domiciliu

La începutul săptămînii, luni, 30 august a.c., în jurul orei 14,00, un bărbat din Urziceni a reclamat polițiștilor din localitate despre faptul că Alexandra Elisabeta, de 83 de ani, din localitatea Manasia ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2010, 09:42
(16945 vizualizări - 0 comentarii)


Deputatul Cristina Pocora îl vrea pe ministrul Șeitan la coșul de gunoi

Într-un comunicat remis presei, Cristina Ancuța Pocora, președintele Comisiei de Egalitate de Șanse din Camera Deputaților, condamnă activitatea ministrului Muncii, Familiei și Solidarității Sociale, Mihai ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2010, 09:32
(18346 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

31 August 2010, 19:34
(11499 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

31 August 2010, 19:20
(11649 vizualizări - 0 comentarii)


Trei cazuri suspecte în Ialomița: Virusul West Nile alertează autoritățile

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Ialomița s-a întrunit marți, 31 august, în vederea analizării situației legate de apariția cazurilor de îmbolnăvire cu virusul West Nile.
La nivelul județului ...[citește_toată_știrea]

31 August 2010, 18:52
(19245 vizualizări - 0 comentarii)


Pompierul Florin Mangiurea, medaliat cu aur și bronz la Campionatele Mondiale

Plutonierul Florin Mangiurea, sportivul Inspectoratului pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu», a reușit o performanță unică în istoria locală. El a obținut două medalii pe podiumul Campionatelor ...[citește_toată_știrea]

31 August 2010, 18:47
(21314 vizualizări - 8 comentarii)


Polițist din Țăndărei, bătut chiar în sediul Poliției

Doi bărbați din Țăndărei, de 30, respectiv 26 de ani, sînt cercetați penal pentru infracțiunea de de ultraj după ce, nemulțumiți de faptul că fratele lor, de 19 ani, urmează a fi sancționați contravențional ...[citește_toată_știrea]

31 August 2010, 11:46
(16644 vizualizări - 11 comentarii)


APIA prelungește termenul de depunere a cererilor pentru motorină

«Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură reamintește că termenul limită de depunere a cererii de acord prealabil pentru acordarea ajutorului de stat pentru motorina utilizată în agricultură este ...[citește_toată_știrea]

31 August 2010, 11:44
(20028 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Vasile în Ialomița riscă să piardă aproape 40% din proiectele PNRR Stelu în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Nimeni Altu în Ialomița riscă să piardă aproape 40% din proiectele PNRR Național în Inspectoratul Școlar Județean Ialomița, condus de preotul Ion Marian  cetatean în Ialomița riscă să piardă aproape 40% din proiectele PNRR Lenta în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean guess who în Serviciile de «ride-sharing», populare și la Slobozia guess who în 27,9 milioane de lei pentru electrificarea liniei Slobozia-Țăndărei, închisă circulației trenurilor de călători spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 26 august 2026 Lemnaru Mihaita în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean cristina în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Ion în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Coleg de breaslă în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Cezar în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean cumcamcom în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Ilie în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Celentano în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean noaptea ca hoții ! în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean @Nae în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Mari în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...