Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

REPORTAJ

Mai rău nu se poate sau Victor Viteazul a descălecat la Giurgeni

Cultul obedienței absolute «La Casa Tudorii»

Duminică, 15 octombrie 2017, la Târgul de Floci de lângă Giurgeni, a avut loc a VII-a ediție a Festivalului «La Casa Tudorii», eveniment organizat de către Muzeul Județean Ialomița, în colaborare cu Consiliul Județean. Ediția de anul acesta a fost confiscată de către autoritățile județene, care au împins în derizoriu concursul culinar care reprezintă axul principal al manifestării...

S-auzim de bine «La Casa Tudorii»
Dacă acceptăm, de dragul dialogului, că «un lucru rău e un lucru bun care se termină prost», atunci evenimentul de anul acesta de «La Casa Tudorii» este unul dintre cele mai bune lucruri care i se întâmplă județului acestuia. Născută în urmă cu 7 ani la cererea ex-președintelui Ciupercă, pentru a justifica cheltuirea a 1 milion de lei pentru un centru muzeal ridicat în mijlocul pustiei, sărbătoarea a supraviețuit vremii și vremurilor. Anul acesta au participat 47 de echipe, majoritatea școli și instituții publice din județ, s-au etalat sute de rețete culinare mai mult sau mai puțin tradiționale, s-au reînnodat amiciții... A fost soare, s-a vândut tochitură țigănească și pastramă la grătar, a fost vizitat situl arheologic, tot mai extins în ultimii ani... Pe scenă au dansat călușarii, s-a cântat muzică populară autentică, au debutat copii de-o șchioapă cu voci de aur, părinții au aplaudat cât i-au ținut palmele... Și-atunci?! Ei, bine, tocmai pentru toate aceste lucruri bune au existat și nu pot fi negate, trebuie spus că evenimentul s-a sfârșit prost, împins în derizoriu de autoritățile județene prezente, care au parazitat cu nerușinare atât evenimentul oficial, cât și serbarea câmpenească organizată pentru toți deopotrivă...

Voievodul Moraru și căpitanii lui
Prima dovadă de obediență absolută nu are nevoie de comentarii. Ea ne-a fost oferită de prezentarea neinspirată a directorului Muzeului Județean Ialomița, Florin Vlad, ca preambul la discursul președintelui Victor Moraru. «Mihai Viteazul avea și el căpitanii lui... Ce vedeți aici, pe scenă, sunt căpitanii lui Mihai Viteazul! Îl invit în fața dumneavoastră, la microfon, pe domnul președinte al Consiliului Județean Ialomița, domnul Victor Moraru... Unul dintre căpitanii lui Mihai Viteazul... Dacă nu chiar Mihai Viteazul!» a spus acesta. Nu ridicăm primii piatra, că toți suntem trăitori sub vremi. Am remarcat însă murmurul dezaprobator al asistenței, un hâtru care a avut ispirația să comenteze «Scoate-i limba din dos, nu vezi că îl jenează...». Și suntem gata să declarăm sub semnătură că obediența afișată public de către angajații din subordine și acest preambul neinspirat nu l-au jenat, ci mai degrabă l-au măgulit, pe președintele Moraru. «După această prezentare, se pare că la Orașul de Floci avem aproape toți căpitanii pe care i-a avut Mihai Viteazul...» a declarat acesta înainte de a se pierde în aceleași veșnice și incongruente declarații oficiale privitoare la importanța evenimentului și eforturile adiministrației de a-l promova.

«Aproape de oameni», dar cu firmă de pază
Veți spune că exagerăm, că acest derapaj penibil, altfel comun, nu poate caracteriza un eveniment la care au participat 1000 de oameni. Și am vrea să vă dăm dreptate... Și să închidem ochii la orchestra angajată pe bani publici de la București, deși Slobozia are fanfară, la sarmalele pregătite pentru oficialii administrației de către angajații Direcției pentru Protecția Copilului (suntem convinși că aceștia din urmă nu au fost atât de câinoși încât să-i lase pe copiii în bucătăria cărora au gătit să înghită în sec), la ecranul TV de «doi metri pe trei», adus tocmai de la Consiliul Județean pentru a oglindi mai clar chipurile oficialilor, la copiii aduși cu anasâna din tot județul pentru a justifica toate aceste cheltuieli... Și, de asemenea, am vrea să ne bucurăm și să aplaudam inițiativele timide ale expozanților de a-și vinde produsele, unele demne de toată lauda.... Și am tăcea și am înghiți ascultând oameni care spun, cunoscând beneficiile capului plecat, că «pentru un lucru rău, nu critici 1000 de lucruri bune...». Dar, după cum puteți descoperi într-una dintre fotografii, președintele Victor Moraru, supranumit cu acest prilej și Mihai Viteazul, a vizitat standurile participanților încadrat de o jumătate de duzină de agenți ai firmei Prevent Security, care au avut ordin să degajeze zona de plebe, astfel încât acesta să poată degusta nestingherit bucatele Tudorii. Or, asta e prea mult! Și de neiertat!

17 Octombrie 2017, 19:20 (22008 vizualizări - 41 comentarii)

Citiți și:
Bucate tradiționale ialomițene, «La Casa Tudorii»
Festivalul-Concurs de Tradiție Culinară Ialomițeană «LA CASA TUDORII»-ediția a XIII-a
Festivalul-concurs «La Casa Tudorii», ediția 2024
Cătălin Grigore asigură interimatul la președinția Consiliului Județean Ialomița
MINCIUNILE ADMINISTRATIVE ale lui Victor Moraru au picioare scurte

Comentariile cititorilor:


Istoria:
(18 Octombrie 2017, 15:21)
Dacă așa a trâmbițat bufonul, așa este. Dacă îl compara cu Stefan cel Mare n-avea nici o grijă. 47 bătălii, trei neveste, mort în patul lui, sfânt în calendar.
Dar, așa cu MV, lucrurile sunt tulburi. Proiect neîmplinit, țară sărăcită, război pierdut, taxat de unii drept aventurier. Asteptăm si momentul când aliații, adică un nou general Basta va scurta de cap pe presupusul nou  Mihai Viteazul. Pentru că istoria se repetă, nu-i așa? Ha...ha!
gicu:
(18 Octombrie 2017, 13:36)
Ce oameni! Se bucură Mihai Viteazul pe acolo pe unde este că e omagiat la maxim și că "oastea lui pierdută de prin văi se-adună" și voi cârâiți aici de invidie și ură! Bravo, Flocin Vlad, mai dă-i! Bravo, șef de județ, fă-te Mihai Viteazul, ce mai aștepți? Fiți mândri, locuitori ai județului Ialomița, că nimeni nu mai e ca voi! Trăiască ... toată lumea și cât mai sus! Bravo, bravo, bravo!
spectator:
(18 Octombrie 2017, 12:52)
Păcat ca Moraru nu a venit cu calul!
Fierbinți:
(18 Octombrie 2017, 12:15)
Superadevărat! Doi lingeblide pupincuriști cu vechime în cocoșare. Vezi secvența de-aseară cu Dorel supusul și Măgaru în călduri! Asta îi reprezintă pe soții Vlad!
Gabi:
(18 Octombrie 2017, 01:25)
Vlad Florin de la muzeu cred că era puțin beat. Obișnuiește. Și ea, s-a dat în spectacol, nu o dată...
Crișan:
(18 Octombrie 2017, 01:21)
Fariseilor! Îmbuibați și jigodii grețoase! Județ sărac cu edili bolnavi! Parcă Vlad făcu în vară preinfarct în biroul lui Mihai Viteazul. Acum și-a exprimat Mulțumirea că nu l-a omorât de tot!
Iancu de Huned.:
(18 Octombrie 2017, 01:10)
Trageți de el să-i scoateți limba din dosu lui M.V.! Vă mai întrebați cum a rezistat Săpălingă director? Lingând firimiturile! Doctor Săpălingă!
T.B.:
(17 Octombrie 2017, 23:11)
Cred ca la mijloc e o confuzie: don' director Vlad voia sa spuna ca,de fapt,mai marii psd sunt capitanii lui"Mos Craciun", cel care tocmai fuse decapitat si dat jos de pe soclul pe care, cu surle si fanfare, l-au instalat tot ei acum vreo trei ani. Unde esti nene Iancule sa vezi ce-au ajuns bravii nostri politicieni ?..
Simplu vizitator:
(17 Octombrie 2017, 23:09)
Nu trebuie sa aruncam, tot timpul, cu noroi. A fost o acțiune frumoasă, chiar si cu gafele pe care le enumerați. Am văzut oameni care au venit cu drag, oameni interesați de parcul arheologic, copii talentați care știu să promoveze folclorul ialomițean. Hai să nu mai fim rai!
Mărturie reală:
(17 Octombrie 2017, 22:11)
Oamenilor, de la izmenul Vlad Florin și de la consoarta sa, să vă așteptați la obediență absolută! Sunt în stare să lingă oriunde pe cei cu funcții. Nu m-aș mira să-l numească vreodată pe primar, ȘTEFAN CEL MARE! Când ei au un interes de lingău, apoi ling, fraților, la propriu....! Izmenita excursionistă a cărat iar elevii mici și proști la ORAȘUL CU FLOCI...
Don Corleone:
(17 Octombrie 2017, 21:57)
Super gretzos!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
13 Sep 2026
209 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
IPJ Ialomița: Opt persoane reținute într-o singură zi!

IPJ Ialomița: Opt persoane reținute într-o singură zi!

Polițiștii ialomițeni au documentat, în aceeași zi, mai multe fapte penale, iar opt persoane au fost reținute, în 3 dosare distincte. Astfel, un bărbat a fost reținut pentru «furt ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 16:40
(909 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Locală Slobozia: Amenzi de peste 103 mii de lei în august 2026

Poliția Locală Slobozia: Amenzi de peste 103 mii de lei în august 2026

Potrivit unui raport, în cursul lunii august 2026, polițiștii locali din Slobozia au aplicat 479 de sancțiuni contravenționale. Astfel, au fost aplicate 263 de amenzi, în valoare totală de ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 16:25
(500 vizualizări - 0 comentarii)


3267 de persoane înregistrate de Biroul pentru Imigrări al Județului Ialomița

La data de 31 august 2026, în evidența Biroului pentru Imigrări al Județului Ialomița se aflau 3267 de persoane, în creștere față de cele 2952 înregistrate în perioada ianuarie ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 12:20
(264 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 143,74 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în august 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna august a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 143,74 milioane ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 11:20
(241 vizualizări - 0 comentarii)


La 58 de ani, un jandarm din Ialomița participă la ultramaratonul caritabil «Autism 24h» pentru copiii cu autism

La 58 de ani, un jandarm din Ialomița participă la ultramaratonul caritabil «Autism 24h» pentru copiii cu autism

În perioada 12-13 septembrie 2023, la Mamaia, subofițerul jandarm Stan Petruș va participa la ultramaratonul caritabil «Autism 24h», o provocare în cadrul căreia participanții ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 10:40
(290 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Verificări în exploatațiile de animale

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranta Alimentelor Ialomița informează proprietarii/deținătorii de animale că, începând cu 1 ianuarie 2026, medicii veterinari oficiali au efectuat ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 16:35
(1221 vizualizări - 0 comentarii)


Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: «ArtFest Slobozia 2026»/Teatru, Film, Dialog

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: «ArtFest Slobozia 2026»/Teatru, Film, Dialog

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia, în colaborare cu Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică «I.L. Caragiale» București, Centrul Educațional « ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 16:20
(483 vizualizări - 0 comentarii)


Autoturism furat din Olanda, descoperit de polițiști la Căzănești

Marți, 9 septembrie 2026, polițiștii Serviciului Rutier Ialomița au oprit pentru un control, în localitatea Căzănești, un autoturism condus de o femeie de 40 de ani, domiciliată în Munteni ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 15:25
(524 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Termen-limită pentru depunerea cererilor de ajutor de stat pentru crescătorii de bovine și suine

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează crescătorii de bovine și suine că joi, 24 septembrie 2026, inclusiv, este termenul-limită pentru depunerea cererilor de solicitare ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 15:20
(456 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Sancțiuni aplicate pentru nerespectarea circulației în zona trecerilor la nivel cu calea ferată

Miercuri, 9 septembrie 2026, polițiștii din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Ialomița, cu sprijinul Registrului Auto Român Ialomița, au desfășurat o acțiune pentru prevenirea ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 14:50
(427 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Alege factura electronică!

RAJA Constanța: Alege factura electronică!

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este și ea o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel mai important ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 11:20
(2799 vizualizări - 0 comentarii)


Festivalul Național de Tarafuri «Ion Albeșteanu», ediția a XVI-a, 14-16 septembrie 2026

În perioada 14–16 septembrie 2026, județul Ialomița va deveni, timp de 3 zile, un veritabil spațiu al întâlnirii cu tradiția și valorile autentice ale folclorului românesc ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 09:50
(504 vizualizări - 0 comentarii)


1587 persoane angajate prin intermediul AJOFM Ialomița în perioada ianuarie-iulie 2026

În perioada ianuarie-iulie 2026, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 1587 persoane, ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2026, 11:05
(482 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Național al Agriculturii din România/Slobozia: «Bărăganul văzut din tractor»

Vineri, 11 septembrie 2026, la Muzeul Național al Agriculturii din România/Slobozia va fi inaugurată expoziția «Bărăganul văzut din tractor». Evenimentul se desfășoară în cadrul ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2026, 08:50
(452 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Fetești Oraș din Fetești!

Pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 200 mm, de pe strada Călărași din localitatea Fetești, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2026, 08:35
(1073 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Secțiunea Mica Publicitate
a fost actualizată!
Cele mai noi anunțuri din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri on-line!

8 Septembrie 2026, 18:30


Serviciul Call Center RAJA Constanța, un număr unic la dispoziția tuturor clienților 

Serviciul Call Center RAJA Constanța, un număr unic la dispoziția tuturor clienților 

Interacțiunea cu utilizatorul serviciilor de alimentare cu apă și/sau de canalizare este extrem de importantă pentru RAJA Constanța. De aceea, Serviciul Call Center pus la dispoziția acestora, vine ...[citește_toată_știrea]

8 Septembrie 2026, 17:25
(2444 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe strada Ionel Perlea din orașul Țăndărei!

Pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de pe strada Ionel Perlea, din orașul Țăndărei, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile ...[citește_toată_știrea]

8 Septembrie 2026, 16:15
(696 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: «Vreau să merg la școală»

Protopopiatul Slobozia: «Vreau să merg la școală»

Vineri, 4 septembrie 2026, Protopopiatul Slobozia, în colaborare cu Parohiile «Buna Vestire» Slobozia, «Sf. Dumitru» Slobozia, Slobozia Nouă I, Bucu și Traian I, au organizat ...[citește_toată_știrea]

4 Septembrie 2026, 16:35
(970 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Razie a polițiștilor

Joi, 3 septembrie a.c., între orele 19,00-22,00, polițiștii slobozeni, împreună cu un reprezentant al Registrului Auto Român Ialomița, au desfășurat o acțiune pe raza municipiului ...[citește_toată_știrea]

4 Septembrie 2026, 16:25
(1357 vizualizări - 0 comentarii)


Fierbinți-Târg: Cercetat pentru «trafic de droguri de risc»

Polițiștii ialomițeni, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Biroul Teritorial Ialomița, au documentat activitatea infracțională ...[citește_toată_știrea]

4 Septembrie 2026, 15:05
(896 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: Campanie de donare de sânge

Protopopiatul Urziceni: Campanie de donare de sânge

Joi, 3 septembrie 2026, în intervalul orar 08,00-15,15, Protopopiatul Urziceni din cadrul Episcopiei Sloboziei și Călărașilor a organizat o nouă acțiune în cadrul campaniei naționale susținută ...[citește_toată_știrea]

4 Septembrie 2026, 12:20
(1010 vizualizări - 0 comentarii)


Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: Simpozionul «Viața și opera lui Ștefan Bănulescu»

Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: Simpozionul «Viața și opera lui Ștefan Bănulescu»

Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița vă invită la simpozionul «Viața și opera lui Ștefan Bănulescu», eveniment dedicat împlinirii a 100 de ani de la nașterea ...[citește_toată_știrea]

3 Septembrie 2026, 14:55
(1119 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Fermierii afectați de secetă și alte fenomene naturale trebuie să notifice situațiile de forță majoră în termen de 15 zile lucrătoare

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează fermierii că situațiile de forță majoră și circumstanțele excepționale care afectează culturile sau exploatațiile agricole trebuie ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2026, 10:10
(906 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: «Clubul de Vară» la Muzeul Național al Agriculturii

Protopopiatul Slobozia: «Clubul de Vară» la Muzeul Național al Agriculturii

Cu binecuvântarea PS Vincențiu, episcopul Sloboziei și Călărașilor, luni, 31 august 2026, Protopopiatul Slobozia, în parteneriat cu Muzeul Național al Agriculturii și în colaborare ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2026, 08:40
(978 vizualizări - 0 comentarii)


Programul «Cutia Bebelușului»: 100 de mame și nou-născuții lor din Ialomița beneficiază de sprijin

Programul «Cutia Bebelușului»: 100 de mame și nou-născuții lor din Ialomița beneficiază de sprijin

Programul «Cutia Bebelușului» va ajunge, până la finalul celei de-a patra ediții, la peste 100 de mame și nou-născuții lor din județul Ialomița. Dintre cele 111 familii din cele patru ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2026, 08:25
(1170 vizualizări - 0 comentarii)


Ograda: Lemne vândute ilegal, confiscate de polițiști 

Joi, 27 august 2026, polițiștii ialomițeni au depistat, în localitatea Ograda, o autoutilitară încărcată cu material lemnos, condusă de un bărbat, de 30 de ani. În urma verificării ...[citește_toată_știrea]

28 August 2026, 15:25
(1766 vizualizări - 0 comentarii)


Ion Roată: Cercetat penal pentru că a agresat un consătean 

Joi, 27 august 2026, un bărbat de 39 de ani, din localitatea Ion Roată, a fost reținut după ce a agresat un bărbat de 33 de ani, domiciliat în aceeași localitate. Cercetările au scos la iveală ...[citește_toată_știrea]

28 August 2026, 14:55
(2021 vizualizări - 0 comentarii)


Malu Roșu: Conflict spontan, trei bărbați reținuți 

Joi, 27 august 2026, polițiștii din Jilavele au dispus reținerea pentru 24 de ore a trei tineri, cu vârste cuprinse între 20 și 24 ani. Aceștia ar fi principalii suspecți ai unui dosar penal ...[citește_toată_știrea]

28 August 2026, 14:30
(1713 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe Șoseaua București din orașul Țăndărei!

Pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe Șoseaua București din orașul Țăndărei, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile joi, 27 august ...[citește_toată_știrea]

27 August 2026, 11:55
(1670 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Cetățeanul x în DSP Ialomița dă asigurări că, la Slobozia, apa este potabilă! Mariana în Fabrica de acadele de la Slobozia Mariana în Fabrica de acadele de la Slobozia Dalia B în Planul de măsuri al URBAN SA Slobozia, aprobat de autoritățile de mediu Hai, hai... în Circulație cu program pe «drumul de șantier» amenajat în locul podului rutier peste râul Ialomița SorinB în Drumul de legătura dintre «Podul lui Mihăilă» de peste râul Ialomița și DN2A, asfaltat contribuabil în Prefectura Ialomița cere Primăriei Slobozia să revoce acordarea terenurilor pentru tinerii din oraș contribuabil în Strada Pescăruș din Țăndărei, complet modernizată pentru a deservi un nou centru comercial Riveran în Strada Pescăruș din Țăndărei, complet modernizată pentru a deservi un nou centru comercial Cetatean în Inspectori școlari schimbați din funcții, după revenirea Luminiței Barcari la conducerea Învățământului ialomițean Anonymus în Circulație cu program pe «drumul de șantier» amenajat în locul podului rutier peste râul Ialomița Gigel în DSP Ialomița dă asigurări că, la Slobozia, apa este potabilă! Ioan în Soluții alternative pentru alimentarea cu apă a Spitalului Județean de Urgență Slobozia Nela în DSP Ialomița dă asigurări că, la Slobozia, apa este potabilă! cetatean în DSP Ialomița dă asigurări că, la Slobozia, apa este potabilă! Vali Predescu în Cum se «prăjesc» banii publici sau zile de dezmăț pentru localitățile ialomițene @parinte în Inspectori școlari schimbați din funcții, după revenirea Luminiței Barcari la conducerea Învățământului ialomițean contribuabil în Circulație cu program pe «drumul de șantier» amenajat în locul podului rutier peste râul Ialomița părinte în Inspectori școlari schimbați din funcții, după revenirea Luminiței Barcari la conducerea Învățământului ialomițean Cetatean în Comisarul șef Mihai Dobre, declarat «admis» la concursul pentru șefia Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...