Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

REPORTAJ

Circul Clean Tech de la Ciulnița

Dezbatere publică fără rezultate

Circul Clean Tech de la Ciulnița

Clean Tech Internațional Ciulnița a organizat luni, 7 noiembrie 2022, celebra dezbaterea publică privind solicitarea revizuirii/actualizării autorizației integrate de mediu eliberată în 2014 și revizuită la data de 6 iulie 2022. Este una dintre ultimele bătălii în lupta comunităților din Slobozia și Ciulnița cu un operator economic care poluează mediul înconjurător de mai bine de 10 ani. Întâlnirea a avut loc la sediul Căminului Cultural din comună, în prezența oficialilor APM, a reprezentanților firmei și a primarului localității, Stelică Gheorghe, care a moderat întâlnirea. În mai puțin de o oră, dezbaterea publică promisă de firmă s-a transformat într-un scandal public orchestrat de edilul local și alimentat de intervențiile oficialilor prezenți.

Actorii circului orchestrat de Stelică Căminul Cultural de la Ciulnița n-a mai văzut dezbatere publică de 2 ani. Și-atunci tot la inițiativa reprezentanților Clean Tech. Numai că acum sunt mai mulți oameni. La 11,15 n-ai loc să arunci un ac... Pe dreapta, cum privești către sală, sunt oamenii primarului. Curând, se vor remarca dintre ei un bătrânel în cârje, o doamnă botoxată cu crucifixuri la urechi și un fost angajat, care a lucrat la Urban 35 de ani. Deocamdată însă, e liniște. Pe stânga, sunt oamenii din cartierul unde ajung mirosurile de hoit de la fabrică. Și cei care n-au mai încăput, de-a valma, în picioare. E și primarul de la Slobozia, Soare, și senatoarea Rodica Boancă și Dan Popescu de la Garda de Mediu, care avea și el să devină «avocatul» Clean Tech de dragul adevărului. Mai e și Stelică, primarul, și Marius Vlădescu, directorul general al Clean Tech, și doamna Popescu, soția domnului Popescu, pe post de reprezentant al APM. Ghiauru, directorul APM lipsește, că l-a chemat Minis­terul la concurs... Mai e Mihăiță, în ca­litate de expert în îmbălsămat cadavre și plimbat săptămâna trecută pe banii Clean Tech în Germania, la o fabrică similară, să vadă cum se lucrează acolo și să poată spăla convingător și cadavrul Clean Tech la întoarcerea acasă. Și or mai fi și alții, că nu-i cunoaștem pe toți...

După prima întrebare potopul... Prima întrebare face parte dintr-un șir de 10 și pare de bun simț. De ce a fost modificat «subiectul» dezbaterii publice din «realizare împrejmuire» în «moderni­zare stație de epurare»? Dar nici măcar domnul Caragață, cel care o adresează, nu vrea răspuns. Vrea explicații, vrea vinovați, vrea să știe de când produce fabrica ilegal, vrea ca Vlădescu să-și recunoască vina, să plătească cu capul, cu fabrica, cu SARIA, concernul-mamă și cu tot neamul lor de nemți care produc ilegal de 2 ani! Dezbaterea riscă să derapeze, sala murmură la comandă, primarul Stelică intervine. Placa lui e veche de ani buni, dar alta n-are: «Investițiile au făcut ca 90% din mirosuri să dispară, vor dispărea și restul... Să avem răbdare!». Jumătate de sală murmură, răbdarea s-a terminat acum 2 ani, la primele promisiuni neonorate, Clean Tech poluează mediul de 10 ani, autoritățile statului îl protejează de la înființare. Fitilul exploziei îl aprinde Marius Vlădescu, că de-aia e director ge­neral: «Pot sta în probe tehnologice și 5 ani. Legea nu îmi interzice...». O dată fitilul aprins nu mai e cale de întoarcere. Prima explodează senatoarea Rodica Boancă: «Lăsați poporul să vorbească. El e stăpânul nostru!». Apoi acuză de-a valma... Fabrica, autoritățile, pe Popescu că s-a însurat cu doamna Popescu, pe Stelică că e primar și vrea voturi, oamenii, că se lasă manipulați...

Poporul nu vrea pâine și circ, vrea sânge Poporul nu mai așteaptă semnalul lui Stelică... Huiduie în devălmășie, arată cu degetul, o acuză pe Rodica că-și face campanie electorală, îl înjură pe George Simion de nevastă... Stelică e fericit, dezbaterea e un fiasco! În vacarmul general cere liniște pentru discursul primarului Soare. Primarul Soare intră în cursă ca mielul la tăiere. Vorbește despre legi care trebuie respectate, despre responsabilități comune, despre restabilirea cercului încrederii dintre populație, autoritățile sta­tului și reprezentanții fabricii. Dar pentru public e prea mult, e prea greu, e plictisitor. Soare este executat și el fără comandă. De pe margine, Mihăiță se transformă în troll și sabotează fiecare frază. Soare nu cedează, vrea să moară în picioare. Stelică intervine monumental. Îl acuză că îi vrea fabrica, că îl vânează politic, că ascunde mirosurile stației de epurare a Sloboziei... Apoi devine apoteotic prevestind că și Clean Tech va pleca, ca atâția alți investitori, la Călărași, unde deja e rugată... Sala îl aplaudă frene­tic, Stelică e o victimă, scandalul poluării olfactive și de mediu e un pretext, toți îl vânează politic pe el... Pe el! Pe el! Pe el!

În loc de concluzii: Clean Tech a câștigat din nou!
Sfârșitul dezbaterii publice nu aduce nimic. Se înregistrează o singură solici­tare de precizări. Cele 10 întrebări formulate de reprezentanții Grupului «Stop mirosurilor prove­nite de la Clean Tech Ciulnița», deși înregistrate, nu au adresant. Marius Vlădescu, directo­rul general al Clean Tech Ciulnița, exultă. Dan Popescu, metamorfozat preț de 5 minute din inspector de mediu în «avocat» al firmei va avea, începând de marți, un nou șef. Ghiciți cine?! Cei 10 ani de poluare premeditată a mediului nu fac obiectul autorizației de mediu revizuită care va fi acordată după dezbaterea publică din 7 noiem­brie 2022. Pentru ei, 2 ani de poluare olfactivă su­portată de locuitorii localităților Ciulnița și Slobozia nu există, normele de aplicare a Legii 123/2020 privind disconfortul olfactiv nu există, stația de epurare a Clean Tech Ciulnița va deversa ape în emisar cel puțin 4 luni de-acum încolo sub pretextul probelor tehnologice, firma de transport a primarului Stelică va continua să care materie primă către fabrică în camioane din care levigatul se scurge, pro­blemele de legalitate cu care se confruntă fabrica vor continua să fie ignorate pentru că fabrica a fost declarată ca fiind «de importanță strategică»... Și exemplele pot continua. Cât despre protestatari, oricât de mulți și de îndreptățiți ar fi, aceștia au la dispoziție o singură soluție: să rabde!

9 Noiembrie 2022, 12:20 (6929 vizualizări - 8 comentarii)

Citiți și:
Dezbaterea publică organizată de Clean Tech Ciulnița a fost contestată
Clean Tech vrea aviz de mediu pentru extinderea activității
Agenția pentru Protecția Mediului Ialomița, acuzată că a organizat o dezbatere publică-simulacru

Comentariile cititorilor:


Ciulniţean:
(10 Noiembrie 2022, 10:19)
Unde este roșst de scandal, hop și madam (...). Cicā ea ajutā alegātorii. Pe dracu, mai mult încurcā! Așa s-a amestecat și în scandalul CAR Invāțāmânt, a urlat precum lupul la lunā vreo câteva zile reușind sā punā o avocatā obscurā, prietena ei care nu face decât sā ținā procesul pe loc. În altā ordine de idei,în curând se va sparge buboiul numit (...).
MMC:
(10 Noiembrie 2022, 00:54)
Exista un circuit in care nimic nu se pierde, totul se transforma. Si nimic nu ramane neplatit. Sa fiti convinsi de asta infractorilor care poluati oameni nevinovati!
Pentru Ciulniţeni:
(10 Noiembrie 2022, 00:35)
Nu voi l-ați ales? Nu la voi bagā toti banii din bugetul primāriei? Nu vouā v-a fācut trotuare din pavele(pe care crește iarba) ca sā umblați voi tot pe mijlocul drumului ,, ca Vodā prin Lobodā"? Nu voi l-ați fācut moșier, la propriu. Cum dracu nu a mai restituit pāmânt pentru cā au dispārut actele de la dosare și i-a trecut pe toți pe lista de despāgubiri. Doamna (...) știe cā doar era cu registrul agricol înaite sā se licențieze. S-au retrocedat doar unora, stie moșierul cum și de ce? Aloo DNA, Curtea de Conturi sāpați mai adânc și vedeți ce semneazā consilierii marionetā, semianalfa-beți și treji nebāuți!
Nimeni Altu':
(9 Noiembrie 2022, 23:27)
Unde e loc de scandal si circ, apare si "patrioata" mitomana.
Ciulnițean:
(9 Noiembrie 2022, 23:01)
Băi,nene..n am nimic cu Moșierul Stelică!?Și,nu cred că prin modul ăsta,îsi face campanie electorală...ținânt cont de ultimile alegeri,pentru primărie,nu a avut rival!!!Și dacă,la viitoarele alegeri mai are dreptul s ă candideze,lucrurile vor sta la fel.Și apropos de titlul acordat,de moșier...cum,naiba că și primar a putut s ă fure de nu s au bunghit,nimeni până acum!!! Și în problema cu mirosurile,știți vorba aceea de ce s ă nu moară și capra vecinului....Domnul,primar..de Slobozia oare ce zice...!!!
Mary :
(9 Noiembrie 2022, 22:16)
O porcărie de genul, dacă se regăsea în Germania, în locul ei demult era demolată, iar în loc erau plantate flori. În schimb vocalul de la primărie, demult cânta a pagubă după o partitură mai mititica.
Costel:
(9 Noiembrie 2022, 19:44)
Cum convingem copiii nostri sa nu emigreze sau sa se mute in alte localitati ?
Pt Mosierul Stelica:
(9 Noiembrie 2022, 14:09)
Cum era de asteptat aceasta dezbatere a fost un fiasco total! Stelica nu e baiat prost si-a adus gloata de la clean tech si-a adus proprii angajati de la firma si de pe acasa fix pt a iesi circ. Oamenii aceia nu au nici o vina saracii, ei sunt simpli executanti amenintati ca raman fara loc de munca sau cine stie ce daca nu exulta pentru clen tech si Mosier. La Mosier surle si trambite la cine era impotriva huaaa. Cum este posbil ca intr-o tara din Uniunea Europeana un primar sa sutina public si pe fata niste ilegalitati, mai mult sa fie practic el care taie si spanzura pt o societate si nimeni sa nu se seziseze? Cum e posibil ca intr-o dezbatere publica organizata de o societate comerciala in care trebuia sa fie sutinuta de conducerea ei cu participarea APM si cu publicul tinta, marele Stelica a facut tot , da tot tot. Vladescu a scos 3,4 cuvinte cu mare teama de Mosierul Stelica. Aceste circ ieftin facut de Stelica o sa fie inceputul sfarsitului pentru el, si-a dat singur cu tezla in cap sa nu zic altundeva. Bataia lui de joc fata de 2 comunitati (Ciulnita si Slobozia) este de o incredibila si culmea el crede in continuare ca are dreptate si are si motiv sa creada cand institutiile abilitate il sutin, sau sunt in cardasie mai bine spus. La final ca sa fim in ton cu moda sa zic asa, cainii latra ursul merge. Stelicuta, intangibilule, vezi ca ai inceput sa devii tangibil, mare grija zic sa ai, MARE! Mai bucura-te cat mai poti, aproape 2 ani de mandat pe care ii mai ai si fa poza la ce zic, ca-s ultimii 2 ani pe care o sa ii mai ai ca primar si dupa nu te vad bine deloc. P.S Poate ne ajuta Dumnezeu mai devreme!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 04 Iun 2026
283 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Prefectul Teculescu a convocat directorii de descentralizate

De la începutul săptămînii, prefectul județului Ialomița, Mădălin Teculescu a organizat întîlniri cu reprezentanții instituțiilor publice deconcentrate de la nivel local. Principalele teme abordate au fost ...[citește_toată_știrea]

8 Ianuarie 2010, 19:35
(11066 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu fals, anunțat telefonic

Pompierii slobozeni au fost alertați, joi, 7 ianuarie a.c., asupra producerii unui incendiu la o locuință din cartierul Bora. Deplasîndu-se la locul indicat de apelant, pompierii au constatat că au fost ...[citește_toată_știrea]

8 Ianuarie 2010, 19:34
(12190 vizualizări - 0 comentarii)


Peste 100 de șoferi, sancționați de polițiști

Peste 100 de participanți la trafic care nu au respectat prevederile Codului rutier au fost sancționați contravențional, pe numele unui conducător auto care circula cu un autoturism neînmatriculat fiind ...[citește_toată_știrea]

8 Ianuarie 2010, 19:33
(11124 vizualizări - 0 comentarii)


Loviți de mașini

În după-amiaza zilei de joi, 7 ianuarie a.c., în jurul orei 15,10, Poliția a fost sesizată prin 112 despre producerea unui eveniment rutier pe raza comunei Bărbulești, accident în urma căruia două persoane ...[citește_toată_știrea]

8 Ianuarie 2010, 19:32
(14789 vizualizări - 0 comentarii)


Suspecții unui furt din locuință, identificați de polițiști

Trei ialomițeni, dintre care doi minori, sînt cercetați de polițiști pentru furt calificat, fiind suspectați că, în perioada 25-31 decembrie 2009, au sustras mai multe unelte electrice și produse alimentare ...[citește_toată_știrea]

8 Ianuarie 2010, 19:31
(10482 vizualizări - 0 comentarii)


Peste 6 kg de mercur, ilegal deținute de un cabinet stomatologic

În cursul zilei de miercuri, 6 ianuarie a.c., în baza unor informații, polițiștii au efectuat un control cu privire la deținerea și utilizarea substanțelor toxice și foarte toxice la un cabinet stomatologic ...[citește_toată_știrea]

7 Ianuarie 2010, 19:32
(13283 vizualizări - 0 comentarii)


Depistat la volanul unui autoturism fără drept de circulație în România

Un tînăr în vîrstă de 25 ani din Urziceni este cercetat e polițiști pentru conducerea pe drumurile publice a unui autoturism înmatriculat în străinătate care nu are drept de circulație în România. Acesta ...[citește_toată_știrea]

7 Ianuarie 2010, 19:31
(14772 vizualizări - 0 comentarii)


Suspecții unui furt de telefon, identificați

În după-amiaza zilei de miercuri, 6 ianuarie a.c., un tînăr în vîrstă de 16 ani, din comuna Ciulnița, s-a prezentat la Poliția Municipiului Slobozia pentru a sesiza faptul că în timp ce se afla în parcul ...[citește_toată_știrea]

7 Ianuarie 2010, 19:30
(9920 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente

Neadaptarea vitezei la condițiile unui carosabil acoperit cu zăpadă a fost cauza a două evenimente rutiere produse pe arterele județului. Unul dintre conducătorii auto a părăsit locul accidentului, dar ...[citește_toată_știrea]

7 Ianuarie 2010, 19:26
(13190 vizualizări - 0 comentarii)


Fără carnet și depistat la volanul unui autoturism fără drept de circulație în România

În după-amiaza zilei de marți, 5 ianuarie 2010, pe raza municipiului Urziceni, în cadrul activităților curente desfășurate, polițiștii au oprit pentru control un autoturism înmatriculat în străinătate la ...[citește_toată_știrea]

6 Ianuarie 2010, 12:26
(13894 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția rutieră, în stradă pentru siguranța circulației

Polițiștii au acționat pe raza municipiului Slobozia în scopul prevenirii și combaterii incidentelor rutiere. Activitățile desfășurate de polițiști au vizat urmărirea modului în care participanții la trafic ...[citește_toată_știrea]

6 Ianuarie 2010, 12:22
(11995 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiune de prevenire și combatere a infracționalității

În cursul zilei de marți, 5 ianuarie 2010, în intervalele orare 14,30-18,30, respectiv 19,30-21,30, în municipiul Slobozia a fost organizată o acțiune cu efective mărite, urmărindu-se în principal prevenirea ...[citește_toată_știrea]

6 Ianuarie 2010, 12:19
(11275 vizualizări - 0 comentarii)


Au plecat la Revelion și bunicul le-a dat dispărute

În prima zi a anului 2010, în jurul orelor 10,15, Poliția Orașului Țăndărei a fost sesizată asupra unor dispariții. Un bătrîn, de 73 ani, le-a spus polițiștilor că nepoatele sale, în vîrstă de 14, respectiv ...[citește_toată_știrea]

5 Ianuarie 2010, 14:37
(13057 vizualizări - 2 comentarii)


Nouă accidente în cinci zile: 3 morți, 15 răniți

Nouă accidente în cinci zile: 3 morți, 15 răniți

În pofida activităților cu caracter preventiv desfășurate de polițiști, pe arterele județului, în perioada 30 decembrie 2009-3 ianuarie 2010, s-au produs nouă accidente rutiere, evenimente în urma cărora ...[citește_toată_știrea]

5 Ianuarie 2010, 14:27
(12150 vizualizări - 0 comentarii)


Suspecții mai multor furturi, identificați

În noaptea de 29/30 decembrie 2009, o echipă de polițiști din Fetești l-a depistat pe raza municipiului pe un tînăr, de 21 ani, din comuna Bordușani. Asupra acestuia, cu ocazia controlului efectuat, au ...[citește_toată_știrea]

5 Ianuarie 2010, 14:01
(11966 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni preventive în discotecile rurale

În noaptea de 2 spre 3 ianuarie a.c., polițiștii slobozeni, în colaborare cu agenții Posturilor de Poliție Grivița și Miloșești, au acționat pe raza celor două comune. În acțiunile întreprinse, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

5 Ianuarie 2010, 13:53
(15475 vizualizări - 0 comentarii)


Intervenții ale pompierilor

Intervenții ale pompierilor

În primele zile ale noului an, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență au avut de furcă. Astfel, în două situații s-a acordat primul ajutor cu echipaje SMURD, s-a intervenit ...[citește_toată_știrea]

5 Ianuarie 2010, 13:41
(14889 vizualizări - 0 comentarii)


La volan fără permis

Polițiștii au întocmit un dosar penal pe numele unui tînăr în vîrstă de 23 ani, din Slobozia, acesta fiind depistat la volanul unui autoturism în prima zi de Crăciun deși nu poseda permis de conducere. ...[citește_toată_știrea]

28 Decembrie 2009, 14:58
(12907 vizualizări - 0 comentarii)


Prinși în flagrant la furat din autoturisme

În noaptea de 24 spre 25 decembrie a.c., în jurul orei 23,40, doi bărbați au fost surprinși în flagrant de polițiști în timp ce încercau să sustragă doi acumulatori ai unui autocamion. Autovehiculul era ...[citește_toată_știrea]

28 Decembrie 2009, 14:58
(13005 vizualizări - 0 comentarii)


Sărbători Fericite!

Sărbători Fericite!

Redacția Independent vă dorește un Crăciun liniștit, alături de cei dragi. ...[citește_toată_știrea]

24 Decembrie 2009, 21:00
(12342 vizualizări - 0 comentarii)


Eleve, victime ale traficului de minori

Procurorii din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Biroul Teritorial Ialomița, împreună cu polițiștii din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității ...[citește_toată_știrea]

24 Decembrie 2009, 18:01
(11903 vizualizări - 0 comentarii)


Șoferi băuți implicați în accident

Doi conducători auto, aflați sub influența băuturilor alcoolice, au fost implicați într-un accident rutier. De reținut că unul dintre aceștia nu poseda permis de conducere. Așadar, miercuri, 23 decembrie ...[citește_toată_știrea]

24 Decembrie 2009, 17:12
(14246 vizualizări - 0 comentarii)


S-a predat singur

Miercuri, 24 decembrie a.c., în jurul orei 7.30, la Poliția Municipiului Slobozia s-a prezentat Marian P., de 36 ani, din municipiul Slobozia, urmărit din luna februarie 2009. Bărbatul se sustrăgea executării ...[citește_toată_știrea]

24 Decembrie 2009, 15:00
(14228 vizualizări - 2 comentarii)


Moș Crăciun jandarm

Moș Crăciun jandarm

Cu ocazia Sărbătorilor Crăciunului, jandarmii ialomițeni i-au luat locul lui Moș Crăciun și au împărțit cadouri copiilor cu dizabilități din cadrul Fundației «Trebuie» Fetești. Copiii, într-un cadru emoționant ...[citește_toată_știrea]

24 Decembrie 2009, 14:27
(12364 vizualizări - 0 comentarii)


Atenție la bani!

Marți, 23 decembrie, o femeie din Urziceni a fost victima unei tîlhării. Femeia, în vîrstă de 36 ani, administrator a două magazine din localitate, a fost atacată de doi indivizi ce, prin violență, i-au ...[citește_toată_știrea]

23 Decembrie 2009, 16:06
(11605 vizualizări - 0 comentarii)


Expoziție stradală dedicată Revoluției

Expoziție stradală dedicată Revoluției

Cele mai importante 48 de fotografii exclusive realizate de AGERPRES în timpul Revoluției din Decembrie 1989 pot fi văzute începînd din 21 decembrie 2009, pînă pe 12 ianuarie 2010, în cadrul expoziției ...[citește_toată_știrea]

23 Decembrie 2009, 16:04
(11013 vizualizări - 0 comentarii)


Achizițiile intracomunitare și importurile de legume-fructe, în atenția polițiștilor

Începînd cu data de 15 decembrie 2009, polițiștii Serviciului de Investigare a Fraudelor Ialomița, în colaborare cu comisarii Gărzii Financiare și inspectori ai Oficiului Județean pentru Protecția Consumatorilor ...[citește_toată_știrea]

22 Decembrie 2009, 18:10
(14028 vizualizări - 0 comentarii)


Dosare pentru produse contrafăcute

Polițiștii feteșteni au început urmărirea penală în șapte dosare penale în care sînt cercetați reprezentanții unor agenți economici, societăți comerciale sau persoane fizice, cu puncte de lucru în localitățile ...[citește_toată_știrea]

22 Decembrie 2009, 18:05
(13614 vizualizări - 0 comentarii)


Infractori după gratii

Doi ialomițeni, cu domiciliul în comuna Jilavele, pe numele cărora existau mandate de executare a pedepsei cu închisoarea, au fost identificați de polițiștii ialomițeni, fiind încarcerați în Penitenciarul ...[citește_toată_știrea]

22 Decembrie 2009, 17:59
(11713 vizualizări - 0 comentarii)


APIA notifică fermierii

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură revine cu apelul către fermierii notificați pentru clarificarea datelor declarate în cererea de plată. Aceștia sînt obligați să se prezinte în cel mai ...[citește_toată_știrea]

22 Decembrie 2009, 17:38
(14151 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Mmm în Podurile peste râul Ialomița din Bucu și Țăndărei se închid pentru reparații Mary în Prioritatea administrației Potor: deschiderea parcării subterane din Piața Revoluției! Mary în Administrația Potor vrea un nou front de captare pentru alimentarea cu apă a Sloboziei casă Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 3 iunie 2026 Gogu în Podurile peste râul Ialomița din Bucu și Țăndărei se închid pentru reparații garsonieră de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 3 iunie 2026 JALE ion în Administrația Potor vrea un nou front de captare pentru alimentarea cu apă a Sloboziei Nicolae în Podurile peste râul Ialomița din Bucu și Țăndărei se închid pentru reparații @Muza(kk)Verde în Episcopia Sloboziei și Călărașilor acuză Garda de Mediu Ialomița de «inacțiune» Guzganu în Podurile peste râul Ialomița din Bucu și Țăndărei se închid pentru reparații Mary în Episcopia Sloboziei și Călărașilor acuză Garda de Mediu Ialomița de «inacțiune» Misu în Episcopia Sloboziei și Călărașilor acuză Garda de Mediu Ialomița de «inacțiune» Ioana în Episcopia Sloboziei și Călărașilor acuză Garda de Mediu Ialomița de «inacțiune» apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 3 iunie 2026 Piața în Administrația Potor vrea un nou front de captare pentru alimentarea cu apă a Sloboziei Mary în Instituțiile de mediu refuză autorizarea unei investiții în energie verde de 400 milioane de euro Mary în O nouă groapă pe bulevardul Unirii din Slobozia Mary în «Premierul demis Bolojan să înceteze „sinecuriada“ din instituțiile guvernamentale!» Mary în Episcopia Sloboziei și Călărașilor acuză Garda de Mediu Ialomița de «inacțiune» ATeReul în Instituțiile de mediu refuză autorizarea unei investiții în energie verde de 400 milioane de euro

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...