EVENIMENT
Șeful Poliției Municipiului Slobozia, vizat de o anchetă a Biroului Control Intern
Împuternicit în urmă cu aproximativ 3 luni la conducerea Poliției Municipiului Slobozia, comisarul șef Constantin Tărău a intrat în atenția Biroului Control Intern al Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița. Cercetarea a fost dispusă după ce reprezentanții Sindicatului Democratic al Polițiștilor l-au acuzat că nu respectă timpul liber și concediile polițiștilor care își desfășoară activitatea la Biroul de Ordine Publică din cadrul Poliției Municipiului Slobozia.
Verificări în curs
Pe pagina de internet a Sindicatului Democratic al Polițiștilor, una dintre formațiunile...
[citește_tot_articolul]
5 August 2022, 11:10
(40349 vizualizări - 31 comentarii)
EVENIMENT
20 kilometri de rețea
Administrația ialomițeană vrea apă potabilă din Dunăre
Administrația județeană susține ideea reabilitării rețelei de aducțiune a apei potabile din Dunăre. Investiția ar reprezenta o alternativă la actualul sistem de captare a apei din frontul subteran, în condițiile extinderii operatorului regional Urban SA. «Este o posibilitate pe care o luăm în calcul. Deocamdată nu putem avansa o valoare certă pentru această investiție... Vorbim, evident, de o finanțare prin Programul Operațional de Dezvoltare Durabilă, de câteva zeci de milioane de lei...» declară administratorul public al județului, Alexandru Potor.
Alternativă pentru apa «potabilă» a Sloboziei...
[citește_tot_articolul]
4 August 2022, 13:35
(15283 vizualizări - 15 comentarii)
EVENIMENT
Promisiune onorată
Urban SA asigură salubrizarea subsolurilor inundate din Slobozia
După 30 de ani de așteptare, Urban SA oferă servicii specializate de salubrizare pentru subsolurile inundate din blocurile orașului. Lista de așteptare a ajuns la 200 de poziții, iar prioritate au proprietarii care pot asigura plata intervenției anticipat. «Valoarea serviciilor este fixă, indiferent de complexitatea intervenției. Este o decizie administrativă care permite oricărei Asociații de Proprietari să acceseze aceste servicii. Interesul nostru nu este să obținem profit, ci să limităm pierderile de apă la nivelul subsolurilor!» a declarat Adrian Stoicescu, directorul Urban SA Slobozia.
Serviciu funcțional în numai 4 luni...
[citește_tot_articolul]
3 August 2022, 12:20
(16055 vizualizări - 6 comentarii)
EVENIMENT
Statuia lui Mihai Viteazul-«Moș Crăciun» ar putea reveni în Piața Unirii
Controversata poveste a statuilor lui Mihai Viteazul din Slobozia a iscat un adevărat război în instanță. Statuia lui Mihai Viteazul-«Moș Crăciun» are aviz din partea Comisiei Naționale a Monumentelor de For Public din cadrul Ministerului Culturii, în timp ce varianta ecvestră care îl întruchipează pe același domnitor, expusă în Piața Unirii în prezent, nu deține acest document. Potrivit legii, expunerea publică a unei astfel de lucrări trebuie realizată în baza acestui aviz... În 2018, Primăria Slobozia a atacat în instanță avizul dat pentru statuia lui Mihai Viteazul-«Moș Crăciun», dar a pierdut procesul la Tribunalul București. Administrația locală a făcut recurs, cauză înregistrată pe...
[citește_tot_articolul]
2 August 2022, 13:25
(13372 vizualizări - 5 comentarii)
EVENIMENT
În perioada 2018-2020
Drumuri și Poduri SA a înregistrat pierderi de 9,98 milioane de lei
Nota de plată pentru pierderile datorate «managementului defectuos» constatat la începutul acestei primăveri la Drumuri și Poduri SA a crescut de la 5,8 la 9,98 milioane de lei. Pentru recuperarea prejudiciului firma a întocmit cereri de trimitere în judecată pentru firme și persoane fizice. Cel mai mare dintre «prejudiciile prezumate» este atribuit fostului manager al Dumuri și Poduri SA, Cristi Stan. În cazul acestuia, comisia înființată la nivelul societății a identificat un prejudiciu de peste 5 milioane de lei.
Un scandal administrativ de 5,8 milioane de lei În primăvara anului...
[citește_tot_articolul]
1 August 2022, 14:10
(11452 vizualizări - 4 comentarii)
EVENIMENT
Moarte fulgerătoare a fostului președinte al Consiliului Județean Ialomița, Silvian Ciupercă
UPDATE: Trupul neînsuflețit al lui Silvian Ciupercă va fi depus la Catedrala Episcopală din Slobozia
În dimineața zilei de duminică, 31 iulie a.c., fostul președinte al Consiliului Județean Ialomița, Silvian Ciupercă și-a pierdut viața. O anchetă penală a fost deschisă de către polițiștii din Vâlcea.
Silvian Ciupercă și-a pierdut viața
Moartea fulgerătoare a lui Silvian Ciupercă a survenit în timp ce acesta se afla în concediu, într-o localitate din județul Vâlcea. Decesul fostului președinte al Consiliului Județean Ialomița a fost confirmat de către Inspectoratul de Poliție al Județului Vâlcea. «Este vorba despre un bărbat de 73 de ani, care a fost găsit decedat în apropierea...
[citește_tot_articolul]
31 Iulie 2022, 12:50
(52009 vizualizări - 24 comentarii)
EVENIMENT
Sprijin pentru bolnavii de diabet din mediul rural al Ialomiței
Datele statistice arată că în județul Ialomița există peste 10 mii de persoane care suferă de diabet. Mai bine de jumătate dintre acestea sunt vârstnici și locuiesc în mediul rural al județului, având posibilități reduse de a merge la medic pentru controalele de rutină. Pentru a veni în sprijinul lor, medicii specialiști se deplasează în comunități pentru a acorda asistență și tratament specific acestor bolnavi. În localitățile Săveni și Colelia, acolo unde autoritățile locale au reușit reabilitarea dispensarelor și înființarea unor cabinete medicale, medicul diabetolog Anca Telehuz oferă sprijin pacienților vârstnici diagnosticați cu această boală.
Ialomițenii au nevoie de medici...
[citește_tot_articolul]
30 Iulie 2022, 13:40
(13629 vizualizări - 5 comentarii)
EVENIMENT
Stadiul construcției Pasajului de la Drajna
Șantierul a fost inspectat de ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu
Vineri, 29 iunie a.c., ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a efectuat o vizită de lucru pe șantierul Pasajului de la Drajna. Potrivit acestuia, în momentul de față, obiectivul se află în grafic în ceea ce privește execuția, fiind printre cele mai avansate investiții de infrastructură din portofoliul Ministerului Transporturilor. Alături de Sorin Grindeanu, la această întâlnire au participat și președintele Consiliului Județean Ialomița, Marian Pavel, prefectul județului Ialomița, Constantin Marin, precum și parlamentarii social-democrați Ștefan Mușoiu și Raluca Dumitrescu.
Proiect în valoare de 98,1 milioane de lei...
[citește_tot_articolul]
29 Iulie 2022, 17:15
(12273 vizualizări - 10 comentarii)
EVENIMENT
Blocuri pentru medici și profesori, la Fetești
Administrația locală din Fetești va construi 5 blocuri de locuințe destinate medicilor și profesorilor care aleg să-și desfășoare activitatea pe raza municipiului. Proiectul va fi realizat cu ajutorul fondurilor disponibile prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), aceasta fiind a patra depunere prin PNRR a Primăriei Fetești.
Proiectul se află în etapa de evaluare Blocurile destinate medicilor și profesorilor care vor să-și practice profesiile în municipiul Fetești sunt prevăzute cu câte 6 apartamente cu 2 camere. Valoarea totală a acestui proiect este de 10,8 milioane...
[citește_tot_articolul]
29 Iulie 2022, 12:40
(12360 vizualizări - 1 comentariu)
EVENIMENT
Spitalul Slobozia susține înființarea unui Centru de Dializă
Spitalul Județean de Urgență Slobozia este singura unitate medicală din sistemul public unde se poate inițializa/desfășura procedura de dializă. Acest tip de terapie ajută pacienții cu boală renală cronică să supraviețuiască. În prezent, la Spitalul Slobozia beneficiază de această procedură 26 de bolnavi, însă instituția dorește să-și extindă capacitatea pentru a oferi sprijin unui număr cât mai mare de pacienți.
«Rinichii» artificiali de la etajul 8 Stația de Dializă a Spitalului Județean de Urgență Slobozia se află situată la etajul 8 al unității medicale, acolo unde se află...
[citește_tot_articolul]
28 Iulie 2022, 13:10
(17325 vizualizări - 4 comentarii)
EVENIMENT
«Ansamblul PECO» din Slobozia se reabilitează cu 10,6 milioane de lei
Administrația locală din Slobozia a început reabilitarea «Ansamblului PECO» din oraș. Lucrările se vor finaliza la sfârșitul anului viitor, însă oficialii Primăriei Slobozia susțin faptul că există șanse mari ca șantierul să se închidă mai devreme. Valoarea totală a proiectului se ridică la 10,6 milioane de lei.
Oază de verdeață în inima orașului Demersurile privind reamenajarea zonei «Ansamblul PECO» din Slobozia au început în anul 2019, când proiectul a fost depus pentru finanțare la Agenția de Dezvoltare Regională Sud-Muntenia. Titlul oficial al proiectului este «Reabilitarea, modernizarea...
[citește_tot_articolul]
27 Iulie 2022, 12:20
(36275 vizualizări - 23 comentarii)
POLITICĂ
Un nou proiect politic pentru județ
PSD Ialomița dă startul Alegerilor din 2024
PSD organizează în toamna acestui an primul congres ordinar al partidului din 2013 și până în prezent. Decizia obligă organizațiile județene să declanșeze alegeri la nivelul filialelor locale din mediul urban și rural. Marian Pavel, actualul președinte al Organizației PSD Ialomița, susține că va veni în fața social-democraților cu un nou proiect politic pentru județ. Printre obiectivele viitoarelor Alegeri Locale se numără și recâștigarea fotoliului de primar la Slobozia.
La PSD sună goarna Alegerilor viitoare În plină vară, PSD Ialomița se pregătește de Alegeri. Conform calendarului...
[citește_tot_articolul]
26 Iulie 2022, 13:20
(13001 vizualizări - 1 comentariu)
SPORT
Fotbal, Liga a II-a, Unirea Slobozia
Cantonament terminat în forță
Unirea Slobozia a prins gustul golului în actuala perioadă de pregătire, senzație care sperăm să persiste și după startul competiției în liga secundă. Elevii lui Costel Enache au marcat 28 de goluri în cele 6 partide de pregătire disputate și au primit doar două. În ultimul meci jucat în cadrul cantonamentului de la Târlungeni, Unirea s-a impus cu 9-1 în fața celor de la ACS Codlea. 3 dintre goluri au fost marcate de Denis Golda, atacantul transferat în această vară de la Ripensia Timișoara. Ciprian Rus și Raul Bolohan au realizat câte o dublă, fiind completați de Robert Silaghi și Vlad Prejmerean. Costel Enache a început meciul în următoarea formulă: Păduraru-Ciobanu, Dinu, Perju, Ibiran-Ekollo...
[citește_tot_articolul]
25 Iulie 2022, 19:20
(10611 vizualizări - 0 comentarii)
SPORT
Fotbal, Liga a III-a, Recolta Gheorghe Doja
Victorie cu Unirea «U19»
Recolta Gheorghe Doja a bifat al doilea meci amical din cadrul actualei perioade de pregătire. Pentru că s-a dovedit o tactică utilă în iarnă, conducerea a ales să apeleze tot la adversari din zonă, ba chiar și la echipe de juniori. Așa s-a întâmplat sâmbătă, 23 iulie 2022, când echipa antrenată de Adrian Cristea s-a duelat cu juniorii sub 19 ani ai Unirii Slobozia, într-un meci care a avut loc pe terenul de la Perieți. Antrenorul Adrian Cristea a început meciul în următoarea formulă: Oprea-Ene, Chebac, Lungu, Andrei-Alexe, Comșa-Chiriță, Răduca, Petre-Stanciu. Au mai intrat Popescu, Spirea, Negoi și Toma. A fost un meci frumos, elevii antrenorului Ion Ionescu dând o replică bună mai experimentaților...
[citește_tot_articolul]
25 Iulie 2022, 14:40
(6233 vizualizări - 1 comentariu)
EVENIMENT
Liceele ialomițene pe care elevii nu le vor
În urmă cu o săptămână, Ministerul Educației a dat publicității rezultatele admiterii computerizate la liceu a elevilor care au susținut Evaluarea Națională. În Ialomița, 4 unități de învățământ nu au reușit să acopere toate locurile disponibile, deoarece nu s-au numărat printre preferințele elevilor.
Cele mai mici medii de admitere Liceul Tehnologic de Industrie Alimentară Fetești, Liceul Tehnologic «Anghel Saligny» Fetești, Liceul Teoretic «Paul Georgescu» Țăndărei și Liceul Tehnologic Țăndărei sunt unitățile de învățământ care nu au reușit să ocupe toate locurile disponibile în...
[citește_tot_articolul]
25 Iulie 2022, 12:20
(16256 vizualizări - 1 comentariu)
SPORT
Lupte libere
Marian Subțirică, bronz la Cupa României
Săptămâna trecută, în calendarul competițional al luptelor au fost programate mai multe evenimente. Cum ne-au obișnuit, luptătorii ialomițeni s-au evidențiat mai mult sau mai puțin. La Târgu Mureș s-a desfășurat Cupa României, competiție care s-a adresat sportivilor cu vârste sub 20 de ani. Marian Subțirică, luptător legitimat la CSM Unirea Sloozia, a obținut medalia de bronz. Anterior, Marian participase și la Campionatul European al acestei categorii de vârstă unde, însă, nu s-a lipit de medalii. «Îl felicit pe Marian Subțirică pentru acest rezultat care se adaugă multor altora la fel de valoroase» ne-a declarat antrenorul Marian Moraru, ale cărui motive de mândrie nu s-au oprit aici.
...
[citește_tot_articolul]
25 Iulie 2022, 11:05
(8663 vizualizări - 1 comentariu)
EVENIMENT
În Ialomița
Mii de hectare cultivate cu grâu și rapiță, calamitate din cauza secetei pedologice extreme
UPDATE: Culturi de floarea-soarelui, afectate de omizi
Seceta pedologică extremă a creat probleme și pe terenurile agricole din Ialomița. O estimare oficială a Direcției Județene pentru Agricultură Ialomița arată faptul că peste 1500 de hectare cultivate cu grâu și rapiță au fost calamitate din cauza lipsei apei din sol. 22 de fermieri, potrivit raportului oficial, au înștiințat autoritățile asupra situației.
Verificările sunt în curs Direcția Județeană pentru Agricultură Ialomița a prezentat un prim bilanț în ceea ce privește efectele secetei pedologice extreme cu care se confruntă județul Ialomița. Cele mai afectate culturi, înființate...
[citește_tot_articolul]
24 Iulie 2022, 12:40
(6233 vizualizări - 13 comentarii)
EVENIMENT
«Liga Aeriană Română», alături de comunitate
18 copii instituționalizați din Ialomița, la «Ziua Aviației Române»
Miercuri, 20 iulie 2022, de Ziua Aviației Române, 18 copii instituționalizați din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Ialomița au participat la evenimentele organizate la București pentru marcarea «Zilei Aviației Române». Excursia gratuită a fost posibilă grație inițiativei reprezentaților «Ligii Aeriene Române»-filiala Ialomița. Copiii au asistat, începând cu orele 11,00, la Monumentul «Eroilor Aerului» din Piața Aviatorilor, la ceremonia militară și religioasă organizată aici. Pe timpul ceremoniei au evoluat aproximativ 20 de aeronave militare de tip F-16 Fighting Falcon, C-130 Hercules, C-27J Spartan, Antonov AN-30, IAR-330, IAR-99 aparținând Forțelor Aeriene...
[citește_tot_articolul]
23 Iulie 2022, 16:40
(7113 vizualizări - 5 comentarii)
POLITICĂ
Vicepreședintele USR Ialomița, Mihai Tănăsescu
«Coaliția PSD-PNL a început măcelărirea IMM-urilor!»
Alegerea noului președinte al USR, Cătălin Drulă, restartează activitatea politică a filialelor locale. După 2 ani de provizorat politic, liderii locali ai filialei revin pe scena publică. Ex-prefectul Mihai Tănăsescu, vicepreședinte al USR Ialomița, rămâne un critic radical al actualei coaliții de guvernare.
Bilanțul primilor 2 ani Mihai Tănăsescu, vicepreședintele USR Ialomița, consideră mai mult decât firească sancționarea actualei coaliții de guvernare în cadrul unor dezbateri în care să fie implicată societatea civilă: «Coaliția PSD-PNL a început măcelarirea IMM-urilor pentru a...
[citește_tot_articolul]
23 Iulie 2022, 13:10
(11545 vizualizări - 10 comentarii)
EVENIMENT
Înapoi în noua veche locație
Oficialii Consiliului Județean Ialomița au semnat achiziția sediului Urban SA Slobozia
Miercuri, 20 iulie 2022, președintele Consiliului Județean Ialomița, Marian Pavel și administratorul public al instituției, Alexandru Potor, au contrasemnat ontractul de vânzare-cumpărare al sediului Urban SA din Slobozia. «Urban SA revine „acasă“, unde îi este locul, pe strada Vasile Alecsandri, nr. 14!» a punctat președintele Consiliului Județean Ialomița, Marian Pavel.
O zi memorabilă Miercuri, 20 iulie a.c., la mai bine de 6 luni de la debutul negocierilor cu RAJA Constanța, președintele Consiliului Județean Ialomița, Marian Pavel și administratorul public al instituției, Alexandru...
[citește_tot_articolul]
22 Iulie 2022, 18:20
(13225 vizualizări - 3 comentarii)